Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 82/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.82/2010
Ședința publică din 18 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Stoica Manuela președinte secție
- - - JUDECĂTOR 2: Doriani Ana
- - - JUDECĂTOR 3: Crețoiu Victor
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.1329/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Având în vedere că judecător planificată în ședința de judecată pentru acest termen s-a abținut de la judecarea cauzei, completul de judecată a fost constituit conform procesului verbal de incidență procedurală încheiat la data de 18 ianuarie 2010.
S-a făcut referatul cauzei,după care se constată că s-a solicitat judecarea în lipsă împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea în conflict de drepturi înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar nr-, reclamantele și au chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Alba, Curtea de APEL ALBA IULIA și,solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța:
- să fie obligați pârâții la plata sporului de risc și solicitare neuropsihică în procent de 50 % din salariul de bază brut lunar, începând cu data de 15.12.2008 și în continuare, sume care să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective;
- să fie obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul său de muncă.
În motivarea acțiunii reclamatele au arătat că au calitatea de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Alba și că deși prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a prevăzut că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50 % din salariul de bază lunar, ca urmare a apariției OUG nr. 177/2002 privind salarizarea si alte drepturi ale magistraților nu s-a mai prevăzut acest spor, insa nici nu a fost explicit abrogat, astfel ca art.47 a continuat sa rămână in vigoare si sa producă efecte juridice.
S-a mai precizat că acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și în favoarea personalului auxiliar de specialitate, cum este cazul reclamantelor a fost tranșată definitiv prin decizia nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a constatat că art. 47 din Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință trebuie acordat în continuare.
Curtea de APEL ALBA IULIAa formulat întâmpinare, prin care a arătat că este de acord cu admiterea acțiunii reclamantelor, în limita prevăzută de dispozițiile Deciziei nr.21/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul in interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea nr. 50/1996.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu motivarea ca prin art. 30 din OG nr. 8/2007 care reprezintă noua lege de salarizare a personalului auxiliar, s-a abrogat Legea nr. 50/1996, iar recursul in interesul legii soluționat prin Decizia nr. 21/2008 a fost promovat doar cu privire la art.47 din Legea nr. 50/1996 în raport cu OG nr. 83/2000, astfel ca sporul de 50% nu mai subzistă in beneficiul personalului auxiliar începând cu luna februarie 2007 de când a intrat in vigoare OG nr. 8/2007.
Totodată a susținut că Decizia Curții Constituționale pronunțată in data de 27.05.2009, a constatat existenta unui conflict de natura constituționala intre autoritatea judecătorească, pe de o parte, si Parlamentul României si Guvernul României, pe de altă parte, stabilindu-se s-a stabilit că, in exercitarea atribuțiilor sale constituționale, ICCJ are competenta de a asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de către toate instanțele judecătorești, fără a putea însă să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate a acestora.
Prin sentința civilă nr.1329/ 14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul și s-a respins acțiunea reclamantelor formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, s-a admis acțiunea formulată de reclamantele și împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Alba și pe cale de consecință:
- pârâții au fost obligați să plătească reclamantelor, corespunzător raportului de serviciu al fiecăruia, drepturile bănești cuvenite acestora, reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută lunară, respectiv din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu data de 15.12.2008 și până la data de 14.10.2009 precum și în continuare, sume actualizate cu indicii de inflație, de la data scadenței fiecărei plăți și până la achitarea efectivă.
- a fost obligată pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Conform art. 281 din Codul Muncii, jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, încetarea contractelor individuale sau colective de muncă, precum si a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit Codului Muncii.
In speță, reclamanții pretind plata unor drepturi bănești in cadrul raporturilor de munca, neacordate pe parcursul executării contractului individual de muncă.
Cum intre reclamanți si pârâtul nu există raporturi juridice de muncă, acesta neavând atribuții in legătură cu gestionarea bugetelor instanțelor, s-a constatat că acest pârât nu are calitate procesuală pasivă in cauză.
Pentru aceste motive, s-a admis excepția lipsei calității procesuale invocată si pe cale de consecință, s-a respins acțiunea reclamanților față de acești pârât.
Cu privire la fondul cauzei, s-au constatat următoarele:
Reclamantele au calitatea de personal auxiliar de specialitate in cadrul Tribunalului Alba, pretinzând sporul prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, pe considerentul că acest text de lege nu a fost niciodată abrogat.
Anterior promovării prezentei acțiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia nr. XXI/2008, prin care a stabilit că "Judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50 % pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Intr-adevăr, în considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 au supraviețuit dispozițiilor de abrogare ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, au produs și produc în continuare efecte juridice, iar drepturile consacrate legislativ se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Conform dispozițiile art. 329 alin. 3 teza finală din Codul d e procedură civilă, "dezlegarea dată problemelor de drept în deciziile prin care s-a soluționat recursul în interesul legii este obligatorie pentru instanțe."
In consecință, având în vedere considerentele deciziei sus menționate, prin care instanța supremă a stabilit expres că sporul în discuție se cuvine magistraților și personalului auxiliar din cadrul instanțelor și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, nu se mai poate pune în discuție abrogarea textului invocat.
Cum instanța supremă a decis că sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică se cuvine categoriilor profesionale menționate, și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000, fără nici o limitare în timp, înseamnă că acesta trebuia acordat fără întrerupere după acea dată precum și în prezent, până la o eventuală modificare legislativă, dar cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de art.283 alin,1 lit. c Codul Muncii, coroborat cu art.3 din Decretul nr.167/1958.
Aprecierile pârâtului Ministerului Justiției cu privire la interpretarea dispozitivului Deciziei Curții Constituționale nr. 838/27 mai 2009 nu pot fi reținute. Chiar în cuprinsul considerentelor acestei decizii, Curtea Constituționala a subliniat că existența conflictului juridic intre puterile statului, constatată prin decizia sus menționată, nu poate produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 329 Cod de procedura civila, respectiv in cadrul procedurii de soluționare a recursului in interesul legii.
In plus, prin aceeași Decizie nr.838/2009 invocată de pârât, in susținerea concluziilor de respingere a acțiunii de față, Curtea Constituționala și-a reiterat limitele controlului de constituționalitate, statuând că nu este "competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice".
Pe cale de consecință, au fost obligați pârâții la plata către reclamante a drepturilor bănești cuvenite cu titlu de spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de baza brut lunar, prevăzut de art.47 din Legea nr.50/1996, începând cu data de 15.12.2008 și până la data de 14.10.2009 precum și în continuare, raportat la perioada efectiv lucrată.
In temeiul art. 161 alin.4 raportat la dispozițiile art.155 Codul Muncii, în vederea unei despăgubiri integrale și având în vedere prejudiciul încercat de reclamanta prin devalorizarea monedei naționale, s-a dispus plata acestor sume, actualizate cu indicii de inflație, de la data scadenței fiecăreia și până la achitarea integrală. Actualizarea sumei datorate cu indicii de inflație se aplică de la data scadenței fiecărei plăți și până la achitarea sumelor datorate, în considerarea îndeplinirii exacte a unei obligații de plată în condițiile procesului inflaționist din economie.
În baza prevederilor Decretului Lege nr.92/1976 privind carnetul de muncă și ale art. 1-2 din Legea nr.130/1999 privind unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă, pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa fost obligată să efectueze în carnetul de muncă al reclamantei mențiunile referitoare la drepturile salariale cuvenite ca urmare a acordării sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, conform celor menționate mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999 pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților susține, în primul rând, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, legiferând un drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să-l abroge expres, invocând, în acest sens, decizia Curții Constituționale din ședința din 27.05.2009. Pronunțarea unei hotărâri prin care se acordă drepturi salariale peste cele prevăzute expres de lege a fost considerată de Curtea Constituțională ca o depășire a puterii judecătorești.
În al doilea rând, a arătat că la data de 12.11.2009 a intrat în vigoare Legea unică de salarizare nr.330/2009, care reglementează acordarea acestui spor, astfel că obligația de plată a acestui drept de natură salarială și după data de 12.11.2009 este nelegală.
În drept, a invocat art.304/1 Cod proc.civ.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate sub toate aspectele conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, în limitele stautate de art.306 alin.2 Cod proc.civ. Curtea constată următoarele:
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "pentru risc și suprasolicitare neuropsihica, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de baza brut lunar."
Prin Decizia XXI /10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție -secțiile unite, obligatorie pentru instanțe, s-a statuat că"n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001".
Totodată, din considerentele acestei decizii reiese că acordarea sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică nu a fost limitat în timp, reținându-se că abrogarea unor drepturi de natură salarială din Legea 50/1996 nu se poate face decât printr- nouă lege de salarizare și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, după cum urmează:"sporul în discuție a fost introdus prin art. 47 din Legea 50/1996, republicată, fiind efectiv plătit și fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Așadar, cum Jas tabilit forța interpretării judecătorești dată dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, Curtea constată că acțiunea intimatei reclamante-reclamante fundamentată juridic pe acest text de lege, este temeinică și legală, fiind corect admisă de instanța de fond.
Susținerile recurentului C vizând abrogarea acestui text de lege odată cu intrarea în vigoare a nr.OG 8/2007 urmează a fi înlăturate ca nefondate, având în vedere atât argumentele reținute de J în decizia sus enunțată, care subzistă și după intrarea în vigoare a ordonanței de guvern în discuție, cât și faptul că prin adresa nr. 24956/2009 a Ministerului Justiției și Libertăților s-a dispus ordonatorului secundar de credite - Curtea de Apel - luarea măsurilor necesare în vederea acordării începând cu 1.03.2009 a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică personalului auxiliar de specialitate, ceea ce reprezintă a recunoaștere de către pârâți a dreptului pretins și pentru viitor.
Curtea reține însăcă este fondat recursul pârâtului în ceea ce privește capătul de cerere formulat de reclamante privind acordarea în continuarea acestui spor, motivat de faptul că, la data de 9.11.2009, s-a publicat în Monitorul Oficial al României Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești este reglementată prin anexa VI din Lege - Secțiunea a 4-a, denumită "Salarizarea și celelalte drepturi salariale ale personalului auxiliar și personalului conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea".
Art. 21 din această secțiune prevede că " de bază pentru personalul auxiliar de specialitate și conex din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la <LLNK 12004 567 10 202 3 29>art. 3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările și completările ulterioare, se stabilesc conform coeficienților de ierarhizare prevăzuți în anexele nr. VI/2 și VI/3, pe grade sau trepte profesionale, în raport cu funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate, precum și cu nivelul instanței sau al parchetului.
Deasemenea, art. 4 din aceeași anexă prevede, cu valoare de principiu, pentru întreg personalul din sistemul justiției:
"(1) Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit <LLNK 12004 303 11 201 0 18> Legii nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul care ocupă funcții auxiliare de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și personalul de probațiune beneficiază de următoarele sporuri:
a) pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - 25% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară;
b) de confidențialitate - 5% din salariul de bază, respectiv indemnizația de încadrare brută lunară.
(2) Dispozițiile alin. (1) intră în vigoare la 3 zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, sporurile aplicându-se în procentele prevăzute la alin. (1) lit. a) și b), până la data de 31 decembrie 2009."
Prin urmare, odată cu intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 la data de 12.11.2009 salarizarea personalului din domeniul justiției (deci și a reclamanților) se va face potrivit acestui act normativ, prin art. 48 din lege abrogându-se expres nr.OG 8/2007.
Mai mult, noua lege de salarizare menționează sporul de risc și suprasolicitare psihică printre sporurile la care are dreptul personalul din domeniul justiției, însă într-un alt cuantum decât cel prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 304 punct 9 Cod procedură civilă, cu aplicarea art. 81 din legea nr. 168/1999, va admite ca fondat recursul cu care a fost investită de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, va modifica sentința atacată doar sub aspectul perioadei până la care vor fi acordate drepturile bănești curente reclamanților, și pe care o stabilește ca fiind data de 12.11.2009 - data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței civile atacate.
PENTRU ACESTE NOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite ca fondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr.1329/14.10.2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-.
Modifică sentința atacată doar în ce privește perioada pentru care au fost acordate drepturile salariale cuvenite reclamanților, pe care o stabilește ca fiind 15.12.2008 - 12.11.2009 (data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009), în loc de 15.12.2008 - 14.10.2009.
Respinge pretențiile reclamanților privind acordarea drepturilor salariale în continuare.
Menține, în rest, dispozițiile sentinței civile acordate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.SM
Tehnored.SM/TM/6 ex
Jud.
D0SAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIEREA NR. 11/R/CC/2010
Ședința Camerei de Consiliu din 18 ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE:- - -președinte secție
- - -judecător
- - - președinte secție
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de judecător în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea depusă la dosar de judecător a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr -.
In motivarea cererii judecător arată că a făcut parte din completul ce a pronunțat hotărârea atacată cu recurs.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 24 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de judecător în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 18 ianuarie 2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Președinte:Stoica ManuelaJudecători:Stoica Manuela, Doriani Ana, Crețoiu Victor