Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 706/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
DOSAR NR-
(nr.format vechi nr.2259/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința Civilă Nr.706
Ședința Publică din data de 28 aprilie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECĂTOR 2: Bodea Adela Cosmina Taloi
Asist. Judiciar: - -
Asist. Judiciar:
GREFIER:
********************************
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către reclamanții, G, și, în contradictoriu cu intimații: Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Economiei și Finanțelor și cu Consiliul Național de Combatere a Discriminării,în calitate de expert- având ca obiect"drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns reclamanții:, G, și și intimații: Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Ministerul Economiei și Finanțelor și, în calitate de expert, Consiliul Național de Combatere a Discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 pct.2 Cod proc. civilă.
Curtea, constată că dosarul de față a fost trimis, inițial, spre competentă soluționare, la Secția a VII-a - contencios Administrativ și Fiscal, a Curții de APEL BUCUREȘTI, instanță, care, prin încheierea de ședință din data de 11.03.2009, s-a declarat necompetentă jurisdicțional, având în vedere obiectul prezentei cauze, respectiv pretenții ale reclamanților magistrați, ce decurg din raporturile de serviciu.
Pe cale de consecință, s-a dispus, înaintarea cauzei către prezenta secție a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, conform dispozițiilor art. I alin.(1) din OUG nr.75/2008 și art.184 cu referire la art.281 din Codul muncii adoptat prin Legea nr.53/2003.
Curtea, având în vedere decizia Curții Constituționale nr.104 din 20 ianuarie 2009, precum și în raport de obiectul pricinii, invocă din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei Curți, în ceea ce privește soluționarea pricinii în primă instanță și reține cauza în pronunțare, pe acest aspect.
CURTEA,
Constată că prin cererea înregistrată la data de 25.11.2008, sub nr-, pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VIII-a - Contencios Administrativ și Fiscal, formulată de reclamanții: G, - și, în calitate de judecători în cadrul Judecătoriei Fetești, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI, Tribunalul Ialomița, Ministerul Economiei și Finanțelor și cu expertul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, s-a solicitat obligarea pârâților Ministerul Justiției, Curtea de APEL BUCUREȘTI și Tribunalul Ialomița de a constata și înlătura discriminarea creată de dispozițiile art.41 alin.1 din Legea nr.50/1996, modificată și de a plăti fiecărui reclamant drepturile bănești, reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005 și 2006, egală cu indemnizația brută din perioada anterioară plecării în concediu, actualizată cu indicele de inflație corespunzător datei plății efective.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor drepturi.
Prin încheierea pronunțată la data de 11.03.2009, Secția a VII-a a Curții de APEL BUCUREȘTI - Contencios Administrativ și Fiscal s-a declarat necompetentă jurisdicțional, având în vedere că obiectul prezentei cauze se referă la drepturi bănești, de natură salarială, constând în pretenții ale reclamanților magistrați, ce decurg din raporturile de serviciu ale acestora.
În consecință, invocându-se dispozițiile art. I alin.(1) din OUG nr.75/2008 și art.184 cu referire la art.281 din Codul muncii adoptat prin Legea nr.53/2003, s-a dispus înaintarea cauzei către prezenta secție a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a - Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, unde a fost înregistrată la data de 01.04.2009.
La termenul din data de 28.04.2009, Curtea (Secția a VII-a a Curții de APEL BUCUREȘTI - Civilă și pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale) a invocat, din oficiu,excepția necompetenței materiale a curții de apel, în ceea ce privește soluționarea, în fond, a prezentei cauze, dat fiind obiectul acesteia, care constă în drepturi bănești, de natură salarială, ce sunt solicitate de către reclamanți, în calitatea lor de magistrați.
Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art.137 alin.1 din Codul d e procedură civilă, excepția necompetenței materiale a curții de apel dea soluționa, în primă instanță, prezenta cauză, Curtea reține următoarele:
Conform dispozițiilor art.I din OUG nr.75/2008:
"(1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.
(2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție".
Ulterior înregistrării cauzei pe rolul prezentei secții, dispozițiile art.I și art.II din OUG nr.75/2008, prin care s-a instituit o competență specială, derogatorie de la jurisdicția muncii, reglementată în Titlul XII din Codul muncii, au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, susținându-se că nu se justifică schimbarea competenței materiale de soluționare a litigiilor privind drepturi salariale ale personalului din sistemul justiției, pe cale de ordonanță de urgență, fără o bază serioasă și rezonabilă.
Prin Decizia nr.104/20.01.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și art. II din OUG nr.75/2008,decizia fiinddefinitivă și general obligatorie, conform art.26 alin.1 din Legea nr.47/1992, republicată.
Așa fiind, după data declarării neconstituționalității actului normativ care modifică competența materială de judecare a cererilor personalului din sistemul justiției, având ca obiect drepturi salariale, Curtea de Apel nu mai este instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță.
Întrucât dispozițiile de procedură sunt de strictă aplicare,urmează, așadar, a se admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI, în temeiul dispozițiilor art.158 alin.1 raportate la dispozițiile art.159 pct.2 din Codul d e procedură civilăși a se declina competența de soluționare, în fond, a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Ialomița - Secția Civilă,instanță de drept comun în materia conflictelor de muncă, potrivit dispozițiilor art.2 pct.1 lit. c) din Codul d e procedură civilă, căreia îi aparține, totodată și competența teritorială, potrivit normelor de procedură speciale ale art.284 alin.2 din Codul muncii (derogatorii de la dreptul comun).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanții: G, - și, în calitate de judecători în cadrul Judecătoriei Fetești, cu domiciliul ales la Judecătoria Fetești, cu sediul în F,-, Jud. I, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sectorul 5, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, cu sediul în B,-, sectorul 4, TRIBUNALUL IALOMIȚA, cu sediul în S,-, Jud.I și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sectorul 5 și,doar în calitate de expert, cu CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B,--3, sectorul 1, în favoarea Tribunalului Ialomița - Secția Civilă.
Cu drept de recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
ASISTENT JUDICIAR, ASISTENT JUDICIAR,
- -
GREFIER,
red.: P/ tehnored:
2 ex./ 06.05.2009
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Bodea Adela Cosmina Taloi