Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 704/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 704/2009
Ședința publică de la 1 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa
- - - JUDECĂTOR 3: Monica Maria
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B și Curtea de Apel Alba Iulia împotriva sentinței civile nr. 96 din 3 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar civil nr-.
Completul de judecată s-a constituit potrivit dispozițiilor art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, având în vedere că cererile de abținere formulate de membrii completului de judecată inițial investit au fost încuviințate prin Încheierea nr.191/R/CC/2009, sens în care a fost încheiat proces verbal.
La apelul nominal efectuat în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța, nemaifiind alte probe de administrat, având în vedere lucrările dosarului și împrejurarea că recurenții solicită judecarea în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub dosar civil nr-, reclamanta: a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de Apel Alba Iulia și Tribunalul Sibiu solicitând:
Obligarea pârâților la plata către reclamantă a sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu luna septembrie 2004 și până în prezent, reactualizat cu indicele de inflație și acordarea lunară a acestui spor în continuare, în condițiile prevăzute de art.47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organizarea judecătorească, republicată și modificată;
Obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia la efectuarea cuvenitelor mențiunii în carnetele de muncă ale reclamantei, conform sentinței ce se va pronunța în cauză.
În motivarea acțiunii sale reclamanta arată că are calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Avrig și că în această calitate sunt îndreptățiți potrivit prevederilor legale la plata sporului pretins prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
În drept sunt invocate dispoz. art. 47 din Legea nr. 50/1996.
S-a depus adeverința nr. 75/16.01.2008 emisă de Curtea de Apel Alba Iulia pentru a dovedii calitatea reclamantei de aprod la udecătoria Avrig. Începând cu data de 10.12.2001.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâtul Ministerul Justiției B solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, argumentând că art.47 din legea nr.50/1996 nu se referă la personalul conex și că drepturile acestei categorii profesionale au fost stabilite prin nr.OUG8/2007 care nu face referire la sporul de stres de 50%.
Prin întâmpinarea depusă de Curtea de Apel Alba Iulias -a solicitat admiterea acțiunii în limita Deciziei nr. 21/10.03.2008 pronunțată de ÎCCJ.
Prin sentința civilă nr. 96/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul cu numărul de mai sus, acțiunea a fost admisă în parte, pârâții fiind obligați să-i plătească reclamantei sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, calculat la indemnizația brută de încadrare începând cu 24.09.2005 până la data pronunțării sentinței reactualizat cu indicele de inflație, precum și acordarea lunară a acestui spor în condițiile art. 47 din Legea nr.50/1996.
Pârâta Curtea de Apel Alba Iuliaa fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Au fost respinse pretențiile reclamantei pentru perioada 1.09.2004- 23.09.2005, ca fiind prescrise.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Cu referire la excepția prescripției ce se impune a fi invocată din oficiu, conform cerințelor art.137 pr.civilă, este de reținut că pretențiile reclamantei vizând perioada 01.09.2004- 23.098.2005 excede termenul general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 168/1958, raportat la data înregistrării acțiunii.( 24.09.2008); așa încât pentru această perioadă dreptul material al reclamantei este prescris.
Pe fondul cauzei, prin Decizia nr. XXI (21)/10.03.2008 pronunțată de J- secțiile Unite în dosar nr. 5/2008 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J s-a statuat că" În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
În considerentele acestei decizii se reține că " Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă. .inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.
Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000. .
Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].
Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Apărarea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că această normă legală nu se aplică reclamantei, angajate ca aprod, urmează a fi înlăturată ca nefondată, deoarece potrivit art.1 pct.3 alin.3 din legea nr.17/2006 funcția de aprod este conexă personalului auxiliar de specialitate, și este salarizată potrivit nr.OG8/2007, care se referă la salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești. Faptul că acest act normativ nu prevede acordarea acestui spor, nu exclude beneficiul acestui spor, reglementat de art.47 din legea nr. 50/1996- care a făcut obiectul deciziei în interesul legii- deoarece prin legea nr. 50/1996 s-a reglementat într-o formă unică salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, incluzând deci atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate.
Așadar, cum Jas tabilit forța interpretării judecătorești dată dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, curtea a constatat că acțiunea reclamantei fundamentată juridic pe acest text de lege, este temeinică și legală și a fost admisă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției și Libertăților.
Pârâta Curtea de Apel Alba Iuliaa solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii capătului de cerere privind obligarea sa la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă.
În expunerea de motive arată că, potrivit art. 1 din Decretul nr. 92/1976, în carnetul de muncă se înscrie retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, iar sporul în discuție nu se include în retribuția tarifară.
Pârâtul Ministerul Justiției a solicitat modificarea sentinței atacate în sensul respingerii pretențiilor reclamantei.
În expunerea de motive arată că prima instanță a reținut în mod greșit că reclamanta - personal conex - respectiv aprod, face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești. nr.OG 8/2007 nu prevede pentru personalul conex beneficiul acordării sporului de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică. Nici decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosar nr. 5/2008 nu include categoria personalului conex ca beneficiind de acest spor.
Deliberând asupra recursurilor de față prin prisma criticilor formulate și din oficiu conform prevederilor art. 304 ind.1 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Recursurile sunt nefondate.
În calitatea de operator în carnetele de muncă ale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, conform prevederilor Decretului nr. 92/1976, Curtea de Apel Alba Iulia are obligația de a face mențiuni privitoare la retribuția tarifară de încadrare și alte drepturi ce se includ în aceasta, printre care și sporul de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr. 5/2008, în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat că judecătorii și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin.3 Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe.
Contrar susținerilor pârâtului Ministerul Justiției, personalul conex, din care face parte și reclamanta, face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, sens în care sunt și prevederile art. 3 alin.3 din Legea nr. 567 și art.1 pct.3 alin.3 din Legea nr. 17/2006.
Față de cele ce preced, în conformitate cu prevederile art. 312 Cod proc. civilă, Curtea va respinge ca nefondate recursurile de față.
(continuarea deciziei civile nr. 704/2009)
*****
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâții Curtea de Apel Alba Iulia și Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 96/2008 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. VC, 2 ex.IM 13.07.2009
Jud.fond-,
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIEREA NR. 191/R/CC/2009
Ședința publică de la 01 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de doamnele judecător, și, în cauza ce formează obiectul dosarului nr-, privind pe pârâții recurenți Ministerul Justiției B și Curtea de Apel Alba Iulia, în contradictoriu cu reclamanta intimată, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Completul de judecată s-a constituit potrivit dispozițiilor art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin participarea judecătorilor aflați pe lista de permanență a secției.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța având în vedere actele dosarului, lasă cererile în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Constată că în prezentul dosar doamna judecător a formulat cerere de abținere, motivată de împrejurarea că a declarat recurs în cauză în calitate de reprezentantă a pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia.
judecător și, prin declarația de abținere formulată arată că se abțin de al soluționarea acestei cauze întrucât au pronunțat hotărârea atacată cu recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța apreciază că cererile de abținere formulate de doamnele judecător și sunt întemeiate, în considerarea dispozițiilor art. 24 Cod procedură civilă care statuează că judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu mai poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs și nici în caz de rejudecare după casare. În cauză se constată că doamnele judecător și au pronunțat în dosarul nr- al Curții de Apel Alba Iulia sentința civilă nr. 96/3.11.2008, atacată cu recurs în prezentul dosar, urmând ca pentru acest motiv de incompatibilitate cererile de abținere să fie admise în temeiul art. 24 Cod procedură civilă.
De asemenea se constată că cererea de abținere formulată de doamna judecător este întemeiată, având în vedere împrejurarea că și-a spus părerea cu privire la speță prin recursul promovat în prezenta cauză, considerent pentru care constatând incidența dispozițiilor art. 27 pct. 7 Cod procedură civilă privind recuzarea judecătorilor, urmează ca declarația de abținere să fie încuviințată, fiind formulată cu respectarea cerințelor art. 25 din Codul d e procedură civilă.
Pentru considerentele mai sus arătate și apreciind într-un sens mai larg dispozițiile art. 6 din, în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale,
DISPUNE
Admite cererile de abținere formulate de doamnele judecător, și în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 1 iunie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
PROCES VERBAL
Încheiat azi, 1 iunie 2009
În ședința publică din 1 iunie 2009, dosar nr- - având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, s-a ivit următorul incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din doamnele judecător, și:
- doamna judecător a formulat cerere de abținere, față de împrejurarea că a promovat recurs în cauză în calitate de reprezentantă a pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia;
- doamnele judecător și au formulat cerere de abținere, motivate de împrejurarea că au pronunțat hotărârea atacată cu recurs în prezentul dosar;
- cererile de abținere au fost încuviințate prin Încheierea nr. 191/R/CC/01-06-2009, la soluționarea acestora participând din planificarea de permanență a secției domnii judecători - -, - - și - -.
- Completul nou constituit din domnii judecători - -, - - și - - au păstrat cauza spre soluționare.
Președinte, Grefier,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Monica Maria