Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 771/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

Format vechi nr.4962/2008

O M NIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

Sentința Civilă Nr.771

Ședința Publică din data de 23 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Ilie Nadia Raluca

JUDECĂTOR 2: Petre Magdalena Hugeanu

Asist. Judiciar - -

Asist. Judiciar -

GREFIER -

*****************

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de către reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernul României - având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns: reclamanții, și și pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernul României.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că intimatul Guvernul României prin întâmpinarea formulată în cauză a solicitat judecarea pricinii în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 pct.2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere decizia Curții Constituționale nr.104 din 20 ianuarie 2009, invocă din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei Curți în primă instanță, și reține cauza în pronunțare pe acest aspect.

CURTEA,

Constată că la data de 24.02.2008, reclamanții, și, în calitate de moștenitori ai defunctei, fost procuror inspector în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Guvernul României, solicitând plata sumelor cuvenite recurenților cu titlu de despăgubiri, în baza asigurării de risc profesional a defunctei, procuror inspector în cadrul ÎCCJ, decedată în data de 18.05.2005, sume egale cu venitul defunctei pentru ultimii 15 ani de activitate.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul București și înaintată Curții de APEL BUCUREȘTI -Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, pe rolul căreia a fost înregistrată sub nr-, competența de primă instanță fiind reglementată prin OUG nr.75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției.

Conform art. I din Ordonanță "(1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr.247/2007, cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.

(2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție".

Ulterior înregistrării cauzei, dispozițiile art. I și II din OUG nr.75/2008 prin care s-a instituit o competență specială, derogatorie de la jurisdicția muncii, reglementată în Titlul XII din Codul muncii, au făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, susținându-se că nu se justifică schimbarea competenței materiale de soluționare a litigiilor privind drepturi salariale ale personalului din sistemul justiției, pe cale de ordonanță de urgență, nefiind îndeplinite cerințele art. 115 alin. 4 din Constituție pentru aceasta.

Prin Decizia nr.104/20.01.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din OUG nr.75/2008, decizia fiind definitivă și general obligatorie, conform art.147 alin. 4 din Constituție și art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 republicată. Așa fiind, după data declarării neconstituționalității actului normativ care modifică competența materială de judecare a cererilor personalului din sistemul justiției, având ca obiect drepturi salariale, Curtea de Apel nu mai este instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță, redevenind aplicabile normele de drept comun privitoare la competența în materia litigiilor de muncă.

Urmează așadar a se admite excepția de necompetență materială a Curții de APEL BUCUREȘTI și, în temeiul art.158 alin.1 raportat la art.159 pct.2 Cod procedură civilă, a se declina competența de soluționare în favoarea Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, instanță de drept comun în materia conflictelor de muncă, potrivit art. 2 lit. c) pr. civ. și competentă teritorial, în baza art. 284 alin. 2 din Codul muncii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția necompetenței materiale a Curții de APEL BUCUREȘTI.

Declină competența soluționării cauzei privind pe reclamanții, și, toți cu domiciliul în str. -. -, nr. 65, -. 2,. 42 B și pe pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în--14, sector 5 și Guvernul României, cu sediul în-, sector 1, în favoarea Tribunalului București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.06. 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

- - - - -

ASISTENT JUDICIAR ASISTENT JUDICIAR

-

GREFIER

Red.:

Dact.:

2 ex.

26.06.2009

Președinte:Ilie Nadia Raluca
Judecători:Ilie Nadia Raluca, Petre Magdalena Hugeanu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 771/2009. Curtea de Apel Bucuresti