Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 746/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 746
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL GALAȚI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE I împotriva sentinței civile nr. 634 din 10.04.2009 a Tribunalului Iași, intimați fiind:, TRIBUNALUL BUCUREȘTI, CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, TRIBUNALUL BRĂILA și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, prin cererile de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursurilor potrivit căruia sunt trei recursuri declarate în termen și motivate.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr. 1133/45/22.12.2008, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Curtea de APEL BUCUREȘTI pentru perioada 15.08.2005 - 26.03.2007, TRIBUNALUL BRĂILA și Curtea de APEL GALAȚI pentru perioada 27.03.2007 - 30.11.2008, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea acestora la plata de despăgubiri în cuantum echivalent cu stimulentele primite în perioada 2006 - 2008 de către un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, sumă actualizată cu indicele de inflație la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată. De asemenea, reclamantul a solicitat și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare plății acestor sume.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că personalului din cadrul Ministerului Justiției i-au fost acordate în perioada 2006 - 2008 în repetate rânduri stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 147/1997. În acest sens au fost emise următoarele ordine: ianuarie 2006 - nr. 419; mai 2006 - nr. 1209; august 2006 - nr. 1853; octombrie 2006 - nr. 2360; decembrie 2006 - nr. 2800, 2801, 2832; martie 2007 - nr. 800; aprilie 2007 - nr. 779, 933; mai 2007 - nr. 2100, 2101, 2102, 2104, 2143; iunie 2007 - nr. 1349, 1381, 1476, 1478, 1381, 1477, 1636, 1678, 1679, 1675; iulie 2007 - nr. 1817, 1857, 1872, 1897, 1778; august 2007 - nr. 2100, 2101, 2102, 2103, 2104, 2143; septembrie 2007 - nr. 2259, 2260, 2278, 2307, 2390, 2391, 2393, 2389, 2325; octombrie 2007 - nr. 2762, 2763, 2358, 2619, 2620, 2621, 2622, 2623, 2624, 2626, 2535, 2536, 2537, 2426, 2437, 2489; noiembrie 2007 - nr. 2967, 2968, 2969, 2970, 2972, 2973, 2974, 2975, 2976, 2966; decembrie 2007 - nr. 3196, 3197, 3198, 3199, 3200, 3421, 3449, 3515, 3525; ianuarie 2008 - nr. 3556, 72, 77, 111, 112, 132; februarie 2008 - nr. 133, 317, 318, 453, 473, 474, 476, 591; martie 2008 - nr. 519; aprilie 2008 - nr. 791, 1125, 1127. Potrivit Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, aprobate prin nr. 1.008/C din 19 mai 2006, fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare. Sumele constituite în acest fel se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu. Repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite. Repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanțelor judecătorești se face pe ordonatori secundari și terțiari de credite, prin ordin al ministrului justiției, ținându-se seama, în principal, de gradul de colectare a acestor sume la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
A mai susținut reclamantul că, deși potrivit prevederilor Normelor interne, atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal. Astfel, magistrații și personalul auxiliar de specialitate din instanțe nu au beneficiat și nu beneficiază de asemenea sume considerabile, în raport cu munca efectivă și responsabilitatea acesteia. Sumele sunt ridicol de mici în comparație cu cele acordate personalului din Ministerul Justiției prin aceste ordine. Mai mult, s-au achitat sume mari acestui personal, cu titlu de stimulente, în condițiile în care Ministerul Justiției afirmă, fără acoperire legală, că nu deține sume de bani care să acopere obligațiile derivate din titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătorești, ce stabilesc obligația acestuia la plata restanțelor salariale și, în continuare, a drepturilor bănești prevăzute în aceste titluri executorii.
Reclamantul a mai învederat faptul că eventualele susțineri ale pârâtului Ministerul Justiției, în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv al reclamantului la acordarea de stimulente, ci doar o posibilitate recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare, întrucât, deși este vorba doar de un drept eventual sau o vocație a magistraților de a fi premiați sau stimulați, această "posibilitate" a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate "în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin. 2, dar care produc efectele unei discriminări directe. Noțiunea de discriminare cuprinde cazurile în care un grup se vede mai bine tratat decât altul fără justificare adecvată, deși se recunoaște ambelor grupuri un statut egal.
A mai susținut reclamantul că este evident faptul că, în realitate, Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv asimilaților magistraților, salarizați întocmai ca și cei din urmă, dar stimulați discriminatoriu cu sume importante, acesta excluzând de la acordarea stimulentelor întreaga categorie a magistraților și aceasta indiferent de calificativele anuale obținute de aceștia, rezultatele meritorii obținute de-a lungul activității, complexitatea sarcinilor de serviciu și modul de îndeplinire a acestora, calitatea activității desfășurate de magistrați.
Reclamantul a mai precizeazat și faptul că art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr. 30/1994, și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prevede că exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. În temeiul art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, în vigoare de la 1 aprilie 2005, exercitarea oricărui drept prevăzut de legea națională a unui stat contractant este asigurată, fără nici o discriminare, întemeiată în special pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație și nimeni nu poate face obiectul unei discriminări din partea unei autorități publice, dacă aceasta ar fi întemeiată pe unul din motivele arătate anterior. În același sens sunt și prevederile art. 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 și prevederile art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. În plus, Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, dar în speță nu se poate aprecia că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și ordinii publice.
Reclamantul a invocat și dispozițiile art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000 cu modificările ulterioare, potrivit cărora în toate cazurile de discriminare prevăzute în ordonanță persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun, cererea de despăgubire fiind scutită de taxă judiciară de timbru. Referitor la indicele de inflație, reclamantul arată că acesta reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare, în timp ce dobânda legală reprezintă câștigul, folosul, profitul, ce putea fi obținut de creditor din investirea acelei sume. Așadar, dacă instanța acordă creditorului o sumă de bani reactualizată de la data când trebuia achitată la data plații efective, creditorul nu primește o valoare mai mare decât cea pe care ar fi trebuit sa o primească cu o anumită perioadă de timp anterioară.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚIa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a susținut că în cauză nu s-a creat o discriminare întrucât prin acordarea acestui stimulent s-a urmărit stimularea consilierilor juridici, a funcționarilor publici și a personalului contractual din cadrul Ministerului Justiției. Aprecierea asupra acordării acestor stimulente aparține ordonatorului principal de credite, precum și faptul că ordinele invocate nu au fost atacate de către reclamant, potrivit nr.OUG 177/2002. Pârâta a mai învederat faptul că sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabilirii politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar nu intră în competența de soluționare a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, motiv pentru care nu trebuia citată și această autoritate.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că prin acordarea stimulentelor conform ordinelor Ministrului Justiției nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor nr.OG 137/2000 și a dispozițiilor constituționale care privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor întrucât nu există un drept de a fi premiat ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai o posibilitate recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții, prin ordin al Ministrului Justiției. Nu există nici un act normativ care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi stimulente fiecărui judecător ori unui alt salariat din sistemul justiției, iar Legea nr. 146/1997 prevede la art. 25 alin. 2 doar modalitatea de constituire a fondului cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, fără să instituie reguli privind eventualele categorii de beneficiari ai stimulentelor, care urmau a fi stabilite în baza unor norme interne prin ordin al Ministrului Justiției.
A mai susținut pârâtul că potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000, "prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice", iar potrivit art. 14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, "exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație". Or, ar putea exista discriminarea, fiind necesară protecția în temeiul dreptului la un tratament egal, doar în cazul recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia din drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege. Astfel, precizează pârâtul că în speță nu este vorba de existența unei discriminări întrucât nu există un drept la acordarea de stimulente ori un drept de a fi premiat conferit sau garantat de vreun act normativ, legea recunoscând ordonatorilor de credite doar posibilitatea de a acorda stimulente, dacă sunt îndeplinite criteriile pentru repartizare stabilite prin norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției. În același sens, și Protocolul nr. 12 la Convenție a consacrat interzicerea generală a discriminării cu referire la "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege", astfel că acesta nu poate fi aplicat în speță întrucât nu există un text legal care să recunoască dreptul la stimulente.
Pârâtul a mai învederat faptul că stimulentele acordate depind de o multitudine de factori, printre care existența unor sume în fondul cu destinație specială, obiectivele urmărite, numărul personalului, calitatea activității desfășurate, criterii de performanță apreciate ca prioritare, etc. În Normele aprobate prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1008/C/2006 au fost stabilite atât criteriile pentru acordarea stimulentelor din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, cât și faptul că sumele ce se acordă magistraților și personalului auxiliar de specialitate se stabilesc de către colegiile de conducere ale instanțelor. Prin urmare, nici legea, nici normele nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești, aceștia având numai vocația de a fi potențiali beneficiari ai acestor stimulente în funcție de criteriile menționate. De altfel, nici față de consilierii juridici din cadrul Ministerului Justiției nu există obligația legală de a se acorda tuturor stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, aceștia beneficiind de sume diferite, sume care în anumite situații au fost mult mai mici decât cele de care a beneficiat reclamantul cu același titlu.
Pârâtul a mai aratat că, pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind faptă de discriminare, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții: existența unui tratament diferențiat manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință și existența unui criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. 1 din nr.OG 137/2000. Totodată, tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare. De asemenea, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții politice. Or, în speță, pârâtul a precizat că tratamentul diferențiat este justificat și are la bază criterii obiective și un scop legitim, la baza acestora stând natura stabilită prin lege a sumelor acordate, acestea fiind o recompensă ce se acordă persoanelor care în desfășurarea activității și sarcinilor de serviciu au rezultate meritorii. Prin urmare, nu există o discriminare atât timp cât nu există un drept la acordarea de stimulente ori un drept de a fi premiat recunoscut sau garantat de lege. Însăși noțiunea de stimulent oferă o largă posibilitate de apreciere angajatorului cu privire la persoanele care urmează să-l primească.
A mai susținut pârâtul că afirmația reclamantului că "magistrații au fost salarizați inegal" este contrazisă de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, iar afirmația acestuia potrivit căreia "atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților au drepturi egale în ceea ce privește repartizarea de stimulente" este contrazisă de prevederile art. 2 alin. 1 din Ordinul nr. 1008/2006. De asemenea, stimulentele se acordă din fondul constituit în conformitate cu prevederile art. 25 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 și nu din fondul de salarii din care sunt plătite drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătorești. Pârâtul menționează și faptul că stimulentele salariale nu au avut drept beneficiari un grup profesional distinct, respectiv personalul asimilat magistraților, ci acestea au fost acordate punctual unor anumite persoane sau unui grup de persoane care nu făceau parte în mod necesar din categoria personalului asimilat, ci și din categoria judecătorilor delegați, funcționarilor publici, funcționarilor publici cu statut special, etc.
Referitor la capătul de cerere care are ca obiect actualizarea sumei pretinse cu indicele de inflație la data plății, pârâtul a aratat că, în conformitate cu prevederile art. 1088 Cod civil, acesta este neîntemeiat, reclamantul putând pretinde doar dobânda legală.
Pârâtul a mai învederat faptul că prevederile art. art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din nr.OG 137/2000 au fost declarate neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența de a anula ori de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe motiv că sunt discriminatorii și de a le înlocui cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii. De asemenea, având în vedere modificarea nr.OG 137/2000 prin nr.OUG 75/2008, nu se impune citarea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. În motivarea acestei excepții, pârâtul a susținut că între el și reclamant nu există raporturi juridice și că, potrivit disp. art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite. În consecință, Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de ordonator principal de credite, nu are posibilitatea să aloce fondurile necesare unui alt ordonator principal de credite pentru plata drepturilor salariale ale angajaților proprii. Mai mult, Ministerul Justiției nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate prin prezenta acțiune. În plus, pârâtul susține că în ipoteza admiterii prezentei acțiuni, nu există nici un motiv să nu fie asigurate fondurile necesare plăților, având în vedere și faptul că hotărârile judecătorești irevocabile sunt executorii, iar neexecutarea acestora constituie infracțiune. Mai susține pârâtul că pentru ca reclamantul să beneficieze de drepturile salariale solicitate este necesar ca acesta să fi obținut în prealabil un titlu executoriu în temeiul căruia ordonatorul principal de credite să solicite Ministerului Finanțelor Publice alocarea sumei respective. În conformitate cu dispozițiile legale în materie, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a aloca, pe baza datelor primite de la ordonatorii principali de credite, sumele necesare efectuării plăților drepturilor solicitate, astfel încât nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești în acest sens.
Prin sentința civilă nr. 49/06.02.2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIs -a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
Cauza a fost înregistrată la această instanță sub nr. 1484/99/18.02.2009.
La termenul de judecată din 26.03.2009, instanța de fond, din oficiu, a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, instanța de fond a constatat că aceasta este neîntemeiată având în vedere disp. art. 3 alin. 1 lit. A pct. 2 din nr.HG 386/2007, precum și disp. art. 1 din nr.OG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Astfel, pentru realizarea drepturilor salariale este necesară includerea sumelor datorate cu acest titlu în bugetul ordonatorului principal de credite, acesta având obligația, potrivit art. 2 din aceeași ordonanță, de a dispune toate măsurile necesare, inclusiv virări de credite bugetare, în condițiile legii, pentru asigurarea bugetului propriu al ministerului și al instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
Cât privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI, instanța de fond a constatat că aceasta este întemeiată. Astfel, prin acțiunea introductivă, reclamantul a precizat că solicită obligarea pârâților Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI la plata de despăgubiri în cuantum echivalent cu stimulentele primite de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, pentru perioada 15.08.2005 - 26.03.2007. Din cuprinsul adresei Curții de APEL IAȘI nr. 1550/a/23.03.2009, rezultă că reclamantul, în perioada octombrie 2004 - iunie 2006 fost auditor de justiție, iar în perioada iulie 2006 - decembrie 2008 îndeplinit funcția de judecător la Judecătoria Brăila. Pe perioada cât reclamantul a fost auditor de justiție, acesta, în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 303/2004, a beneficiat de o bursă având caracterul unei indemnizații lunare corespunzătoare funcției de judecător stagiar și procuror stagiar, indemnizație plătită din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii. De asemenea, în perioada iulie 2006 - 26.03.2007, reclamantul a îndeplinit funcția de judecător la Judecătoria Brăila. În consecință, prima instanța a reținut că pentru perioada 15.08.2005 - 26.03.2007 drepturile bănești cuvenite reclamantului au fost achitate fie din bugetul Consiliului Superior al Magistraturii (pe perioada cât a fost auditor de justiție), fie de către Curtea de APEL GALAȚI (pe perioada cât a îndeplinit funcția de judecător la Judecătoria Brăila ). Pentru aceste motive, instanța a apreciat ca este întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Curtea de APEL BUCUREȘTI și TRIBUNALUL BUCUREȘTI, pârâți cărora nu le revenea nici o obligație legală în ceea ce privește plata drepturilor bănești cuvenite reclamantului.
Pe fond, analizând actele și lucrările dosarului cauzei, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În perioada 27.03.2007 - 30.11.2008, reclamantul a îndeplinit funcția de judecător în cadrul Judecătoriei Brăila.
Potrivit art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă. Potrivit disp. art. 155 Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri, iar potrivit disp. art. 154 alin. 3 Codul muncii, la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Potrivit art. 26 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii, iar potrivit Protocolului 12 la Convenția Europeană privind Drepturile Omului și Libertățile Fundamentale, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut, nimeni neputând fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate la paragraful 1.
Or, în speță, sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare pentru existența discriminării, în sensul menționat în doctrină și în nr.OG 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și Protocolul 12 la Convenție, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, o primă condiție se referă la existența unor persoane aflate în poziții comparabile. Or, în speță, în discuție este categoria profesională a judecătorilor și cea a personalului de specialitate juridică asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției. Atât magistrații, cât personalul juridic asimilat acestora beneficiază de o indemnizație lunară de încadrare calculată potrivit nr.OG 27/2006, precum și de stimulente acordate din fondul special constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997.
O a doua condiție se referă la existența unui tratament diferențiat. Or, și această condiție este îndeplinită în cauză. Astfel, dreptul de a fi premiat este un drept prevăzut de lege, în art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 precizându-se că "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. 1 se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției", repartizarea veniturilor pe beneficiar urmând a se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției (alin. 3). Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora. Prin acțiunea introductivă, reclamantul a invocat atitudinea discreționară a ordonatorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției în comparație cu magistrații de la instanțele judecătorești. În consecință, în discuție este repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 și nu repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiari. Alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților în comparație cu fondurile alocate magistraților - judecători a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoage.
De asemenea, instanța a mai reținut și faptul că pârâtul Ministerul Justiției nu a făcut dovada că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității. Totodată, în cazul 127/92, Curtea Europeană de Justiție a relevat tocmai faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt care, combinate, conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal și că trebuie să se facă o comparație între situația reclamantului și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
Astfel, tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută de ministrul justiției în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit.
S-a mai reținut de către instanță că oat reia condiție se referă la faptul că, pentru a exista o discriminare, este necesar ca tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare. Or, în speță, diferența de tratament în alocarea fondurilor nu a fost justificată obiectiv de pârâtul Ministerul Justiției și nici metodele de atingere nu sunt adecvate și necesare.
În consecință, instanța a constatat că repartizarea fondurilor necesare stimulării magistraților și a personalului asimilat acestora a produs efectele unei discriminări directe.
Cât privește susținerile pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că stimulentele sunt o recompensă ce se acordă persoanelor care, în desfășurarea activităților și sarcinilor de serviciu, au rezultate meritorii, tribunalul a reținut că acestea sunt neîntemeiate având în vedere faptul că aceste criterii pot fi eventual avute în vedere la repartizarea individuală a stimulentelor de către fiecare ordonator și nu la repartizarea globală a fondurilor pe ordonatori de credite și implicit pe categoria magistraților ori a personalului asimilat acestora.
Instanța a mai notat și faptul că în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție trebuie respectat principiul proporționalității, care este unul dintre principiile generale pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară. Acest principiu cere ca derogările de la un drept individual, cum ar fi egalitatea de tratament, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit.
Cât privește susținerile pârâtului Ministerul Justiției referitoare la faptul că prevederile art. art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din nr.OG 137/2000 au fost declarate neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența de a anula ori de a refuza aplicarea unor acte normative cu putere de lege pe motiv că sunt discriminatorii și de a le înlocui cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, instanța de fond a reținut că acestea nu prezintă relevanță în cauză. Astfel, în speță nu se pune problema substituirii unui act normativ cu un alt act normativ sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicarea discriminatorie a aceluiași text de lege, respectiv art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, unor persoane aflate în situații comparabile și analoage. Or, acest aspect poate fi supus controlului judecătoresc, astfel cum rezultă și din jurisprudența (cauza Jekins 96/80). Tot în jurisprudența s-a statuat și faptul că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative, să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale (cauza Von Kamann Nord - 14/83).
Raportat tuturor considerentelor expuse mai sus, instanța de fond a constatat că este întemeiată acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, TRIBUNALUL BRĂILA, Curtea de APEL GALAȚI, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, o admită și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, TRIBUNALUL BRĂILA și Curtea de APEL GALAȚI să achite reclamantului o despăgubire în cuantum echivalent cu stimulentele primite în perioada 27.03.2007 - 30.11.2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției și Libertăților, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, instanța a respins cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții TRIBUNALUL BUCUREȘTI și Curtea de APEL BUCUREȘTI, având ca obiect obligarea acestora la plata echivalentului stimulentelor primite în perioada 01.01.2006 - 26.03.2007 de un consilier juridic asimilat magistraților, pe excepția lipsei calității procesuale pasive.
Cât privește cererea reclamantului de obligare a pârâților la plata dobânzii legale, prima instanța a reținut că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care pentru acoperirea aceluiași prejudiciu cauzat prin întârzierea plății nu se poate acorda atât actualizarea sumelor solicitate cu indicele de inflație la data plății efective, cât și dobânda legală la aceste sume.
De asemenea, instanța a respins și cererea formulată de reclamant privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, în speță nefiind făcută dovada cuantumului acestor cheltuieli.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâtii Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului I si Curtea de Apel G, considerând-o ca fiind nelegală și netemeinică.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentanți legali, critică sentința primei instanțe pentru următoarele motive:
Recurentul arată că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, în condițiile în care acesta nu figurează ca subiect al raporturilor de muncă sau de serviciu la care face referire reclamantul.
Cât privește solicitarea ca Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății drepturilor salariale, recurentul arată că instanțele nu au competență de a legifera.
Recurentul arată că, deși are competența de a coordona responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, aceasta nu este de natură să-i confere calitate procesuală pasivă în cauză.
În drept, Ministerul Finanțelor Publice își întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 punctul 9 și 304 indice 1 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Justiției și Libertăților susține că neluarea în considerare a tuturor elementelor ce caracterizează situația care a determinat acest conflict, conduce la o greșită aplicare a dispozițiilor legale.
În primul rând, prin prisma deciziilor Curții Constituționale, inclusiv a deciziei nr. 1325 din 4 decembrie 2008, care sunt definitive și general obligatorii, dreptul la stimulente al reclamanților, reținut de prima instanță, nu reprezintă altceva decât o normă creată pe cale judiciară.
Totodată, discriminarea nu putea fi reținută nici prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor la aceasta ori a celorlalte temeiuri de drept avute în vedere de instanța fondului. Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare. Protocolul nr. 12 la CEDO a consacrat interzicerea generală a discriminării, cu referire la "exercitarea oricărui drept prevăzut de lege", însă nu există un drept al personalului din autoritatea judecătorească la stimulente, garantat de Convenția pentru Apărarea Drepturilor omului și a Libertăților Fundamentale sau de un alt act normativ în vigoare.
Astfel, instanța de fond, în mod greșit, a ignorat că nu există un "drept de a fi premiat" recunoscut și protejat de lege, ci numai posibilitatea recunoscută de lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, cu îndeplinirea anumitor condiții stabilite prin ordin al ministrului, conform alin. 3 al art. 25 din Legea nr. 146/1997.
Din analiza dispozițiilor cuprinse în norme rezultă că principale criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ, nu limitativ.
Nu există obligativitatea recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp. sau stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare, nu se confundă cu salariul și nu au caracter absolut, inevitabil, depinzând de o multitudine de factori.
Mai arată recurentul că, printr-o serie de ordine, a fost aprobată pentru perioada 2006-2008, repartizarea unor fonduri destinate stimulării persoanelor instanțelor judecătorești, inclusiv judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, funcționarilor publici și personalului din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Prin urmare, chiar dacă s-ar reține teza primei instanțe, că ar exista un drept la premiere, nu poate exista un drept la premiere egală. Nici Legea nr. 146/1997 și nici Normele aprobate prin Ordinul ministrului justiției nr. 1008/C/2006 nu prevăd obligativitatea acordării stimulentelor tuturor judecătorilor și personalului auxiliar și nici față de consilierii juridici nu există obligația legală de a li se acorda tuturor stimulente din fondul constituit potrivit art. 25 din Legea nr. 146/1997, acestea acordându-se numai pe baza criteriilor prevăzute de art. 3 alin. 2 din normele aprobate prin ordin.
De altfel, consilierii juridici asimilați magistraților din cadrul Ministerului Justiției nu au beneficiat de aceleași sume acordate ca stimulente, sume care, în unele cazuri, sunt mai mici decât cele de care au beneficiat alte categorii de personal, cu același titlu. Rezultă că stabilirea unui cuantum exact, primit de un consilier juridic cu titlu de stimulente în perioada 2006-2008 este obiectiv imposibilă, câtă vreme sumele acordate variază de la o persoană la alta.
A mai susținut recurentul că în mod greșit, față de dispozițiile art. 1088 Cod civil, pârâții au fost obligați la plata drepturilor salariale solicitate, actualizate în funcție de rata inflației la data plății.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurenta Curtea de Apel Gas usținut ca sentința este pronunțata cu aplicarea greșita a legii intrucat nu exista o discriminare directa, nefiind intrunite conditiile prevazute de art.2 alin.1 din OG137/2000. Nici un act normativ nu consacra dreptul magistratilor de a primi stimulente, acesta fiind in legătura doar cu existenta unor fonduri si in considerarea persoanelor carora li se acorda.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenti, se constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează.
In mod corect prima instanță a obligat recurentul Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății cresterilor salariale. Astfel, se reține că, potrivit disp. art. 49 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate prin bugetul de stat pot fi folosite, la cererea ordonatorilor principali de credite, numai după deschiderea de credite, repartizarea creditelor bugetare și/sau alimentarea cu fonduri a conturilor deschise pe seama acestora.
Pentru aceste considerente, în mod corect instanța de fond a reținut că recurentul Ministerul Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în cauză.
Curtea noteaza, in ceea ce priveste recursurile declarate de Ministerul Justiției si Curtea de Apel G, că prima instanță i-a obligat pe recurenti,în conformitate cu dispozițiile art. 27 din OG nr. 137/2000, să acopere prejudiciul cauzat reclamantului prin plata unei despăgubiri egale cu sumele primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006 -2008, de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, sume actualizate la data plății efective.
Prin decizia nr. 1325/2008, invocată de recurentul Ministerul Justiției ca și prin deciziile menționate în întâmpinarea depusă la prima instanță, Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Or, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, constatând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin OG nr. 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă, iar potrivit dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, art. 154 alin. 3 din cod prevăzând că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr. 12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Contrar susținerilor recurentilor, dreptul la stimulente este un drept recunoscut de lege, în acest sens fiind dispozițiile art. 25 alin. ( 2) și (3) din Legea nr. 146/1997: "din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin. (1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției", iar "repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției". Prin Ordinul Ministrului Justiției nr.1008/C/2006 au fost stabilite, distinct, criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători și pentru personalul asimilat acestora.
Or, prima instanță a reținut tocmai atitudinea discreționară a ordonatorului principal de credite în repartizarea fondului destinat stimulării personalului din sistemul justiției, în conformitate cu prevederile <LLNK 11997 146 10 202 25 40>art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, din totalul fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului asimilat magistraților din Ministerul Justiției, în comparație cu magistrații - judecători de la instanțele judecătorești.
Așadar, tratamentul discriminatoriu a constatat în repartizarea disproporționată a fondurilor constituite conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, nu în repartizarea individuală inegală pe categorii de beneficiari. Așa cum a reținut prima instanță, alocarea unor fonduri mai mari personalului asimilat magistraților, în comparație cu fondurile alocate magistraților judecători, a produs efectele unei discriminări directe între cele două categorii analoage.
În aceste condiții, este evident că nu pot fi examinate susținerile recurentului Ministerul Justiției privind criteriile de repartizare a stimulentelor pe beneficiar ori cuntumul acestor sume, care a fost diferit chiar în cadrul aceleiași categorii, cea a consilierilor juridici asimilați magistraților, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a făcut dovada că intimatul- reclamant ar fi beneficiat, în perioada 2006-2008, de vreo sumă cu acest titlu.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor acordate, prin raportare la sumele variabile acordate personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, Curtea reține că prima instanță a acordat ceea ce s-a cerut, sumele datorate urmând a fi determinate în faza executării silite.
Față de reținerea, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 1088 Cod civil, se constată că acest text este aplicabil răspunderii civile contractuale, vizând obligațiile care au ca obiect o sumă de bani, nu plata despăgubirilor solicitate de persoanele care se consideră discriminate și care își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 27 din nr.OG 137/2000, intimatul fiind îndreptățit la o reparație integrală a prejudiciului suferit, care nu poate fi realizată decât prin actualizarea, cu indicele de inflație la data plății efective, a sumelor neacordate cu titlul de stimulente.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se vor respinge recursurile și se va menține sentința ca legala si temeinica.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin DGFP I si Curtea de APEL GALAȚI împotriva sentinței civile nr.634 din 10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red/Tehnored.
2 ex.- 08.07.2009-
Tribunalul Iași:;
.
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Nelida Cristina
