Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 759/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.7521/2008
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Sentința civilă nr.759
Ședința publică din data de 16 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Bodea Adela Cosmina
JUDECĂTOR 2: Ilie Nadia Raluca
Asist. Judiciar -
Asist. Judiciar -
GREFIER -
*****************
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Curtea de Apel București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și Tribunalul Giurgiu - având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: reclamanții, și și pârâții Curtea de Apel București, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării și Tribunalul Giurgiu.
Procedura de citare nelegal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții lipsa de procedură cu intimatul Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, la dosar nefiind restituită dovada de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul de azi.
De asemenea, se mai arată faptul că prin cererea de chemare în judecată reclamanții au solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere decizia Curții Constituționale nr.104 din 20 ianuarie 2009, invocă din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei Curți în primă instanță, și reține cauza în pronunțare pe acest aspect.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12.10.2007 pe rolul Tribunalului Giurgiu -Secția Civilă sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul Giurgiu și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea pârâților la plata, actualizată la zi în raport de indicele de inflație și dobânda legală, începând cu luna septembrie 2004 și în continuare (pentru reclamanții în activitate) sau până la data pensionării (pentru cei pensionați), a unor drepturi salariale reprezentând sporul pentru risc și solicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar, precum și efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, pentru persoanele în activitate.
Prin încheierea din Camera de Consiliu pronunțată la data de 11.01.2008, Curtea de Apel București -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea de abținere formulată de magistrații Tribunalului Giurgiu și a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul Călărași -Secția Civilă unde a fost înregistrată sub nr-(474/C/2008).
Prin încheierea din Camera de Consiliu pronunțată la data de 08.04.2008, Curtea de Apel București -Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea de abținere formulată de magistrații Tribunalului Călărași și a dispus înaintarea dosarului la Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, contencios Administrativ și Fiscal, primind nr. de înregistrare -.
Prin încheierea de ședință de la data de 08.09.2008, Tribunalul Teleorman -Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, Contencios Administrativ și Fiscal, în considerarea art.I și II din OUG nr.75/2008 a înaintat cauza de îndată spre competentă soluționare Curții de Apel București.
La data de 16.06.2008 instanța investită cu soluționarea cererii a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din OUG nr.75/2008, act normativ care stabilea competența de primă instanță a curții de apel în soluționarea litigiilor având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție, pentru neconformitate cu dispozițiile art.115 al.4, art.16 al.1 și 2 și art.124 al.2 din Constituție.
Prin Decizia nr.283/26.02.2009, Curtea Constituțională a respins ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.I și II din OUG nr.75/2008 față de împrejurarea că prin Decizia nr.104 din 20 ianuarie 2009 s-a constatat că prevederile amintite contravin dispozițiilor art.115 al.4 și 6, art.21 al.3, art.126 și art.1 al.5 din Constituție.
Față de această împrejurare, Curtea consideră că nu mai subzistă competența sa materială în soluționarea cauzei dedusă judecății de reclamanții, și.
Urmează așadar a se admite excepția de necompetență materială a Curții de Apel București în temeiul art.158 alin.1 raportat la art.159 pct.2 Cod procedură civilă și a se declina competența de soluționare în favoarea Tribunalului Giurgiu, instanță de drept comun în materia conflictelor de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.
Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel București, Tribunalul Giurgiu și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Giurgiu.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
- - - - - -
ASISTENT JUDICIAR ASISTENT JUDICIAR
GREFIER
Red.
Dact.CD/2 ex./08.07.2009
Președinte:Bodea Adela CosminaJudecători:Bodea Adela Cosmina, Ilie Nadia Raluca