Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 74/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
SENTINȚA CIVILĂ NR.74/2008
Ședința publică din 27 octombrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- - - asistent judiciar
- - - asistent judiciar
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de reclamanții, -, I, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, TRIBUNALUL Sibiu, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și CONSILIUL NAȚIONAL PT. COMBATEREA DISCRIMINĂRII, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,după care față de actele și lucrările de la dosar instanța trece la soluționarea cauzei și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând, asupra acțiunii în conflict de drepturi de față;
Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar civil nr-, prin trimitere spre competentă soluționare de la TRIBUNALUL Sibiu conform Încheierii din 23.07.2008, urmare a intrării în vigoare a G nr. 75/2008, reclamanții, -, I, -, i-a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției B, TRIBUNALUL Sibiu, Curtea de APEL ALBA IULIA, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național de Combaterea Discriminării, solicitând:
Obligarea pârâților 1, 2 și 3 la plata drepturilor salariale restante reprezentând indemnizație lunară de 10% din salariul brut pe perioada celor 3 ani anterior introducerii acțiunii pendinte, actualizată, în raport de rata inflației de la data nașterii dreptului și până la data plății efective;
Obligarea, în solidar a pârâților să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței civile, a acestor sume datorate de cei 3 pârâți pentru perioadele susmenționate;iar pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare în acest sens în calitate de elaborator al proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare bugetară;
Obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiunii în carnetul de muncă.
În motivarea acțiunii sale reclamanții arată că îndeplinește funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Sibiu; calitatea în care este îndreptățită la plata sporului pretins, fiind discriminații fără un criteriu obiectiv și rațional față de alți salariații care beneficiază de acest spor.
În drept sunt invocate art.6 alin.2 din, nr.OG137/2000 aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.20 și 53 din Constituția României.
S-a depus adeverința nr. 2838/21.05.2008 eliberată de Curtea de Apel Alba pentru a justifica funcțiile îndeplinite de fiecare reclamant în parte, precum și practică judiciară în materie.
Prin întâmpinarea depusă în cauză de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin a jud. S se solicită respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesual pasivă, deoarece între angajații Ministerului Justiției, cum sunt reclamanții și Ministerul Finanțelor nu există nici un raport obligațional și că Ministerul Justiției este ordonatorul principal de credite în cauză.-12.
Prin punctul de vedere depus de D se solicită respingerea acțiunii, invocând excepția lipsei calității procesual pasive față de prevederile nr.OG -. Pe fondul speței punctul de vedere a acestei instituții cu trimitere la prevederile nr.OG137/2000 și practica curții europene este în sensul că la soluționarea speței, trebuie avut în vedere faptul că deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prev. de art.2 alin.1, dar trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în acest articol de lege. -15-17.
Prin întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Justiției, se solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoanele care se află în situații diferite și că, tratamentul diferențiat sub aspectul salarizării personalului auxiliar de specialitate are o justificare obiectivă, un scop legitim, constând în recompensarea unei activități specifice suplimentare.
Prin întâmpinarea depusă de Curtea de APEL ALBA IULIA se solicită respingerea acțiunii, motivând că pretențiile reclamanților referitoare la acordarea unor drepturi salariale fără a desfășura activitățile pentru care acestea se acordă potrivit legii nr. 50/1996 sunt neîntemeiate.
CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente constată următoarele:
Cu referire la excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRI se constată că aceasta este întemeiată.
Astfel, definind cadrul procesual de față ca fiind un conflict de muncă art. 268 din legea nr. 53/2003- Codul Muncii, enumeră expres părțile unui atare conflict, ca fiind salariații, angajatorii; sindicatele și patronatele; alte peroane juridice sau fizice care au această vocației în temeiul legilor speciale. Deci se impune respectarea specificității raportului juridic de muncă care are un caracter strict personal. Cum între reclamantă și instituția financiară în cauză nu există un atare raport juridic, pârâta nu justifică calitate procesual pasivă.
Totodată, potrivit art.16-20 din nr.OG137/2000, este instituția abilitată și investită să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul țări, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de acest act normativ și ca atare nu este subiect de drept al raportului obligațional în cauză.
Este de menționat că prin nr.OUG 75/2008 s-a modificat nr.OG 137/2000, așa încât potrivit art. V din acest act normativ sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a acestei autorități. În acest context acțiunea promovată de reclamanții față de această parte urmează a fi respinsă, pe excepția lipsei calității procesual pasive.
Față de ceilalți pârâți, pe fondul cauzei, acțiunea reclamanților este neîntemeiată.
Astfel, reclamanții îndeplinește funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Sibiu.
Potrivit art. 19 alin.3 din legea nr. 50/1996" care participa la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și executare civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități."
Așa cum rezultă din dispozițiile legale enunțate anterior beneficiază de procentul de 10% din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
În acest sens, prin Decizia nr. XXIV (24)/12.05.2008 pronunțată de J- secțiile Unite în dosar nr. 7/2008 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J s-a statuat că " Dispozițiile art. 19 alin.3 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, și ale art. 3 alin.8 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se interpretează în sensul că, indemnizația lunară de 10 % din salariul de bază nu se cuvine decât categoriilor de grefieri expres și limitativ prevăzute de normele mai sus menționate."
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Așadar, cum Jas tabilit forța interpretării judecătorești dată dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, curtea constată că pretențiile reclamațiilor fundamentate juridic pe acest text de lege, fără a dovedi însă îndeplinirea unor atribuții prin fișa postului dintre cele enumerate de textul de lege în discuție sunt neîntemeiate.
Invocarea de către reclamanți a situației de discriminare, în situația unui text de lege care definește expres categoriile de personal căruia îi sunt aplicabile nu justifică temeinicia acțiunii de față, deoarece, așa cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa " prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative"- Decizia nr. 819/03.07.2008 publicată în Of. nr. 537/16.07.2008.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale".
Față de cele ce preced, curtea va respinge ca netemeinică și nelegală acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții:, -, I, -, toți cu domiciliul procesual la TRIBUNALUL Sibiu cu sediul în S,-, jud. S, împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, TRIBUNALUL Sibiu cu sediul în S,-, jud. S,Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, str. -, nr.1, jud.A și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, P-ța - -, nr.1-3, sector 1.
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP S cu sediul în B,-, sector 5, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasive.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 27.10.2008.
Președinte, JUDECĂTOR 3: Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria
- - - -
Asistenți judiciari
- - - -
Grefier,
- -
Red.DA
Tehnored.TM
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Doriani Ana, Nașcu Sebastian Pașca Mihai Trifan Maria