Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 801/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 801
Ședința publică de la 30 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Bancu
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Nelida Cristina
Grefier
Pe rol judecarea contestației în anulare formulată de contestatorii, (), -, -, I, împotriva deciziei civile nr. 320 din 3 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr-, intimați fiind: Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice - prin.. a. Pu-ași, Tribunalul Iași.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la primul termen. S-a atașat la dosar un exemplar de pe încheierea de ședință din Camera de Consiliu pronunțată la data de 29.06.2009 de Curtea de Apel Iași, prin care s-a admis cererea de abținere formulată de grefier -. Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar, prin serviciul de registratură, întâmpinare. S-a solicitat judecata în lipsă.
Nemaifiind cereri de formulat și având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr.372/45/27.05.2009, contestatorii, -, -, I, (), și au solicitat anularea deciziei civile nr. 320/03.04.2009 a Curții de Apel Iași.
În motivarea contestației se arată că, prin decizia contestată, a fost admis recursul declarat de Ministerul Justiției și Libertăților și s-a modificat în parte sentința primei instanțe, în sensul admiterii excepției prescripției și respingerii acțiunii formulate de reclamanți.
Consideră contestatorii că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.
Astfel, nu se impunea admiterea excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției și Libertăților, în condițiile în care prima instanță a analizat această excepție și a respins-
Potrivit art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958, nu există prescripție înainte de a se fi născut dreptul la acțiune al reclamanților. Prescripția nu curge împotriva celui ce nu a avut posibilitatea reală, juridică de a acționa. Posibilitatea reală a reclamanților de a-și valorifica dreptul la acțiunea vizând acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a născut abia în momentul pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a deciziei în interesul legii nr. XXI din 10 martie 2008, prin care s-a constatat că au supraviețuit dispozițiile de abrogare prevăzute de nr.OG83/2000, normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că au produs și produc în continuare efecte juridice.
Până la acest moment, reclamanții nu au avut fundament juridic pentru a solicita și obține aceste drepturi salariale restante prevăzute de art.47 din Legea nr.50/1996 prin acțiune, întrucât dispozițiile ce reglementau acordarea acestui spor au fost abrogate.
Prin urmare, în aceste condiții nu se poate susține că termenul de prescripție a început să curgă de la 1 octombrie 2000, în situația în care actul normativ care abrogă aceste drepturi materiale avea vicii de procedură, vicii care au fost descoperite cu prilejul pronunțării de către a recursului în interesul legii prin Decizia nr. XXI din 10 martie 2008.
Deci, culpa adoptării nr.OG83/2000 cu nerespectarea dispozițiilor legii de abilitare nu se poate transfera justițiabilului. Culpa aparține organelor statului, iar această culpă nu trebuie să priveze justițiabilul de drepturile sale legale și legitime.
În cazul de față, trebuia să se constate că textele legale nu îndeplinesc condițiile de previzibilitate și predictibilitate pentru ca subiectul de drept să își fi putut exercita dreptul la acțiune înlăuntrul termenului general de prescripție.
În momentul în care s-ar considera că dreptul la acțiune s-ar fi născut raportat la dispozițiile nr.OG83/2000 și că trebuia formulată cerere de chemare în judecată pentru a nu pierde anumite drepturi, în termenul general de prescripție, s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice care ar avea ca obiect principal protejarea justițiabililor împotriva efectelor negative secundare ale normei legale ce îl constituie privarea celor interesați de dreptul la acțiune.
Este adevărat că justițiabilul nu poate invoca necunoașterea legii, însă nu își putea întemeia acțiunea pe un act normativ abrogat.
Ca atare, nu se poate susține că dreptul la acțiune trebuia exercitat în condițiile în care prin lege s-a abrogat în mod expres un text ce reglementa acest drept constând în acordarea unor sporuri salariale.
Cât timp dreptul la acțiune trebuia exercitat de la data pronunțării deciziei în interesul legii nr. XXI din 10 martie 2008, nu se justifică curgerea prescripției extinctive de la 1 octombrie 2000 și cu atât mai mult sancțiunea privitoare la producerea urmărilor ce atrag împlinirea termenului de prescripție: stingerea dreptului la acțiune.
Pe de altă parte, trebuia reținut că în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, potrivit art.16 lit. a din Decretul nr.167/1958 prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, iar potrivit dispozițiilor art.17 alin.1 și 2 din același decret, întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o, după întrerupere începând să curgă o nouă prescripție.
Conform dispozițiilor art.166 alin.2 din Codul muncii, se prevede că: "Termenul de prescripție prevăzut la alin.1 este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salarial sau derivând din partea salariatului".
Astfel, dispozițiile Codului muncii trebuiau coroborate cu prevederile Codului civil și ale nr.HG232/2005, care este întrerupătoare de prescripție și în care la Anexa 2 Capitolul VI prevede planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2008. Punctul III.2 cuprinde plata drepturilor salariale restante și asigurarea salarizării adecvate și nediscriminării a magistraților și personalului auxiliar de specialitate.
Potrivit actului normativ citat, termenul de realizare a plății sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004 era prevăzut pentru luna decembrie 2005, necesarul ca resurse era prevăzut în bugetul Ministerului Justiției, la nivelul sumei de 14 milioane euro, cu responsabilitatea Ministerului Justiției și a Ministerului Finanțelor Publice, iar ca indicator de evaluare a stadiului realizării măsurii privea efectuarea plăților.
Aceasta reprezintă o recunoaștere a dreptului material la acțiune, în sensul dispozițiilor art.16 din Decretul nr.167/1958.
Ca urmare, se solicită admiterea contestației și respingerea recursului declarat de Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.847/06.06.2008 a Tribunalului Iași.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.318-321 Cod proc.civ.
Intimații Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice - prin I au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea contestației în anulare, considerând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.318 Cod proc.civ.
A fost atașat, în vederea soluționării cauzei, dosarul nr- a Tribunalului Iași, în care s-a pronunțat decizia contestată.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că prezenta contestație în anulare este nefondată.
Astfel, prin decizia civilă nr.320/03.04.2009, Curtea de Apel Iașia admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 847 din 6 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care a modificat-o în parte, în sensul admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamanții, -, -, I, (), și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Iași, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor privind plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.10.2000 -01.06.2004.
S-a reținut în motivarea acestei soluții că excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada ianuarie 2001- 1.06.2004 se vădește a fi întemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită.
Prin definiție, dacă prescripția are ca efect stingerea sau pierderea dreptului la acțiune ( în sens material), atunci dreptul trebuie să se fi născut. Pe de altă parte, însăși rațiunea prescripției - stimularea titularului dreptului sau sancționarea pasivității lui - nu subzistă în condițiile inexistenței dreptului la acțiune.
Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.10.2000- 01.06.2004.
În contextul dispozițiilor legale anterior menționate, prescripția începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, deci de când s-a născut dreptul, iar nu de la data la care s-a pronunțat prin Decizia în interesul legii nr. 21/10.03.2008.
Aceasta deoarece deciziile pronunțate în interesul legii nu au efect întreruptiv de prescripție, scopul declarat al recursului în interesul legii fiind doar acela de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe teritoriul țării, în urma sesizării unor chestiuni de drept care au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești și nu de recunoaștere a unor drepturi. În plus nici nr.HG 232/2005 nu este întrerupătoare de prescripție.
Prin urmare, s-a reținut că, față de data introducerii acțiunii - 29.03.2008 - reclamanții sunt îndreptățiți să pretindă drepturi salariale doar într-un interval de 3 ani anterior introducerii acțiunii, conform art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii coroborat cu art. 12 din Decretul nr. 167/1958. Ca atare, drepturile constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.10.2000- 01.06.2004 s-a constatat a fi prescris, iar acțiunea introdusă pentru acest interval a fost respinsă.
Potrivit art.318 Cod procedură civilă, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Primul motiv prevăzut de art.318 Cod procedură civilă are în vedere erori materiale în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului și care au avut drept consecință darea unor soluții greșite.
Textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural, deoarece, în caz contrar, s-ar da dreptul părților să provoace rejudecarea căii de atac, ceea ce nu este posibil în legislația actuală.
În acest context, cererea contestatorilor vizează o greșeală de judecată, respectiv o reanalizare a excepției prescripției dreptului la acțiune, considerând că a fost în mod greșit admisă de instanța de recurs și în mod corect respinsă de instanța de fond, ceea ce ar echivala, practic, cu o rejudecare a recursului, nepermisă în legislația actuală.
Ca atare, nefiind vorba despre o eroare materială care să atragă incidența art.318 Cod procedură civilă, contestația în anulare de față va fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația în anulare a deciziei nr. 320 din 03.04.2009 a Curții de Apel Iași, formulată de contestatorii, -, -, I, (), și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Pt. judecător aflat în,
Grefier,
Red./Tehnored.
15.07.2009 - 2 ex.
Curtea de Apel Iași: -- -
-
-
Președinte:Carmen BancuJudecători:Carmen Bancu, Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina
