Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 885/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 885/2009
Ședința publică de la 21 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - JUDECĂTOR 3: Victor Crețoiu
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanții, -, împotriva sentinței civile nr. 935/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care se constată că în cauză s-a ivit un incident procedural legat de compunerea completului de judecată format din judecătorii, și. Întrucât judecătorul s-a abținut de la soluționarea cauzei pe motiv că a formulat apărări în cauză, incidentul procedural va fi soluționat de judecătorul de permanență pe materii -. Completul astfel constituit dn judecătorii, și a păstrat cauza spre soluționare.
Instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului ALBA sub dosar civil nr- reclamanții:, -, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL ALBA IULIA, Ministerul Economiei și Finanțelor, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca prin hotărâre judecătorească:
-să fie obligați pârâții la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG nr.10/2007 art.1 alin.1 în 3 etape astfel:
1.cu 5% începând cu data de 1 ianuarie 2007, față de nivelul din luna decembrie 2006;
2.cu 2% începând cu data de 1 aprilie 2007, față de nivelul din luna martie 2007;
3.cu 11% începând cu data de 1 octombrie 2007, față de nivelul din luna 2007.;
-creșterile salariale să fie aplicate valorii de referință sectorială () și să fie actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă;
-să fie obligată Curtea de APEL ALBA IULIA să facă cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant.
În motivarea acțiunii lor reclamanții au arătat că prin Ordonanțele Guvernului României nr.6, 10, 11/2007 s-au prevăzut creșteri salariale ale funcționarilor publici, personalului salarizat potrivit OUG 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalul salarizat potrivit anexelor nr.II și III la Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, precum și pentru personalul didactic din învățământ salarizat potrivit Legii nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic.
Prin toate aceste acte normative, s-au prevăzut creșteri salariale pentru personalul din sectorul bugetar, astfel că, prin excluderea reclamanților de la creșterile salariale acordate celorlalte categorii de personal din cadrul sectorului bugetar s-a creat un caz de discriminare.
S-a atașat practică judiciară: sentința civilă nr. 784/2007 a tribunalului Argeș, decizia civilă nr.192/2008 a Curții de Apel Pitești.
S-a depus adeverința nr. 373/2008 emisă de Tribunalul Alba pentru a se justifica calitatea procesual activă.
Prin întâmpinare (fila 39) Ministerul Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii promovate de reclamanți, arătând, în esență, că aceștia sunt salarizați în temeiul unei legi speciale care nu prevede acordarea unui atare drept.
Prin întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor- reprezentat de A- a solicitat respingerea acțiunii față de acestă instituție pentru lipsă calitate procesual pasivă, întrucât eliminarea discriminării de care se face referire în acțiune, nu poate fi înlăturată de către acest minister, după cum acesta nu poate pune la dispoziția altui ordonator principal de credite sume din bugetul de stat fără acoperire legală și-n afara aprobărilor legale. (43,44).
Prin întâmpinare (fila 38) pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât tinde la modificarea actelor normative și acordarea altor drepturi decât cele stabilite prin lege, în condițiile în care drepturile la care reclamanții fac trimitere sunt majorări salariale ce se acordă personalului bugetar în temeiul legilor speciale de salarizare, ce nu sunt aplicabile personalului auxiliar de specialitate instanțelor judecătorești.
Tribunalul Alba, prin sentința civilă nr. 935/18.06.2008 pronunțată în cauză a admis excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
A admis excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de instanță din oficiu.
A respins excepția lipsei calității procesual pasive invocate de pârâtul Ministerul Justiției.
A respins acțiunea civilă formulată de reclamanții în cauză.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA sunt neîntemeiate în condițiile în care Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite, iar Curțile de apel sunt ordonatori secundari se credite în ceea ce privește plata drepturilor salariale ale personalului din justiție.
În ceea ce-l privește pe pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, s-a constatat că acțiunea este îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât între reclamanți și acest pârât nu există nici un raport de muncă sau alt raport obligațional.
De asemenea, s-a reținut excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având în vedere că potrivit prev. art.27 din nr.OG 137/2000 posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare. Consiliul nu poate fi citat în calitate de pârât ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanții în calitate de personalul auxiliar de specialitate sunt salarizați conform nr.OG 8/24 ianuarie 2007, iar potrivit anexelor 1a, 1b și 1c la ordonanță au beneficiat în cursul anului 2007 de creșteri salariale prin majorarea coeficienților de multiplicare în trei tranșe în procente comparativ egale cu a celor acordate prin actele normative menționate, respective OG nr.6/2007, OG nr.10/2007, și OG nr.11/2007.
Prin urmare, aflându-se între categoriile profesionale care au beneficiat de creșteri salariale nu se poate reține că personalul auxiliar de specialitate s-a aflat într- stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare, dimpotrivă în condițiile în care același procent s-ar aplica și valorii sectoriale de referință, s-ar produce o dublă majorare salarială în cursul anului 2007, fără exista vreun temei legal.
Împotriva acestei sentințe au declarat în termenul legal, prev. de art. 80 din Legea nr. 168/1999, recurs reclamanții, aducându-i critici de nelegalitate în condițiile stipulate de art.304 punct 9 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și dată cu încălcarea esențială și aplicarea greșită a legii.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenții arată că instanța de fond nu a constatat caracterul discriminatoriu al prevederii legale prin care se acordă indexarea anuală doar pentru unele categorii de angajații bugetari, iar acest aspect are ca efect aplicarea unui tratament diferențiat în ceea ce privește drepturile salariaților bugetari, creându-se astfel o discriminare față de alte categorii din sistemul public. Existența discriminării, susțin în continuare recurenții, rezultă și din normele internaționale.
Intimații Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice- reprezentat de A au depus întâmpinare solicitând respingerea recursului promovat de reclamanții ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, în limitele statuate de art. 306 alin.2 Cod procedură civilă reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Reclamanții sunt angajați personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Aiud. Prin acțiunea promovată în cauză solicită acordarea creșterilor salariale prev. de Ordonanțele Guvernului nr. 6, 10 și 11, invocând o starediscriminareafață de personalul din sectorul bugetar care a beneficiat de aceste creșteri.
Situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, reglementată prin Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, nu poate fi considerată " comparabilă" în nici un fel cu cea a personalului bugetar, a cărui statut este reglementat prin legii de sine stătătoare și ca atare, nu ne aflăm nici într-un caz de discriminare reglementat de OG.nr.137/2000 invocat de reclamanții. Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale în mod diferit față de alte categorii ori nereglementarea de legiuitor a anumitor aspecte care țin de statutul profesional a unei categorii este o problemă ce nu poate fi apreciată din punct de vedere a discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 invocată ca temei juridic a al pretențiilor în cauză.
În afara legii nu putem vorbi de discriminare în sensul nr.OG 137/2000 cu modificările și completările ulterioare.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, ce nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001).
În acest sens, prin Deciziile nr.818, 819, 820, 821/03.07.2008 Curtea Constituțională a statuat că"prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG- privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsură în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.".
În fine, nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei ) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale", ori dreptul la diverse sporuri nu este în mod evident un drept fundamental, apărat și garantat de Convenție.
Pe de altă parte, așa cum corect a reținut prima instanță, personalul auxiliar de specialitate este salarizat conform nr.OG 8/24 ianuarie 2007 intrată în vigoare la data de 4 februarie 2007.
Conform art. 27 alin.2 din OG nr. 8/2007 drepturile de salarizare prevăzute de ordonanță vor fi actualizate prin aplicarea majorărilor acordate în conformitate cu prevederile legale.
La art.28 din actul normative menționat, se prevede expres că anexele nr.1a-3a, 1b-3b și 1c-3c, fac parte integrantă din actul normativ, iar art.29 stabilește modalitatea de aplicare a celor 3 etape de majorare a salariilor individuale lunare de bază, potrivit OG nr.8/2007.
Coroborând aceste dispoziții legale, instanța reține că potrivit anexelor 1a, 1b și 1c din OG nr. 8/2007 personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești a beneficiat în cursul anului 2007 de majorări salariale prin majorarea coeficienților de multiplicare în trei tranșe, respectiv:
-pentru perioada 01.01.2007-31.03.2007 coeficientul de multiplicare a crescut față de data de 31.12.2006 procentual cu 5%;
-pentru perioada 01.04.2007-30.09.2007, coeficientul de multiplicare a crescut față de 31.03.2007 procentual cu 2%.
-pentru perioada 01.10.2007-31.12.2007, coeficientul de multiplicare a crescut față de 30.09.2007 procentual cu 12%.
Astfel, se constată că prin nr.OUG 27/2006 și OG nr.8/2007 aprobată prin Legea 247/2007, au fost acordate în cursul anului 2006, respectiv 2007 creșteri salariale recurenților- reclamanților, care depășesc rata inflației.
Prin urmare, aflându-se între categoriile profesionale care au beneficiat de creșteri salariale în mod corect prima instanță a reținut că personalul auxiliar de specialitate nu se află într- stare de discriminare prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Pentru considerentele expuse, curtea, constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, cu aplicarea art.82 din Legea nr.168/1999, va respinge recursul de față, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții, -, și împotriva sentinței civile nr. 935/18.06.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 21 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored. A/
Jud. fond.
Romania
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
INCHEIERE NR.249/R/CC/2009
Ședința camerei de consiliu din 21 2009
Președinte - - - judecător
- - - președinte secție
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de judecătorul în cauza ce formează obiectul dosarului nr-, privind recursurile declarate de reclamanții, -, împotriva sentinței civile nr. 935/2008 pronunțată de Tribunalul Alba.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea depusă la dosar de către judecătorul, s-a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata recursului ce formează obiectul dosarului nr-.
In motivarea cererii judecătorul, a arătat că a formulat apărări în cauză în calitate de reprezentant al Curții de APEL ALBA IULIA.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele;
Potrivit dispozițiilor art.24 cod pr. civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
În numele legii
DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de judecătorul în dosarul civil nr-.
Pronunțată în ședință publică din 21 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Victor Crețoiu