Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 938/2009. Curtea de Apel Iasi

Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (Jurindex)

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 938

Ședința publică de la 09 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Carmen Bancu

JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea

JUDECĂTOR 3: Georgeta Pavelescu

Grefier - -

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiul de muncă privind recursurile declarate de:- MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - PRIN.. A. PU-ȘI ȘI DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE împotriva sentinței civile nr. 21 din 04 09 2008 Curții de APEL IAȘI și recursurile formulate de:- CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII și de MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 50 din 30 09 2008 Curți de APEL IAȘI, intimați fiind:-, ( ), A, PRIN REPREZ. LEGAL, AN, IA, G, AN, R, ( ), ROMI, I, I, I, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, și -.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier jr. pentru recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ. Lipsă celelalte părți.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al 4 lea termen de judecată; se solicită judecata în lipsă.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța consideră cauza în stare de judecată si acordă cuvântul părților la dezbateri.

Cons. Jr. susține că recurentul --ICCJ a declarat recurs împotriva a două sentințe și că la data de 26.06 2009 depus la dosar concluzii scrise pe care si le însușește.

Solicită admiterea recursului în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pe periaoda 01.10.2004-aprilie 2005.Susține că acțiunea intimaților reclamanți este supusă termenului de 3 ani de la nasterea dreptului la actiune.

Susține că in mod gresit instanța de fond a considerat HG232/2005 constituie un act întrerupător de prescripție. Hotărârea de guvern a fost publicată în Of. in luna aprilie 2005, deci după împlinirea termenului de prescripție a dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare lunii aprilie 2005.

Față de recursul declarat împotriva Deciziei nr.50/30 09 2008 cons. Jr. susține că dintr-o greseală de tenoredactare apare mețiunea "decizie" în loc de "sentință"si că reiese din cuprinsul hotărârii că este vorba despre o cerere completatoare unei sentințe.

Cons. Jr. precizează că lasă la aprecierea instanței în ce priveste celelalte trei recursuri declarate de ceilalți recurenti.

Declarându-se dezbaterile închise, cauza rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

CURTEA DE APEL

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL IAȘI sub nr- reclamanții, ( ), I, ROMI, I, IA, ȘI, în calitate de moștenitori ai lui, în nume propriu, în calitate de moștenitor al lui, I, AN, R, A, G, ( ), AN, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Direcția Națională Anticorupție, B, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Economiei și Finanțelor solicitând obligarea primilor șapte pârâți la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, corectată periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege, astfel:

-pentru perioada 1 octombrie 2004-31 decembrie 2004, la valoarea de referință sectorială de 238 lei, conform OUG123/2003;

-pentru perioada 1 ianuarie 2005-30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1octombrie 2007 - 31 martie 2008, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință, iar a ultimului la alocarea fondurilor necesare efectuării plăților.

Au arătat reclamanții că au avut și au și în prezent calitatea de magistrați procurori, grefieri, personal auxiliar de specialitate și conex la unitățile de parchet de pe raza județului

Atât dispozițiile art. 1 alin.1 din OG 134/1999 cât și cele ale art. 1¹din OG nr. 83/2000 și art. 2 alin.1 din OUG nr. 177 /2002 au stabilit în mod expres că "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă".

În schimb, prin OUG nr. 27/2006, intrată în vigoare la 1 aprilie 2006, s-a prevăzut stabilirea indemnizației " pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexă ", iar anexa 1 stabilit valoarea de referință sectorială ca fiind de 257 lei.

Însă, procedându-se astfel, au apreciat reclamanții, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Legii nr. 303/2004, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării. Aceasta întrucât, potrivit OG nr. 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 257 lei stabilită pentru magistrați.

Drept urmare, prin OUG nr. 27/2006 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin.4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.

În mod similar OUG nr. 27/2006, se procedează și prin OG nr. 8/2007, întrucât se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG nr. 10/2007.

Reclamanții au susținut că prevederile OUG nr. 27/2006 și ale OG nr. 8/2007 sunt în contradicție și cu prevederile art. 74 din Legea nr. 303/2004, lege organică în vigoare la data apariției ordonanțelor, conform cărora "drepturile salariale ale magistraților nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege".

Totodată, s-a apreciat că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr. 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.

În dovedire, reclamanții au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.

Pârâtul a invocat excepția necompetenței materiale în raport de dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG 137/2008, cu argumentarea că judecătoria este instanța de drept comun vizată de textul legal.

A mai invocat pârâtul excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 1 octombrie 2004 - aprilie 2005, pe temeiul art. 1 alin.1 și art. 3 alin.1 din 167/1958 și excepția inadmisibilității.Cu privire la pretențiile reclamanților, pârâtul a susținut că acestea sunt neîntemeiate.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în baza art. 60 - 63.pr.civ.

Pârâta Direcția Națională Anticorupție a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru perioada 1 octombrie 2004 - aprilie 2005, fiind depășit termenul general de 3 ani prevăzut de art.166 al. 1 din Codul muncii.

Pe fond, pârâta a susținut că pârâții solicită drepturi salariale în baza unor texte legale abrogate, cererile acestora dovedindu-se a fi lipsite de temei juridic.

Cât privește discriminarea invocată, aceasta nu subzistă deoarece egalitatea de tratament se referă la salariu egal pentru muncă egală, ori în speță nu poate fi reținută condiția de muncă egală cât timp diferă activitatea desfășurată și condițiile în care se desfășoară. Numai legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și în ce măsură valoarea de referință sectorială specifică funcțiilor de demnitate publică se poate acorda unor anumite categorii de salariați, singura condiție fiind aceea ca,de aceasta să beneficieze toți salariații care se află în situații identice, sub toate aspectele.

Pârâta Direcția Națională Anticorupție a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor în baza art. 60 - 63.pr.civ.

Prin sentința nr. 21 din 4.09.2008, Curtea de APEL IAȘIa respins excepția necompetenței materiale invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

A respins excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE

A respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, ( ), I, ROMI, I, IA, și, în calitate de moștenitori ai lui, în nume propriu, în calitate de moștenitor al lui, I, AN, R, A, G, ( ), AN, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, B, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.

A obligat pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, B, la plata diferențelor de salarii, calculate pe baza următoarelor valori de referință sectorială:

- pentru perioada 1 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007, în raport cu valoarea de referință sectorială la care au fost calculate drepturile salariale pentru perioadele de referință, astfel:

- pentru reclamanții a, -, () -, ia, -, -, I, I, a, ia, -, a, -, I, -, -, R, G, -, ( ), ia, pentru intervalul 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta a pentru intervalul 9 mai 2006- 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 1 ianuarie 2005 - 01 martie 2006;

- pentru reclamanta pentru intervalul 22 august 2006 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 1 ianuarie 2005 - 30 iunie 2005 și 1 august 2007 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta, pentru intervalul 1 decembrie 2007 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanții, pentru intervalul 4 februarie 2007 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 11 august 2005 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanții, pentru intervalul 1 august 2006 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 9 ianuarie 2006 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamantul pentru intervalul 26 iulie 2005 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 1 iunie 2007 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamantul Romi pentru intervalul 1 ianuarie 2005 - 01 noiembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 1 ianuarie 2005 - 01 iulie 2005;

- pentru reclamanții, și pentru intervalul 1 august 2006 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 15 august 2006 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 16 iunie 2006 - 1 aprilie 2007;

- pentru reclamantul pentru intervalul 1 decembrie 2005 - 27 iulie 2007;

- pentru reclamantul pentru intervalul 1 decembrie 2007 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 1 noiembrie 2005 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 1 noiembrie 2007 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamantul pentru intervalul 1 ianuarie 2005 - 5 aprilie 2005;

- pentru reclamanta pentru intervalul 1 august 2005 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta, în calitate de moștenitor legal a lui pentru intervalul 1 august 2005 -12 februarie 2007;

- pentru reclamanții, și în calitate de moștenitori legali ai lui pentru intervalul 1 ianuarie 2005 - 31 iulie 2006;

- pentru reclamanta pentru intervalul 21 august 2006 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 10 martie 2006 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamantul pentru intervalul 1 ianuarie 2005 - 1 aprilie 2005;

- pentru reclamanta pentru intervalul 8 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 1 ianuarie 2005 - 28 noiembrie 2006;

- pentru reclamantul pentru intervalul 18 iunie 2007 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 2 august 2005 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamantul pentru intervalul 6 august 2007 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 25 iunie 2007 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamantul pentru intervalul 15 august 2006 - 1 aprilie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 09 mai 2006 - 08 martie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 16 noiembrie 2005 - 31 decembrie 2007;

- pentru reclamanta pentru intervalul 17iulie 2006 - 31 decembrie 2007;

A respins cererile reclamanților privind recalcularea drepturilor salariale pe baza valorii de referință sectorială începând cu luna octombrie 2004 și până la momentele reținute prin hotărâre.

A respins cererea reclamantei - privind recalcularea drepturilor salariale pe baza valorii de referință sectorială pentru perioada octombrie 2004 - 31 decembrie 2007.

A admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție.

A obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților sumelor rezultate din prezenta hotărâre.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Reclamanții au calitatea de magistrați procurori, grefieri, personal auxiliar de specialitate și conex la unitățile de parchet de pe raza județului

În ceea ce privește excepția necompetenței materiale, obiectul cauzei este un litigiu de muncă de competența Curții de Apel conform OG75/2008, astfel că va fi respinsă ca nefondată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, prin raportare la dispozițiile art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului acțiunea reclamanților este admisibilă.

În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, aceasta este nefondată. Prin HG232/2005 cap.VI anexa 2 pct.3.2 s-a hotărât plata nediscriminatorie a drepturilor salariale aferente anilor 2000-2004, magistraților și personalului auxiliar de specialitate, drepturi datorate și pentru care nu există hotărâri judecătorești. Această hotărâre de guvern este un act întrerupător de prescripție fiind o recunoaștere a necesității plății drepturilor salariale cuvenite, în sensul art.16 din D 167/1958.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, salariile de bază în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: valoarea de referință universală; indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; valori de referință sectoriale, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială; grila de intervale pentru stabilirea salariilor de bază, pentru funcțiile fiecărui sector de activitate.

Potrivit art. 1 din OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/2001, începând cu luna septembrie 1999 valoarea coeficientului 1 de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/10096, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998 " pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Prin art. 13 alin. 1 din Legea bugetului de stat pe anul 2001 nr. 216/2001, valoarea de referință universală a fost stabilită la 2.444.000 lei, iar indicatorul de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora a fost prevăzut ca fiind de 0,62, astfel încât valoarea de referință sectorială rezultată era de 2.444.000 lei x 0,62 = 1.515.280 lei.

Prin legile anuale ulterioare referitoare la bugetul de stat nu au fost prevăzute modificări ale valorii de referință universală sau ale indicatorului de prioritate intersectorială pentru funcțiile de demnitate publică.

Drept urmare, OUG nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, aprobată prin Legea nr. 347/2003, a prevăzut în mod corect în Anexa 1 calculul indemnizațiilor pentru magistrați începând cu 1 ianuarie 2003 pe baza unei valori de referință sectorială de 1.833.754 lei, egală cu cea prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.

În baza art. 48 din OUG nr. 177/2002 și a art. 3 lit. e din OUG nr. 123/2003, valoarea de referință sectorială din Anexa 1 la OUG nr. 177/2002 a fost majorată cu 6% începând cu 1 ianuarie 2003 și cu 9% începând cu 1 octombrie 2003, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 și cu 6% în luna octombrie 2004. În mod similar prin majorări succesive valoarea de referință sectorială pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și a parchetelor de pe lângă acestea, salarizat conform Legii 50/1996 (până la intrarea în vigoare a OG nr. 8/2007) a ajuns pentru același interval de timp la 2.380.592 lei.

Drept urmare, se va respinge ca nefondat capătul din cererea reclamanților referitor la acordarea diferențelor salariale pentru perioada 1.10.2004 - 31.12.2004, întrucât indemnizațiile și respectiv salariile acestora au fost corect calculate pe baza valorii de referință sectorială de 2.380.592 lei.

Pentru perioadele 1.05.2005 - 30.09.2005 și 1.10.2005 - 31.01.2006, deși OUG nr. 134/1999, aprobată prin Legea nr. 714/ 2001 era în vigoare (stabilind în mod expres egalitatea valorii de referință sectorială pentru personalul din organele autorității judecătorești cu cea prevăzute de lege pentru funcțiile de demnitate publică), iar conform art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004, lege organică, "drepturile salariale ale judecătorilor și procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege", reclamanților nu li s-au acordat creșterile salariale prevăzute de OG nr. 9/2005 pentru personalul care ocupă funcții de demnitate publică.

Deși conform denumirii sale, acest act normativ reglementează creșteri salariale pentru anul 2005 (acordate personalului contractual bugetar și persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică), art. 2 alin. 3 și art. 3 alin. 4 din OG 9/2005 arată doar că în anexele VIII și IX sunt prevăzute indemnizațiile lunare pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate, acestora fără a se indica în mod explicit procentul de majorare al indemnizațiilor.

Având în vedere însă că, de exemplu, pentru funcția de demnitate publică aleasă de Președinte al României, indemnizația lunară era de: 46.764.000 lei la 1.01.2003, conform Anexei 7/1 a la OUG nr. 191/2002; 46.613.000 lei la 1.10.2003, conform Anexei 7/1 b la aceeași ordonanță; 49.409.780 lei la 1.01.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit. a din OUG nr. 123/2003; 52.374.367 lei la 1.10.2004, în baza creșterii de 6% prev. de art. 3 lit.a din aceeași ordonanță și de 65.469.000 lei la 1.10.2005, conform Anexei 8/1 la OG nr. 9/2005, rezultă că indemnizațiile pentru persoanele ce ocupă funcții de demnitate publică alese, numite și asimilate acestora au crescut cu 25% începând cu 1.10.2005. Iar conform art. 3 alin. 5 din OG nr. 9/2005, începând cu luna ianuarie 2005 s-a acordat 45% din creșterea rezultată ca diferență între indemnizația stabilită potrivit anexelor acestei ordonanțe și indemnizația avută în luna decembrie 2004.

Drept urmare, în baza prevederilor legale anterior menționate, ale art. 1 alin. 4 din Constituția României care reglementează organizarea statului potrivit "principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale" și ale art. 1 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 conform cărora "puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiției și de celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", se constată întemeiate pretențiile reclamanților de a le fi acordate creșterile salariale prev. de OG 9/2005.

Pentru aceleași rațiuni, sunt întemeiate solicitările acestora de a le fi acordate și pentru anii 2006 și 2007 creșterile salariale prevăzute de OG nr. 3/12.01. 2006 și OG nr. 10/31.01.2007.

Potrivit preambulului, OUG nr. 27/29.03.2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției a urmărit, între altele, armonizarea grilei de salarizare a acestora cu dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor "prin care au fost aduse modificări substanțiale ale prevederilor referitoare la cariera judecătorilor și procurorilor cu incidență asupra salarizării". Potrivit art. 2 din OUG nr. 27/2006, salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor și procurorilor se stabilesc "ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal", aceste reglementări transpunând în mod evident principiul constituțional al echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească.

Cu toate acestea, în Anexa 1 la OUG nr. 27/2006 a fost înscrisă o valoare de referință sectorială mai mică decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică, cu consecința diminuării indemnizațiilor magistraților, în disprețul dispozițiilor art. 74 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.

Pentru aceste motive, constatând că în speță sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării în sensul arătat în doctrină art.16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, în baza art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se va admite acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Direcția Națională Anticorupție, B, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru perioadele la care au funcționat în cadrul acestor autorități, așa cum se menționează în dispozitiv și cum rezultă din tabelul cu funcțiile deținute comunicat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI și va dispune obligarea la calcularea diferențelor salariale pe baza valorii de referință sectorială arătate în dispozitiv cu adăugarea sporurilor legale la noua bază de calcul astfel rezultată.

Se va respinge cererea reclamantei - privind recalcularea drepturilor salariale pe baza valorii de referință sectorială pentru perioada octombrie 2004 - 31 decembrie 2007, deoarece aceasta activează ca procuror din data de 11.02.2008, ulterior perioadei de referință.

Va admite cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție, în temeiul disp. art. 60 - 63.pr.civ. și va fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților sumelor rezultate din prezenta hotărâre, în baza Legii 220/2002.

Vor fi respinse cererile reclamanților privind recalcularea drepturilor salariale pe baza valorii de referință sectorială începând cu luna octombrie 2004 și până la momentele reținute prin hotărâre.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Finanțelor Publice.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 9 și art. 304¹Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice susține, în primul rând, că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 113 Cod proc. civilă, deoarece nu a dispus comunicarea cererii de chemare în garanție, pronunțându-se la primul termen de judecată, cu încălcarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.

Recurentul invocă și excepția lipsei calității procesuale pasive. Arată recurentul că nu există raporturi juridice între el și reclamanți, iar în conformitate cu dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002, creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite prin legea bugetară anuală, nu pot fi utilizate pentru finanțarea unui alt ordonator principal de credite. Mai mult, ordonatorul principal, Ministerul Justiției, nu a solicitat deschiderea de credite necesare pentru efectuarea plăților solicitate.

Citând dispoziții din nr.OUG 75/2008 și Ordinul comun nr. 1859/C/2484/26650/131/3774/C, recurentul mai susține că, dată fiind existența unor obligații clar stabilite prin actele normative arătate, nu se impune pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să îl oblige ceea ce este deja obligat prin lege, solicitându-se admiterea recursului și modificarea sentinței, în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii în contradictoriu cu acest pârât.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, recurenta Direcția Națională Anticorupție susține, în primul rând, menționând anexele la Legea nr. 154/1998, precum și dispozițiile art. 1¹din OG 83/2000, art. 2 și art. 50 alin. 2 din OUG 177/2002, art.3 din OG 27/2006, că reclamanții solicită drepturi salariale în baza unor texte de lege abrogate, iar prima instanță a reținut în mod eronat că au fost în vigoare până la 31.12.2006 dispozițiile art. 1 din OUG 134/1999, în ciuda unei evidențe clare, respectiv art. 50 alin. 2 din OUG 177/2002, care abroga orice dispoziții contrare.

Cât privește discriminarea salarială, recurentul menționează deciziile Curții Constituționale 818-821/3 iulie 2008 și subliniază că, în mod nepermis, prima instanță și-a sprijinit hotărârea pe principiul constituțional al egalității puterilor în stat, câtă vreme Curtea Constituțională nu s-a pronunțat în acest sens.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 9 și art. 304¹Cod proc. civilă, recurentul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție consideră, în primul rând, că în mod corect Curtea Constituțională, prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008, admis excepția invocată de Ministerul Justiției, constatând că dispozițiile art. 2 și 27 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale din perspectiva art. 1 alin 4, art. 126 alin. 6 și art. 144 lit. a și c, raportat la art. 16 din Constituție.

Mai consideră recurentul, menționând dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii și prevederile Decretului 157/1958, că excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată și că nu este incidentă nici una din cauzele legale care ar fi atras suspendarea sau întreruperea cursului prescripției.

Apreciază recurentul că, în mod nelegal, instanța de fond l-a obligat la plata drepturilor bănești reprezentând diferențe salariale calculate pe baza valorii de referință sectorială, fiind depășite atribuțiile puterii judecătorești. actele normative care au reglementat salarizarea magistraților, recurentul susține că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000, principiul egalității în fața legii neînsemnând uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.

Un ultim motiv de recurs vizează motivele contradictorii cuprinse în sentință, în sensul că instanța de fond a reținut în mod netemeinic și nelegal că drepturile solicitate de reclamanți reprezintă drepturi de creanță, încadrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în noțiunea de "bunuri", de proprietatea cărora nimeni nu poate fi lipsit decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată următoarele:

Cauza a fost soluționată de instanța de fond la data de 4.09.2008, când a fost amânată pronunțarea din 2.09.2008, dată la care a fost primul termen de judecată la Curtea de APEL IAȘI. Termenul din 2.09.2008 nu reprezintă, însă, primul termen de judecată la instanța de fond, cauza fiind trimisă la Curtea de APEL IAȘI de către Tribunalul Iași, potrivit încheierii din 25 iunie 2008.

Contrar susținerilor recurentului Ministerului Economiei și Finanțelor, cererea de chemare în garanție a fost comunicată acestuia, conform procesului verbal de îndeplinire a procedurii de citare pentru termenul din 11 iunie, de către instanța de fond competentă la momentul formulării cererii de chemare în garanție, respectiv Tribunalul Iași. Așadar, nu au fost încălcate de către prima instanță dispozițiile art. 113 Cod proc. civilă, nu a fost încălcat principiul contradictorialității și nici dreptul la apărare al recurentului, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod proc. civilă.

Calitatea procesuală pasivă a recurentului pârât Ministerul Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.

Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea de către un ordonator principal de credite, a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.

Nu se poate reține, așa cum susține recurentul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de aceștia nu erau prevăzute într-un titlu executoriu. Prin urmare, recursul formulat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice este nefondat.

Recursurile formulate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție sunt fondate pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă, reclamanții intimați au solicitat plata unor diferențe salariale rezultate din corectarea valorii de referință sectorială prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată periodic în beneficiul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Prin deciziile invocate de ambii recurenți, Curtea Constituțională a constatat că prevederile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Or, în prezenta cauză, prima instanță nu a anulat și nici nu a refuzat să aplice un act normativ, care să fie înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci, în limitele atribuțiilor puterii judecătorești, reținând tratamentul discriminatoriu, sancționat nu numai prin OG nr. 137/2000, ci și prin Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 5 din Codul muncii, a obligat la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate, reprezentând diferențe de drepturi salariale.

Față de excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că art. 283 alin. 1 lit. c Codul muncii prevede că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Prin dispozițiile art. 166 alin. 1 Codul muncii se prevede, pentru situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale, și care este data nașterii dreptului la acțiune, respectiv "data la care drepturile respective erau datorate".

Având în vedere dispozițiile art. 12 din Decretul nr. 167/1958, se constată că, în cazul prestațiilor succesive, cum sunt drepturile salariale, dreptul la acțiune pentru fiecare prestație se stinge printr-o prescripție deosebită, care începe să curgă de la data la care drepturile salariale erau datorate, care este data la care, conform art. 161 alin. 1 Codul muncii, se plătește salariul, cel puțin o dată pe lună.

Intimații reclamanți au solicitat plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 1.10.2004, însă acțiunea a fost formulată la data de 18.04.2008, când era împlinit termenul de prescripție extinctivă pentru drepturile salariale succesive aferente perioadei octombrie 2004-aprilie 2005.

În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție, Curtea constată că, în cazul drepturilor salariale, sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 2 Codul muncii.

Potrivit art. 166 alin. 2 Codul muncii, termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului.

Guvernul României, care a adoptat HG nr. 232/2005 privind aprobarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007 și a Planului de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, nu este debitorul obligației de plată a drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, deci actul normativ menționat nu poate avea efectul unei recunoașteri din partea debitorului, care să întrerupă cursul prescripției.

Mai mult, plata sumelor datorate ca drepturi salariale magistraților și personalului auxiliar de specialitate, pentru care nu există hotărâri judecătorești aferente perioadei 2000-2004, pentru care s-a și prevăzut necesarul de 14 milioane EURO în bugetul Ministerului Justiției, nu are în vedere drepturile salariale reprezentând sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, ci alte drepturi salariale pentru care nu existau hotărâri judecătorești, aferente perioadei 2000-2004.

Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată, prima instanță aplicând greșit prevederile legale care reglementează întreruperea termenului de prescripție.

Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile discriminării, așa cum s-a reținut de către prima instanță, în sensul că, între salarizarea celor două categorii profesionale, personalul din sistemul justiției și personalul ce ocupă funcții de demnitate publică, nu este analogie și comparabilitate potrivit Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practicii

a stabilit, în jurisprudența sa, elementele ce trebuie verificate, atunci când se examinează principiul egalității, respectiv: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale, (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.

Conform art. 1 alin. 4 din Constituția României "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".

Este evident că salarizarea nediscriminatorie, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere pentru respectarea prevederilor constituționale.

În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea judecătorească, se reține că, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG 134/1999, "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".

Potrivit art. 1¹din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 5¹la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din mie în mie de lei, în favoarea personalului".

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin. 1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".

Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, intrată în vigoare de la 1 aprilie 2006, se prevede că indemnizația de salarizare se stabilește "pe baza valorii de referință sectorială și coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanță" (art. 3 alin. 1).

În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea legislativă și executivă, se reține că, potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".

Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998, alariile de baza în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea de referința universala, care se exprima în lei și care este baza unica de determinare a valorii de referința, proprie fiecărui sector de activitate bugetară; b) indicatorii de prioritate intersectoriala, exprimati în procente, diferențiați pe domenii de activitate; c) valori de referința sectoriala, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referința universala cu indicatorii de prioritate intersectoriala, utilizate ca: baza de calcul pentru configurarea grilelor de intervale specifice sectorului respective, baza de calcul pentru salariile de baza corespunzătoare grilelor de salarizare specifice și baza de calcul al cuantumului indemnizației lunare.

Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".

Începând cu data de 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă.

Și celelalte acte normative ulterioare, OG 9/2005, OG 3/2006, 10/2007, ce reglementează drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, prevăd doar o indemnizație stabilită în cuantum fix, nu ca produs al aplicării valorii de referință sectorială la un coeficient de multiplicare.

Rezultă, din analizarea dispozițiilor legale anterior menționate că, între salarizarea funcțiilor din puterea electivă și puterea executivă, pe de o parte și puterea judecătorească, pe de altă parte, există un tratament diferențiat.

C de-al doilea element cerut de testul de discriminare, "cazuri egale" nu se referă la o echivalență de situații, ci mai degrabă la cazuri care sunt egale în aspectele lor relevante pentru situația analizată. Din moment ce două situații pot fi egale din anumite puncte de vedere și diferite din alte puncte de vedere, pentru ca testul de comparabilitate să aibă sens, trebuie avute în vedere acele criterii care au relevanță pentru obiectul care prescrie egalitatea de tratament.

Aplicând acest test al comparabilității, Curtea constată că nu există similitudine între cele două situații care privesc salarizarea, întrucât nu se poate stabili un standard comun, standard care trebuie să vizeze valoarea de referință sectorială.

Astfel, forma de salarizare a personalului din cadrul autorităților legislative și executive, stabilită prin Legea 154/1998, cu modificările ulterioare, este o indemnizație stabilită într-un cuantum fix, față de care s-au aplicat creșteri procentuale, prin acte normative anuale.

Salarizarea personalului din autoritatea judecătorească se face după un principiu unic, al aplicării valorii de referință sectorială, determinată prin lege, la un coeficient de multiplicare, prevăzut diferențiat pentru fiecare beneficiar, la care se adaugă sporurile legale, denumirea remunerării fiind diferită după cum aceștia au calitatea de magistrați ori asistenți judiciari( indemnizație) sau de personal auxiliar ori conex ( salariu de bază).

Prin urmare, câtă vreme salarizarea personalului din cadrul autorităților legislative și executive nu are ca bază de calcul valoarea de referință sectorială, nu există un criteriu de comparare a majorărilor survenite în intervalul 2005 - 2008 între veniturile celor două categorii.

Așadar, lipsa de echivalență într-unul din aspectele relevante în ceea ce privește modul de stabilire al salarizării ( valoarea de referință sectorială), face ca cele două situații să nu poată fi privite ca egale.

În plus, se are în vedere și faptul că valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului din puterea judecătorească a fost majorată anual.

În ceea ce privește acest mod diferit de stabilire al remunerării de bază Curtea relevă jurisprudența, care, în cauza Lithgow and others United, no.9006/80;9262/81;9263/81, 8 iulie 1986, reține că " Statele contractante beneficiază de o largă putere de apreciere în luarea deciziei dacă și în ce măsură aplicarea unor tratamente diferențiate în cazuri ușor diferite, dar care în general sunt similare, este necesară".

În ceea ce privește motivele contradictorii cuprinse în sentință, în sensul că instanța de fond ar fi reținut în mod netemeinic și nelegal că drepturile solicitate de reclamanți reprezintă drepturi de creanță, încadrate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în noțiunea de "bunuri", de proprietatea cărora nimeni nu poate fi lipsit decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional, Curtea constată că prima instanță nu făcut, în considerentele sentinței, nici o referire la noțiunea de "bunuri", în accepțiunea CEDO, așa încât acest motiv de recurs nu poate fi examinat.

În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 1, 2 și 3 Cod proc. civilă, se vor admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție și se va modifica în parte sentința, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamanți, ca prescrisă extinctiv pentru plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei octombrie 2004-aprilie 2005, și ca neîntemeiată pentru plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 1 mai 2005-31 decembrie 2007. Ca o consecință a respingerii acțiunii, se vor respinge și cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție. Se vor menține dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii și se va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.

La datele de 24.09.2008, 26.09.2008 și 29.09.2008, reclamantele, și au solicitat completarea sentinței nr. 21 din 04.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, motivat de faptul că instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor lor de chemare în judecată și de asemenea, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, care nu a fost obligat alături de ceilalți pârâți la plata drepturilor datorate.

Cererile au fost întemeiate pe dispozițiile art. 281²Cod proc. civilă.

Prin "decizia" nr. 50 din 30.09.2008, Curtea de APEL IAȘIa admis cererile de completare a sentinței civile nr. 21 din 04.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, formulate de reclamantele, și în sensul că:

"Admite în parte acțiunea formulată de reclamantele, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Direcția Națională Anticorupție, B, cu Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Economiei și Finanțelor.

Obligă pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Direcția Națională Anticorupție, B, Consiliul Superior al Magistraturii la plata, către reclamantele, și diferențelor de salarii, calculate pe baza următoarelor valori de referință sectorială:

- pentru perioada 1 mai 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;

- pentru perioada 1 februarie 2006 - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;

- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;

- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 31 septembrie 2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;

Respinge cererile reclamantelor privind recalcularea drepturilor salariale pe baza valorii de referință sectorială pentru perioada octombrie 2004 - 31 aprilie 2005.

Admite cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție.

Obligă Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare efectuării plăților sumelor rezultate din prezenta hotărâre completatoare."

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin sentința civilă nr. 21 din 04.09.2008, a omis a se pronunța asupra tuturor părților din cererea introductivă, fiind reluate ulterior considerentele acestei sentințe.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termen legal, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii.

În recursul formulat, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție invocă, pe lângă motivele invocate și în recursul declarat împotriva sentinței nr. 21 din 4.09.2008, prezentate anterior, nulitatea absolută a "deciziei" nr. 50 din 30.09.2008, în condițiile art. 304 pct. 5 Cod proc. civilă, precum și necompetența Curții de APEL IAȘI, decizia fiind pronunțată cu încălcarea competenței Înaltei Curți de Casație și Justiție în condițiile art. 304 pct. 3 Cod proc. civilă.

În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod proc. civilă, Consiliul Superior al Magistraturii invocă, în primul rând, excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la reclamanta, care ocupă funcția de grefier în cadrul DIICOT-Biroul Teritorial Iași.

Pe fondul cauzei, se arată că, în cazul judecătorilor și procurorilor, au fost respectate dispozițiile legilor speciale de salarizare, inclusiv cele referitoare la valoarea de referință sectorială. Nu poate fi reținută nici discriminarea salarială între puterile statului, întrucât egalitatea drepturilor salariale trebuie să existe doar pentru categorii de personal ce desfășoară o muncă egală.

Mai mult, prin admiterea acțiunii, instanța de judecată prevede o altă modalitate de stabilire a salariului decât cea prevăzută de lege, ceea ce vine în contradicție cu decizia Curții Constituționale.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și hotărârea primei instanțe, prin prisma criticilor formulate de recurenți, Curtea constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:

Hotărârea pronunțată de către Curtea de APEL IAȘI, care a soluționat, în primă instanță, în complet format din doi judecători și doi asistenți judiciari, cererile de completare a sentinței nr. 21 din 4.09.2008 a aceleiași instanțe, este o sentință, în conformitate cu prevederile art. 255 alin. 1 Cod proc. civilă. Decizii sunt hotărârile prin care se soluționează apelul, recursul și recursul în interesul legii, iar denumirea "decizie", din preambulul hotărârii nr. 50 din 30.09.2008, este o eroare materială evidentă, care nu atrage nulitatea hotărârii pronunțate, care este o sentință, nu o decizie, cum eronat s-a trecut în preambul. Așadar, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod proc. civilă, iar competența de soluționare a cererilor de completare aparține instanței care a pronunțat hotărârea a cărei completare se solicită, nu instanței ierarhic superioare, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 3 Cod proc. civilă.

Cu privire la calitatea procesuală pasivă a recurentului Consiliului Superior al Magistraturii, se reține că intimata reclamantă este salariata DIICOT-Biroul Teritorial Iași, deci recurentul nu este titularul obligației de plată a drepturilor salariale cuvenite acesteia, excepția invocată fiind întemeiată.

Prin acțiunea introductivă, reclamantele intimate au solicitat plata unor diferențe salariale rezultate din corectarea valorii de referință sectorială prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată periodic în beneficiul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.

Intimatele reclamante au solicitat plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data de 1.10.2004, însă acțiunea a fost formulată la data de 18.04.2008, când era împlinit termenul de prescripție extinctivă pentru drepturile salariale succesive aferente perioadei octombrie 2004-aprilie 2005.

În ceea ce privește întreruperea termenului de prescripție, Curtea constată că, în cazul drepturilor salariale, sunt incidente dispozițiile speciale ale art. 166 alin. 2 Codul muncii.

Prin urmare, excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată, prima instanță aplicând greșit prevederile legale care reglementează întreruperea termenului de prescripție.

Este evident că salarizarea nediscriminatorie, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere pentru respectarea prevederilor constituționale.

În plus, se are în vedere și faptul că valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului din puterea judecătorească a fost majorată anual.

În consecință, față de considerentele expuse, avându-se în vedere și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 Cod proc. civilă, se vor admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii și se va modifica în parte sentința, în sensul că se va respinge acțiunea formulată de reclamante, ca prescrisă extinctiv pentru plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei octombrie 2004-aprilie 2005, și ca neîntemeiată pentru plata diferențelor de drepturi salariale aferente perioadei 1 mai 2005-31 decembrie 2007. Ca o consecință a respingerii acțiunii, se vor respinge și cererile de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție. Se vor menține dispozițiile sentinței care nu contravin prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâții Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 21 din 4.09.2008 a Curții de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâții Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții, ( ), I, ROMI, I, IA, ȘI, ÎN CALITATE DE MOȘTENITORI AI LUI, ÎN NUME, ÎN CALITATE DE MOȘTENITOR A LUI, I, AN, R, A, G, ( ), AN, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL IAȘI, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, B, CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, ca prescrisă extinctiv pentru drepturile salariale aferente perioadei octombrie 2004-aprilie 2005 și ca neîntemeiată pentru drepturile salariale aferente perioadei 1 mai 2005-31 decembrie 2007.

Respinge cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva aceleiași sentințe.

Admite recursul declarat de pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 50 din 30.09.2008 a Curții de APEL IAȘI, sentință pe care o modifică în parte:

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Respinge acțiunea formulată de reclamanții, și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Direcția Națională Anticorupție, B, Consiliul Superior al Magistraturii și Ministerul Economiei și Finanțelor, ca prescrisă extinctiv pentru drepturile salariale aferente perioadei octombrie 2004-aprilie 2005 și ca neîntemeiată pentru drepturile salariale aferente perioadei 1 mai 2005-31 decembrie 2007.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 9 octombrie 2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier,

- -

Red./Tehnored.

30.10.2009- 02 ex.

Președinte:Carmen Bancu
Judecători:Carmen Bancu, Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu

#Judecator Carmen Bancu

Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 938/2009. Curtea de Apel Iasi

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 938/2009. Curtea de Apel Iasi