Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 71/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.71
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu Violeta Neculai
ASISTENT JUDICIAR- - -
ASISTENT JUDICIAR -
GREFIER -
-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea acțiunii civile formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL G, TRIBUNALUL G, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și chematul în garanție CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 8.12.2008 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 11.12.2008.
CURTEA:
Asupra acțiunii de față, înregistrată sub nr. 1185/44/10.10.2008 la Curtea de APEL GALAȚI, Secția conflicte de muncă și asigurări sociale.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1185/44/10.10.2008, reclamanții, și, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL GALAȚI, Tribunalul Galați, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru opozabilitate, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor drepturilor salariale restante reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut începând cu 01.10.2005 la zi și în continuare, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective precum și obligarea pârâților să înscrie în carnetele de muncă indemnizațiile de încadrare brută.
În fapt, au motivat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Tg.B, jud.
Art.6 al.2 din muncii consacră pentru toți salariații principiul că pentru muncă și pregătire profesională egală să fie retribuiți în mod egal, principiu ce se regăsește și în disp.art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În susținerea cererii invocă OG 137/2000 aprobată prin Legea 48/2002 modificată prin Legea 27/2004, art.1 al.2, art.20 din Constituția României, art.53 din Constituție.
Potrivit art.28 al.4 și 5 din OUG nr.43/2002 publicată în Monitorul Oficial nr.244/11.04.2002 aprobată prin Legea 503/2002 " procurorii, specialiștii și ofițerii de poliție judiciară din cadrul Parchetului Național Anticorupție precum și judecătorii și personalul auxiliar de specialitate, care compun complete specializate în infracțiunile de corupție potrivit art.29 al.2 din Legea 78/2000 primesc pentru activitatea specializată în combaterea infracțiunilor de corupție un spor de 30% din indemnizația de încadrare lunară, pentru magistrați și 10% pentru personalul auxiliar de specialitate".
. funcția de grefier dar nu compun complete specializate în infracțiunile de corupție și consideră că sunt discriminați față de colegii care intră în aceste complete.
Prin disp.art.28 din OUG nr.43/2002, legiuitorul a prevăzut acordarea acestui spor doar pentru anumite categorii de personal auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, fără ca în acest sens să se fi prevăzut o anumită diferențiere de vechime, studii etc. toți având același statut, fișă a postului, creându-se în mod cert un tratament diferențiat.
discriminarea rezidă mai ales din compararea dispozițiilor art.48-66 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești privind grefa și respectiv atribuțiile personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism potrivit art.111-112 din regulamentul de ordine interioară al DNA și DIICOT.
Prin simpla comparare a numărului de articole ce reglementează atribuțiile personalului auxiliar de specialitate din structura instanțelor judecătorești de atribuțiile personalului de la DNA și DIICOT, se poate observa cu ușurință volumul mare de activitate și complexitatea aferentă, ceea ce în mod sigur atrage un grad maxim de responsabilitate și acuratețe în activitatea curentă.
De asemenea, așa cum rezultă și din art.5 din Legea nr.508/2004 prevede că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se încadrează cu procurori, și personal auxiliar de specialitate, personal economic și administrativ, în limita posturilor prevăzute.
Atâta timp cât procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt numiți în aceste structuri potrivit cerințelor sus menționate, consideră că și la numirea personalului auxiliar de specialitate din cadrul DNA și DIICOT ar fi fost normal să se țină seama de către legiuitor în primul rând de calitățile profesionale dobândite anterior numirii acestora în cadrul structurilor mai sus amintite și în funcție de aceste performanțe să fie stabilită remunerația.
Nu este justificată folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru grefieri doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, deoarece situațiile de interferență cu legea ivite în practică și tipurile de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupun eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire, sens în care s-a pronunțat anterior și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin Hotărârea nr.185/22.07.2005.
Distincția care s-a făcut, ținându-se seama de apartenența grefierilor la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică( vezi art.3 al.7 comparativ cu al.4 din OG nr.8/1007) este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat.
Fiecare grefier, conform art.38 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești- aprobat prin Hotărârea nr.287/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii este repartizat pe compartimente auxiliare de specialitate diferite, astfel că, are ca activitate principală și permanentă cea corespunzătoare compartimentului respectiv în care a fost repartizat sau delegat în toate situațiile însă, grefierii îndeplinesc una și aceeași muncă- de grefier- nu o alta, de natură juridică diferită, o muncă normală, normată pentru acest sector, iar nu o muncă suplimentară întrucât prin operațiunea de repartizare, delegare se realizează doar stabilirea grefierului într-un anumit compartiment determinat de activitatea pentru care îi este normată o muncă specifică, ceea ce exclude o muncă suplimentară, peste normă.
Prin neacordarea indemnizației de 10% sunt în mod evident și grav discriminați deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acesta adaos salarial și pentru restul personalului.
În dovedirea acțiunii, au depus la dosar regulamentul de ordine interioară al, Regulamentul de ordine interioară al instanțelor și practică judiciară.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚIa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată pentru următoarele motive:
Nu sunt îndeplinite cerințele disp.art.2 al.1 din OUG nr.137/2000, pentru a exista o discriminare din punct de vedere al reclamanților față de personalul de specialitate care își desfășoară activitatea la DIICOT și DNA.
Aceasta, întrucât personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești nu participă la activitățile prevăzute de disp.art.28 al.4 și 5 din OUG nr.43/2002.
Față de procedura concretă în care se poate acorda indemnizația prevăzută de art.29 din Legea nr.78/2000, personalul auxiliar de specialitate nu poate beneficia de procentul de 10% din salariul brut.
Având în vedere cele precizate mai sus, reclamanții, personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Tg.B, nu sunt discriminați ață de personalul auxiliar de specialitate care își desfășoară activitatea la DNA și DIICOT, întrucât așa cum statua și Curtea Constituțională, în deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
De asemenea, Curtea Constituțională statua că existența unor situații analoage sau comparabile reprezintă un element esențial pentru a se putea reține un tratament diferențiat nejustificat.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea în continuare a acestor drepturi salariale, apreciază că această cerere a reclamanților nu poate fi primită, întrucât se referă la un drept pentru viitor, drept care nu s-a născut încă.
De asemenea, a formulat întâmpinare și pârâta Ministerul Justiției, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru următoarele motive:
Reclamanții sunt salariați ai unei judecătorii, iar pretențiile acestora referitoare la acordarea unei diferențe de spor de 10% din indemnizația de încadrare lunară sunt neîntemeiate, aceștia având dreptul potrivit legii aplicabile pentru perioada determinată prin acțiune numai la un salariu stabilit potrivit art.18 al.2 din Legea nr.50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Având în vedere că Parchetul Național Anticorupție, a fost înființat "la nivel național", este justificată pe deplin dispoziția potrivit căreia indemnizația personalului auxiliar din cadrul acestei instituții nou înființate să fie egală cu cea a personalului auxiliar din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție.
Prin urmare, susținerile reclamanților potrivit cărora actul normativ care a instituit acest drept, respectiv OUG nr.43/2002 cu modificările ulterioare, creează o discriminare între personalul auxiliar din justiție nu pot fi primite întrucât, salarizarea acestora este reglementată de art.18 și 19 din Legea 50/1996, act normativ care consacră pe lângă alte principii pe baza cărora se stabilesc salariile personalului auxiliar și pe cel al nivelului instanței sau al parchetului.
Reclamanții nu pot susține că sunt discriminați în raport cu personalul la care se referă art.28 al.6 din OUG nr.43/2002, întrucât, așa cum s-a statuat și de către Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.Legiuitorul a înțeles să atribuie o indemnizație concretizată printr-un procent la salariu brut în raport cu nivelul parchetului în cadrul căruia își desfășoară activitatea, principiu avut de altfel în vedere și la emiterea dispozițiilor art.18 și 19 din Legea nr.50/1996, dispoziții față de care reclamanții nu se consideră discriminați.
Vă rugăm, totodată, să observați că și Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, atât timp cât instituirea acestor reguli nu se face în mod discriminatoriu, nu contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, precum și faptul că art.16 din Constituție vizează " egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor.În felul acesta se justifică nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui( spre exemplificare, Decizia nr.25 din 23.02.1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr.136 din 1.04.1999).
La solicitarea instanței s-a depus la dosar tabelul cu funcția și perioada lucrată de fiecare reclamant.
Din oficiu, instanța a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Economiei și Finanțelor.
Analizând și coroborând întreg materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Ministerul Economiei și Finanțelor invocată din oficiu, în baza disp. art. 137.pr. civilă, se apreciază ca întemeiată pentru următoarele motive.
Obiectul acțiunii îl constituie plata unor drepturi de natură salarială ca urmare a muncii prestate de reclamanți într-o instituție aflată în subordinea pârâtei Ministerul Justiției. Ministerul Economiei și Finanțelor nu are raporturi juridice de muncă directe cu reclamanții și nu are calitatea de angajator pentru a putea fi obligat la plata unor drepturi salariale.
În consecință, urmează, în baza disp. art. 137 alin. 1.pr. civilă, se va respinge acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, acțiunea este apreciată ca fiind nefondată pentru următoarele considerente:
Reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Tg.
Potrivit Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, tratamentul diferențiat se analizează în sensul stabilirii dacă persoanele se află în situații comparabile, nu neapărat similare.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a interpretat art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în sensul că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă (cauza Fredin/, / și altele ).
Ori, categoria de personal auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și cea a personalului auxiliar din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, nu se află în situații comparabile, așa cum susțin reclamanții iar diferența arătată își găsește astfel o justificare rezonabilă.
Astfel, conform art. 28 alin. 6 din ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ Nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Direcția Națională Anticorupție, salarizarea personalului auxiliar de specialitate și a personalului economic și administrativ este cea prevăzută de lege pentru aceleași categorii de personal al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Făcând o paralelă între rolurile activităților înfăptuite în scopul înfăptuirii justiției, se observă anumite diferențe. Așa cum a statuat și Curtea Constituțională, stabilirea unor reglementări diferențiate pentru persoane aflate în situații diferite nu constituie nici discriminări nici privilegii.
În cauza de față, instanța consideră că nu devin aplicabile disp. art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nici jurisprudența Curții Europene Drepturilor Omului pentru a fi aplicate în mod direct, pentru faptul că reclamanții nu se află în situația de a fi discriminați față de personalul auxiliar din cadrul Direcție Națională Anticorupție, nefiind în situații comparabile sau identice.
Dacă există o justificare obiectivă și rezonabilă și se respectă un raport de proporționalitate între scop și mijloacele utilizate, este permisă distincția între situații.
Ori, între activitatea desfășurată de personalul auxiliar din cadrul instanțelor și cel din cadrul nu se poate pune semn de egalitate și nici nu se poate constata că există o asemănare, fiecare activitate fiind reglementată prin legi speciale, atribuțiile fiind diferite.
Potrivit disp. art. 60 din Legea nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă aceste, pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la osalarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului,cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege.
Aceeași dispoziție este reluată și prin art. 3 din Ordonanța nr. 8 din 24 ianuarie 2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, în sensul că salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului.
În consecință, este atributul exclusiv al legiuitorului să procedeze la salarizarea personalului în funcție de nivelul instanței sau al parchetului unde funcționează.
În ceea ce privește starea de discriminare invocată, instanța apreciază că a constituit opțiunea legiuitorului de a reglementa prin actele normative enumerate drepturile în favoarea unor asemenea categorii profesionale, iar examinarea soluției alese excede cadrului legal al discriminării stabilit prin nr.OG 137/200.
Potrivit art.1 din nr.OG137/2000, au caracter discriminatoriu prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane aflate în situații comparabile.
Și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, interpretând art.14 din Convenție, a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se fac distincții între situații analoage și comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe justificare rezonabilă și obiectivă.
Prin Decizia nr.818/2008 a Curții Constituționale s-au considerat ca fiind neconstituționale prevederile art.27 al.1 din nr.OG137/2000,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Totodată, Curtea Constituțională constată că unele dispoziții ale Ordonanței Guvernului nr.137/2000, și anume prevederile art.1, art.2 alin.(3) și art.27 alin.(1), lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, în virtutea căruia, așa cum s-a și întâmplat în cauzele în care au fost ridicate excepțiile, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, neavute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.(4) din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art.115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală.
Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art.126 alin.(1) din Legea fundamentală -, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Practica judiciară depusă la dosar de reclamanți nu poate constitui temei de drept pentru instanță, având doar valoare de jurisprudență (de altfel, este vorba de sentințe definitive fără a purta mențiunea că sunt și irevocabile, deci au putere de lucru judecat relativă).
Mai mult, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la data de 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României, a precizat faptul că, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate supra competenței lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
Față de toate considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, se va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta Ministerul Economiei și Finanțelor pentru lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, și, cu domiciliul ales la Judecătoria Tg.B, jud.G, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B, sector 5,-, CURTEA DE APEL G, TRIBUNALUL G, cu sediul în-, ca nefondată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 11.12.2008.
PREȘEDINTE JUDECATOR
Asistenți judiciari
Grefier
Red.
Dact.
17 ex/19.01.2009
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu Violeta Neculai
