Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 77/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 77/
Ședința publică din 18 februarie 2009
PREȘEDINTE: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu Izabela Mușat
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanții, IA,în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, TRIBUNALUL ARAD, CURTEA DE APEL TIMIȘOARA, TRIBUNAL H, CURTEA DE APEL TG. M, TRIBUNALUL VASLUI, CURTEA DE APEL IAȘI ȘI MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu participarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, având drept obiect "drepturi salariale ale personalului din justiție".
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa reclamanților, -, -, -ia, precum și a pârâților Ministerul -, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, TRIBUNALUL ARAD, Curtea De APEL TIMIȘOARA, Tribunal H, Curtea De Apel Tg. M, TRIBUNALUL VASLUI, Curtea De APEL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice, precum și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV, având în vedere decizia nr. 104/2009 a Curții Constituțional și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA:
Asupra cauzei civile de față:
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr-, reclamanții, -, -, -ia, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul -, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, TRIBUNALUL ARAD, Curtea De APEL TIMIȘOARA, Tribunal H, Curtea De Apel Tg. M, TRIBUNALUL VASLUI, Curtea De APEL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să calculeze și să plătească drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din 1.11.2005 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești și pentru viitor; actualizarea sumelor cu indicele de inflație și dobânda legală; efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetul de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce sumele necesare plății sumelor neîncasate.
Cauza a fost înregistrată în primă instanță la Curtea de APEL BRAȘOV, în temeiul disp. art. I al 1 din OUG 75/2008, potrivit cu care această instanță este competentă în soluționarea pe fond a cererilor care au ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OUG 27/2006, aprobată și modificată prin legea 45/2007, modificată prin OG 8/2007.
Curtea Constituțională prin decizia nr. 104/2009, a admis excepția de neconstituționalitate, invocată din oficiu de ICCJ și a constatat că disp. art I și II din OUG 75 /2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, sunt neconstituționale.
Potrivit disp. art. 31 alin. 3 din legea 47/1992, dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă în acest interval de timp, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile declarate neconstituționale sunt suspendate de drept.
Fiind declarate neconstituționale, dispozițiile de procedură, care vizează competența materială a Curții de Apel, sunt de imediată aplicabilitate, așa încât, această instanță nu mai este competentă în soluționarea unor astfel de cauze.
Față de cele ce preced, instanța apreciază că este întemeiată excepția de necompetență materială a Curții de Apel, și în consecință va declina competența de soluționare a cauzei, în temeiul disp. art. 2 pct. 1 lit. c din codul d e procedură civilă, raportat la disp. art. 158 din codul d e procedură civilă în favoarea Tribunalului Brașov.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
H O TĂ RĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BRAȘOV, invocată din oficiu de instanță și în consecință:
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții, -, -, -ia, (cu domiciliul ales la TRIBUNALUL BRAȘOV - B- jud. B), în contradictoriu cu pârâții Ministerul - (cu sediul în B- sector 5), Curtea de APEL BRAȘOV (cu sediul în B- jud. B), TRIBUNALUL BRAȘOV (cu sediul în B-, ju. B), TRIBUNALUL ARAD (cu sediul în A- - 4 jud. A), Curtea De APEL TIMIȘOARA (cu sediul în T, nr. 2 jud. T), Tribunal H (cu sediul în M C-, jud. H), Curtea De Apel Tg. M (cu sediul în Tg. M- jud. M), TRIBUNALUL VASLUI (cu sediul în V- jud. V), Curtea De APEL IAȘI (cu sediul în I- bis, jud. I) și Ministerul Finanțelor Publice (cu sediul în B- sector 5), având ca obiect "drepturi salariale restante", în favoarea Tribunalului Brașov.
Definitivă. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 februarie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Cu votul consultativ al asistenților judiciari,
- -
GREFIER,
Red./18.02.2009
Tehnoredact./20.02.2009/ 2 ex.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Din 20.02.2009
Către
TRIBUNALUL BRAȘOV
Vă trimitem alăturat dosarul civil înregistrat sub numărul de mai sus, numerotat și sigilat, conținând ___ file, privind cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții
Ministerul -, Curtea de APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, TRIBUNALUL ARAD, Curtea De APEL TIMIȘOARA, Tribunal H, Curtea De Apel Tg. M, TRIBUNALUL VASLUI, Curtea De APEL IAȘI și Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect "drepturi salariale", având în vedere că prin sentința civilă nr.77/M/18.02.2009 a Curții de APEL BRAȘOVs -a hotărât declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței dvs.
PREȘEDINTE,
- - GREFIER,
Președinte:Nicoleta GrigorescuJudecători:Nicoleta Grigorescu, Anca Pârvulescu Izabela Mușat