Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 972/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 972/2009
Ședința publică de la 12 Octombrie 2009
Completul compus din
PREȘEDINTE: Doriani Ana JUDECĂTOR 2: Stoica Manuela
- --președinte secție
- - -JUDECĂTOR 3: Cismaru Monica
-grefier
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.598/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Având în vedere că judecător, planificată în ședința de judecată s-a abținut de la judecarea cauzei, completul de judecată a fost constituit conform procesului verbal de incidență procedurală încheiat la 12 octombrie 2009.
S-a făcut referatul cauzei după care se constată că s-a solicitat judecarea în lipsă împrejurare față de care instanța lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursurilor de față;
În deliberare se constată că prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, sub dosar civil nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL ALBA IULIA și TRIBUNALUL ALBA solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța::
- să fie obligați pârâții la plata drepturilor bănești, reprezentând prima de concediu aferentă anului 2005, actualizată cu indicele la data plății efective;
- să fie obligată pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a avut, în perioada 7.06.2004-15.10.2005, calitatea de judecător la udecătoria Alba Iulia și că în această calitate este îndreptățită, potrivit prevederilor legale, la plata primei de concediu pretinse pe anul 2005.
În drept, sunt invocate dispozițiilor nr.OG137/2000, practica Curții Constituționale (deciziile nr.20/02.02.2000 și 135/05.11.1996 ) și a Curții Europene a Drepturilor Omului ( cazul Marks contra Belgiei,1979).
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa solicitat respingerea acțiunii, invocându-se lipsa calității procesual pasive a acestei instituții.-9.
Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul Ministerul Justiției B a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, argumentând că situația descrisă de reclamantă nu se înscrie în cadrul nr.OG137/2000, care sancționează tratamentele discriminatorii, și că prin Decizia nr. XXIII/2005, J a statuat că dreptul magistraților salarizați în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2005.- 10-12 și 18-20.
Prin sentința civilă nr.598/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba, s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA.
Pe fond, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Curtea de APEL ALBA IULIA, Ministerul Justiției și Tribunalul Alba, și pe cale de consecință:
- pârâții au fost obligați în solidar să plătească reclamantei drepturile bănești cuvenite acesteia, cu titlu primă de vacanță egală cu indemnizația brută lunară, din luna anterioară plecării în concediu de odihnă corespondent anului 2005, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data plății efective;
- pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa fost obligată să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantei.
Pentru a hotărî în acest mod, prima instanță reținut, în ce privește excepția invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIA că este neîntemeiată, deoarece acestei pârâte îi revine, potrivit competențelor atribuite prin Legea nr. 303/2004, sarcina de a păstra și completa carnetele de muncă ale judecătorilor din raza sa de competență.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că reclamanta a avut calitatea de judecător la udecătoria Alba Iulia, în perioada 7.06.2004-15.10.2005, că drepturile salariale așa cum au fost ele expres prevăzute de lege nu pot forma obiectul vreunei renunțări sau limitări și că din coroborarea actelor normative ulterioare Legii nr.50/1996, rezultă că suspendarea aplicării art.41/1 din Legea nr.50/1996, nu echivalează cu suprimarea expresă a dreptului reclamantei la prima de concediu pe anul 2005 deoarece suspendarea exercițiului dreptului la primele de concediu nu echivalează cu însăși înlăturarea acestui drept.
Referitor la Decizia nr. XXIII/2005 pronunțată de -Secțiile Unite, instanța de fond a constatat că această decizie are forță obligatorie doar în ce privește primele de vacanță pe anii 2001-2004, nu și în ce privește acordarea acestui drept ulterior, respectiv în anul 2005.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul de 10 zile prevăzut de art.80 din Legea nr.168/1999, pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL ALBA IULIA, ambii criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor sale de recurs, pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa criticat soluția instanței de fond, sub aspectul greșitei respingeri a excepției lipsei calității procesuale pasive. Sub acest aspect, recurenta a susținut că nu are nici calitatea de angajator la reclamantei și nici atribuții în privința stabilirii indemnizațiilor judecătorilor.
În drept, a invocat art.304 pct.9 Cod proc.civ.
În recursul său, pârâtul Ministerul Justiției a susținut că soluția instanței de fond se întemeiază pe interpretarea greșită a dispozițiilor legale în materie precum și a Deciziei nr. XXIII/2005 a -Secțiile Unite care, admițând recursul în interesul legii promovat de Procurorul General, a stabilit că magistrații sunt îndreptățiți la acordarea primelor de concediu numai pentru anii 2001-2002.
Sub acest aspect recurentul pârâta a arătat că în considerentele acestei decizii, obligatorii pentru instanțe, s-a statuat că dreptul la prima de concediu al magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr.50/1996, a încetat să mai subziste, el nemaiputând să fie pretins, cu începere din 1.01.2003.
Cât privește incidența nr.OUG146/2007, recurentul pârât a arătat că prevederile acestui act normativ nu fac referire la categoria profesională a magistraților deoarece categoriile de personal bugetar care beneficiază de acordarea primelor de concediu potrivit acestei ordonanțe de urgență sunt enumerate limitativ, în art.2 alin.1.
Prin urmare, recurentul a apreciat că din moment ce nr.OUG177/2002, care a fost legea specială de salarizare a magistraților, nu a mai prevăzut beneficiul acordării primei de concediu până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, respectiv nr.OG27/2006 aprobată prin Legea nr.45/2007, dreptul la prima de concediu pe perioada 2003-2006 nu a avut temei legal, nefiind prevăzut prin lege specială, și deci nu putea fi acordat reclamantei.
În drept, a invocat art.304 pct.9 Cod proc.civ.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma criticilor formulate și conform art.304/1 Cod proc.civ. precum și din oficiu, În limitele prevăzute de.306 alin.2 Cod proc.civ. se constată că ambele recursuri sunt fondate din următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Curtea de APEL ALBA IULIAa fost corect respinsă din moment ce această pârâta are calitatea de operator în carnetele de muncă ale judecătorilor.
Pe fondul cauzei însă susținerile critice invocate de pârâții sunt întemeiate, pentru următoarele motive:
Reclamanta a avut calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Alba Iulia iar pretențiile deduse judecății și le fundamentează pe discriminarea în raport de dispozițiile nr.OUG146/19.12.2007, act normativ care vizează alte categorii profesionale, așa cum reiese expres din conținutul art. 1 alin.2 al acestui act normativ,respectiv funcționarii publici.
Potrivit nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, prin discriminare se înțelege " orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate- precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.".
Conform art.1 alin.3 din OG.nr.137/2000" exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile". Prin urmare, nu orice diferență de tratament semnifică discriminare iar pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial. Dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, trebuie ca ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. În mod evident, exercitarea unor drepturi se referă la modul de aplicare a unor dispoziții legale care instituie acele drepturi, iar nu la examinarea soluțiilor legislative alese de către legiuitor.
În afara legii, nu putem vorbi de discriminare, în sensul nr.OG137/2000, cu modificările și completările ulteriore.
Prin urmare, modul de stabilire prin lege a unor drepturi în favoarea unor categorii profesionale nu este o problemă ce poate fi apreciată din punct de vedere al discriminării, depășind cadrul legal reglementat prin nr.OG137/2000.
diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categoriile profesionale distincte-magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariații etc.
Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebire dintre aceste grupuri.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001). Prin Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.- și 318/2007 Colegiul Director s-a reținut că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluției să se încalce principiul egalității. Totodată Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări.
În același sens, jurisprudența Curții Constituțională este constantă în sensul că" prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative"- Decizia nr. 819/03.07.2008 publicată în Of. nr. 537/16.07.2008.
Perioada în care exista dreptul la primă de concediu acordat magistraților în temeiul art.41/1 alin.1 din Legea nr. 50/1996 a fost stabilită, cu forță obligatorie prin Decizia nr. XXIII pronunțată de J - Secțiile Unite, în dosar nr. 31/2005 în soluționarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Prin această decizie, instanța superioară a statuat că " în aplicarea dispozițiilor art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, magistrații și personalul auxiliar au dreptul la prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv la o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, cu salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, numai pentru anii 2001 și 2002, astfel cum a fost reglementată prin dispoziția legală menționată".
În considerentele acestei decizii se reține că " de la data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare nr.OUG 177/2002 erau abrogate implicit și dispozițiile art. 41/1 alin. 1 din legea nr. 50/1996 referitoare la dreptul magistraților și celorlalte categorii de personal salarizat în baza acestei legii la o primă pentru perioada concediului de odihnă".
În raport de această situație, dreptul magistraților și a celorlalte categorii de personal, salarizat în baza Legii nr. 50/1996 a încetat să mai subziste, nemaiputând să fie pretins cu începere de la 01.01.2003. S-a mai arătat, totodată, că efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul subiectiv pentru că "a considera astfel, înseamnă să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării acestui text și după abrogarea lui, ceea ce este de neconceput și inadmisibil"
Potrivit art. 329 alin. 3.pr.civilă " dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe", instituția recursului în interesul legii găsindu-și rațiunea în necesitatea formării și menținerii unei jurisprudențe unitare pe întreg teritoriul țării, astfel că deciziile pronunțate asupra recursurilor în interesul legii au valoarea unui izvor de drept secundar, apropiindu-se de actele normative, întrucât au caracter general - abstract și un caracter de obligativitate.
Chiar dacă instanța supremă face referire la perioada 2001- 2004, perioadă în care exercițiul dreptului de a încasa prima de concediu a fost suspendat prin nr.OUG 33/2001 și legile succesive privind bugetul de stat, obiectul deciziei îl reprezintă aplicarea dispozițiilor art. 41/1 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, introdus prin OG nr. 83/2000.
Față de cele de mai sus, în speță, este obligatorie dezlegarea acestei probleme de drept,respectiv faptul că dreptul reglementat de acest text de lege a încetat să mai subziste începând cu data de 01.01.2003 când a intrat în vigoare G nr. 177/2002 de abrogare implicită a dispozițiilor art. 41 indice 1 alin.1 din Legea nr. 50/1996.
Acest aspect este reținut în mod clar și neechivoc de către instanța supremă în decizia în interesul legii, așa încât interpretarea legii dată prin decizia sus menționata este relevantă și obligatorie, nu numai pentru perioada 2001-2004 ci și ulterioară acesteia.
În același sens este de reținut că prin nr.OG 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților - care constituie legea specială în domeniul salarizării acestei categorii profesionale ulterior Legii nr. 50/1996, nu s-a mai prevăzut dreptul la prima de concediu pentru magistrații, abia prin legea nr.45/60.03.2007 publicată în Of. nr.169/2007, de aprobare a G nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, acest drept fiind reglementat din nou.
Deci, pentru a beneficia de protecția legii interne precum și a normelor europene invocate de reclamantă, un drept trebuie să-și aibă izvorul într-un act normativ, or în lipsa normei legale care să reglementeze un atare drept pe perioada în discuție - 2005 - pretențiile reclamatei trebuiau respinse.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul nici a protecției prevăzute de art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale. Acest articol, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa (cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale".
În raport de cele ce preced, în temeiul art.312 alin.2 Cod proc.civ. Curtea va admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA și pe cale de consecință, va dispune modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL ALBA IULIA împotriva sentinței civile nr.598/21.05.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr- și în consecință:
Modifică sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanta împotriva pârâților Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL ALBA IULIA și Tribunalul Alba.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 12.10. 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.SM
Tehnored.TM/2 EX
Jud,
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
ÎNCHEIEREA NR. 262/R/CC/2009
Ședința Camerei de Consiliu din 12 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE:- - -judecător
- - -președinte secție
- - -judecător
- grefier
Pe rol se află soluționarea cererii de abținere formulată de judecător în cauza ce formează obiectul dosarului nr- privind pe reclamanta în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiție.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța constată cauza în stare de judecată și o lasă în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea depusă la dosar de judecător a solicitat a i se încuviința abținerea de la judecata acțiunii ce formează obiectul dosarului nr -.
In motivarea cererii judecător arată că are calitatea de reprezentat al recurentei Curtea de APEL ALBA IULIA.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.24 Cod procedură civilă și apreciind într-un sens mai larg interpretarea art. 6 al în vederea asigurării garanțiilor depline pentru desfășurarea unui proces echitabil în fața instanței imparțiale.
DISPUNE
Admite cererea de abținere formulată de judecător în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din 12 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Președinte:Doriani AnaJudecători:Doriani Ana, Stoica Manuela, Cismaru Monica
