Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 76/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILA Nr. 76/
Ședința publică de la 25 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță Izabela Mușat
Asistenți judiciari: - -
-
Grefier:
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra litigiului de muncă intervenit între reclamanții, C, și în contradictoriu cu pârâții ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 24.2008, când părțile au lipsit, încheierea de ședință din acea zi face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 15 2008.
CURTEA,
Constată că prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul București la data de 16.01.2008reclamanții, -, C, -, și au chemat în judecată pe pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea pârâtei ÎCCJ să calculeze salariul de bază individual lunar astfel:
- pentru perioada ianuarie 2005 - 31.12.2006 la coeficientul multiplicare 5;
- pentru perioada 01.2007 - 31.03.2007 la coeficientul demultiplicare 5,250;
- pentru perioada 1.04.2007-30.09.2007 la coeficientul de multiplicare 5,355;
- pentru perioada 1.10.2007 și pentru viitor la coeficientul de multiplicare 5,997 și să se plătească diferențele de retribuție neachitate, actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data plății;
- să se efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă;
- să se acorde concediul de odihnă suplimentar de 3-5 zile pe an pe 3 ani anteriori introducerii acțiunii și în continuare.
În motivarea acțiunii se arată că, în fapt, reclamanții sunt angajați ca grefieri la ÎCCJ, și întrucât nu au studii superioare, primesc retribuții mai mici decât grefierii cu studii superioare. În opinia reclamanților, instituirea unor coeficienți demultiplicare diferiți în funcție de acest criteriu (prin Ordonanța 8/2007) constituie o discriminare în cadrul aceleiași profesii în condițiile în care toți grefierii execută aceiași muncă și de aceeași calitate. În drept au fost invocate prevederile art.6 alin.2 Codul muncii și art.1 alin.2 din OG nr.137/2000 privind combaterea discriminării care consacră dreptul la un salariu egal pentru egală, precum și art.20 și art.53 din Constituție.
Cu privire la capătul de cerere prin care se solicită acordarea a 3-5 zile în plus la concediul de odihnă reclamanții, invocă dispozițiile art.142 Codul muncii.
Prin întâmpinarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție se solicită respingerea acțiunii pe considerentul că personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor de pe lângă acestea a avut și are lege specială de salarizare (Legea 50/1996 și respectiv OG nr.8/2007). Prin aceste acte normative s-a prevăzut expres, între alte criterii, pentru stabilirea nivelului de salarizare, pe cel al pregătirii profesionale, respectiv al studiilor, reclamanții fiind salarizați cu respectarea reglementărilor legale în materie. Aceeași situație este invocată și în cazul concediului legal de odihnă arătându-se că personalul auxiliar de specialitate beneficiază, potrivit art.65 alin.1 din Legea 567/2004, de 30 de zile lucrătoare de concediu legal de odihnă astfel încât dispozițiile art.140 Codul muncii sunt inaplicabile.
Prin întâmpinarea formulată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se invocă lipsa calității procesual pasive a acestei instituții, întrucât art.27 din OG nr.137/2000 judecarea cauzelor având ca obiect despăgubiri rezultate din discriminare se fac cu "citarea obligatorie a Consiliului", însă nu în calitate de pârât, ci de expert în domeniul discriminării. Această excepție a fost admisă înainte de închiderea dezbaterilor.
Analizând actele și lucrările dosarului curtea reține că acțiunea reclamanților este nefondată pentru următoarele considerente:
Reclamanții fac parte din personalul auxiliar de specialitate al ÎCCJ. Salarizarea acestei categorii profesionale s-a realizat în baza Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești iar după abrogarea acestei legi prin OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției,în art.3 alin.1 al noului act normativ s-a prevăzut că "salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților demultiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută,de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate precum și de nivelul instanței sau al parchetului".
Prin urmare, legislația în vigoare în materia salarizării personalului auxiliar prevede expres, între alte criterii, pentru stabilirea nivelului de salarizare, pe cel al pregătirii profesionale, respectiv al studiilor astfel încât reclamanții au fost și sunt salarizați cu respectarea reglementărilor legale.
Conform principiului separării puterilor de stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, astfel încât instanțele de judecată au menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează reclamanții din acțiunea de față.
În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin deciziile 818, 819, 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr.137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
Mai mult decât atât, acțiunea reclamanților are la bază o greșită înțelegere a noțiunii de discriminare în ceea ce privește aplicarea acestui principiu pe tărâmul dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală, precum și o greșită interpretare a dispozițiilor legale interne și internaționale ce consacră acest drept și a practicii CEDO cu privire la aceste aspecte.
Astfel, reclamanții, invocă prin acțiune încălcarea prevederilor art.6 din Codul muncii însă, acest text de lege (alin.2) prevede că "pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare bazată pe criteriul de sex cu privire la toate elementele și condițiile de remunerare".
Prin aceste dispoziții ale codului muncii sunt interzise discriminările dintre bărbați și femei cu privire la condițiile de salarizare, ori prin acțiune se invocă drept criteriu de discriminare pregătirea profesională.
Nici OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu face referire, atunci când enumeră criteriile de discriminare (art.2) la un asemenea criteriu al pregătirii profesionale.
De asemenea, art.28 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală"
Același drept este reglementat și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentate - art.14 sau, după data de 1 noiembrie 2006, art.1 Protocolul nr.12.
Interpretând aceste texte de lege CEDO a subliniat în repetate rânduri că există discriminare atunci când pentru persoane aflate în situații identice se aplică în mod diferit un drept recunoscut prin lege, dar și invers, persoanele aflate în situații diferite trebuie să beneficieze de un tratament diferit.
Ori, în situația noastră, grefierii cu studii juridice nu se află în aceeași situație cu cei fără studii juridice, pregătirea profesională diferită fiind tocmai cauza unui tratament salarial diferit. A se vedea în acest sens cauze Thlimmenos contra Greciei, și alții contra Marii Britanii, sau cauza Burder împotriva Marii Britanii. În acest din urmă caz CEDO a subliniat:"Curtea a stabilit în spețele sale că, pentru a putea exista o încălcare a art.14 trebuie să există o diferență în tratamentul persoanelor în situații similare relevante. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu se urmărește un țel legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele angajatorului și țelul ce trebuie urmărit Statul contractant se bucură de o marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențele în cazuri similare pot justifica un tratament diferit și această marjă este de obicei largă atunci când este vorba de măsuri de strategie economică sau socială".
Pe de altă parte, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei (confirmată de România prin Decretul nr.284/11.05.1973) prevede expres că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
În concluzie, curtea reține că, pregătirea și calificarea profesională continuă a tuturor angajaților constituie un deziderat ce merită și poate fi stimulat pecuniar iar diferențele salariale între angajații care desfășoară aceiași activitate dar au o pregătirea profesională diferită nu constituie discriminare în sensul normelor juridice interne și internaționale invocate prin acțiunea dedusă judecății.
Față de aceste considerente curtea va respinge acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, C, - și și, toți cu domiciliul ales la ÎCCJ B, sectorul 2,-, în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 2,- și Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, sector 3,-.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi 25 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Cu votul consultativ al asistenților juridicari
- - -
Grefier,
Red: CȘ/22.10.2008
Dact: MD/27.10.2008 - 47 ex.
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Cristina Ștefăniță Izabela Mușat
