Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 668/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR.668/2009

Ședința publică din 28 mai 2009

PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție

- - - JUDECĂTOR 2: Crețoiu Victor

- - -JUDECĂTOR 3: Vesa Nicoleta

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței civile nr.78/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura este legal îndeplinită.

Având în vedere că judecător - planificată în ședința de judecată pentru acest termen, s-a abținut de la judecarea cauzei, completul de judecată a fost constituit conform procesului verbal de incidență procedurală încheiat la 28 mai 2009.

S-a făcut referatul cauzei după care față de actele și lucrările de la dosar instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Curtea de Apel Alba Iulia, Ministerul Justiției, Tribunalul Hunedoara și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca prin hotărârea ce se va pronunța:

- să fie obligați pârâții retroactiv începând cu data de 1.01.2007 și în continuare, la plata drepturilor salariale indexate, în cuantum actualizat la rata inflației de la data plății efective, cu următoarele procente de indexare: cu 5% începând cu data de 1.01.2007; cu 2% începând cu data de 1.04.2007; cu 11% începând cu data de 1.10.2007.

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților

În motivarea cererii, reclamanții în calitate de judecători la udecătoria Brad, susțin că au fost și continuă să fie discriminați în raport cu judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, ai Curții Constituționale, funcționarii publici, demnitarii și chiar în raport de personalul auxiliar de specialitate.

La data de 31.01.2007 Guvernul României a emis un număr de 3 Ordonanțe simple prin care a dispus majorarea salariului (începând cu 1.01.2007) tuturor demnitarilor, funcționarilor publici și salariaților contractuali ai statului cu excepția magistraților judecători de la curțile de apel, tribunale și judecătorii și a procurilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii.

Singurii magistrați care au primit majorări salariale (asemenea tuturor celorlalți salariați ai statului) de la 1.01.2007 sunt judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii Curții Constituționale, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi.

Prin nr.OG10 din 31.01.2007, articolele 1-4 au fost majorate salariile tuturor salariaților statului (demnitari, funcționari publici, salariați contractuali, inclusiv judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncții săi) cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2007; cu 2% începând cu data de 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007, cu 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.

Pentru majorarea indemnizațiilor demnitarilor, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la Curtea Constituțională și Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și adjuncților săi, art.1 al nr.OG10 face trimitere la anexele II și III la Legea nr.154/1998, anexe în care sunt menționați aceștia.

Prin nr.OG16 din 31.01.2007 Guvernul a dispus și majorarea drepturilor bănești cu începere de la 1.01.2007 a personalului

Legea nr. 232/607.2007 pentru aprobarea nr.OG 6/2007 prevede majorări salariale în cotă de 7% aplicată la salariul din 2006 și de 11% cu începere de la 1 octombrie aplicată la salariul din luna septembrie pentru toți funcționarii publici fiind exceptați și de această dată magistrații judecători și procurori.

Reclamanții arată astfel că au fost încălcate dispozițiile art.1 alin.2 lit.e pct.1 din nr.OG 137/2000, art.5 Codul muncii și dispozițiile Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin întâmpinare (fila 12-16) pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea ca neîntemeiată a acțiunii întrucât tinde la modificarea actelor normative și acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, în condițiile în care drepturile la care reclamanții fac trimitere sunt majorări salariale ce se acordă personalului bugetar în temeiul legilor speciale de salarizare.

Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive pe considerentul că potrivit art.16-20 din nr.OG137/2000 republicată, este instituția abilitată și investită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, iar în conformitate cu prevederile art.27 din nr.OG137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare.

În urma abținerii tuturor judecătorilor din cadrul Tribunalului Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia prin încheierea nr. 28/F/CC/2008 dispune admiterea cererilor de abținere și trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Sibiu - Secția civilă, complet specializat în litigii de muncă și asigurări sociale.

Tribunalul Sibiu prin încheierea din data de 23.07.2008 a dispus în temeiul art. I și II din nr.OUG 75/2008 scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea ei spre competentă soluționare Curții de Apel Alba Iulia.

Pârâta Curtea de Apel Alba Iulia nu a depus întâmpinare.

Prin sentința civilă nr.78/2008 pronunțată de Curtea de Apel în dosar nr- a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A fost admisă în parte acțiunea, pârâții fiind obligați în solidar la plata în favoarea fiecărui reclamant a drepturilor salariale indexate cu procentul de 5% începând cu data de 01.01.2007 și în continuare, sumă care urmează a fi actualizată cu rata inflației începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății. A fost obligată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant. A fost respinsă în rest acțiunea. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtului ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunța mai întâi asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pe care o va admite având în vedere că potrivit prevederilor art.27 din nr.OG137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.

Ca urmare a celor mai sus menționate instanța va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Pe fond, instanța a reținut următoarele:

Reclamanții în calitate de judecători la udecătoria Brad beneficiază de prevederile OUG nr.27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.45/2007.

În preambulul acestui act normativ se enunță, în sinteză, scopul care a determinat adoptarea reglementărilor legale pe baza și în executarea cărora actul fost emis.

Astfel, nr.OUG27/2006 a fost adoptată având în vedere că asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii judecătorilor și procurorilor este prevăzută la cap.VI pct.3.3 din Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, aprobată prin nr.HG 232/2005.

Prin nr.HG 232/2005 se prevedea că aspectele economice - financiare se reflectă și asupra salarizării personalului din sistemul judiciar, iar garantarea independenței puterii judecătorești se realizează și prin asigurarea renumerației adecvate a magistraților, respectiv plata drepturilor salariale ale acestora, așa cum au fost prevăzute de lege și aplicarea acestor prevederi în mod nediscriminatoriu în toate sectoarele de activitate.

Conform art.3 din nr.OG27/2006 judecătorii beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.

Articolul 35 prevedea actualizarea prin aplicarea indexărilor, acordate în conformitate cu prevederile legale a indemnizațiilor brute.

În aplicarea dispozițiilor legale menționate, care se regăsea de altfel în toate actele normative anterioare privind salarizarea magistraților, valoarea de referință sectorială se actualiza prin indexări stabilite periodic, acoperind astfel indicele de inflație, fiind necesar pentru a se menține o corelație corespunzătoare între salariul nominal și cel real.

Legea nr.45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006 publicată în Monitorul Oficial nr.169/9.03.2007 abrogă dispozițiile art.35, însă în luna ianuarie 2007 dispoziția legală privind actualizarea prin indexare era în vigoare.

Eliminarea doar a magistraților de la această indexare, în condițiile în care toate categoriile de salariați bugetari au beneficiat de aceste indexări în anul 2007, constituie un tratament discriminatoriu care contravine principiului egalității în drepturi instituit prin art.16 din Constituția României și o nerespectare a prevederilor legale instituite prin art.35 din nr.OUG27/2006.

De asemenea, potrivit art.21 alin.1 din nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr.27/2004, în toate cazurile când se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporționale cu prejudiciul suferit.

Instanța a reținut și faptul că textul art.14 din CEDO completat prin Protocolul 12 intrat în vigoare la data de 01.04.2005, care prevede în art.1 pct.1, interdicția generală a discriminării, aceasta ca o obligație pozitivă a statelor, beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare în condițiile în care nu există un scop legitim.

Pentru aceste considerente, în temeiul art.35 din nr.OUG27/2006 instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanți și a dispus obligarea în solidar a pârâților la plata fiecărui reclamant a drepturilor salariale indexate cu procentul de 5% începând cu data de 01.01.2007 și în continuare.

În aplicarea principiului nominalismului monetar, instanța a dispus ca suma restantă să fie actualizată cu rata inflației până la data plății efective.

Referitor la cererile privind indexarea salarială în procent de 2% începând cu 1 aprilie 2007 și 11% începând cu 1 octombrie 2007, instanța le-a respins ca neîntemeiate, având în vedere dispoziția expresă de abrogare a art. 35 din OUG27/2006 cuprinsă în Legea nr.45/2007, competența de a reconsidera poziția față de drepturile salariale ale reclamanților nerevenind instanței de judecată, fiind o competență exclusivă a legiuitorului.

Potrivit prevederilor art.6 și 7 cuprinse în Decretul Lege nr.92/1976 modificat, normele incidente prevăzute de Legea nr. 130/1999 și art. 296 din Legea nr.53/2003, Curtea de Apel Alba Iulia în calitate de operator al carnetelor de muncă, urmează a efectua cuvenitele și necesare mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției.

Pârâta Curtea de Apel Alba Iuliaa invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că nu are calitate de angajator al reclamanților și nici atribuții în stabilirea drepturilor lor salariale.

Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanți.

În expunerea de motive arată că prima instanță a depășit atribuțiile puterii judecătorești instituind drepturi în beneficiul unei categorii profesionale, fapt ce reprezintă o problemă de legiferare.

Prin art.38 din nr.OUG27/2006 valoarea de referință sectorială s-a majorat cu 4% începând cu 01.04.2006 și cu 5% începând cu 01.09.2006. Prin Legea nr.45/2007 de aprobare a nr.OUG27/2006 nu s-a mai acordat indexarea pentru anul 2007. este acordată pentru a acoperi o parte din rata inflației, ori creșterile salariale din 2006 și 2007 depășesc nu numai rata inflației ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar, astfel încât nu se mai impune acordarea indexărilor salariale, fără a fi vorba de plasarea reclamanților într-o stare de discriminare.

Deliberând asupra recursurilor de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea reține următoarele:

Recursurile sunt nefondate.

Reclamanții, în calitate de judecători la udecătoria Brad beneficiază de prevederile nr.OUG27/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr.45/2007. Potrivit art.3 din acest act normativ, judecătorii beneficiază de o indemnizație brută lunară stabilită pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare. Art.35 prevede actualizarea prin aplicarea indexărilor indemnizațiilor brute, acordate conform legii.

Prin Legea nr.45/2007 pentru aprobarea nr.OUG27/2006, publicată în Monitorul Oficial nr.169/09.03.2007, au fost abrogate dispozițiile art.35 sus arătat, dar, așa cum corect reține instanța de fond, în luna ianuarie 2007 dispoziția legală privind abrogarea prin indexare era în vigoare.

Contrar susținerilor pârâtului Ministerul Justiției, eliminarea doar a magistraților de la această indexare, în condițiile în care toate categoriile de salariați bugetari au beneficiat de aceasta, constituie un tratament discriminatoriu care contravine principiului egalității în drepturi instituit prin art.16 din Constituția României și prin art.14 din CEDO completat prin Protocolul 12 intrat în vigoare la data de 01.04.2005.

În aceste condiții este lipsită de relevanță susținerea pârâtului în sensul că majorările valorii de referință sectorială din anii 2006 și 2007 ar face inutilă aplicarea indexării în discuție.

Acordând reclamanților această indexare, prima instanță, contrar susținerilor pârâtului, nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, procedând doar la respectarea prevederilor legale instituite prin art.35 din nr.OUG27/2006, în vigoare în luna ianuarie 2007.

Contrar susținerilor pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia, aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză.

Potrivit prevederilor art.44 din Legea nr.304/2004, actualizată, curțile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, răspunzând, potrivit art.10 lit.t din Hotărârea nr.387/2005, de aprobarea de ordine interioară a instanțelor și de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget.

Potrivit art.119 din Legea nr.304/2004, curțile de apel în calitate de ordonatori secundari de credite, elaborează proiectele de buget pentru instanțele din circumscripția lor, în care sunt incluse și drepturile salariale ale personalului din justiție.

Față de cele ce preced, constatând că sentința atacată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, Curtea va respinge ca nefondate recursurile de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva sentinței civile nr.78/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr.-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.05. 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red.CV

Tehnored.TM/ 2 ex

Jud.

A,

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

COPIA DECIZIEI CIVILE NR.668/2009

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva sentinței civile nr.78/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr.-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 28.05. 2009.

Președinte, Judecător, Judecător

ss indescifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

ÎNCHEIEREA NR.173/R/CC/2009

Ședința din camera de consiliu din 28 mai 2009

Președinte: - - - președinte secție

- - -judecător

- - -judecător

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea cereri de abținere formulată de judecător -, în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanții în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, a, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.

Procedura este îndeplinită fără citarea părților.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

CURTEA DE APEL

Prin cererea depusă la dosar de către judecător - a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr-.

In motivarea cereri a arătat că se abține de la judecarea pricinii întrucât a făcut parte din completul ce a soluționat fondul cauzei a cărei sentință este atacată, invocând art.24 cod procedură civilă.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.24 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.

DISPUNE

Admite cererea de abținere formulată de judecător - în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică din 28 mai 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, - - - - - -

Grefier,

- -

Președinte:Stoica Manuela
Judecători:Stoica Manuela, Crețoiu Victor, Vesa Nicoleta

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 668/2009. Curtea de Apel Alba Iulia