Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 838/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
Decizie nr. 838/
Ședința publică din 29 aprilie 2009
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul procesual ales în G,-, cam.18, jud. H, împotriva sentinței civile nr.44 din 29 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Tg-M în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recursul a fost declarat în termenul prevăzut de lege, fiind scutit de plata taxei judiciare de timbru.
De asemenea, se constată că prin încheierea nr.43/CR din 29 aprilie 2009 s-a soluționat incidentul procedural ivit în cauză, respectiv incompatibilitatea d-lui judecător, completul de judecată fiind constituit prin includerea d-nei judecător.
Având în vedere împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, instanța în raport de actele și lucrările dosarului, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr.44 din 29 octombrie 2008 Curții de Apel Tg-M s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și s-a respins, ca prescrisă, acțiunea civilă formulată de reclamanții, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Harghita, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și finanțelor și
În considerentele hotărârii atacate s-a reținut că reclamanții solicită acordarea unor drepturi salariale pentru perioada cuprinsă între noiembrie 2000 - iunie 2004.
Instanța a constatat că dreptul la acțiune al reclamanților s-a născut în momentul în care sporurile salariale solicitate nu au mai fost acordate iar termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de Decretul nr.167/1958 curge de la data când se naște dreptul la acțiune, art.7 alin.1 din Decretul 167/1958 și art.1866 Cod civil.
Ca urmare s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată.
Împotriva hotărârii menționate au declarat recurs reclamanții solicitându-se respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune privind plata în favoarea reclamanților, a sporului de risc și supra solicitare neuropsihică pentru perioada noiembrie 2000-iunie 2004, cu obligarea pârâților la plata acestui spor.
În motivarea recursului se arată că recurenții își desfășoară activitatea la Judecătoria Gheorgheni în calitate de magistrați și susțin că drepturile solicitate erau datorate în baza Legii nr.50/1996 și după apariția OG nr.83/2000, însă dreptul la acțiune s-a născut odată cu pronunțarea Deciziei nr.21 din 10 martie 2008 dată de ÎCCJ,m decizie pronunțată în interesul legii care a avut în vedere dezlegarea cu caracter obligatoriu a problematicii privind rămânerea în vigoare a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996, după apariția OG 83/2000.
Se arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că decizia dată în interpretarea legii trebuia să facă referire la momentul nașterii dreptului la acțiune având în vedere că această problemă este lăsată la aprecierea judecătorului în fiecare cauză în parte.
Se arată că art.329 alin.3 pr.civ. prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanță și nu se poate respinge acțiunea care se bazează tocmai pe această interpretare legii datorită intervenirii prescripției pentru perioada care se are în vedere în decizia respectivă.
Se arată că prin adoptarea OG nr.83/2000 nu a fost respectată Constituția României și nu trebuie să fie interpretată în sensul că se va sancționa un cetățean cu neacordarea unor drepturi pentru o culpă care aparține organelor statului prin adoptarea unor acte normative fără a avea competența necesară.
Se invocă faptul că pretențiile reclamanților se bazează pe un serviciu deja prestat care constituie bunul în sensul practicii CEDO așa cum rezultă din hotărârea Van Marle împotriva Olandei din 26 iunie 1986 și decizia X împotriva din 13 decembrie 1979.
Se susține că pactul internațional cu privire la drepturile civile inclusiv de natură salarială la art.19 pct-13 evidențiază limitativ situațiile de limitare a exercițiului drepturilor materiale, prezentul caz neintrând sub incidența acestor norme.
Se invocă art.20 din Constituția României, Legea nr.193/1999 prin care a fost ratificată Carta Socială Europeană revizuită astfel că măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare se arată că nu s-ar justifica din perspectiva art.16 al Cartei întrucât limitarea drepturilor nu era necesară într-o societate democratică pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau ordinea publică.
În ce privește fondul cauzei se arată că sporul de risc și suprasolicitare a fost acordat prin Legea nr.50/1996 iar prin art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat.
Se arată că la art.50 alin.2 din OG 177/2002 se prevede că pe data intrării a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă art.1 ind.1 precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat potrivit legii acestora din Legea nr.50/1996, cu precizarea că în art.41 din OUG nr.27/2006 se prevede expres că se abrogă numai OUG 177/2002 nu și Legea nr.50/1996 susținând că dreptul prev. de art.47 din Legea nr.50/1996 a fost și a rămas în vigoare.
Se arată că dreptul salarial reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost acordat prin Legea nr.50/1996 și suprimat prin dispozițiile OG nr.83/2000, aspect inadmisibil avându-se în vedere prevederile art.56 alin.2 din Legea nr.24/2000.
Ca urmare se solicită admiterea recursului declarat, modificarea în tot a sentinței atacate și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În întâmpinarea depusă Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat respingerea recursului arătându-se că instanța de judecată a reținut corect că în speța dedusă judecății operează prescripția extinctivă.
Se arată că decizia nr.21 din 10 martie 2008 ÎCCJ a reținut că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică făcând parte dintr-o lege organică, nu puteau fi abrogate prin art.1 pct.42 din OG nr.83/2000 care este un act normativ de inferior.
Se arată că art.3 din Decretul 167/1958 prevede termenul de prescripție de 3 ani dacă nu există alte prevederi legale derogatorii iar art.283 alin.1 lit.c din Legea 53/2003 prevede că cererile formulate în materia conflictelor de muncă în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă constă în drepturi neacordate sau despăgubiri către salariați și ca urmare în cauză operează prescripția extinctivă, reclamanții neinvocând vreun motiv de întrerupere a cursului acestuia.
Examinând recursul dedus judecății prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art.304 pct.9 pr.civ. se constată că este nefondat urmând a se respinge avându-se în vedere următoarele considerente:
Prin acțiunea formulată la 26 iunie 2008, reclamanții au solicitat pentru perioada noiembrie 2000 - iunie 2004, plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Prin sentința civilă mr-.44 din 29 octombrie 2008 Curții de Apel Tg-M s-a admis excepția prescripției extinctive pentru perioada în litigiu cu aplicarea prevederilor Decretului-lege 167/1958.
Instanța de recurs constată că în speța dedusă judecății, la 10 martie 2008, ÎCCJ s-a pronunțat prin decizia nr.21 asupra prevederilor art.47 din Legea nr.50/1996 referitoare la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în sensul că nu puteau fi abrogare printr-o lege organică OG 83/2000 care este un act normativ de inferior unei legi.
În ce privește excepție prescripției extinctive pentru perioada noiembrie 2000 - iunie 2004 se constată că data nașterii dreptului la acțiune este data la care dreptul subiectiv este încălcat, negat ori trebuie exercitat. Art.7 alin.1 din Decretul 167/1958 prevede expres faptul că prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune.
Coroborând prevederile Decretului-lege 167/1958 privind prescripția extinctivă cu prevederile art.283 alin.1 lit.c din Legea 53/2003 aplicabile în materia conflictelor de muncă, se concluzionează că în cazul în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, operează termenul de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
Instanța de recurs constată că la 26 iunie 2008 s-a formulat prezenta acțiune iar termenul de 3 ani atrage data de 26 iunie 2005, până la care ar fi putut exercita fără a se aplica excepția prescripției, acțiunea formulată.
În condițiile în care în cauza dedusă judecății perioada în litigiu este noiembrie 2000 - iunie 2004, se constată că este supusă prevederilor Decretului 167/1958 și Legii 53/2003, ceea ce atrage respingerea ca prescrisă a acțiunii formulate.
Se constată că în cauza dedusă judecății nu s-au invocat și nici dovedit motive de întrerupere sau suspendare a cursului prescripției astfel în cât criticile aduse hotărârii atacate se vor respinge ca nefondate.
Termenul de 3 ani de prescripție operează atât în dreptul comun cât și în cazul conflictelor de muncă, cu precizarea că dacă există alte prevederi legale derogatorii, nu s-ar aplica dar în speța dedusă judecății nu există alte prevederi legale derogatorii.
Ca urmare, se va respinge ca nefondat recursul declarat, menținându-se hotărârea atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții, și, toți cu domiciliul procesual ales în G-, camera 18, județul H, împotriva sentinței civile nr.44 din 29 octombrie 2008 Curții de Apel Tg-
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 29 aprilie 2009.
PRESEDINTE JUDECĂTORI: Nemenționat
-
GREFIER
Red.
Tehnored.
2 exp.
22.06.2009.
Jud.fond:-
Asist.jud. -
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
