Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 9/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi -)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 9
Ședința publică de la 09 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu Liliana
Asistent Judiciar -
Asistent Judiciar
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind acțiunea formulată de către reclamanta - în contradictoriu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la al doilea termen și că s-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată acțiunea în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la aceasta.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra cauzei de față, constată:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr.2759/89/09.09.2008, și ulterior pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr- (ca urmare a aplicării dispozițiilor OUG 75/2008), reclamanta a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Iași, Tribunalul Vaslui și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale reprezentând sporul pentru vechime în muncă și sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, datorate pentru perioada ianuarie 2001- 16.05.2006, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamanta susține că a avut în perioada menționată calitatea de judecător, iar pârâții nu i-au acordat drepturile solicitate, deși sporul de vechime nu a fost abrogat expres în privința magistraților, creându-se o situație discriminatorie în raport cu personalul auxiliar. Mai mult, arată reclamanta, prin Decizia nr.36/07.05.2007 a s-a recunoscut că judecătorii și procurorii beneficiau și de sporul de vechime în muncă prevăzut de art.33 din Legea 50/1996. În raport de această decizie consideră reclamanta că a fost întrerupt cursul prescripției.
În ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, susține reclamanta, acesta a fost recunoscut prin Decizia nr.21/10.03.2008 a, prin care a fost admis recursul în interesul legii.
Alăturat acțiunii a fost depus carnetul de muncă și 250/13.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui într-o cauză similară.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru prestațiile corespunzătoare perioadei 01.01.2001-11.09.2005, în baza dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 și art.3 din Decretul 167/1958.
Analizând cu prioritate excepția invocată, potrivit dispozițiilor art.137 Cod proc.civ. Curtea de Apel constată că este întemeiată pentru perioada ianuarie-08-09.2005 în ceea ce privește sporul de vechime solicitat de reclamantă.
Potrivit dispozițiilor art. 283 alin. 2 lit. din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la nașterea dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. În același sens sunt și dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii, care prevăd că dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în termen de 3 ani de la data de la care drepturile respective erau datorate.
Prin acțiunea introductivă, invocând aplicarea nediscriminatorie a unor dispoziții legale, precum și dispozițiile Deciziei nr.36/07.05.2007 a, reclamanta a solicitat plata sporului de vechime în muncă calculat la salariul brut lunar începând cu anul 2001 și până la data de 16.05.2006.
Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, nu de la data la care s-a soluționat recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin Decizia nr.36/07.05.2007 a, pronunțată în interesul legii, s-a statuat că:,Dispozițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 160/2000 se interpretează, în sensul că: Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României beneficiau și de sporul pentru vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege."
În motivarea acestei decizii s-a reținut că Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești a instituit prin art. 31 (devenit art. 33 după republicare) reglementarea potrivit căreia "pentru vechimea în muncă, personalul beneficiază de un spor de vechime de până la 25%, calculat la salariul de bază brut corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru", diferențiat tot pe tranșe de vechime în muncă.
Este adevărat că, ulterior, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, a fost introdus, la art. 33 din această lege, un nou alineat, devenit alin. (3), cu următorul conținut: "Prevederile alin. (1) și (2) nu sunt aplicabile magistraților."
În raport cu această din urmă modificare, precum și cu explicația ce s-a dat conținutului expresiei de "indemnizație de încadrare lunară" în art. 2 din aceeași ordonanță, s-a considerat de unele instanțe că prin instituirea unui nou sistem de salarizare pentru magistrați, în conținutul căruia au fost incluse indemnizația de încadrare lunară stabilită pe funcții, potrivit nivelului instanțelor și parchetelor, precum și vechimea în magistratură, fără a se mai menționa și criteriul vechimii în muncă, s-ar fi înlăturat această ultimă componentă din salarizarea magistraților.
În sprijinul acestui punct de vedere, s-a subliniat că ordonanța menționată a fost adoptată în temeiul art. 108 alin. (1) și (3) din Constituția României, republicată, precum și al art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, iar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 294 din 1 noiembrie 2001, respingând excepția de neconstituționalitate a art. 33 alin. (3) din Legea nr. 50/1996, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, a reținut că "principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituția României, republicată, nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit".
Tot în sprijinul acestui punct de vedere, întemeiat pe dispozițiile privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, au mai fost invocate reglementările adoptate succesiv, în materia salarizării magistraților și a stabilirii vechimii acestora, în cadrul ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 177/2002 și nr. 27/2006. De asemenea, făcându-se referire la dispozițiile Legii nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, la cele ale Legii nr. 50/1995 cu privire la salarizarea membrilor și personalului Curții de Conturi, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de Conturi precum și la dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, s-a apreciat că magistraților, precum și persoanelor care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi nu li se mai cuvin sporuri pentru vechime în muncă din momentul modificărilor și completărilor aduse art. 33 din Legea nr. 50/1996 prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000.
Or, toate aceste dispoziții, invocate în argumentarea punctului de vedere potrivit căruia, pentru categoriile profesionale menționate, nu ar mai fi existat temei legal să li se acorde dreptul la sporul de vechime în muncă, după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, sunt lipsite de justificare atât timp cât dreptul respectiv, nefiind înlăturat printr-o dispoziție expresă, a continuat să existe.
În acest sens, este de observat că Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 nu conține nicio dispoziție de abrogare a art. 31 (devenit 33 după republicare) din Legea nr. 50/1996, pe care a modificat-o și completat-
De asemenea, nici Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002, privind salarizarea, nu conține vreo mențiune expresă de abrogare a prevederilor art. 33 alin. 1 și 2 din Legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul personalului din organele autorității judecătorești de a beneficia de un spor de vechime în muncă.
Stabilirea indemnizației lunare, ca unică formă de remunerare, nu poate înlătura un drept cu caracter general, dobândit pentru vechimea în muncă, din moment ce valoarea procentuală la care se referă nu a fost înlăturată printr-o dispoziție expresă a legii, adoptată în forma impusă prin normele de tehnică legislativă instituite prin Legea nr. 24/2000.
Acest drept salarial, de natură personală, este generat de activitatea desfășurată în muncă, indiferent de funcția ocupată, cu condiția să fie acordat printr-o dispoziție legală, iar beneficiarul să îndeplinească cerințele prevăzute în acea dispoziție.
Or, prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, sporul de vechime în muncă nu a mai fost prevăzut pentru magistrați, fără să se abroge însă art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996, care îl prevedea, iar acordarea sporului respectiv nu este incompatibilă cu raporturile de muncă ale acestei categorii profesionale, deoarece au devenit incidente dispozițiile art. 16 alin. (3) și ale art. 295 din Codul muncii.
Mai este de observat că dispoziția din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, prin care nu a mai fost prevăzut sporul de vechime în muncă pentru magistrați, ci numai pentru personalul auxiliar, nu poate avea relevanță câtă vreme dispoziția de la art. 31 (devenit art. 33) din Legea nr. 50/1996 nu poate fi considerată abrogată expres și nici implicit prin art. 1 sau art. 9 alin. ultim, din acea ordonanță, pentru că nu constituie o prevedere contrară, ci una complementară.
Așa fiind, în raport și cu dispozițiile art. 137 alin. (1) din Codul muncii anterior, ce erau aplicabile cu titlu de drept comun și raporturilor juridice ce nu erau întemeiate pe un contract individual de muncă, activitatea prestată de magistrați le conferea vechime în muncă pentru care trebuiau să beneficieze de sporurile cuvenite ca orice alți salariați.
Ca urmare, interpretarea sistematică a art. 31 (33) din Legea nr. 50/1996, după ieșirea lui din vigoare, în raport cu alte dispoziții legale, impune menținerea aplicabilității prevederii ce a acordat dreptul la sporul de vechime în muncă și pentru magistrați, iar nu doar pentru personalul auxiliar de specialitate.
A considera că puteau beneficia de dispozițiile art. 33 din Legea nr. 50/1996 numai salariații din categoria personalului auxiliar, iar nu și magistrații, ar însemna să se încalce principiul egalității în drepturi, ceea ce ar face incidente dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De aceea, a subliniat, ar fi de neconceput ca magistrații să nu beneficieze de sporul pentru vechime în muncă atât timp cât personalului auxiliar din unitățile unde el își desfășoară activitatea i s-a menținut acest spor, iar toate celelalte categorii de salariați au vocație la un asemenea spor.
În raport de motivarea Deciziei în interesul legii, Curtea de Apel constată, pe de o parte, îndreptățirea reclamantei la acordarea sporului de vechime în muncă, iar pe de altă parte, constată că prin aceasta nu s-a întrerupt cursul prescripției extinctive, decizia reținând doar că acest spor nu a fost niciodată abrogat expres.
Ca atare, în raport de dispozițiile legale arătate și cele expuse anterior, va admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției în ceea ce privește sporul de vechime în muncă pentru perioada ianuarie 2001-08.09.2005 (prin raportarea termenului de prescripție de 3 ani la data introducerii acțiunii, 09.09.2008) și va admite în parte acțiunea reclamantei, în sensul acordării acestui spor doar pentru perioada 09.09.2005- 16.05.2006.
În ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, Curtea de Apel reține că nu se poate pune problema prescripției dreptului material la acțiune în condițiile dreptului comun, atât timp cât dreptul subiectiv a fost abrogat prin OG 83/2000, aprobată prin Legea 334/2001; ori, exercitarea dreptului la acțiune în sens procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv. În cazul de față, titularii dreptului subiectiv au fost într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu poate fi incidentă în ipoteza în care titularul dreptului subiectiv este privat de acesta ca urmare a abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv. Abia de la declararea neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv începe să curgă termenul de prescripție prevăzut de Decretul 167/1958 și Codul muncii.
În speță, prin Decizia 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a constatat neconstituționalitatea normei de abrogare a art.47 din Legea 50/1996( reținându-se că, prin depășirea limitelor legii speciale de abilitare, au fost încălcate dispozițiile art.108 alin.3 cu referire la art.73 alin 1 din Constituția României), conform art.329 Cod proc. civ. fiind obligatorie pentru toate instanțele de judecată. În raport de aceasta, termenul de prescripție a fost respectat.
Ca atare, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției va fi respinsă în ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Pe fondul cauzei, cererea reclamantei privind acordarea acestui spor este fondată.
Prin Decizia nr.XXI din 10.03.2008 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația de încadrare brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea nr.334/2001.
S-a reținut în motivarea deciziei că dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești au fost într-adevăr abrogate prin art.42 din nr.OG83/2000, însă că această abrogare a fost nelegală întrucât, potrivit disp.art.107 alin.3(art.108 alin.3 în forma revizuită) din Constituția României, ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta, ori prin art.1 pct.Q1 din Legea nr.125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la modificarea și completarea Legii nr.50/1996.
Din dispozițiile Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative se reține că modificarea, completarea și abrogarea actelor normative constituie evenimente legislative distincte și din acest motiv prevederile constituționale ale art.107 alin.3 impun ca legea specială de abilitare să prevadă limitele și condițiile de investire a Guvernului de a emite ordonanțe.
De asemenea, deși scopul urmărit prin adoptarea nr.OG83/2000 a fost unul legitim, respectiv îmbunătățirea continuă a sistemului de retribuire a magistraților, prin faptul privării lor de dreptul de a beneficia de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică s-a constatat că metoda de atingere a acestuia nu a fost una adecvată, neexistând o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul urmărit.
Prin considerentele acestei decizii, s-a reținut că " au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice".
De asemenea, s-a mai constatat de către Înalta Curte de Casație și Justiție că " dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Mai mult, s-a susținut că: " Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art.47 din Legea nr.50/1996 și ale art.231din Legea nr.56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."
Decizia este obligatorie pentru instanțele de judecată, conform dispozițiilor art.329 Cod proc.civ.
Ca atare, cererea reclamantei privind acordarea sporului de 50% din indemnizația de încadrare brută lunară va fi admisă pentru perioada 01.01.2001 - 16.05.2006.
Cât privește acțiunea formulată în contradictoriu cu, urmează a fi respinsă, având în vedere că acesta poate sta în cauză doar în calitatea conferită de art.27 din OG137/2000, neputând fi obligat la plata unor drepturi salariale către reclamantă în lipsa unor raporturi juridice de muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI în ceea ce privește sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI în ceea ce privește sporul de vechime în muncă pentru perioada ianuarie 2001-08.09.2005.
Admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta, cu domiciliul în V, str. - -,.274,.C,.1,.4, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, Sector 5, Curtea de APEL IAȘI, cu sediul în I, str. - nr.25 și Tribunalul Vaslui, cu sediul în V,-.
Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI și Tribunalul Vaslui să plătească reclamantei sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, pentru perioada 01.01.2001 - 16.05.2006, și sporul de vechime în muncă corespunzător, pentru perioada 09.09.2005- 16.05.2006, actualizate în raport de rata inflației la momentul plății efective.
Respinge cererea reclamantei privind acordarea sporului de vechime în muncă pentru perioada ianuarie 2001-08.09.2005, ca fiind prescris dreptul la acțiune.
Respinge acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B,--3, Sector 1.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.01.2009.
Președinte, Judecător, Asistenți judiciari,
Grefier,
Red./Tehnored.
23.01.2009 - 2 ex.
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Daniela Pruteanu Liliana
