Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 777/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 777

Ședința publică de la 26 Iunie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu

JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I împotriva sentinței civile nr. 30 din 16.09.2008 a Curții de APEL IAȘI (dosar nr-), intimați fiind, Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de Apel Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.

Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată recursul în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta. După deliberare,

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față,

Prin cererea înregistrată sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea acestora la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50%, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat din salariul de bază brut lunar, pentru perioada 19 decembrie 2003-17 iulie 2006, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, în perioada 19.12.2003-17.07.2006, a funcționat ca grefier în cadrul Curții de APEL IAȘI.

Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Ulterior, prin art. 50 din G nr. 177/2002, a fost abrogat și art. 47 din Legea nr. 50/1996, abrogare care a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006 prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate G nr. 177/2002, dar nu și Legea nr. 50/1996.

A apreciat reclamantul că dreptul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 a rămas în vigoare și trebuie acordat în continuare. Mai mult, condițiile de risc și suprasolicitare neuropsihică în care își desfășoară activitatea nu s-au schimbat, ci s-au acutizat o dată cu intrarea României în Uniunea Europeană. mai susținut reclamantul că un act normativ cu puterea juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru plata sporului pe perioada 19.12.2003-22.07.2005.Citând dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 3, art. 7 și art. 12 din Decretul nr. 167/1958, precum și dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 și Decizia nr. 21/10.03.2008 a ÎCCJ, pârâtul arată că dreptul la acțiune privind drepturile salariale pretinse de reclamant, care a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a nr.OG 83/2000, este prescris pentru perioada menționată.

Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat "precizări", prin care, citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, se concluzionează că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să oblige Ministerul Economiei și Finanțelor la ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea excepției invocate prin întâmpinare și "scoaterea din cauză".

Prin sentința civilă nr.30 din 16.09.2008 Curtea de APEL IAȘI respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor.

Admite acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Obligă primii doi pârâți să plătească reclamantului diferențele de drepturi salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, începând cu data de 19.12.2003 și până la data de 17.07.2006, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective.

Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților la care primii pârâți au fost obligați prin această hotărâre.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță reține următoarele:

Calitatea procesuală pasivă a pârâtului este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002 aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Nu se poate reține, așa cum susține pârâtul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamant, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamant nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.

Neîntemeiată este și excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul ministerul Justiției, în condițiile în care, prin pct. 3.2. Cap. VI Anexa 2 la HG nr. 232/2005, ce reglementează planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, se prevede plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000-2004. Această prevedere echivalează cu o recunoaștere a drepturilor salariale solicitate, în conformitate cu dispozițiile art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 și art. 166 alin. 2 Codul muncii, care a întrerupt cursul prescripției extinctive.

Pe fondul cauzei, se reține că, în perioada pentru care s-a solicitat plata sporului de 50%, reclamantul a avut calitatea de personal auxiliar de specialitate. Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.

Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești nu face parte din domeniile care se reglementează prin legi organice, prevăzute în art. 72 alin. 3 din Constituția României în vigoare la data adoptării nr.OG 83/2000, așa încât, potrivit art. 114 alin. 1 din Constituție, Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, deci și în domeniul salarizării personalului din organele autorității judecătorești. În aceste condiții, Parlamentul a adoptat Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să adopte ordonanțe în mai multe domenii, printre care și salarizarea. Astfel, potrivit art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.

La data de 29 august 2000, în temeiul legii de abilitare, Guvernul a adoptat Ordonanța nr. 83 de modificare și completare a Legii nr. 50/1996. Deși Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996, prin nr.OG 83/2000, art. 1, pct. 42, s-a prevăzut că art. 47 se abrogă. Conform art. 54 alin. 1 din Legea nr. 24/2000, în vigoare la data adoptării nr.OG 83/2000, modificarea, completarea și abrogarea sunt evenimente legislative distincte, care pot interveni pe durata existenței unui act normativ. 2 prevede că evenimentele legislative pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de același nivel sau de nivel superior, având ca obiect exclusiv evenimentul respectiv. Or, actul normativ ulterior de același nivel cu Legea nr. 50/1996 a fost Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul i-a fost delegată competența numai pentru două evenimente legislative, respectiv modificare și completare, nu și pentru abrogare.

În același sens, este și Decizia nr. 21 din 10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 Cod proc. civilă, care, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Susține recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamantă, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.

Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.

Nu au fost administrate probe noi, iar intimații nu au formulat întâmpinare.

La termenul din data de 05.06.2009 Curtea a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 19.12.2003 - 15.09.2005, motiv de ordine publică, conform art.306 al.2 pr.civ

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurent și excepția invocată, Curtea reține următoarele:

Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Nu s-a solicitat, de către reclamantă, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.

Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamantă, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamantă nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.

Curtea reține, însă ca fiind prescrisă extinctiv acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru perioada 19.12.2003 - 15.09.2005.

Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.

Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.

Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea sau pierderea dreptului la acțiune ( în sens material), atunci dreptul trebuie să se fi născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui - nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.

Prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale constând în acordarea sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996actualizate în raport cu rata inflației la data plății pentru perioada 19.12.2003 - 17.07.2006.

În contextul dispozițiilor legale anterior menționate, prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la care s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr.XXI din 10.03.2008

Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi.

Prin urmare, față de data introducerii acțiunii 22.07.2008 reclamantul este îndreptățiți să pretindă drepturi salariale doar într-un interval de 3 ani anterior introducerii acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare drepturile constând sporul de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada 19.12.2003 - 15.09.2005 se vădește a fi prescris, iar acțiunea introdusă pentru acest interval va fi respinsă.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată.

Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu contravin prezentei, referitoare la obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cu titlu de spor de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada 15.09.2005 17.07.2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE,

Admite recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, prin DGFP I, împotriva sentinței civile nr.30 din 16.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte.

Respinge, ca prescrisă extinctiv acțiunea reclamantului formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Ministerul Economiei și Finanțelor pentru perioada 19.12.2003 - 15.09.2005.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței ce nu contravin prezentei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi,26.06.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red/Tehnored

07.07.2009, 2 ex

Curtea de APEL IAȘI Judecători:

Președinte:Daniela Pruteanu
Judecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 777/2009. Curtea de Apel Iasi