Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 719/2009. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE

MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ nr. 719

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 24 iunie 2009

COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș- JUDECĂTOR 2: Sorina Ciobanu

- -- JUDECĂTOR 3: Daniela Părău

- -- judecător

GREFIER: -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil promovat de pârâta MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.967 din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință în sensul că a învederat instanței că recursul are ca obiectdrepturi salariale ale personaluluidin justiție,dosarul se află la primul termen de judecată, procedura este completă și că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, având în vedere și faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța constată cauza în stare de judecată, trecându-se la deliberare.

- deliberând -

Asupra recursului civil de față, constată că:

Prin sentința civilă nr.967/C/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Misterului Economiei și Finanțelor,a fost admisă acțiunea formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării., au fost obligați Ministerul Justiției, Curtea de Apel Bacău și Tribunalul Neamț să plătească reclamanților despăgubirile echivalente cu sumele reprezentând indexările salariale după cum urmează:

- 5% începând cu 1.04.2006 față de nivelul din luna ianuarie 2006;

- 6% începând cu 1.09.2006 față de nivelul din luna august 2006;

- 5% începând cu 1.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2007;

- 2% începând cu 1.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007;

- 11% începând cu 1.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007,

sume ce vor fi reactualizate în raport cu indicele de inflație de la data scadenței la momentul plății efective, a fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul Ministerului Justiției sumele necesare plății drepturilor bănești acordate reclamanților prin prezenta hotărâre și a fost obligat

pârâtul Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă ale reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- din 03.10.2007 reclamanții, și, în calitate de judecători la Tribunalul Neamț, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț, Curtea de Apel Bacău, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, să se constate că sunt discriminați în raport de prevederile nr.OG 3/12.01.2006, aprobată prin Legea nr. 323/2006, și ale nr.OG 10/31.01.2007 aprobată prin Legea nr. 231/2007 privind creșterile salariale ce s-au acordat pentru anii 2006 și 2007 personalului bugetar și persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică, în raport de prevederile nr.OUG 27/2006 aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 45/2007, și art. 2 lit. e pct. (i) și ale art. 27 din OG137/2000 republicată, anularea situației create prin discriminare prin acordarea unei despăgubiri echivalentă cu sumele reprezentând indexările ce s-au acordat prin aceste acte normative, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, obligarea pârâtului Tribunalul Neamț să efectueze mențiunile corespunzătoare privitor la acordarea acestor majorări în carnetele lor de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să asigure sumele necesare acordării acestor despăgubiri.

În motivarea cererii reclamanții au arătat că prin adoptarea nr.OG 3/2006, aprobată prin Legea nr. 323/2006, personalul bugetar și cei care ocupă funcții de demnitate publică au beneficiat de creșteri salariale în cursul anului 2006, în 2 etape, și anume cu 5% începând cu 01.02.2006 față de nivelul din luna ianuarie 2006 și cu 6% începând cu 01.09.2006 față de nivelul din luna august 2006, iar ulterior, în baza nr.OG 10/2007 aprobată prin Legea nr. 231/2007, acelorași categorii de personal le-au fost majorate salariile de bază în trei etape, respectiv cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2007, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.

Reclamanții au arătat că majorările salariale nu le-au fost acordate, deși la data adoptării nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, art. 35 prevedea că drepturile ce li se cuvin vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu dispozițiile legale. Astfel, în baza textului legal menționat judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, Procurorul General al Parchetului de pe lângă aceasta și adjuncții săi - salarizați în baza acelorași acte normative ca și reclamanții, respectiv OUG27/2006 - au beneficiat de toate majorările de mai sus, în temeiul nr.OG 3/12.01.2006, aprobată prin Legea nr. 323/2006, și ale nr.OG 10/31.01.2007, aprobată prin Legea nr. 231/2007.

Au mai precizat că, în calitatea pe care o dețin, de judecători de tribunal, alături de judecătorii de la judecătorii și curțile de apel, precum și procurorii de la parchetele de lângă acestea și cei de la Parchetul de pe lângă, nu au beneficiat de niciuna dintre aceste majorări. S-au încălcat astfel prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, referitoare la principiul egalității, având drept consecință un tratament diferențiat și discriminatoriu între judecătorii din cadrul puterii judecătorești, fără nici o justificare obiectivă și rezonabilă, scopul urmărit prin reglementările incriminate fiind nelegitim iar metoda lui de atingere neadecvată.

În sprijinul cererii lor reclamanții au invocat practica Curții Constituționale, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dispozițiile Recomandării R (94) 12 Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei către statele membre referitoare la independența, eficiența și rolul judecătorilor, precum și cele ale Cartei Europene privind Statutul Judecătorilor, aprobată de, obligatorie pentru România.

În final, reclamanții au arătat că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 iar în baza art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă au solicitat judecata în lipsă.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice N, a depus întâmpinare în care a invocat, pe cale de excepție, lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu există identitate între el, Statul român și bugetul de stat, iar pe fond netemeinicia pretențiilor formulate motivat de faptul că drepturile solicitate nu au fost acordate prin lege tuturor, ci numai unor categorii expres și limitativ prevăzute de lege, cu excluderea reclamanților. Totodată, a arătat că art. 269 alin. 1 din Codul muncii condiționează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul suferit de un salariat în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul de dovedirea culpei angajatorului, care trebuie pus în prealabil în întârziere, și că art. 1088. civ. prevede numai posibilitatea acordării dobânzii legale, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată, nu și aplicarea indicelui de inflație de la data executării efective.

Ulterior acest pârât a depus la dosar o copie a unei cereri de strămutare a litigiului adresată instanței supreme.

Prin întâmpinarea depusă pentru termenul de judecată din data de 26.10.2007 (filele 9 - 19) pârâtul Ministerul Justiției și-a fundamentat apărările invocând, pe fond, netemeinicia cererii deoarece:

- reglementarea prin lege a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, deoarece în baza acestui act normativ se poate cenzura modul de aplicare a unor dispoziții legale ce instituie drepturi, și nu examinarea soluțiilor legislative alese de legiuitor, pentru care există posibilitatea invocării excepției de neconstituționalitate;

- nu poate fi reținută existența unei discriminări între persoane aflate în situații analoge sau comparabile deoarece art. 41 din nr.OUG 27/2006 a abrogat dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Legea nr. 154/1998;

- nu poate fi reținută existența unei discriminări între persoane aflate în situații analoge sau comparabile, deoarece actele normative criticate nu sunt aplicabile magistraților, întrucât ei nu fac parte din categoria personalului contractual în înțelesul nr.OG 24/2000, salarizarea lor fiind realizată prin lege specială;

- magistrații și funcționarii publici sunt categorii profesionale distincte, cu statut propriu și sisteme de salarizare diferite, astfel că nu se află în situații similare sau comparabile, reclamanții beneficiind deja de o majorare substanțială a veniturilor lor salariale prin efectul Legii nr. 45/2007;

- compararea reclamanților cu celelalte categorii de judecători și procurori este neavenită, întrucât și judecătorii instanței supreme sunt salarizați conform art. 1 alin. 1 din nr.OUG 27/2006, act normativ aplicabil tuturor magistraților;

- majorările salariale de care au beneficiat magistrații în cursul anilor 2006 - 2007 au fost destinate să acopere creșterea inflației ori să o mențină în limitele prognozate, împrejurare ce nu îi plasează pe reclamanți într-o stare de discriminare.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în întâmpinarea depusă, a invocat numai pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu poate avea calitatea de pârât într-o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000 întrucât, atunci când se invocă încălcarea principiului nediscriminării, nu poate avea în instanță decât calitatea de expert și de instituție abilitată și învestită în aplicarea legislației în materie pe teritoriul României.

Analizând actele și lucrările dosarului, în funcție de susținerile părților, instanța a constatat că acțiunea formulată de reclamanți este întemeiată și a fost admisă, iar excepțiile invocate au fost respinse ca nefondate, pentru considerentele expuse în continuare:

Potrivit art. 35 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, "Drepturile de salarizare prevăzute de prezenta ordonanță de urgență sunt brute și impozabile. Acestea vor fi actualizate prin aplicarea indexărilor acordate în conformitate cu prevederile legale."

Prin art. 1 din nr.OG 3/2006 s-a dispus ca, în anul 2006, salariile de bază ale personalului contractual din sectorul bugetar, stabilite potrivit nr.OUG 24/2000, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare, precum și indemnizațiile personalului care ocupă funcții de demnitate publică, prevăzute în Anexele nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, să fie majorate în două etape, respectiv cu 5%, începând cu data de 1 februarie 2006 față de nivelul din luna ianuarie 2006 și cu 6%, începând cu data de 1 septembrie 2006 față de nivelul din luna august 2006.

De asemenea, în baza art. 1 din nr.OG 10/2007 aceleași categorii de personal au beneficiat în anul 2007 de o creștere a salariilor și indemnizațiilor avute la data de 31 decembrie 2006, astfel cum au fost majorate potrivit nr.OG 3/2006 aprobată cu modificări prin Legea nr. 323/2006, în 3 etape, respectiv cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna septembrie 2007.

În baza acestor texte legale judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, care ocupă funcții de demnitate publică numite, precum și Procurorul General al Parchetului de pe lângă aceasta și adjuncții săi - ce figurează în Anexa nr. II/2 la Legea nr. 154/1998 - au beneficiat de aceste majorări salariale, nu și reclamanții, deși toți aceștia sunt salarizați în baza aceluiași act normativ, respectiv OUG27/2006.

Deși ulterior art. 35 din nr.OUG 27/2006 a fost abrogat prin art. 1 pct. 17 din Legea nr. 45/2007, intrată în vigoare la 12.03.2007, la această dată prevederile nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007 referitoare la indexările salariale își produceau deja efectele, care nu puteau fi înlăturate ca urmare a garanțiilor oferite de principiul neretroactivității legii civile reglementat de art. 15 alin. 2 din Constituție și de art. 1 din Codul civil. Această abrogare este însă lipsită de relevanță și dacă se are în vedere că reclamanții au invocat în susținerea pretențiilor formulate discriminarea în raport de categoriile profesionale beneficiare ale majorărilor salariale precizate mai sus, aflate în situații analoge cu ei. De altfel, este de observat că art. 35 din nr.OUG 27/2006 privea toate categoriile de personal salarizate în baza art. 1 din acest act normativ, inclusiv cele din Anexa nr. II/2 la Legea nr. 154/1998, care au continuat însă să beneficieze de creșterile salariale prevăzute de nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007.

Instanța a mai apreciat că deși prin art. 41 lit. c din OUG27/2006 dispozițiile din Legea nr. 154/1998 privitoare la președintele, vicepreședintele, președinții de secții și judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost abrogate, el se referă exclusiv la salarizarea acestora, respectiv la indemnizația de încadrare brută lunară, valoarea de referință sectorială și coeficienții de multiplicare, nu și la indexările salariale acordate periodic. O interpretare contrară nu ar putea să explice de ce ambele legi de aprobare și de modificare a celor două ordonanțe, intrate în vigoare ulterior OUG27/2006 - respectiv Legea nr. 323/2006 pentru OG nr. 3/2006 și Legea nr. 231/2007 pentru OG nr. 10/2007 - au continuat să menționeze categoriile enumerate mai sus ca beneficiare ale indexărilor acordate în anii 2006 și 2007.

Susținerea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că reclamanților nu li se puteau acorda indexările salariale aprobate în anii 2006 - 2007 pe motiv că în această perioadă veniturile lor salariale au crescut substanțial, de natură să acopere nivelul prognozat al creșterii prețurilor de consum, va fi înlăturată întrucât și celelalte categorii profesionale vizate de nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007 au beneficiat la rândul lor de majorări salariale importante prin acte normative speciale. În acest sens pot fi reținute, cu titlu de exemplu, nr.OG 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea; nr.OG 2/2006 privind drepturile salariale și alte drepturi acordate funcționarilor publici în anul 2006; nr.OG 19/2006 privind creșterile salariale acordate personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională în anul 2006, și G nr. 57/2006 pentru modificarea nr.OG 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor.

Tot astfel, argumentul invocat de același pârât în sensul că reclamanții formează o categorie profesională distinctă atât din punctul de vedere al statutului cât și al remunerației acordate față de cei cărora le sunt aplicabile indexările dispuse în baza nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007 nu are relevanță în cauză întrucât, de aceste indexări a beneficiat un segment important din sistemul justiției, dar și alte categorii profesionale aflate în situații analoge, care au la rândul lor un statut și o remunerație aparte, stabilită prin legi de salarizare speciale.

A se considera că poate primi indexări numai o parte dintre magistrați reprezintă pe de o parte o discriminare în sistemul justiției, iar pe de altă parte a se reține ca pertinentă această măsură în raport de alte categorii profesionale nu respectă principiul egalității în fața legii, al excluderii unei ierarhii între cele trei puteri constituite în stat.

Reiese că prin cele arătate mai sus s-au încălcat prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. (i) din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare referitoare la "principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt garantate în special în exercitarea drepturilor: economiceîn special dreptulla un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare", dispozițiile nr.OG 3/2006 și nr.OG 10/2007 instituind un tratament diferențiat și discriminatoriu atât în cadrul puterii judecătorești, cât și în raport de celelalte puteri - legislativă și executivă.

Justificarea adoptării ordonanțelor de mai sus, respectiv îmbunătățirea salarizării personalului bugetar și a persoanelor ce ocupă funcții de demnitate publică, a fost subiectivă și arbitrară întrucât prin dispozițiile acestora s-a procedat la excluderea majorității salariaților din sistemul judiciar, între care și reclamanții, scopul urmărit nefiind legitim din moment ce drepturile salariale ale tuturor magistraților - inclusiv a celor ce au beneficiat de indexări - sunt prevăzute prin aceeași dispoziție legală. Din acest motiv și metoda de atingere a scopului urmărit prin acordarea majorărilor salariale este inadecvată întrucât conduce la o diferențiere nejustificată între categoriile profesionale menționate.

De asemenea, prin adoptarea nr.OG 3/12.01.2006 și nr.OG 10/31.01.2007 nu s-a dat eficiență prevederilor Cartei europene privind statutul judecătorilor, aprobată în totalitate de și obligatorie pentru Statul Român, ce impun elaborarea unor prevederi legale care să garanteze salariile judecătorilor împotriva diminuărilor și să se asigure cel puțin o prevedere privind mărirea salariilor în raport cu creșterea prețurilor.

În ceea ce privește apărarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată pe cale de excepție, privind lipsa calității sale procesuale pasive, aceasta a fost înlăturată întrucât, pe de o parte, conform art. 1 din nr.OUG 22/2002 executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, iar pe de altă parte prevederile modificatoare ale Legii nr. 110/2007 instituie doar o serie de termene și condiții privind executarea, fără a-l exonera de îndatoririle ce îi revin în asigurarea sumelor necesare efectuării plăților.

Tot astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, va fi respinsă întrucât dispozițiile art. 27 alin. 1 și 3 din OG137/2000 permit persoanelor ce se consideră discriminate să se adreseze direct instanței de judecată cu o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării, necondiționat de sesizarea prealabilă a Consiliului, cu citarea obligatorie a acestuia.

Nefiind titular de pretenții în cauza de față, în absența altor cereri (de chemare în garanție, de intervenție principală sau accesorie), Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu poate avea decât calitatea de pârât.

Plata despăgubirilor cuvenite reclamanților se va face în funcție de indicele de inflație, conform art. 1084 Cod civil, și nu potrivit art. 1088 Cod civil, care reglementează dobânda legală. Acest aspect a fost interpretat nu ca o sancțiune, ci ca o echilibrare a valorii pe care reclamanții sunt îndreptățiți să o pretindă pentru repararea pierderii suferite. puterii de cumpărare a sumelor datorate cu titlu de despăgubiri nu se poate înlătura decât prin actualizarea lor cu indicele de inflație, care spre deosebire de dobânda legală - ce se datorează de la data introducerea cererii de chemare în judecată - este aplicabilă pentru întreaga perioadă în care sumele datorate nu au fost achitate.

A fost obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce și să includă în bugetul pârâtului Ministerul Justiției sumele necesare efectuării plăților drepturilor salariale acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 1 și 3 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâtul Tribunalul Neamța fost obligat să efectueze mențiunile privind acordarea acestor majorări salariale în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Ministerul Justiției și în motivare se arată că instanța și-a arogat atribuții de legiferare, depășindu-și limitele puterii judecătorești întrucât legiuitorul prin Legea 45/2007 a înțeles să nu mai acorde magistraților creșteri salariale pentru anul 2007 și nici nu a instituit obligativitatea majorării periodice a valorii de referință. sectorială care stă la baza calculării îndemnizației de încadrare cuvenită.

De asemenea, arată recurentul, pretențiile intimaților pentru anul 2006 sunt nefondate întrucât îndemnizația magistraților au fost majorate și indexate.

Examinând recursul declarat, Curtea reține următoarele:

OG10/2007, prin care s-a dispus creșteri salariale pentru perioada anului 2007 către personalul bugetar salarizat conform OUG nr.24/2000 și Legii nr.154/1998, a urmărit o corelare a salariilor acestor categorii de persoane la tendințele inflaționiste din sistemul economic, pentru asigurarea unei valori constate a salariului acordat.

Astfel, cum s-a reținut și de către prima instanță, influența acestor tendințe inflaționiste se manifestă asupra tuturor categoriilor de salariați ai sistemului bugetar, iar acordarea creșterilor salariale prin aplicarea indexărilor stabilite de OG nr.10/2007 doar unora dintre salariați reprezintă o măsură nejustificată și discriminatorie, în raport de art.14 din CEDO. Aceste indexări, care se aplică la salariul de bază avut și stabilit în mod diferențiat pe categorii de personal, au rolul doar de a asigura menținerea constată a nivelului salariului acordat, prin corelare la rata inflației existentă.

De aceea, acordarea indexărilor doar unora dintre categoriile de personal salariat din sistemul bugetar constituie o măsură discriminatorie în sensul dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Recurentul a invocat nelegalitatea sentinței întrucât prima instanță a dispus aplicarea unor acte normative cu putere de lege intimaților, depășindu-și astfel competența.

Aceste măsuri sunt neântemeiate față de faptul că scopul urmărit de nr.OG10/2007 este de a asigura o protecție față de creșterea prețurilor de consum și a inflației. Asigurarea acestei protecții doar pentru unele categorii de personal al sistemului bugetar este discriminatorie și contrară dispozițiilor art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, prin care garantează dreptul la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o retribuție echitabilă și satisfăcătoare.

În raport de aceste reglementări și de prevederile art.20 din Constituția României în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii.

Însă, acordând pretențiile pretinse de reclamanți și pentru anul 2006, instanța a pronunțat o hotărâre greșită.

Aceste pretenții nu sunt fondate întrucât drepturile salariale cuvenite magistraților prin noua grilă de salarizare din anexele OUG nr.27/2006 au fost indexate prin dispozițiile art.38 ale acestui act normativ, cu 4% începând cu data de 1 aprilie 2006 și cu 5% începând cu data de 1 septembrie 2006 față de nivelul din luna august 2006.

Față de acestea, Curtea găsește recursul întemeiat și în baza art.304 pct.9 și art.312 Cod procedură civilă va fi admis și va modificată în parte sentința în sensul considerentelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

:

Admite recursul civil promovat de pârâta MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.967 din 23 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Modifică în parte sentința civilă nr.967/23.11.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în sensul că:

Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect plata indexărilor salariale pe anul 2006.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi 24 iunie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

- - - -

- -

Red.sent.- /

Red.dec.rec.-

Tehn.- / 2 ex./21.07.2009

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Sorina Ciobanu, Daniela Părău

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 719/2009. Curtea de Apel Bacau