Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 69/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 69/2010
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - judecător
- - - JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de pârâții MINISTERUL JUSTITIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și CURTEA DE APEL ALBA -I, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, împotriva sentinței civile nr.1378/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, față de actele și lucrările dosarului și solicitarea recurenților pârâți de judecare a cauzei în lipsă, instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față;
Prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr-, reclamanta în calitate de moștenitor legal al defunctului a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL HUNEDOARA și CURTEA DE APEL ALBA IULIA cu citarea CONSILIULUI NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, solicitând obligarea pârâților la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturi salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în anexa I lit.A, pct.6-13, corespunzător funcției exercitate, începând cu data intrării în vigoare a nr.OUG27/2006, respectiv 10.04.2006 și până la data de 07.03.2007, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Acțiunea este scutită de la plata taxei de timbru conform art.285 din Codul Muncii.
În fapt, reclamanta a arătat că defunctul a avut funcția de asistent judiciar la Tribunalul Hunedoara până la data de 07.03.2007.
Deși prin adoptarea nr.OUG27/2006 s-a urmărit salarizarea magistraților, în raport de locul și rolul justiției în statul de drept de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției de incompatibilitate și interdicțiile prevăzute de lege pentru această categorie de personal, prin art.11 din ordonanță se prevede o salarizare preferențială și discriminatorie a procurorilor din cadrul DIICOT și DNA, potrivit coeficienților de multiplicare prevăzuți la nr.crt.6-13, de la lit.A din anexa ordonanței.
Printr-o atare modalitate de salarizare este încălcat principiul egalității cetățenilor în fața legii și a nediscriminării prevăzute de art.16 al.1 din Constituția României.
Folosirea drept criteriu de diferențiere salarială pentru magistrați a apartenenței acestora la anumite segmente restrânse de realizare a justiției este nejustificată și inechitabilă.
discriminarea se manifestă nu doar prin maniera diferită de salarizare, ci și prin modalitatea de numire a procurorilor în cadrul celor două direcții.
Curtea de APEL ALBA IULIA prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât în litigiile având ca obiect drepturile salariale ale asistenților judiciari are calitate procesuală pasivă doar Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei arată că cererea este întemeiată deoarece tinde la modificarea actelor normative și acordarea altor drepturi, decât cele stabilite prin lege.
Ministerul Justiției prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată întrucât nu poate fi reținut un tratament diferențiat, nelegal între procurorii DIICOT și judecători, deoarece nu poate fi reținută o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii de magistrați.
Se mai menționează că dispozițiile referitoare la salarizarea procurorilor din cadrul DNA și DIICOT, prin raportare la salarizarea judecătorilor de la tribunale nu sunt discriminatorii. Cele două direcții sunt structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul DNA și DIICOT trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă ÎCCCJ.
Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procuror s-a făcut avându-se în vedere nu criteriul cauzelor instrumentate cu criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează. în acord cu disp.art.3 din nr.OUG27/2006 și ale al.1 din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor.
S-a făcut trimitere și la practica curentă a Curții Constituționale în materie, prin invocarea deciziilor nr.818-820/2008.
Prin încheierea din data de 05.08.2008 avându-se în vedere prevederile nr.OUG75/2008, dosarul a fost scos de pe rol și trimis spre competentă soluționare la Curtea de APEL ALBA IULIA.
Dosarul a fost înregistrat la Curtea de APEL ALBA IULIA la nr-.
Prin sentința civilă nr.114/2009, Curtea de APEL ALBA IULIAa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Hunedoara, întrucât dispozițiile art.I și II din nr.OUG75/2008, au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Hunedoara la nr-.
Prin cererea depusă la dosar, reclamanta a menționat că înțelege să formuleze acțiunea și în calitate de reprezentantă a minorei, ținând cont de certificatul de moștenitor nr.43 și 44/2007.
Prin sentința civilă nrt.1378/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu numărul de mai sus a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA. Acțiunea a fost admisă, pârâții fiind obligați să plătească reclamantei drepturile bănești cuvenite, rezultate din diferența dintre salariul încasat de defunctul și cel prevăzut în Anexa I, lit.A pct.6-13 din nr.OUG27/2006 pentru perioada 10.04.2006 - 07.03.2007. S-a dispus actualizarea acestor sume cu indicii de inflație de la data scadenței fiecărei plăți și până la achitarea efectivă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
În temeiul art.137 Cod Procedură Civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției invocată de Curtea de APEL ALBA IULIA, privind lipsa calității procesuale pasive, în sensul respingerii acestuia, având în vedere calitatea de ordonator secundar de credite, precum și faptul că plata efectivă a drepturilor salariale către asistenții judiciari (operațiunile contabile, calculul drepturilor salariale, viramentele pe cardurile bancare, sunt asigurate de pârâtă.
Pe fondul cauzei se constată următoarele:
Defunctul, acțiunea este formulată prin moștenitorii legali, soția și fiica minoră reprezentată de mama sa), a avut funcția de asistent judiciar la Tribunalul Hunedoara, până la data de 07.03.2007.
Prin acțiunea de față solicită repararea prejudiciului suferit ca urmare a discriminării salariale la care sunt supuse în raport de magistrații procurori care funcționează în cadrul DNA și DIICOT, ambele direcții fiind structuri în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Astfel, procurorii care activează în cadrul acestor două direcții, prin simplul fapt al nominalizării - pe bază de interviu - și nu al susținerii unui examen de promovare, fără respectarea condițiilor impuse tuturor celorlalți magistrați referitoare la vechime, beneficiază de salarii corespunzătoare procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, deși nu îndeplinesc condițiile legale prevăzute pentru a accede în aceste funcții (examen și vechime). Sunt frecvente situațiile în care un procuror cu grad de judecătorie este plătit la fel ca și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, doar pentru că activează în una din cele două direcții menționate, care sunt structuri ale Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Discriminarea salarială a magistraților care activează în cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel, față de anumiți magistrați, a mai făcut obiectul unor acțiuni în justiție.
Astfel, acordarea sporului de 30% și apoi de 40% din indemnizația brută lunară (denumit și sporul anticorupție) numai judecătorilor și procurorilor care erau implicați în soluționarea cauzelor privind infracțiunile de corupție a general un val de acțiuni în rândul magistraților, soluțiile divergente pronunțate de către instanțe determinând ÎCCJ să pronunțe decizia în interesul Legii nr.VI/2007 prin care a stabilit că sporul "anticorupție" se cuvine tuturor magistraților.
Pentru a pronunța această decizie ÎCCJ a reținut că "s-a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fața legii, consacrat în art.16 al.1 din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru munca egală, instituit prin art.23 al.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut în art.2 din pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În reglementarea anterioară, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție, în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre procuror și judecători erau desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al cariere lor, ceea ce nu a avut justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești în întregul lor, procurori, judecători și magistrați asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignora nu numai disp.art.16 al.1 din Constituția României, republicată, pe cele ale art.23 al.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru munca egală", precum și pe cele ale art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și disp.art.1 al.1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniilor în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atâta timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Rezultă, deci, că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire, de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acelui spor în perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare".
După cum se poate observa considerentele pe care și-a întemeiat ÎCCJ soluția în cadrul recursului în interesul legii își păstrează pe deplin aplicabilitatea în speță, deoarece și în acest caz este vorba de o diferențiere salarială lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă pentru magistrați, bazată pe simpla apartenență a unor procurori la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit. ÎCCJ a menționat clar că ceilalți magistrați - și care reprezintă majoritatea - se întâlnesc cu situații ce presupun eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile legale menționate de către reclamanți, astfel că diferențierea salarială este discriminatorie.
Totodată ÎCCJ a stabilit în decizia menționată că respectarea dreptului la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică implică și obligația autorității de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați care a fost astfel discriminată.
În ceea ce privește aspectul că a fost asistent judiciar și nu judecător, trebuie remarcat că această categorie profesională a fost asimilată judecătorilor în ceea ce privește drepturile salariale prin toate legile de salarizare, astfel că este evident că acest spor se cuvine și asistenților judiciari. De altfel, în mod similar s-a întâmplat și cu acordarea sporului "anticorupție" asistenților judiciari.
Pentru aceste considerente, instanța a admis acțiunea cu soluționarea căreia a fost investită și în consecință a dispus obligarea pârâților în solidar la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I li.tA pct.6-13 din OUG nr.27/2006, corespunzător funcției exercitate de defunctul, pentru perioada 10.04.2006 - 07.03.2007, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
Actualizarea acestei sume se impune a fi acordată pentru a asigura reclamantei repararea integrală a prejudiciului cauzat prin neacordarea acestor sume pe perioada în discuție, deoarece unul din principiile care guvernează răspunderea civilă este și cel al reparării integrale a prejudiciului.
În cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată, astfel că nu s-au acordat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA.
Pârâtul a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată.
În expunerea de motive apreciază că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești acordând drepturi salariale neprevăzute de lege și legiferând acordarea unui drept salarial, situații reglementate de Deciziile nr.818/3.07.2008 și 1325/4.12.2008 ale Curții Constituționale.
Prin admiterea acțiunii instanța a instituit un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor. Se ajunge în acest fel ca toți magistrații să primească drepturi salariale corespunzătoare Parchetului de pe lângă, fără îndeplinirea cerințelor imperative ale legii speciale de salarizare.
Pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA apreciază că în mod greșit instanța de fond i-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive câtă vreme în speță această calitate o are numai în calitate de ordonator principal de credite. Pârâta mai arată că nu a avut calitatea de angajator al defunctului și nici atribuții în stabilirea drepturilor sale salariale.
Deliberând asupra recursurilor de față funcție de criticile formulate și din oficiu, conform prevederilor art.3041Cod pr.civilă, Curtea constată următoarele:
Recursurile sunt nefondate.
Reclamanta este soția supraviețuitoare a defunctului, care, până la data de 07.03.2007 a avut calitatea de asistent judiciar la Tribunalul Hunedoara.
Prin G nr.27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art.11 alin.1 din G nr.27/2006 și art. II din Legea nr.45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Dispozițiile enunțate introduc și consacră o discriminare care nu are la bază nici un criteriu obiectiv, rațional și juridic între magistrați.
Prin acțiunea de față reclamanții au solicitat repararea prejudiciului suferit tocmai ca urmare acestei discriminării salariale.
Or, din actele normative sus invocate, rezultă în mod evident faptul că salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului).
Într-adevăr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul și CO. se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de și ) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și CO. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza nr.OUG27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din și CO.
În acest sens, în mod corect prima instanță a reținut că argumentele avute în vedere de J în soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. VI/2007 sunt pe deplin aplicabile în speță. Astfel, prin decizia enunțată Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. . acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și CO. care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Existența discriminării directe a intimaților-reclamanți rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul Muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza G nr.27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
În acest context, susținerile recurentului Ministerul Justiției și Libertăților în sensul inexistenței discriminării, cu trimitere la decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale sunt nefondate; prin soluția pronunțată instanța de fond nu a legiferat acordarea unui drept salarial ci a constatat aplicabilitatea normei legale care prevede un atare drept la categoria profesională din care fac parte reclamanții, prin prisma dispozițiilor nr.OG137/2000.
În mod corect] prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA. Potrivit art.43 alin.2 din Legea nr.304/2004 președinții curților de apel apreciază atribuții de colaborare și control ale instanțelor din circumscripție, iar potrivit art.44 alin.2 au calitatea de ordonatori secundari de credite, răspund conform art.10 lit.t din Hotărârea nr.387/2005 a pentru aprobarea Regulamentului intern al instanțelor judecătorești și de folosirea, conform legii, a sumelor primite de la buget. Ministerul Justiției, în calitate de ordonator principal de credite, asigură fondurile necesare pentru instanțe, iar curțile de apel, în calitate de ordonatori secundari de credite, poartă răspunderea folosirii sumelor primite de la buget și efectuează plata drepturilor salariale către personalul încadrat în instanțe.
Față de cele ce preced, Curtea constată că soluția primei instanțe este legală și temeinică și, ca atare, în conformitate cu art.312 alin.1 Cod pr.civilă cu aplicarea art.82 din Legea nr.168/1999, va respinge recursurile cu care a fost investită de părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței nr.1378/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
(continuarea minutei deciziei civile nr.69/2010)
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2010.
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu - - | JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț - - |
Grefier, - - |
Red./Thred.
6ex./27.01.2009
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț
