Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 751/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 751
Ședința publică de la 19 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 3: Cristina Mănăstireanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursul declarat de
MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR împotriva sentinței civile nr. 575 din 03 04 2009 Tribunalului Iași intimați fiind:-, și CURTEA DE APEL IAȘI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la primul termen de judecată, nu s-a depus întâmpinare, prin cererea de recurs s-a solicitat judecata în lipsă.
Președintele completului dă citire raportului asupra recursului potrivit căruia acesta este declarat în termen și motivat.
Instanța, verificând actele și lucrările dosarului, văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 32/45/15.01.2009, reclamantele și - au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Iași, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de despăgubiri reținute în mod nelegal în urma aplicării contribuției de asigurări sociale la baza de calcul neplafonată potrivit Legii nr. 250/2007, actualizate în raport cu rata inflației la data plății efective, ce li se cuvin potrivit sentinței civile nr. 2405/21.12.2006 a Tribunalului Vaslui, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 36/16.01.2007 a Curții de Apel Iași.
În motivarea acțiunii, reclamantele au susținut că la data de 16.08.2007, Curtea de Apel Iașia procedat la executarea amiabilă a acestor hotărâri și le-a achitat diferențele de drepturi salariale restante cu titlu de despăgubiri reprezentând sporurile de 30% și 40% pentru perioada 11.04.2002 - 31.03.2006, calculându-se CAS în procent de 9,5% în raport cu întregul venit datorat. Potrivit disp. art. 59 Cod fiscal, în cazul salariilor sau diferențelor de salarii stabilite în baza unor hotărâri judecătorești rămase definitive și irevocabile, beneficiarii unor astfel de venituri datorează un impozit final care se calculează la sursă de către plătitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 20% asupra bazei de calcul determinate ca diferență între venitul brut și contribuțiile obligatorii prevăzute de lege. La momentul când pârâții aveau obligația legală de a executa hotărârea pronunțată în materia conflictelor de muncă, erau aplicabile, în ceea ce privește calculul contribuției de asigurări sociale, dispozițiile art. 23 alin. 1 și 3 din Legea nr. 19/2000, astfel cum a fost aceasta modificată prin nr.OUG 9/2003, care plafona venitul lunar la care se calcula această contribuție la 5 salarii medii brute pe economie. Beneficiul acestei plafonări a fost înlăturat prin dispozițiile Legii nr. 250/2007, care prevede că baza de calcul a CAS este venitul realizat lunar, dispoziții legale care au fost aplicate de pârâți în mod eronat la momentul plății despăgubirilor datorate. Mai susțin reclamantele că întârzierea în plata despăgubirilor acordate prin aceste hotărâri se datorează culpei pârâților și că, până la modificarea art. 2 din nr.OUG 22/2002 prin Legea nr. 110/2007, au fost în imposibilitate de a executa silit aceste hotărâri.
Reclamantele mai învederează faptul că potrivit hotărârii CEDO din 22.04.2004, cauza nr. 44076/98 Angelov contra Bulgariei, o creanță poate să reprezinte un "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, dacă este suficient de bine stabilită pentru a putea fi exigibilă. Potrivit acestei hotărâri, sentința devenită definitivă a creat în patrimoniul reclamantului o creanță certă și exigibilă ce constituie un asemenea bun. Totuși, hotărârea nu a fost executată imediat de autoritățile publice, iar CEDO a reținut că imposibilitatea de a obține executarea unei hotărâri timp de 2 ani constituie o ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului, imputabilă autorităților. Astfel, s-a mai reținut faptul că, omițând să se conformeze hotărârii definitive, autoritățile naționale l-au privat pe reclamant pentru o perioadă de 2 ani de despăgubirea acordată de tribunal, precum și faptul că lipsa fondurilor în bugetul instituțiilor vizate nu poate justifica o asemenea întârziere. Reclamantele susțin că prin întârzierea semnificativă în executarea sentinței civile nr. 2405/21.12.2006 a Tribunalului Vasluis -a creat o ingerință în dreptul lor de proprietate, fiind prejudiciate în primul rând datorită suportării consecințelor inflației și în al doilea rând prin aplicarea unor dispoziții noi, apărute cu mult după ce pârâții ar fi trebuit să-și execute obligația stabilită prin hotărâre judecătorească, privind modul de calcul al contribuției de asigurări sociale reținute din veniturile ce li se cuvin.
Reclamantele invocă în motivarea acțiunii și hotărârea CEDO nr. 48939/99 din 18.06.2002 pronunțată în cauza Oneryldiz contra Turciei, decizia de admisibilitate pronunțată la data de 11.12.2003 în cauza 62503/00 Karahalios contra Greciei. Reclamantele susțin și faptul că prin aplicarea dispozițiilor Legii nr. 250/2007 s-a creat o situație discriminatorie între magistrații din cadrul altor curți de apel, dar care au primit fonduri de la același ordonator principal de credite, cărora li s-au plătit despăgubirile reprezentând drepturile salariale de 30%, respectiv 40% înainte de data de 01.08.2007 și cei cărora li s-au plătit aceste despăgubiri după această dată. prejudiciul este cu atât mai evident cu cât instanțele judecătorești au constat prin hotărârile precizate că plata sporului de 30% și de 40% reprezintă o justă despăgubire pentru magistrații discriminați, însă în faza executării dispozițiilor acestora sunt din nou discriminați prin aplicarea unui nou mod de calcul al contribuției de asigurări sociale. Mai mult, reclamantele precizează că aceste drepturi salariale trebuiau achitate în perioada 11.04.2002 - 31.03.2006, când drepturile salariale erau calculate prin reținerea CAS la nivel plafonat de 5 salarii.
În dovedirea acțiunii, reclamantele au depus la dosarul cauzei, în copie, sentința civilă nr. 2405/21.12.2006 a Tribunalului Vaslui, decizia nr. 36/16.01.2007 a Curții de Apel Iași, un stat de plată, adeverințele nr. 112/A/09.01.2009 și nr. 111/A/09.01.2009.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.
În motivarea poziției sale procesuale, pârâtul a susținut că reținerea, calcularea și plata drepturilor salariale sunt operațiuni care se supun legislației fiscale. Normele de drept fiscal care au ca obiect de reglementare modalitățile de realizare a veniturilor publice la bugetul de stat prin perceperea de taxe și impozite sunt de natură imperativă, același caracter imperativ avându-l și normele juridice care reglementează modalitățile de realizare a veniturilor publice la bugetul asigurărilor sociale de stat prin perceperea unor contribuții din care urmează a se achita indemnizații, ajutoare și pensii. Contribuția la asigurările sociale de stat are natura juridică a unei obligații financiar - bugetare întrucât este reglementată în mod asemănător cu alte obligații fiscale, este instituită în scop public, iar neplata acesteia atrage aplicarea dispozițiilor privind administrarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor prevăzute la art. 1 alin. 3 din Codul d e procedură fiscală. Bugetul asigurărilor sociale de stat este parte componentă a bugetului general consolidat și, în aceste condiții, îi sunt aplicabile normele de procedură fiscală. Potrivit art. 5 din Codul d e procedură fiscală, interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege. În același sens, și în circulara nr. 96272/15.08.2007 a fost reiterată obligativitatea respectării prevederilor actelor normative în vigoare în ceea ce privește modul de calcul, de reține și de virare a impozitelor și contribuțiilor salariale.
Pârâtul mai susține că este adevărat că art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 prevedea că baza de calcul prevăzută la alin. 1 și 2 nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut. Legea nr. 250/2007 a intrat însă în vigoare la data de 22.07.2007, împrejurare în care angajatorul are obligația de a aplica pentru viitor cota de 9,5% la noua bază de calcul care este venitul brut realizat lunar. În acest context, modalitatea de determinare a CAS este legală, iar criticele reclamantelor sunt nefondate. Întrucât contribuțiile sunt calculate, reținute și virate o dată cu plata drepturilor salariale, singura concluzie logică este că li se aplică regimul legal în vigoare la momentul plății.
Pârâtul mai învederează și faptul că, în acord cu principiul constituțional al neretroactivității legii, pentru plata drepturilor salariale începând cu luna august 2007 angajatorul a determinat CAS datorat de angajat folosind baza de calcul aplicabilă la data plății, respectiv venitul brut realizat lunar. Folosirea unei baze de calcul plafonată la 5 salarii medii brute pe economie excede prevederilor legale în vigoare, încălcându-se totodată și principiul neretroactivității legii.
Prin sentința civilă nr. 68/13.02.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iașis -a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.
Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 1835/99/24.02.2009.
Prin sentința civilă nr.575 din 03.04.2009 Tribunalul Iași admite acțiunea formulată de reclamantele și -, cu domiciliul ales la Curtea de Apel Iași, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de Apel Iași, cu sediul în I, str. - nr. 25, jud.
Obligă pârâții să achite reclamantelor diferențele de drepturi bănești reținute ca urmare a aplicării CAS la baza de calcul neplafonată, potrivit Legii nr. 250/2007, asupra sumelor cuvenite în baza sentinței civile nr. 2405/21.12.2006 a Tribunalului Vaslui rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 36/16.01.2007 a Curții de Apel Iași, diferențe actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarea situație de fapt:
Prin titlul executoriu sentința civilă nr. 2405/21.12.2006 a Tribunalului Vaslui rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 36/16.01.2007 a Curții de Apel Iași, pârâții au fost obligați la plata către reclamante a unor despăgubiri constând în drepturi salariale de 30% pentru perioada 11.04.2002 - 24.04.2004 și de 40% pentru perioada 25.04.2004 - 31.03.2006. Această hotărâre judecătorească a fost executată benevol în luna august 2007, pârâții procedând la calcularea și reținerea cotelor individuale de asigurări sociale de 9,5% în baza art. 23 din Legea nr. 19/2000 modificată prin Legea nr. 250/2007 asupra drepturilor salariale cuvenite.
Potrivit art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 (în forma inițială), baza de calcul la care se rețin contribuțiile de asigurări sociale "nu poate depăși plafonul a de 5 ori salariul mediu brut". Acest articol a fost modificat prin Legea nr. 250/2007, intrată în vigoare la data de 19.07.2007, în sensul că baza de calcul la care se aplică CAS-ul este constituită din venitul brut realizat lunar. Astfel, nu se mai impune un plafon maxim în funcție de care se calculează și reține CAS-ul.
Se mai reține însă de către instanță că, prin raportare la disp. art. 11 alin. 3 din Legea nr. 24/2000 și art. 5 din Constituție, dispozițiile art. 23 alin. 3 se aplică situațiilor născute după intrarea sa în vigoare. Prin urmare, în mod greșit s-a reținut CAS-ul la totalul veniturilor obținute pentru drepturi datorate pentru perioada11.04.2002 - 31.03.2006, și nu plafonat la limita a 5 salarii medii brute pe economie, cum se prevedea în art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 astfel cum era acesta în vigoare la momentul acordării drepturilor bănești prin titlurile executorii. În plus, instanța reține și faptul că nu se poate reține nici o culpă în sarcina reclamantelor și nici o circumstanță în favoarea pârâților pentru faptul că plata drepturilor bănești nu s-a făcut la momentul rămânerii definitive a titlului executoriu, moment la care s-ar fi reținut și calculat CAS-ul plafonat la limita a 5 salarii medii brute pe economie.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, se susține, în primul rând, că normele de drept fiscal sunt de natură imperativă, existând obligația respectării prevederilor actelor normative în vigoare în ceea ce privește modul de calcul, de reținere și de virare a impozitelor și contribuțiilor salariale.
În aplicarea art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 250/2007, au fost aprobate norme metodologice prin nr. 680/2007, potrivit cărora, prin sintagma venit brut realizat lunar, se înțeleg și alte adaosuri la salarii, aprobate prin lege sau stabilite prin contractele individuale ori colective de muncă. În acest context, modalitatea de determinare a CAS este legală, iar soluția instanței de fond vădit neîntemeiată. Reclamanta intimată a devenit parte în raporturi de drept fiscal, iar contribuțiilor calculate, reținute și virate o dată cu plata drepturilor salariale li se aplică regimul legal în vigoare la momentul plății.
A mai susținut recurentul că a fost respectat atât principiul constituțional al neretroactivității legii, cât și principiul contributivității consacrat la art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000.
Intimatele nu au formulat întâmpinare. În recurs nu au fost administrate probe noi și nu s-au invocat din oficiu motive de ordine publică.
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent, Curtea constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin titlul executoriu sentința civilă nr. 2405/21.12.2006 a Tribunalului Vaslui rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 36/16.01.2007 a Curții de Apel Iași, pârâții au fost obligați la plata către reclamante a unor despăgubiri constând în drepturi salariale de 30% pentru perioada 11.04.2002 - 24.04.2004 și de 40% pentru perioada 25.04.2004 - 31.03.2006. Această hotărâre judecătorească a fost executată benevol în luna august 2007, pârâții procedând la calcularea și reținerea cotelor individuale de asigurări sociale de 9,5% în baza art. 23 din Legea nr. 19/2000 modificată prin Legea nr. 250/2007 asupra drepturilor salariale cuvenite.
Sporul de 30% și respectiv 40% au fost acordate de instanțele de judecată ca o consecință a restabilirii situației anterioare discriminării, având natura juridică a unor despăgubiri, pentru o justă și integrală acoperire a prejudiciului suferit de către intimate prin discriminarea cauzată de neacordarea celor două sporuri.
Intimatele nu au contestat modul de calcul, de reținere și de virare a contribuției de asigurări sociale, ci cuantumul despăgubirilor plătite în temeiul hotărârii judecătorești, executate voluntar la data de 16.08.2007. În acest context, intimatele au solicitat diferențele de despăgubiri, în condițiile în care sumele plătite de Curtea de Apel Iași, cu titlu de despăgubiri, au fost mai mici decât cele cuvenite, deoarece contribuția de asigurări sociale a fost calculată, reținută și virată potrivit art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, în forma modificată prin Legea nr. 250/2007, în vigoare începând cu data de 22.07.2007.
Astfel, în perioada anterioară acestei date, perioadă pentru care au și fost acordate despăgubiri prin cele trei hotărâri judecătorești, art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 prevedea că baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale nu poate depăși plafonul de 5 ori salariul mediu brut. În forma modificată, art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000 înlătură acest plafon, prevăzând că baza lunară de calcul a contribuției individuale de asigurări sociale o constituie salariile individuale brute, realizate lunar, inclusiv sporurile și adaosurile.
Așadar, nu au aplicabilitate în cauză normele de drept fiscal, de "natură imperativă", conform susținerilor recurentului. Intimatele nu contestă, așa cum s-a arătat, modul de calcul al contribuției de asigurări sociale, respectiv aplicarea dispozițiilor art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, în forma în care erau în vigoare la data plății, și nici nu solicită restituirea contribuției de asigurări sociale calculate, reținute și virate peste plafonul de 5 ori salariul mediu brut. Prin urmare, pretențiile intimatelor privind plata diferențelor de despăgubiri neacordate prin aplicarea art. 23 alin. 3 din Legea nr. 19/2000, în forma în vigoare la data plății, și nu în forma în care era în vigoare la data când intimata a fost discriminată prin neplata drepturile salariale reprezentând cele două sporuri, nu sunt examinate prin prisma principiului neconstituțional al neretroactivității legii sau a principiului contributivității consacrat la art. 2 lit. e din Legea nr. 19/2000, ambele invocate de recurent, dar care privesc modul de calcul al contribuției de asigurări sociale.
În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1 Cod proc. civilă, se va respinge recursul și se va menține sentința pronunțată de către prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarate de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.575 din 03.04.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.06.2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
/ - -
07.07.2009, 2 ex
Tribunalul Iași:
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu
