Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 95/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 95/2008

Ședința publică de la 03 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica

- - - președinte secție

- - - asistent judiciar

- - - asistent judiciar

- - - grefier

Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de reclamanta în calitate de succesoare a defunctului în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL HUNEDOARA și CURTEA DE APEL ALBA IULIA având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, se constată că s-a depus la dosar din partea pârâtului Ministerul Justiției B întâmpinare.

Instanța, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de soluționare și o lasă în pronunțare.

CURTEA DE APEL,

Deliberând, asupra acțiunii în conflict de drepturi de față;

Constată că prin acțiunea înregistrată la această instanță sub dosar civil nr-, prin trimitere spre competentă soluționare de la TRIBUNALUL HUNEDOARA conform Încheierii din 22.04.2008, urmare a intrării în vigoare a G nr. 75/2008, reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctului a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției B, Curtea de APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL HUNEDOARA solicitând:

Obligarea pârâților la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art.47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organizarea judecătorească, republicată și modificată, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare, începând cu data de 01.09.2004 și până la data de 07.03.2007, actualizate de la data scadenței și până la data plății efective;

Obligarea pârâtei Curtea de APEL ALBA IULIA la efectuarea cuvenitelor mențiunii în carnetul de muncă.

În motivarea acțiunii sale reclamanta arată că, este susccesoarea def., care a avut calitatea de asistent judiciar la TRIBUNALUL HUNEDOARA și că în această calitate este îndreptățită potrivit prevederilor legale la plata sporului pretins prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996.

În drept sunt invocate dispoz. art. 47 din Legea nr. 50/1996 introdus prin norme constituționale, Legea nr. 24/2000, art. 2 Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice, art. 1 alin.1 din primul Protocol Adițional; Hotărârea nr. 38/30.01.2007 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

S-au depus acte de stare civilă pentru a justifica calitatea procesual activă. (13-17)

Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâtul Ministerul Justiției B solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată, argumentând că art.47 din legea nr.50/1996 nu se referă la asistenți judiciari și că drepturile acestora au fost stabilite prin nr.OUG177/2002 care nu face referire la sporul de stres de 50%.

Prin întâmpinarea depusă de Curtea de APEL ALBA IULIA se solicită respingerea acțiunii, invocându-se lipsa calității procesual pasive a cestei instituții.

CURTEA, analizând actele și lucrările dosarului în raport cu dispozițiile legale incidente constată următoarele:

Cu referire la excepția lipsei calității procesuale invocate de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA urmează a fi respinsă, raportat la capătul 2 de acțiune vizând mențiunile în carnetul de muncă, această pârâtă fiind ceea care ține evidența acestor carnete de muncă și efectuează mențiunile corespunzătoare.

Cu referire la excepția prescripției ce se impune a fi invocată din oficiu, este de reținut că pretențiile reclamantei care exced termenului general de prescripție prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 168/1958, pentru perioada 01.09.2004-13.03.2005, raportat la data înregistrării acțiunii ( 14.03.2008) sunt prescrise.

Pe fondul cauzei, prin Decizia nr. XXI (21)/10.03.2008 pronunțată de J- secțiile Unite în dosar nr. 5/2008 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă J s-a statuat că" În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

În considerentele acestei decizii se reține că " Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă. .inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.

Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinată de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, și, respectiv, ale art. 231 din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000. .

Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. (3) din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței [art. 108 alin. (3), în forma republicată în 2003 Constituției României].

Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă incontestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231 din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege."

Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.

Apărarea pârâtului Ministerul Justiției în sensul că această normă legală vizează doar magistrații și personalul auxiliar de specialitate urmează a fi înlăturată ca nefondată, deoarece reglementarea acestui spor a privit întreg personalul din sistemul judiciar inclusiv instituția asistentului judiciar, instituție nou creată în anul 2000 cărei salarizare s-a făcut prin raportare la JUDECĂTORI: Ana Doriani, Manuela Stoica, Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță

Mai mult atât în cursul anului 2002 prin nr.OUG20/2002 acestei categorii profesionale i-a fost recunoscută ca vechime în magistratură perioada în care au funcționat ca asistenți judiciari și magistrați consultanți, or potrivit art. 58 din legea nr. 50/1996 " drepturile prevăzute în prezenta lege pentru magistrați se acordă și personalului de specialitate juridică asimilat magistraților, potrivit prevederilor legii nr. 92/1992, republicată, cu modificările ulterioare".

De asemenea, potrivit nr.OUG27/2006 privind salarizarea si alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor si altor categorii de personal din sistemul justiției asistenții judiciari beneficiază in mod corespunzător de drepturile enumerate de art.16, prevăzute magistraților.

Așadar, cum Jas tabilit forța interpretării judecătorești dată dispozițiilor art. 47 din Legea nr.50/1996, curtea constată că acțiunea reclamanților fundamentată juridic pe acest text de lege,este temeinică și legală urmând a fi admisă ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta în calitate de succesoare a defunctului cu domiciliu în D, str. - -, Bl.1,. A,.4 jud. H împotriva pârâților Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, TRIBUNALUL HUNEDOARA cu sediul în D,-, jud. H și Curtea de APEL ALBA IULIA cu sediul în A I, P-ța -, nr. 1, jud. și în consecință:

Obligă pârâții să plătească reclamantei sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50 %, prev. de art. 547 din Legea 50/1990, calculat la indemnizația brută lunară de încadrare al defunctului începând cu 14.03.2005 până la 7.03.2007 actualizând cu rata inflației de la data scadenței și până la data plății efective.

Obligă pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al defunctului conform prezentei.

Respinge pretențiile formulate de reclamantă pentru perioada 1.09.2004 - 13.03.2005, ca fiind prescris.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 03 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR 3: Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță

ASISTENȚI JUDICIARI,

GREFIER,

Red.

Tehnored. 12.11.2008

Președinte:Ana Doriani
Judecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Sebastian Nașcu Mihai Pașca Elena Truță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi salariale ale personalului din justiție. Sentința 95/2008. Curtea de Apel Alba Iulia