Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 785/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.785/2009
Ședința publică din 18 iunie 2009
PREȘEDINTE: Mureșan Monica Maria JUDECĂTOR 2: Crețoiu Victor
- - - JUDECĂTOR 3: Doriani
- -judecător
- - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.661/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită.
Având în vedere că judecător planificată în ședința de judecată pentru acest termen și la rând în planificarea de permanență s-au abținut de la judecarea cauzei, completul de judecată a fost constituit conform procesului verbal de incidență procedurală încheiat la 18 iunie 2009.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că recurentul a solicitat judecarea în lipsă împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr- reclamanții, -, și, au solicitat în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA, Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției, ca prin hotărâre judecătorească:
- să fie obligați pârâții în solidar la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în Anexa I lit.A pct.6-13 din OUG nr.27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, pentru perioada 10.04.2006-28.05.2008 și în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
- să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării acestor drepturi salariale;
- cu cheltuieli de judecată,
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că fac parte din personalul din sistemul justiției (fiind personal salarizat în baza OUG nr.27/2006), și sunt discriminați, contrar prevederilor art.1 - 6 din OG nr.137/2000 și a art.5 și al art.154 alin.3 din Codul muncii, față de procurorii din și care se bucură de o salarizare asimilată procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin întâmpinare (fila 52) pârâtul Ministerul Justiției solicită respingerea ca inadmisibilă a acțiunii întrucât tinde la modificarea actelor normative și acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, în condițiile în care drepturile la care reclamanții fac trimitere sunt majorări salariale ce se acordă personalului bugetar în temeiul legilor speciale de salarizare.
Prin neacordarea salarizării solicitate nu s-a creat o situație discriminatorie, deoarece diferitele categorii profesionale nu se află în situații comparabile, care să impună un tratament nediferențiat, iar salarizarea procurorilor și se datorează nivelului instanței sau parchetului la care aceștia sunt numiți.
S-a depus întâmpinare și de către Ministerul Economiei și Finanțelor prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivând-o prin aceea că nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite între care figurează și Ministerul Justiției.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat și excepția necompetenței materiale a Tribunalului Alba pe considerentul că competența de soluționare a cererii reclamanților, revine Judecătoriei Alba Iulia, având în vedere faptul că cererea este motivată în drept pe prevederile art.27 alin.1 din OG nr.137/2000.
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 661/2008 Tribunalul Albaa respins excepția necompetenței materiale, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, -, și împotriva pârâților Ministerul Justiție și Curtea de APEL ALBA IULIA și în consecință:
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA în solidar, la acordarea despăgubirilor bănești reprezentând drepturile salariale rezultate din diferența dintre salariul încasat și cel prevăzut în art.11 alin. 1 și Anexa I lit.A pct.6-13 din OUG nr.27/2006, corespunzător funcțiilor exercitate de fiecare dintre reclamanți, pentru perioada 10.04.2006-28.05.2008 și în continuare, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamanților, conform sentinței.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanți împotriva pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală.
În temeiul art. 137 Cod procedură civilă instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepției lipsei calității procesual pasive și necompetenței materiale a Tribunalului Alba invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Conform art.47 alin.4 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care sunt ordonatori principali de credite, între care figurează și Ministerul Justiției și nu repartizează sume de la buget acestora.
Alocarea acestor sume se realizează potrivit destinațiilor bugetare, conform Legii bugetului de stat, ceea ce conduce la concluzia că Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să efectueze o plată pentru salariații altei instituții.
Rezultă în acest context că, Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate avea calitate procesuală pasivă în prezenta cauză în care se solicită obligarea la plata unor drepturi constând în sporul de confidențialitate, litigiul de muncă fiind stabilit, potrivit art.282 din Codul muncii, între salariați și angajator precum și alte persoane juridice sau fizice care au vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedură civilă.
Față de aceste considerente, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Economiei și Finanțelor conform art.137 Cod procedură civilă, acțiunea urmând a fi respinsă față de acesta ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Alba este neîntemeiată având în vedere că reclamanții au calitatea de salariați ai Curții de APEL ALBA IULIA, iar acțiunea are ca obiect obligarea pârâților la plata unor drepturi la care reclamanții consideră că sunt îndreptățiți. Or, potrivit art. 40 alin. 2 lit. "c" din Codul muncii angajatorul are și obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege. Ținând cont de împrejurarea că dispozițiile codului muncii reglementează inclusiv modul în care se efectuează controlul aplicării prevederilor din domeniul raporturilor de muncă, iar art. 2 din codul d e procedură civilă prevede că litigiile de muncă sunt de competența tribunalelor, excepția invocată fiind neîntemeiată și a fost respinsă.
Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție, (unități bugetare care sunt finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art.1 și art.295 alin.2 din acest cod.
Prin G nr.27/2006 a fost reglementată salarizarea judecătorilor, procurorilor, asistenților judiciari și a altor categorii de personal din sistemul justiției.
Conform art.11 alin.1 din G nr.27/2006 și a art. II din Legea nr.45/2007, procurorilor din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și celor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism li se acordă o salarizare corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (nr.6-13 de la lit. A din anexă), precum și toate celelalte drepturi de salarizare stabilite numai pentru aceștia, prin alte acte normative.
Cercetând sistemul de salarizare instituit prin G nr.27/2006, este de remarcat faptul că, potrivit art.3 alin.1 din această ordonanță, salarizarea personalului prevăzut de acest act normativ a fost stabilită în raport: cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură (noțiune definită de art.86 din Legea nr.303/2004), toate aceste criterii reflectându-se în mod unitar în coeficienții de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
Însă, conform prevederilor acestei anexe, elementele mai sus menționate de stabilire a salarizării nu au o existență și o aplicabilitate de sine stătătoare și izolată. Dimpotrivă, aceste elemente sunt unitare, interdependente și se intercondiționează reciproc.
Astfel, în primul rând, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor își pierde orice relevanță fără criteriul vechimii în magistratură, care reprezintă condiția "sine qua non" pentru promovarea sau numirea într-o funcție judiciară la o instanță sau la un parchet de un anumit nivel (de exemplu, pentru numirea în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este necesară o vechime minimă de cel puțin 8 ani, conform art.44 alin.1 lit.c din Legea nr.303/2004).
De asemenea, criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor nu are nici o relevanță pentru salarizarea funcționarilor publici de specialitate juridică, precum cei din aparatul administrativ al Ministerului Justiției, Școlii Naționale de Grefieri și Institutul Național de, funcționari care sunt doar asimilați magistraților numai strict pe durata îndeplinirii funcției lor (conform art.87 din Legea nr.303/2004), și care în mod evident nu funcționează în cadrul instanțelor sau parchetelor, dar sunt salarizați în baza G nr.27/2007 (în funcție de vechimea în magistratură).
În al doilea rând, nici criteriul funcției deținute nu are o relevanță proprie, deoarece este posibilă o salarizare identică, în baza OUG nr.27/2006, pentru funcții diferite (de exemplu, una și aceeași salarizare prevăzută la lit. A, nr. crt. 28 din anexa ordonanței, poate reveni deopotrivă specialiștilor din domeniul informatic, ofițerilor de poliție judiciară, personalului de instruire de la Școala Națională de grefieri, personalului de specialitate juridică asimilat din aparatele administrative, procurorilor, asistenților judiciari, judecătorilor, potrivit art.11 alin.2 și 3, art.16 din OUG nr.27/2006, lit. A, nr. crt. 28 și lit. B nr. crt.13 și 10 din anexa ordonanței. Însă toți care dețin o funcție judiciară, de judecător, asistent judiciar sau procuror, trebuie să aibă o vechime în magistratură de peste 3 ani pentru a beneficia de această salarizate prevăzută la lit. A nr. crt.28 din anexa ordonanței).
Rezultă că vechimea în magistratură reprezintă criteriul definitoriu, omniprezent și esențial în stabilirea salarizării personalului prevăzut de G nr.27/2006, acest element explicit sau implicit, de la caz, aflându-se în corelație directă, necesară și obligatorie cu celelalte două criterii: nivelul instanțelor sau parchetelor, respectiv funcția deținută.
Totuși, în cazul procurorilor din și, a fost în mod privilegiat eliminată corelație obligatorie dintre criteriul nivelului instanțelor sau parchetelor și criteriul vechimii minime necesare accesului la respectivul nivel al parchetelor, deoarece aceștia sunt salarizați la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, chiar dacă nu au vechimea minimă (de 8 ani prevăzută de art.44 alin.1 lit. c din Legea nr. 303/2004) corespunzătoare acestui nivel, ci dispun de o vechime de doar 5 ani (potrivit art.87 alin.2 și art.75 alin.4 din Legea nr.304/2004).
Ca urmare a acestui fapt, s-a instituit, sub aspectul criteriilor de salarizare, un dublu sistem de salarizare, atât în raport cu interiorul aceluiași nivel al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și în raport cu personalul de la celelalte nivele, în atare situație nerespectându-se criteriile de tratament egal în salarizare, deoarece procurorilor din cadrul și li s-a acordat în mod privilegiat o salarizare corespunzătoare nivelului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu toate că nu îndeplinesc condiția de vechime minimă necesare acestui nivel.
Din acest motiv, restul personalului, salarizat prin OUG nr.27/2006, este pus în imposibilitate, în mod discriminatoriu, de a beneficia de această salarizare majorată, sub pretextul că nu are vechimea necesară pentru a accede la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în același timp, pentru alte persoane (procurorii din cadrul și ) li se recunoaște această salarizare majorată, deși nu li se mai solicită vechimea minimă necesară pentru acest nivel.
În plus, nu toți procurorii din cadrul și funcționează efectiv în aparatul propriu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ci doar în structuri teritoriale, această teritorialitate fiind analogă structurii celorlalte instanțe și parchete (potrivit art.5 alin.1 din G nr.43/2002 și art.4 alin.3 din Legea nr.508/2004). De asemenea, competența, în instrumentarea actelor acestor structuri, revine de regulă, în primă instanță, tribunalelor, iar nu Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pe de altă parte, trebuie subliniat faptul că și sunt persoane juridice distincte, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este o altă unitate cu altă personalitate juridică distinctă, deci este vorba de instituții diferite conform alin.1 din OUG nr.43/2002 și art.1 din Legea nr.508/2004.
Mai trebuie arătat și faptul că apartenența procurorilor și la aceste structuri este doar temporară, conform art.87 alin.9 și art.75 alin.11 din Legea nr.304/2004, deci acești procurori nici nu dispun în mod real și definitiv de gradul profesional de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Rezultă în mod evident faptul că, în realitate, salarizarea procurorilor din și are ca și criteriu de bază domeniul specializat de activitate (urmărirea penală a faptelor de corupție și criminalitate organizată), iar nu nivelul instanțelor sau parchetelor, deoarece acest din urmă criteriu este imposibil de disociat de elementele sale constitutive, și anume: vechimea minimă necesară posibilității de a accede la respectivul nivel al instanței sau parchetului și, implicit, la nivelul corespunzător de salarizare; numirea efectivă și reală în aparatul propriu al instanței sau parchetului respectiv; numirea reală și definitivă în instanța sau parchetul de nivelul respectiv, cu păstrarea definitivă a gradului profesional corespunzător nivelului).
Într-adevăr, în realitate, salarizarea procurorilor din cadrul și CO. se face doar prin procedeul asimilării cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu pe baza acelorași criterii care se aplică direct și nemijlocit procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (persoană juridică distinctă de și ) care au gradul profesional definitiv aferent acestui nivel.
Însă, în aceste condiții, este discriminatorie asimilarea salarizării doar a procurorilor din cadrul și CO. cu salarizarea procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în detrimentul celorlalte persoane salarizate în baza OUG nr.27/2006, care au aceeași vechime minimă în magistratură ca și cea cerută procurilor din și CO.
În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia nr. VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, următoarele: "folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa, ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a timpului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial", iar "distincția care se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în senul art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art.14 din Convenție pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice".
Deci, instanța supremă a statuat că sunt discriminatorii criteriile de diferențiere de tratament salarial constând în apartenența la categoria celor implicați în soluționarea unor cazuri de o anumită natură (cum sunt cazurile privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și terorism) ori în doar includerea în anumite structuri pe scara ierarhică sau în anumite segmente restrânse de realizare a justiției. . acest lucru s-a produs în cazul procurorilor din cadrul și CO. care sunt salarizați prin asimilare, datorită criteriului implicării în soluționarea unor cauze de o anumită natură, precum și datorită includerii lor temporare în anumite structuri pe scara ierarhiei corespunzător anumitor segmente restrânse de realizare a justiției.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (care revine întregului personal salarizat în baza G nr.27/2006), produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio - profesională și de locul de muncă.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă.
De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un drept salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific. Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 - 3, art.6 din OUG nr.137/2000, întrucât le-a fost refuzată asimilarea salarizării sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională și sub pretextul locului de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate), criterii declarate în mod expres de lege ca fiind discriminatorii (art.2 alin.1 din OG nr.137/2000).
Ca atare, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile: art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție (care interzic discriminările); art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și lit.f, art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Ori, criteriul după care s-a făcut distincția, în speța dedusă judecății, este categoria socio - profesională și locul de muncă (loc de muncă specializat prin natura cauzelor instrumentate) criterii de diferențiere injuste a personalului salarizat în baza G nr.27/2006 și cu vechime în funcțiile deținute de cel puțin 6 ani, față de procurorii și CO.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei, prevede că diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea salarizării solicitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece procurorii și CO. nu primesc salarizarea superioară (prin asimilare) pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că salarizarea acestora este asimilată, în mod arbitrar, cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, asimilare care are la bază criteriul naturii cauzelor instrumentate.
Fiecare judecător soluționează un anumit gen de cauze care sunt deduse judecății, ori pentru cele de natură civilă, comercială, fiscală, contencios administrativ și nici pentru cele din infracțiuni de corupție nu se cere o calificare superioară, aparte, a unora față de ceilalți. Nu s-a prevăzut faptul că pentru a participa la soluționarea unor cauze privind infracțiuni de corupție și criminalitate organizată, procurorul trebuie să aibă calificări superioare, condiții superioare de vârstă, vechime, doctorate, cunoașterea unei limbi străine, etc. ci dimpotrivă tot personalul de specialitate juridică salarizat în baza G nr.27/2006 are aceeași calificare.
Nu se contestă faptul că, în multe situații, legiuitorul a prevăzut acordarea unor sporuri bazate pe, calificare profesională, dar acestea au într-adevăr justificare reală, sunt nediscriminatorii, ori în speță simplul fapt că se soluționează un alt gen de cauze nu justifică inegalitatea de tratament, prin asimilări preferențiale și privilegiate de salarizare.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală munca pentru soluționarea unor cauze de o anumită natură (cum ar fi cea din domeniul combaterii corupției și al criminalității organizate) nu poate fi considerată ca superioară celei restului personalului salarizat în baza G nr.27/2006.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește, la art.19 pct.3, că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia, conform considerentelor expuse, că acordarea unei salarizări superioare (prin asimilare), doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și a ordinii publice.
Aceste aspecte atrag incidența dispozițiilor art.27 alin.1 din G nr.137/2000 coroborat cu art.269 Codul muncii, dispoziții legale în baza cărora acțiunea este considerată întemeiată.
Potrivit prevederilor art.6 și 7 cuprinse în Decretul Lege 92/1976 modificat, normele incidente prev. de Legea 130/1999 și art. 296 din Legea 53/2003, Curtea de APEL ALBA IULIA în calitate de operator al carnetelor de muncă, va efectua cuvenitele și necesare mențiuni în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea recursului, pârâtul susține că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă, având în vedere depășirea de către instanță a atribuțiilor judecătorești.
Prin acțiuni în justiției pot fi valorificate drepturi recunoscute și ocrotite de lege. Câtă vreme drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare, o astfel de cerere nu poate fi soluționată de către instanța de fond care prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege depășește limitele puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial. În acest sens este invocată decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale.
Este invocat și un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât instanța a reținut o situație discriminatorie care determină incidența dispozițiilor OG nr. 137/2000. Nu se poate pune în discuție incidența dispozițiilor OG nr. 137/2000 în lipsa unui text de lege care să recunoască reclamanților dreptul pretins prin acțiune. Prin admiterea acțiunii s-ar crea un sistem paralel de salarizare cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis.
Intimații reclamanți nu au depus întâmpinare în această fază procesuală.
CURTEA, analizând sentința atacată, prin raportare la criticile aduse și în limitele prevăzute de art. 3041Cod procedură civilă, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Reclamanții au calitatea profesională de judecători în cadrul Curții de APEL ALBA IULIA.
Prin acțiunea de față aceștia solicită repararea prejudiciului suferit ca urmare a discriminării salariale la care sunt supuși în raport de magistrații procurori care funcționează în cadrul DNA și DIICOT, ambele direcții fiind structuri în cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Soluția pronunțată de prima instanță este temeinică și legală pentru următoarele considerente:
Procurorii care activează în cadrul celor două direcții, prin simplul fapt al nominalizării - pe bază de interviu - și nu al susținerii unui examen de promovare, fără respectarea condițiilor impuse tuturor celorlalți magistrați referitoare la vechime, beneficiază de salarii corespunzătoare procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, deși nu îndeplinesc condițiile legale prevăzute pentru a accede în aceste funcții (examen și vechime). Sunt frecvente situațiile în care un procuror cu grad de judecătorie este plătit la fel ca și procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă ÎCCJ, doar pentru că activează în una din cele două direcții menționate, care sunt structuri ale Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Discriminarea salarială a magistraților care activează în cadrul instanțelor și parchetelor de pe lângă judecătorii, tribunale și curți de apel, față de anumiți magistrații, a mai făcut obiectul unor acțiuni în justiție.
Astfel, acordarea sporului de 30% și apoi de 40% din indemnizația brută lunară (denumit și sporul anticorupție) numai judecătorilor și procurorilor care erau implicați în soluționarea cauzelor privind infracțiunile de corupție a generat un val de acțiuni în rândul magistraților, soluțiile divergente pronunțate de către instanțe determinând ÎCCJ să pronunțe decizia în interesul legii nr. VI/2007 prin care a stabilit că sporul "anticorupție" se cuvine tuturor magistraților.
Pentru a pronunța această decizie ÎCCJ a reținut că "s-a creat o inegalitate vădită între nivelul indemnizațiilor acordate magistraților, în contradicție cu principiul egalității cetățenilor în fata legii, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru munca egală, instituit prin art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, precum și cu cel al interzicerii oricărei discriminări prevăzut în art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
În reglementarea anterioară, criteriul pe baza căruia s-a făcut aceasta distincție, în acordarea drepturilor salariale menționate, l-a reprezentat doar luarea în considerare a naturii unor cauze pe care o parte dintre procurori și judecători erau desemnați să le soluționeze pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu a avut justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți magistrații din parchete și instanțele judecătorești în întregul lor, procurori, judecători și magistrați-asistenți la Înalta Curte de Casație și Justiție necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Opinia potrivit căreia prevederile legale care au creat această diferențiere nu ar fi discriminatorie ignora nu numai dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, pe cele ale art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, potrivit cărora "toți oamenii au dreptul, fără nicio discriminare, la salariu egal pentru munca egală", precum și pe cele ale art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, așa cum s-a făcut referire la acestea, dar și dispozițiile art. 1 alin. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății.
Îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire.
Rezultă, deci, că distincția ce se face, ținându-se seama de apartenența magistraților la categoria celor implicați în soluționarea cazurilor privind faptele de corupție sau de criminalitate organizată și de terorism ori doar includerea lor în anumite structuri pe scara ierarhicaeste lipsită de justificare obiectivăși rezonabilă, fiind astfel discriminatorieîn sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existenta unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
.
Respectarea dreptului fiecărui cetățean la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică, implică obligația firească a autorității care a generat acordarea discriminatorie a sporului la care s-a făcut referire,de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați ce a fost lipsită de echivalentul acelui sporîn perioada în care dispozițiile ce îl reglementau erau în vigoare".
După cum se poate observa considerentele pe care și-a întemeiat ÎCCJ soluția în cadrul recursului în interesul legii își păstrează pe deplin aplicabilitatea în speță, deoarece și în acest caz este vorba de o diferențiere salarială lipsită de o justificare obiectivă și rezonabilă pentru magistrați, bazată pe simpla apartenență a unor procurori la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit. ÎCCJ a menționat clar că ceilalți magistrați - și care reprezintă majoritatea - se întâlnesc cu situații ce presupun eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile legale menționate de către reclamanți, astfel că diferențierea salarială este discriminatorie.
Totodată ÎCCJ a stabilit în decizia menționată că respectarea dreptului la egalitate de tratament remuneratoriu pentru aceeași muncă, în condiții de responsabilitate identică implică și obligația autorității de a repara prejudiciul cauzat categoriei de magistrați care a fost astfel discriminată.
Pentru aceste considerente, Curtea urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției.
Față de cele ce preced, Curtea constată că instanța de fond a făcut o aplicare și interpretare corectă a legii și că aspectele critice ale recurentului sunt nefondate, motiv pentru care în conformitate cu art. 312 alin 1 Cod procedură civilă coroborat cu art.82 din Legea nr.168/1999, va respinge ca nefondat recursul cu care a fost investită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.661/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.06. 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - --CO -
semnează vicepreședinte semnează vicepreședinte
Curtea de Apel - Curtea de Apel -
Grefier,
-
Red./7.07.2009
Tehnored.TM/ 2 ex
Jud.fond:
L,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIEREA NR.215/R/CC/2009
Ședința din camera de consiliu din 18 iunie 2009
Președinte:- - - - judecător
- - - judecător
- -judecător - - grefier
Pe rol se află soluționarea cererilor de abținere formulate de judecătorii și, în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanții în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, a, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
CURTEA DE APEL
Prin cererile depuse la dosar de către judecătorii și au solicitat a li se încuviința abținerea de la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr-.
În motivarea cererilor au arătat că se abține de la judecarea pricinii întrucât sunt părți în dosar.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.27 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
DISPUNE
Admite cererile de abținere formulate de judecătorii și în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 18 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, - - - - - -
Grefier,
-
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
COPIA DECIZIEI CIVILE NR.785/2009
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr.661/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.06. 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
ss indescifrabil ss indescifrabil ss indescifrabil
-pt.conf.
Președinte:Mureșan Monica MariaJudecători:Mureșan Monica Maria, Crețoiu Victor, Doriani
