Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 701/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 701
Ședința publică din 21 mai 2009
PREȘEDINTE: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții, -,toți cu domiciliul de corespondență ales la Tribunalul Botoșani,-, jud. B, împotriva sentinței nr. 25 din17 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Finanțelor Publice B, Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 239/39/14.07.2008, pe rolul Curții de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamanții:, și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor și pentru opozabilitate Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, obligarea primilor 3 pârâți la calcularea și la plata despăgubirilor echivalente diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite lor, calculate în funcție de coeficienții de multiplicare primiți de procurorii și aflați în funcții de execuție sau de conducere analoage funcțiilor deținute de ei și drepturile salariale primite efectiv (calculate în funcție de coeficienții corespunzători fiecărui reclamant), începând cu data de 1.04.2006 și pentru viitor, până la încetarea stării de discriminare; obligarea acelorași pârâți la calcularea și la plata sumelor reprezentând reactualizarea drepturilor solicitate, începând cu data scadenței lunare a fiecărei sume și până la data executării efective a hotărârii și respectiv dobânda legală de la data punerii în întârziere; obligarea pârâtului Tribunalul Botoșani la înscrierea în carnetele de muncă ale reclamanților a mențiunilor corespunzătoare acordării acestor drepturi de natură salarială; obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor B să pună la dispoziția Ministerului Justiției Bas umelor necesare achitării acestor drepturi bănești.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că sunt judecători și asistenți judiciari la Tribunalul Botoșani și, astfel, salarizați în baza nr.OUG 27/2006 și sunt discriminați, contrar prevederilor art. 1 - 6 din nr.OG 137/2000 și a art. 5 și al art. 154 alin. 3 din Codul muncii, față de procurorii din și, care se bucură în mod privilegiat de o salarizare asimilată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun.
Avându-se în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituțiile la care sunt încadrați în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În acest sens sunt și dispozițiile imperative ale art. 1 alin. 2 și art. 295 alin. 1 din Codul muncii (care instituie aplicabilitatea Codului muncii și raporturilor de muncă ale reclamanților), precum și ale art. 5 din Codul muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații similare.
Prin nr.OUG 27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 și a art. II din Legea nr. 45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr. 6 - 13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Prin Hotărârea nr. 185 din 22.07.2005 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării constatase că prevederile art. 28 alin. 4 din nr.OUG 24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004 și ale art. 24 din Legea nr. 508/2004 au instituit o discriminare directă între ei, magistrații judecători și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție () și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ().
Legalitatea acestei hotărâri a fost recunoscută și prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 pronunțată de în Secțiile Unite cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii, decizie care, potrivit art. 329 alin. ultim din Codul d e procedură civilă, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
De aceea, în expunerea de motive preliminară din nr.OUG 27/2006, s-a justificat necesitatea unei salarizări adecvate și nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, măsură prevăzută și în Capitolul VI pct. 3.3 din "Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007", având ca termen de finalizare luna decembrie 2005. Obiectivul menționat a vizat eliminarea tuturor inegalităților existente în sistemul de salarizare a magistraților determinat de acordarea unor sporuri numai în favoarea unor procurori și judecători în detrimentul altora.
Noua modalitate de salarizare, concretizată inițial prin adoptarea nr.OUG 27/2006 și apoi prin emiterea Legii nr. 45/2007, în loc să înlăture această discriminare directă, o adâncește și mai mult, prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile menționate, deși are ca obiectiv principal eliminarea oricărei forme de discriminare în ceea ce privește modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite magistraților.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. 2 lit. e pct. 1 și 3 din nr.OG 137/2000 privind discriminarea, art. 14 din Conven ia Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și pe prevederile Constituției României, ce reglementează egalitatea în drepturi, egalitate de tratament și nediscriminare.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
A arătat pârâtul, că reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât, salarizarea este identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
A mai arătat pârâtul că Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate în ce privește prevederile art. 1, art. 2 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, cu motivarea că nu are calitatea de ordonator de credite și, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul excepției invocate, instanța constată că aceasta nu este dată în cauză, câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Economiei și Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta sentință.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Economiei și Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin sentința civilă nr. 25 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Botoșani, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor și pentru opozabilitate Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 16 din Constituția României "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea; în aceste domenii nici prin lege sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariați, care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
În considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție dar, mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili însă drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să aducă atingere principiului egalității, reglementat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale, în acest sens pronunțându-se Curtea Constituțională prin decizia nr. 239 din 05.06.2003.
Ori, tocmai în considerarea unor asemenea atribuții diferite, legate de specializarea în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism, în ceea ce privește, conform art. 1 din Legea 508/2006, respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție, conform art. 80 din Legea 304/2004 în ceea ce privește, legiuitorul a prevăzut că aceste structuri să funcționeze în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție () sau ca structură autonomă coordonată de procurorul general al Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (), iar procurorii din cadrul acestora să fie salarizați conform pct. 6 - 13 din Anexa la.OUG 27/2006, respectiv la nivelul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Față de cele reținute, instanța a apreciat că nu se poate reține existența unui tratament diferențiat, în sensul art. 2 din OG137/2000 în ceea ce privește salarizarea judecătorilor față de procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, respectiv Direcția Națională Anticorupție, diferențele de salarizare fiind justificate de necesitatea specializării și particularitățile activității în domeniul în care funcționează.
De asemenea, s-a reținut că, prin decizia nr. 819 din 3.07.2008, Curtea Constituțională a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Art. 147 al. 4 din Constituie stabilește că, de la publicare, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, care au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea motivelor au arătat, în esență, că instanța de fond nu a analizat existența discriminării în domeniul salarizării în raport de actele normative enunțate în cuprinsul acțiunii, anume: art. 1 - 6 din nr.OG 137/2000, art. 5 - 6 din Codul muncii, art. 14 din CEDO, art. 2 alin. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea, art. 11 din nr.OUG 27/2006, Legea nr. 508/2004, Legea nr. 303/2004 și Legea nr. 304/2004, cât și de Hotărârea nr. 185/2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și de decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în interesul legii, în ce privește acordarea sporului anticorupție.
Legal citați toți intimații, în cauză a formulat întâmpinare Ministerul Justiției și Libertăților care a cerut respingerea recursului ca nefondat cu menținerea sentinței ca fiind legală și temeinică.
S-a arătat în esență prin întâmpinare că susținerile reclamanților potrivit cărora art. 11 alin. 1 din nr.OUG 27/2006 instituie o discriminare sunt nefondate deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19 - 23 pentru procurorii din cadrul DIICOT și DNA este făcută în considerarea parchetului unde funcționează.
Examinând sentința atacată în raport de critica formulată, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată neîntemeiat recursul.
Astfel, pornind de la dispozițiile art. 9 alin. 1 raportat la art. 1 alin. 1 din nr.OUG 42/2002, înființarea Parchetului Național Anticorupție în cadrul Ministerului Public, prin reorganizarea acestuia ca Departament și înființarea Direcției Naționale Anticorupție, au fost fundamentate pe rațiuni de politică a justiției, în scopul eficientizării luptei împotriva corupției, prin crearea de structuri specializate pe criterii de înaltă ținută morală și de performanță a procurorilor și ofițerilor specializați în combaterea infracțiunilor specifice. Așadar, rațiunea înființării și funcționării acestei structuri în cadrul Ministerului Public determină natura sa, aceea de parchet specializat sub aspectul competenței materiale.
De altfel, în acest sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională care, prin decizia nr. 421/2003, a statuat că "având în vedere și prevederile art. 131 alin. 1 din Constituție, dispoziția legală criticată nu constituie altceva decât o reflectare a principiilor constituționale și o subliniere a naturii juridice a Parchetului Național Anticorupție, aceea de magistratură specială, instituită pentru combaterea infracțiunilor de corupție".
În mod analog, înființarea DIICOT în cadrul Ministerului Publica avut rațiuni de politică a justiției, urmărind crearea de structuri specializate în combaterea criminalității organizate și a terorismului.
Analizând egalitatea consacrată de Constituția României prin disp. art. 16 alin. (1), instanța de fond a reținut, prin analogie, incidența în cauză a Deciziei nr. 239/2003 a Curții Constituționale, prin care s-a statuat că: "în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție și, mai ales, a atribuțiilor profund diferite pe care le au aceste categorii de persoane, legiuitorul a stabilit drepturi diferite de care acestea beneficiază, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității persoanelor în fața legii și a autorităților publice, garantat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale".
Or, tocmai în considerarea unor asemenea atribuții diferite, implicând specializarea în combaterea infracțiunilor de criminalitate organizată, conform art. 1 din Legea nr. 508/2006 și respectiv în combaterea infracțiunilor de corupție, conform art. 80 din Legea nr. 304/2004, în ce privește DNA, legiuitorul a prevăzut ca aceste structuri să funcționeze în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DIICOT) ori ca structură autonomă, coordonată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (DNA), iar procurorii din cadrul acestora să fie salarizați conform pct. 6-13 din Anexa la.OUG nr. 27/2006.
În același sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind sesizată printr-un recurs în interesul legii să asigure interpretarea unitară a dispozițiilor art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și art. 3 alin. 8 din OG8/2007, a statuat că, "în materie de salarizare, existența unor situații analoage sau comparabile trebuie analizată nu numai prin prisma calității de personal, ci în raport de atribuțiile de serviciu ale diferitelor categorii de personal, care sunt diferențiate în ceea ce privește conținutul concret și complexitatea acestora" (decizia nr. XXIV/12 mai 2008).
De precizat este și faptul că, sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, Curtea Constituțională s-a pronunțat în repetate rânduri în sensul că acestea sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor și, în consecință, inaplicabile în cazurile deduse judecății, prin aceasta încălcându-se practic principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, în condițiile în care misiunea constituțională a instanțelor judecătorești este aceea de a realiza justiția, soluționând prin aplicarea legii litigiile dintre diferitele subiecte de drept public sau privat, potrivit art. 126 alin. 1 din Constituția României.
Cu referire la critica recurenților privind neanalizarea de către prima instanță a existenței discriminării în raport de toate actele normative enunțate în cererea introductivă, Curtea constată că aceasta nu poate fi încadrată în motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 invocat și nici în cel prevăzut de art. 312 alin. 5 din Codul d e procedură civilă.
Față de cele ce preced, Curtea, urmează ca în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, să respingă recursul declarat de reclamanți ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, -,împotriva sentinței nr.25din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - secția conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pt. jud. -, aflat în,
semnează președintele instanței.
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 18.06.2009
Președinte:Biciușcă OvidiuJudecători:Biciușcă Ovidiu, Maierean Ana, Plăcintă Dochița
