Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 91/2008. Curtea de Apel Bacau

DOSAR NR-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE

CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.91

ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2008

PREȘEDINTE: Elena Pașcan judecător

- - - - judecător

ASISTENȚI JUDICIARI - - -

- -

GREFIER - POLITIC

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare cauza civilă formulată de reclamantele, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi bănești.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2008, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi.

CURTEA

- deliberând -

Asupra acțiunii civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Bacău reclamanții OG, a, a, personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Moinești, au chemat în judecată Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, Tribunalul Bacău și Curtea de APEL BACĂU pentru obligarea pârâților la plata actualizată, în favoarea fiecărui reclamant, a sporului de 50% prevăzut de art.47 din Legea 50/1996, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu 1 aprilie 2004 și până la 1 februarie 2007.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că potrivit art.47 din legea nr.50/1996, republicată, "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".

Ulterior, prin nr.OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților a fost abrogat acest spor, nemaifiind prevăzut în noua lege de salarizare a magistraților.

Pentru personalul auxiliar de specialitate au rămas în vigoare, însă, dispozițiile Legii nr.50/1996, aceste dispoziții fiind abrogate de abia la intrarea în vigoare a nr.OG8/2007, ordonanță ce reglementează salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor și parchetelor. Acesta este motivul pentru care acțiunea reclamanților se limitează la a solicita acest spor doar până în luna februarie 2007, data intrării în vigoare a noii legi de salarizare.

Mai mult, la data stabilirii acestui drept în baza art.47 din Legea 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă din condițiile în care personalul din justiție își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică.

În opinia reclamanților, aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și eficiență sporită.

Pentru acestea, reclamanții consideră că acțiunea este pe deplin întemeiată și având în vedere cele expuse, au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În cauză a fost admisă abținerea tuturor judecătorilor de la Tribunalul Bacău și a fost trimisă cauza Tribunalului Neamț pentru soluționare.

Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

Reclamanții au depus în susținerea cauzei, practică judiciară și au solicitat efectuarea unei expertize contabile care să stabilească sumele ce se cuvin.

La 11.04.2008 reclamanții au depus completare în scris la acțiunea inițială prin care au solicitat acordarea sporului de 50% reactualizat la zi, în raport de indicele de inflație și pe perioada 1.10.2000/7.09.2004 și pe viitor, precum și introducerea în cauză a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Față de completarea la acțiune pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 6.06.2004.

Privitor la capătul de cerere care are ca obiect actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflație până la data achitării, pârâta arată că potrivit art.1088 cod civil "la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legalăși nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată afară de cazul în care, după lege, dobânda curge de drept".

Din interpretarea acestor dispoziții arată pârâta, rezultă că reclamanții creditori ai unor obligații având ca obiect o sumă de bani, ar putea pretinde drept echivalent al prejudiciului numai dobânda stabilită de lege, iar nu actualizarea sumelor, dobânda legală fiind datorată numai cu începere din ziua cererii de chemare în judecată.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea acestui spor și pe viitor, pârâta arată că acest capăt de cerere este inadmisibil întrucât se referă la un drept pe viitor, drept care nu s-a născut încă.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat la rândul său întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.

La termenul din 8.08.2008 Tribunalul Neamț în temeiul dispozițiilor art.II pct.2 din OUG75/2008 a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre competentă soluționare acestei instanțe.

Curtea examinând cauza, în raport de susținerile și apărările părților constată în parte întemeiată acțiunea reclamanților.

Așa cum s-a arătat reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, începând cu 1.10.2000 - până la zi și pe viitor.

Asupra dreptului material în sine Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.21/2008 s-a pronunțat, admițând recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, arătând că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art.47 din Legea 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, se constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate are dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, aprobată prin Legea 334/2001."

Având în vedere dispozițiile art.329 (3) ultima teză din Codul d e procedură civilă, potrivit cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin soluționarea recursului în interesul legii, este obligatorie pentru instanță, apare nesemnificativă examinarea pe fond a dreptului pretins de reclamanți.

Este discutabilă perioada acordării acestui drept.

Sub acest aspect curtea constată întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.10.2000/8 iunie 2004, având în vedere atât dispozițiile Decretului 167/1958 cât și cele ale art.283 din Codul Muncii.

Art.1 din Decretul 167/1958, prevede că "dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu există alte prevederi derogatorii", iar art.283 din Codul Muncii prevede la alin.1 lit.c că cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.

În raport de aceste prevederi, precum și de dispozițiile art.12 din Decretul 167/1958 potrivit cărora în cazul când debitorul este obligat la prestații succesive dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestații se stinge printr-o prescripție deosebită, Curtea va admite excepția și va respinge, ca fiind prescrisă acțiunea formulată pentru perioada 1.10.2000-8 iunie 2004.

În ceea ce privește restul perioadei se impun următoarele precizări:

Sporul de 50% în discuție, constituie un drept de creanță, respectiv un bun ce intră sub incidența art.1 din Primul Protocol Adițional la.

Rațiunea pentru care legiuitorul român a considerat că reclamanților li se cuvine acest drept, este actuală, deoarece cerințele impuse de înfăptuirea actului de justiție presupune și creșterea factorilor de risc, astfel încât a înțeles ca pe viitor să mențină reglementarea sa.

Față de aceste considerente se desprinde faptul că dreptul subzistă și după intrarea în vigoare a nr.OG27/2006, și se impune a fi acordat pe viitor.

Drepturile se impun a fi acordate în forma reactualizată la data executării cu indicele de inflație, pentru o justă și echitabilă dezdăunare a reclamanților și pentru respectarea principiului statornicit prin art.78 (2) din Codul Muncii, nefiind incidente sub acest aspect dispozițiile art.1088 Cod civil, așa cum susține pârâtul Ministerul Justiției.

Deși în cauză s-a efectuat o expertiză, instanța se va pronunța având în vedere că s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 10.2000-8 iunie 2004, în mod generic asupra drepturilor salariale pretinse urmând a se lămuri ce sume se cuvin în concret reclamanților în cadrul executării silite.

Asupra excepției invocate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Curtea constată că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.27 din OG137/2000, întrucât reclamanții nu și-au întemeiat acțiunea pe discriminare, drept pentru care va fi admisă excepția.

Față de argumentele prezentate va fi admisă acțiunea în parte și se va dispune în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge acțiunea față de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru lipsa calității procesuale pasive.

Admite excepția prescripției invocată de Ministerul Justiției.

Admite în parte acțiunea precizată și completată, formulată de reclamanții, A, -, -, A, -, în contradictoriu cu pârâții CURTEA DE APEL BACĂU, TRIBUNALUL BACĂU, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi bănești.

Obligă pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL BACĂU și Tribunalul Bacău să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la îndemnizația brută de încadrare, pe perioada 8 iunie 2004 - 8 iunie 2007, precum și pe viitor, de la data pronunțării hotărârii, sume ce vor fi actualizate la data plății efective, în raport cu indicele de inflație.

Respinge ca prescrisă acțiunea pentru restul perioadei solicitate.

Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plății drepturilor salariale acordate.

Definitivă și executorie.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 17.10.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI,

- - - -

-

GREFIER,

POLITIC

Red.

Tehnored./32 ex.

6/7.11.2008

Președinte:Elena Pașcan
Judecători:Elena Pașcan, Camelia Viziteu, Cătălin Făghian

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 91/2008. Curtea de Apel Bacau