Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 799/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr-
Format vechi nr.4855/2008
O M NIA
CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI
SECȚIA A VII A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNC ȘI ASIGURRI SOCIALE
Sentința Civil Nr.799
Ședința Public din data de 03 noiembrie 2009
Curtea compus din:
PREȘEDINTE: Petre Magdalena
JUDECTOR - - -
Asistent Judiciar - - -
Asistent Judiciar -
GREFIER -
*********************
Pe rol fiind, soluționarea cererii de chemare în judecat formulat de reclamanții:, A, -, G, n, G, și, în contradictoriu cu pârâții: Consiliul Superior al Magistraturii, Direcția Național Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Justiției și Libertților, Ministerul Public Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Bucure ști, Parchetul de pe lâng Tribunalul Bucure ști, Autoritatea Național Pentru Protecția Drepturilor Copilului, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Bac u, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Timi șoara, Parchetul de pe lâng Tribunalul Cluj, Parchetul de pe lâng Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lâng Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lâng Tribunalul Mehedinți și Parchetul de pe lâng Tribunalul Sibiu,cu citarea, în calitate de expert, a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminrii, având ca obiect:"drepturi salariale ale personalului din justiție - diferenț valoare sectorial".
La apelul nominal fcut în ședinț public nu au rspuns prțile.
Procedura de citare legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, care învedereaz Curții faptul c prin cererea de chemare în judecat, reclamanții au solicitat judecarea pricinii în lips, în temeiul dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod proc. civil.
Curtea având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 104 din 20 ianuarie 2009, din oficiu, invoc excepția necompetenței materiale a acestei Curți, în prim instanț și reține cauza în pronunțare pe acest aspect.
CURTEA,
Deliberând asupra cererii de faț, constat urmtoarele:
Prin cererea înregistrat pe rolul Tribunalului Bucure ști - Secția a VIII-a - Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, la data de 04.06.2008, reclamanții:, A, -, G, n, G, și, au chemat în judecat: Consiliul Superior al Magistraturii, Direcția Național Anticorupție, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Ministerul Justiției și Libertților, Ministerul Public Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Bucure ști, Parchetul de pe lâng Tribunalul Bucure ști, Autoritatea Național Pentru Protecția Drepturilor Copilului, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Bac u, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Craiova, Parchetul de pe lâng Curtea de Apel Timi șoara, Parchetul de pe lâng Tribunalul Cluj, Parchetul de pe lâng Tribunalul Dolj, Parchetul de pe lâng Tribunalul Gorj, Parchetul de pe lâng Tribunalul Mehedinți și Parchetul de pe lâng Tribunalul Sibiu solicitând obligarea pârâtului Parchetul de pe lâng Înalta Curte de Casație și Justiție,cu citarea, în calitate de expert, a Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminrii, la plata diferențelor de salariu, calculate pe baza valorii de referinț sectorial prevzut de lege pentru funcțiile de demnitate public și a coeficienților de multiplicare prevzuți de lege, corectate prin adaos, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, pentru determinarea și corecți a valorii de referinț sectorial prevzut de lege pentru funcțiile de demnitate public, astfel:
pentru perioada 01.10.2004 - 30.12.2004, la valoarea de referinț sectorial de 238 lei, conform OUG nr. 123/2003;
pentru perioada 01.01.2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de
referinț sectorial de 264,7 lei, conform OUG nr. 9/2005;
pentru perioada 01.02.2006 - 31 august 2006, la valoarea de referinț sectorial de 312,3 lei, conform nr.OG 3/2006;
pentru perioada 01.09.2006 - 31.12.2006, la valoarea de referinț
sectorial de 331 lei, conform nr.OUG 3/2006;
pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2007 la valoarea de referinț
sectorial de 358 lei, conform nr.OUG 1 0/2007;
pentru perioada 01.04.2007 - 30.09.2007 la valoarea de referinț
sectorial de 365 lei, conform nr.OUG 10/2007;
pentru perioada 01.10.2007 - la zi, la valoarea de referinț sectorial de 405 lei, conform nr.OUG 10/2007, în raport cu valoarea de referinț
sectorial pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus.
2. - la sumele cuvenite se va acorda dobânda legal calculat conform legii.
3.- efectuarea cuvenitelor mențiuni în crțile de munc ale reclamanților.
Totodat, au mai solicitat obligarea Ministerul Finanțelor Publice la alocarea sumelor necesare efecturii respectivelor plți.
Prin încheierea pronunțat la data de 27.06.2008, Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII-a - Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, având în vedere dispozițiile art. I și art. II din nr.OUG 75/2008, potrivit crora: "Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit OUG nr. 27/2006, sunt soluționate, în prim instanț, de curțile de apel", a înaintat cauza, de îndat, spre competent soluționare, Curții de Apel Bucure ști.
Ca urmare, cauza a fost înregistrat pe rolul Secției a VII-a - Civil și pentru cauze privind Conflicte de Munc și Asigurri Sociale a Curții de Apel Bucure ști, la data de 04.07.2008.
La termenul din data de 03.11.2009, Curtea, în ședinț public, a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale a acestei Curți, în prim instanț și a reținut cauza în pronunțare pe acest aspect.
Analizând, cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 alin. 1 Cod proc. civil, excepția necompetenței materiale a Curții de Apel, în prim instanț, Curtea reține urmtoarele:
Ulterior înregistrrii cauzei pe rolul prezentei secții a Curții de Apel Bucure ști - Secția a VII-a - Civil și pentru cauze privind Conflicte de Munc și Asigurri Sociale (ca urmare a înaintrii acesteia de ctre Tribunalul Bucure ști - Secția a VIII - a - Conflicte de Munc și Asigurri Sociale), dispozițiile art. I și art. II din nr.OUG75/2008, prin care se instituise o competenț special, derogatorie de la jurisdicția muncii reglementat în Titlul XII din Codul muncii, au fcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate invocat, din oficiu, de ctre C, care a susținut c nu se justific schimbarea competenței materiale de soluționare a litigiilor privind drepturi salariale ale personalului din sistemul justiției, pe cale de ordonanț de urgenț, fr o baz serioas și rezonabil.
Astfel, prin încheierea pronunțat la data de 13.01.2009, Curtea de Apel Bucure ști - Secției a VII-a - Civil și pentru cauze privind Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, invocând, din oficiu, excepția de neconstituționalitate sus-artat, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 47/1992, republicat, a dispus sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și art. II din nr.OUG 75/2008 și, în consecinț, a suspendat judecarea cauzei, pe perioada soluționrii excepției.
Prin Decizia nr. 665/30.04.2009, Curtea Constituțional a respins, ca devenit inadmisibil, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și art. II din Ordonanța de Urgenț a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de msuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul de justiție.
În motivarea deciziei sus-menționate, instanța de contencios constituțional a reținut c, prin Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 73 din 6 februarie 2009, Curtea Constituțional a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din nr.OUG75/2008.
Curtea are în vedere c Decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curții Constituționale este definitiv și general obligatorie, așa cum prevede art. 147 alin. 4 din Constituția României, text potrivit cruia: "Deciziile Curții Constituționale se public În Monitorul Oficial al României. De la data publicrii, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.".
Așa fiind, Curtea constat c, dup data declarrii neconstituționalitții actului normativ prin care se modificase competența material de judecare a cererilor personalului din sistemul justiției, având ca obiect drepturi salariale, Curtea de Apel nu mai este instanța competent s soluționeze cauza în prim instanț.
Urmeaz așadar a se admite excepția de necompetenț material a Curții de Apel Bucure ști, în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. 1 raportat la art. 159 pct. 2 Cod procedur civil și a se declina competența de soluționare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Bucure ști Secția a VIII-a - Conflicte de Munc și Asigurri Sociale, instanț de drept comun în materia conflictelor de munc.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTRȘTE:
Admite excepția de necompetenț material.
Declin judecarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucure ști - Secția a VIII-a - Conflicte de Munc și Asigurri Sociale.
Definitiv.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțat în ședinț public, astzi, 03.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECTOR,
- - - -
, ASISTENT JUDICIAR,
- -
GREFIER,
red. / tehnored.
2 EX. / 18.12.2009
Președinte:Petre MagdalenaJudecători:Petre Magdalena, Farmathy Amelia Ianculescu Janina