Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 77/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.77/
Ședința publică din 11 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 2: Marioara Coinacel Adrian Bobocea
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar
Grefier
Pe rol fiind soluționarea litigiului de muncă intervenit între reclamantul și pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAȚI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, și chemații în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit reclamantul, chemații în garanție MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR PRIN DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, precum și pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier;după care:
Curtea, din oficiu invocă excepția necompetenței materiale a cauzei văzând Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că disp.art.I și II din nr.OUG75/2008 sunt neconstituționale,
Văzând și disp.art.2 pct.1 lit.c Cod procedură civilă;
CURTEA
Asupra conflictului de muncă de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr- reclamantul i-a chemat în judecată pe pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, solicitând obligarea acestora la acordarea celor trei tranșe de creșteri salariale prevăzute de art.1 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr.10/2007, respectiv: cu 5% începând cu data de 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006; cu 2% începând cu luna martie 2007 față de nivelul din luna februarie 2007;cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007 până în prezent. A solicitat ca sumele acordate cu titlu de creșteri salariale să fie acordate și în continuare până la încetarea cauzei de discriminare,urmând a fi actualizate cu rata inflației la data plății; obligarea pârâților MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GALAȚI la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă, prin indicarea caracterului permanent al plăților astfel efectuate; obligarea pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să includă în bugetul anului 2008, respectiv la prima rectificare de buget de la data pronunțării sentinței aceste sume.
Având în vedere decizia nr.104/2009 a Curții Constituționale, instanța a invocat la termenul din 11.03.2009 excepția necompetenței materiale a Curții de Apel d e soluționare a cauzei.
Asupra excepției invocate, instanța reține următoarele:
La data sesizării instanței, 29.09.2008, competența era stabilită prin nr.OUG75/2008. Potrivit acesteia, cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale formulate de personalul salarizat potrivit nr.OUG27/2006, precum și potrivit nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.
Prin decizia nr.104/2009 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție și a constatat că dispozițiile art. I și II din OUG nr.75/2008 sunt neconstituționale. Decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Conform art.31 din Legea nr.47/1992 dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale. Pe durata acestui termen dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.
Prin urmare, dispozițiile art. I și II din OUG75/2008 sunt suspendate de drept și devin aplicabile dispozițiile art.2 pct.1 lit. c Cod de procedură civilă, potrivit cărora conflictele de muncă se judecă în primă instanță de către tribunale.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că nu mai are competența materială de a judeca în fond litigii de muncă, ca urmare, va admite excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și va declina cauza spre competentă soluționare Tribunalului Galați.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL GALAȚI.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Galați.
Cu recurs în termen de 5 zile de pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 11 Martie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Asistent judiciar, |
Asistent judiciar, - - | ||
Grefier, |
sent.jud.-/19.03.2009
Tehnored. /2 ex./19 Martie 2009
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Marioara Coinacel Adrian Bobocea