Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 993/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA NR. 993/R-CM
Ședința publică din 22 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Daniel Radu judecător
JUDECĂTOR 2: Jeana Dumitrache
JUDECĂTOR 3: Florina Andrei
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, B,-, sector 5, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, B,-, sector 5 reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE, Rm.V, str.G-ral nr.17, județul V și CURTEA DE APEL PITEȘTI,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.313 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns consilier juridic pentru recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice, în baza delegației depusă la dosar, lipsă fiind recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL PITEȘTI, intimații-reclamanți șa, intimatul-pârât Tribunalul Vâlcea și expertul în domeniul discriminării Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice depune la dosar delegație de reprezentare și arată că nu mai are cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul recurentului-pârât Ministerul Finanțelor Publice solicită admiterea recursului său așa cum a fost motivat în scris, modificarea sentinței atacată și pe fond respingerea acțiunii formulată de reclamanți față de Ministerul Finanțelor Publice ca nefondată. Cu privire la celelalte recursuri, solicită admiterea acestora așa cum au fost formulate.
CURTEA:
Constată că, rin p. acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr- reclamanții, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Vâlcea, Ministerul Economiei și Finanțelor și Curtea de APEL PITEȘTI, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, să dispună obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a echivalentului stimulentelor primite în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților, din cadrul Ministerului Justiției, cu titlu de despăgubiri, în temeiul art. 21 din nr.OG137/2000, sumă actualizată la data plății, precum și la plata dobânzii legale la sumele solicitate, potrivit nr.OG9/2000, de la data nașterii dreptului la acțiune, precum și la plata eventualelor cheltuieli de judecată.
În motivare s-a arătat că, așa cum rezultă din adresele nr.42140, 42717/30.04.2008, emise de Ministerul Justiției, ca urmare a solicitării unor informații de interes public de Asociația Judecătorilor din Oltenia, în perioada 2006-2008, au fost acordate în repetate rânduri stimulente personalului din cadrul Ministerului d e Justiție, din fondul constituit potrivit art. 25 alin.2 din Legea nr.147/1997. În acest sens au depuse ca dovadă la dosar mai multe ordine emise de Ministerul Justiției.
Reclamanții au precizat că potrivit normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art.25 alin.2 din Legea nr.146/1997, cu modificările și completările ulterioare, pentru stimularea personalului din sistemul justiției, aprobate prin nr.1008/C/19 mai 2006, fondul destinat stimulării personalului din sistemul justiției se constituie din diferența de 75% din recuperarea sumelor din cheltuieli judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, precum și din amenzile judiciare.
S-a arătat că sumele constituite în acest fel se utilizează pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu.
Că, epartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite.
Că, repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanțelor judecătorești se face pe ordonatori secundari și terțiari de credite, prin ordin al ministrului justiției, ținându-se seama, în principal, de gradul de colectare a acestor sume la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Față de împrejurarea că, deși se află în aceeași situație (categoria profesională a magistraților sau asimilaților magistraților), magistrații au fost salarizați inegal, astfel că reclamanții apreciază prezentul litigiu ca fiind un conflict de drepturi, având ca obiect plata de despăgubiri rezultate din existența acestei discriminări. În acest sens se menționează că, deși atât magistrații cât și personalul asimilat magistraților, potrivit Normelor interne au drepturi egale în ceea ce privește repartizarea de stimulente, tratamentul cu privire la acordarea acestora nu a fost egal. Astfel, învederat faptul că magistrații și personalul auxiliar de specialitate din instanțe nu au beneficiat și nu beneficiază de asemenea sume considerabile, în raport cu munca efectivă și responsabilitatea acesteia, sumele fiind ridicol de mici în comparație cu cele acordate personalului din Ministerul Justiției prin ordinele depuse la dosar.
De asemenea, s-a mai arătat că eventualele susțineri ale Ministerului Justiției, în sensul că nu există un drept al personalului din sistemul justiției și inclusiv al reclamanților la acordarea de stimulente, ci doar o posibilitate de a acorda premii sau stimulente, nu pot fi luate în considerare. S-a menționat că ceastă posibilitate a ordonatorilor de credite de a premia doar anumite categorii de personal nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2, dar care produc efectele unei discriminări directe.
Referitor la tratamentul discriminatoriu s-a menționat că este evident, întrucât Ministerul Justiției nu dovedește criteriile avute în vedere la acordarea stimulentelor în discuție exclusiv asimilaților magistraților, salariați întocmai ca și magistrații, dar stimulați în mod discriminatoriu cu sume importante, fiind exclusă de la acordarea stimulentelor întreaga categorie a magistraților, indiferent de calificativele anuale obținute, rezultatele meritorii, complexitatea sarcinilor de serviciu, modul de îndeplinire a acestora, ori calitatea activității desfășurate.
În susținerea acțiunii, au fost invocate prevederile art.14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, ratificată de România prin Legea nr.30/1994, art.1 din Protocolul nr.12 la Convenție, precum și prevederile art.21 alin.1 din nr.OG137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările ulterioare.
Prin încheierea nr.104, pronunțată la data de 3.07.2008, Tribunalul Vâlceaa scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul la Curtea de APEL PITEȘTI, competentă să soluționeze pricina în conformitate cu dispozițiilor art.1 din nr.OUG75/2008 și nr.OG8/2007.
În același dosar s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către intervenienții, G, (), -, -, I, - și scu
Prin încheierea pronunțată la data de 8.12.2009, Curtea de APEL PITEȘTIa dispus disjungerea cauzei cu privire la cererile de intervenție depuse la filele 212, 219 și 277 și formarea unui nou dosar. În prezenta cauză a fost menținută doar cererea de intervenție formulată de intervenienta scu
Prin încheierea pronunțată la data de 28.01.2009, de Curtea de APEL PITEȘTI, s-a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea acesteia spre competență soluționare Tribunalului Vâlcea, reținându-se în considerente că prin decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale dispozițiile Ordonanței nr. 75/2008 au fost declarate neconstituționale.
În cauză a formulat întâmpinare pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin care s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, întrucât între părțile în litigiu și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă.
S-a susținut că reclamanții s-au îndreptat pretențiile în mod corect și legal împotriva Ministerului Justiției, întrucât plata salariului și a altor drepturi salariale este în sarcina acestuia. S-a menționat că angajatorul reclamanților este Tribunalul Vâlcea, care avea obligația legală de a acorda drepturile salariale. Totodată s-a susținut că nu există hotărâre care să instituie obligativitatea acordării suplimentelor în sarcina Ministerul Economiei și Finanțelor, ci în sarcina persoanei juridice cu care reclamanții au raporturi de muncă, respectiv instituției căreia i se subordonează - Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI.
De asemenea, s-a menționat că, la propunerea ordonatorului principal de credite, Ministerul Economiei și Finanțelor va introduce modificările corespunzătoare în structura bugetului de stat și în volumul și structura bugetului Ministerului d e Justiție.
Ministerul Economiei și Finanțelor a învederat faptul că instanța trebuie să determine cadrul procesual și apoi să analizeze calitatea dreptului, respectiv dacă este sau nu actual, precum și sub aspectul prevederilor art.V alin.3 din nr.OUG75/2008.
S-a mai arătat că în cauză nu sunt incidente prevederile art.21 din nr.OG137/2000, nefiind vorba de un tratament diferențiat aplicat de Ministerul Justiției magistraților față de consilierii juridici din cadrul Ministerul Justiției, această diferență nefiind dovedită de reclamanți.
Cu privire la prevederile art.1 din nr.OG137/2000, republicată, s-a învederat că au fost declarate neconstituționale prin decizia nr.818/2008, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară, sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, Ministerul Justiției a formulat întâmpinare față de cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienta scu a, prin care a solicitat respingerea cererii, ca nefiind admisibilă în principiu.
La solicitarea instanței, pârâtul Ministerul Justiției a înaintat la dosar adresa nr-1/27.11.2008, prin care a comunicat care au fost criteriile de repartizare individuală avute în vedere la acordarea stimulentelor, menționând că acestea au fost stabilite prin art.3 din nr.1008/2006, respectiv: rezultatele meritorii în activitate care se apreciază, în principal, în raport de: numărul de dosare rulate, numărul de hotărâri pronunțate și numărul de ședințe la care au participat, complexitatea cauzelor soluționate, operativitatea în soluționarea cauzelor, în raport de volumul de activitate și complexitatea cauzelor; lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului; aportul direct în realizarea unor măsuri prevăzute în Strategia de reformă a sistemului judiciar.
Cu privire la celelalte categorii de personal, au fost precizate următoarele criterii de repartizare individuală: complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare; operativitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu; modul de îndeplinire a acestora, ori calitatea activității desfășurate; lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului; timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic; să aibă la ultima evaluare calificativul "foarte bine".
S-a mai arătat că pe lângă criteriile de mai sus șefii compartimentelor Ministerului d e Justiție, precum și ordonatorii secundari și terțiari, pot stabili și alte criterii obiective de repartizare individuală a stimulentelor.
Deliberând asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, după cum urmează:
Calitatea sa procesuală este justificată prin prisma dispozițiilor art.1 din nr.OUG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Ori potrivit disp.art.131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, iar în conformitate cu dispozițiile art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Potrivit disp.art.15 din HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, cum este Ministerul Justiției, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Nu se poate reține, așa cum susține pârâtul, că este deja obligat de lege să aloce fondurile necesare plății drepturilor solicitate de reclamanți, deoarece, la data intrării în vigoare a nr.OUG 75/2008, sumele solicitate de reclamanți nu erau prevăzute într-un titlu executoriu.
Prin sentința civilă nr.313/17 martie 2009, Tribunalul Vâlcea, Secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, a luat act de renunțarea la judecata cererii de intervenție formulată de intervenienta scu a și a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
S-a amis acțiunea civilă formulată de reclamanți și au fost obligați în solidar pârâții să plătească reclamanților câte 77.906 lei pentru fiecare, reprezentând echivalentul stimulentelor primite în perioada 2006 - 2008, de un consilier asimilat magistraților din Ministerul d e Justiție, conform raportului de expertiză întocmit în cauză, sumă actualizată în raport de indicele de inflație de la data efectuării plății.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor reținând următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.87 din Legea nr.303/2004 modificată și republicată, e p. durata îndeplinirii funcției, personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiției, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național de, Institutul Național de Expertize Criminalistice și din Institutul Național al Magistraturii este asimilat judecătorilor și procurorilor în ceea ce privește drepturile și îndatoririle.
Cu privire la drepturile salariale, nr.OUG 27/2006, modificată și republicată, reglementează salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari.
Reclamanții, în calitate de judecători și respectiv asistenți judiciari, în cadrul Tribunalului Vâlcea, au depus mai multe ordine emise de ministrul justiției, care atestă că, în intervalul 2006 - 2008, personalului asimilat magistraților le-au fost achitate lunar stimulente.
Potrivit dispozițiilor art.25 din Legea nr.146/1997, republicată, "in sumele realizate din cheltuielile judiciare avansate de stat din bugetele aprobate Ministerului Justiției și Ministerului Public pentru desfășurarea proceselor penale, care sunt suportate de părți sau de alți participanți la proces, în condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală, precum și din amenzile judiciare, un procent de 25% constituie venituri la bugetul de stat și se cuprind distinct în bugetul de venituri și cheltuieli al Ministerului Justiției. Executarea silită a debitelor se efectuează de organele de executare ale unităților teritoriale subordonate Ministerului Finanțelor Publice în a căror rază teritorială își are domiciliul sau sediul debitorul, potrivit legislației privind executarea silită a creanțelor bugetare.
Din diferența de 75% din sumele prevăzute la alin.(1) se constituie un fond cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției, în contul nr.119 01.07. "Fondul pentru stimularea personalului potrivit dispozițiilor legale".
Repartizarea veniturilor pe beneficiar se face în baza unor norme interne aprobate prin ordin al ministrului justiției.
Disponibilitățile de la finele anului se vor reporta în anul următor, pentru a fi cheltuite cu aceeași destinație."
În acest sens s-a emis Ordinul nr.1008/C/19 aprilie 2006 pentru aprobarea Normelor interne privind repartizarea fondului constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
Conform dispozițiilor art.2 din acest ordin, "sumele constituite potrivit art.1 se vor utiliza pentru stimularea judecătorilor, personalului auxiliar de specialitate, personalului economic, tehnic, administrativ și de serviciu din cadrul instanțelor judecătorești, a personalului Ministerului Justiției, al Institutului Național de, al Institutului Național de Expertize Criminalistice, precum și a personalului din Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu".
Așa cum s-a arătat și în adresa nr-1/27.11.2008, repartizarea sumelor pentru instanțele judecătorești și instituțiile subordonate Ministerului Justiției, destinate stimulării personalului, se face de către ordonatorul principal de credite. Repartizarea sumelor destinate stimulării personalului în cadrul instanțelor judecătorești se face pe ordonatori secundari și terțiari de credite, prin ordin al ministrului justiției, ținându-se seama, în principal, de gradul de colectare a acestor sume la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite.
Gradul de colectare la nivelul ordonatorilor secundari și terțiari de credite se determină prin raportul dintre totalul sumelor global colectate la nivelul tuturor ordonatorilor de credite și sumele colectate la nivelul fiecărui ordonator de credite, rezultate din evidența cheltuielilor judiciare (amenzi judiciare, cheltuieli din sumele avansate de stat) ale fiecărei instanțe judecătorești.
Cu privire la criteriile de repartizare individuală a stimulentelor pentru judecători, art.3 din Ordinul nr.1008/C/9.04.2006 prevede că acestea sunt:
a) rezultatele meritorii în activitate, care se apreciază, în principal, în raport de:
- numărul de dosare rulate, numărul de hotărâri pronunțate și numărul de ședințe la care au participat;
- complexitatea cauzelor soluționate;
- operativitatea în soluționarea cauzelor, în raport de volumul de activitate și complexitatea cauzelor;
b) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului;
c) aportul direct la realizarea unor măsuri prevăzute în Strategia de reformă a sistemului judiciar (de exemplu: implementarea de programe la nivelul instanțelor, participarea la procesul de formare a judecătorilor și procurorilor, participarea la elaborarea unor proiecte de acte normative în domeniu, perfecționarea sau pregătirea în domeniul tehnologiei informației etc.).
(2) Principalele criterii de repartizare individuală a stimulentelor pentru celelalte categorii de personal sunt:
a) complexitatea sarcinilor de serviciu potrivit fișei postului și modul de realizare a acestora;
b) operativitatea în îndeplinirea sarcinilor de serviciu;
c) lipsa unei sancțiuni disciplinare în cele 12 luni anterioare acordării stimulentului;
d) timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic;
e) să aibă, la ultima evaluare, calificativul "foarte bine".
În perioada ianuarie 2006 - aprilie 2008 Ministerul Justiției a emis mai multe ordine prin care s-a dispus acordarea unor stimulente lunare consilierilor juridici din cadrul Ministerului Justiției asimilați magistraților, stimulente față de care ordonatorul principal de credite nu a oferit elemente probatorii care să conducă la concluzia că fondurile au fost repartizate cel puțin cu respectarea principiului proporționalității.
Potrivit dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, fiind interzisă atât discriminarea directă, cât și cea indirectă.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar art.154 alin.3 din cod prevede că la stabilirea și acordarea salariului este interzisă orice discriminare.
Art. 26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege trebuie să fie garantat fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
În cauză, sunt îndeplinite cumulativ condițiile necesare existenței discriminării, în sensul arătat în doctrină și nr.OG 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În primul rând, tribunalul reține existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile, în discuție fiind categoria profesională a judecătorilor și cea a personalului de specialitate juridică (consilier juridic) asimilat magistraților din cadrul Ministrului Justiției. Atât judecătorii cât și personalul asimilat magistraților sunt beneficiarii unei indemnizații lunare de încadrare calculate potrivit dispozițiilor nr.OG27/2006 (art.3 și 8), precum și a unor stimulente acordate din fondul constituit, potrivit art. 25 alin. 2 din Legea nr. 146/1997, cu destinație specială pentru stimularea personalului din sistemul justiției.
În al doilea rând, se reține existența unui tratament diferențiat. Ori prevederile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în forma modificată prin Protocolul 12, garantează fără discriminare exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute de lege. În acest sens sunt și dispozițiile art.1 alin.2 lit.i din nr.OG137/2000.
Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat prin Decizia în interesul legii nr.VI/2007, cu forța obligatorie dispusă de art.329 alin.3 Cod procedură civilă, că "îndeplinirea cerinței de îmbunătățire substanțială a actului de înfăptuire a justiției, care impune criterii noi de competență și performanță pentru toate categoriile de magistrați, nu ar putea fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial în cadrul acestor categorii, determinate de o apreciere diferită a implicării magistraților și a responsabilității lor în înfăptuirea actului de justiție.
Mai mult, folosirea drept criteriu de diferențiere a tratamentului salarial pentru magistrați doar apartenența la anumite segmente restrânse de realizare a justiției, pe considerentul că domeniile în care ar activa ar reclama o specializare particularizată și un risc deosebit, nu se poate justifica atât timp cât varietatea infinită a situațiilor de coliziune cu legea ce se pot ivi și a tipului de reacție necesară pentru asigurarea ordinii de drept presupune eforturi chiar mai importante și riscuri profesionale mai accentuate în multe alte cazuri decât cele pentru care s-a instituit tratamentul salarial preferențial prin dispozițiile la care s-a făcut referire".
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit. e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus, au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță. Prin prezenta acțiune însă nu se urmărește anularea ori refuzarea aplicării unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și înlocuirea cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, ci dimpotrivă aplicarea unui text normativ în vigoare, respectiv o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000.
De asemenea, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002, prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În altă ordine de idei, instanța reține că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Față de considerentele expuse, rezultă că este discriminatorie diferențierea tratamentului salarial al judecătorilor de cel al consilierilor juridici din Ministerul Justiției asimilați magistraților, motivat de implicarea acestora din urmă în vederea integrării României în Uniunea Europeană la data de 1 ianuarie 2007, conform Notei nr.90328/19.10.2006 emisă de Ministerul Justiției, pentru activitatea depusă în cadrul comisiilor de evaluare Phare, precum și pentru informatizarea sistemului judiciar, potrivit Notei nr. -/7.12.2006 a Ministerului Justiției.
Ministerul Justiției nu a justificat excluderea de la acordarea stimulentelor a unei întregi categorii de personal, nefăcând dovada unor criterii obiective care să determine emiterea a numeroase ordine în perioada 2006-2008 pentru acordarea stimulentelor exclusiv personalului asimilat magistraților din cadrul Ministerului d e Justiție.
În lipsa unor atare dovezi, instanța, întemeindu-și raționamentul pe o comparație între situații în termeni de egalitate în materie de premiere sau de egalitate de tratament, face trimitere la cazul 127/92, în care Curtea Europeană de Justiție relevă faptul că reclamantul trebuie să evidențieze doar elementele de fapt, care, combinate, conduc la concluzia că există un aparent tratament inegal și că trebuie să se facă o comparație între situația reclamantului și cea a unei persoane similare, în fapt sau în teorie.
Tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută de ministrul justiției în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit. Nu se pune în discuție repartizarea individuală în cadrul fiecărei categorii de beneficiari a fondurilor alocate de ministru, pentru a se analiza în ce măsură criteriile ce stau la baza acordării stimulentelor au fost respectate.
Mai mult decât atât în procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității, care este unul dintre principiile generale pe care se întemeiază ordinea juridică comunitară.
Acest principiu presupune că derogările de la un drept individual cum ar fi egalitatea de tratament să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit.
Față de cele arătate, se constată că repartizarea fondurilor necesare stimulării magistraților și personalului asimilat acestora s-a făcut în mod discriminatoriu. În consecință, având în vedere dispozițiile art.27 alin. 1 din nr.OG137/2000, dispozițiile art.22 din OUG221/2008, modificată prin art.11 din nr.OUG4/2009, precum și dispozițiile art.12 din nr.OUG4/2009, urmează a fi admisă acțiunea în sensul obligării în solidar a pârâților să repare prejudiciul produs fiecăruia dintre reclamanți, prin plata unei despăgubiri constând în sume primite cu titlu de stimulente, în perioada 2006-2008 de un consilier juridic asimilat magistraților din cadrul Ministerului Justiției, sume ce vor fi actualizate cu indicele inflației de la data efectuării plății efective, având în vedere că reclamanții au suferit un prejudiciu prin neacordarea acestor sume în perioada menționată, ca urmare a devalorizării monedei naționale.
Conform raportului de expertiză depus la dosar, fiecărui reclamant îi revine câte 77.906 lei, reprezentând echivalentul stimulentelor primite de un consilier juridic asimilat magistraților pe perioada 2006-2008, sumă netă, care a fost actualizată la data de 30.11.2008, fiind aplicat indicele de inflație de la data plății efective.
Cu privire la cererea de intervenție formulată de intervenienta scu a, instanța în baza art.246 od procedură civilă, a luat act de renunțare la judecată, conform cererii din 16.03.2009.
Împotriva sentinței instanței de fond, în termen legal au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL PITEȘTI.
Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor Publice a invocat dispozițiile art.304 pct.6 și 9 Cod procedură civilă și a criticat sentința pentru următoarele considerente:
- prima instanță a pronunțat o soluție nelegală, deoarece a acordat ceea ce nu s-a cerut, în sensul că deși intimații-reclamanți au solicitat obligarea recurentului-pârât la alocarea sumelor pretinse cu titlu de stimulente, instanța l-a obligat în solidar cu ceilalți recurenți-pârâți, încălcând principiul disponibilității ce guvernează dreptul civil;
- sentința pronunțată de instanța de fond încalcă în mod flagrant dispozițiile deciziei Curții Constituționale nr.818/2008, potrivit cu care instanța judecătorească nu are competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, în plus, angajatorul nu este obligat să acorde stimulente tuturor magistraților, fără o justificare legitimă.
Recurentul-pârât Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art.304 pct.5 și 9 Cod procedură civilă și a criticat sentința instanței de fond pentru următoarele considerente:
- sentința pronunțată de prima instanță este nulă, deoarece s-a administrat proba cu expertiză contabilă, fără a fi pusă în discuția părților în contradictoriu, fără ca recurentul-pârât să fie citat la efectuarea expertizei, conform dispozițiilor art.208 Cod procedură civilă și evident fără a fi în măsură să formuleze obiecțiuni și apărări;
- soluția este nelegală prin faptul că instanța motivează pe nr.OG137/2000, ignorând în totalitate deciziile Curții Constituționale, respectiv nr.818 și urm./2008, potrivit cu care instanțele judecătorești nu au competența să anuleze sau să refuze aplicarea unor acte normative, considerând că sunt discriminatorii, acordarea stimulentelor este nelegală, fiind vorba de un drept salarial neprevăzut în legislația specifică, nefiind îndeplinite nici condițiile privind discriminarea, însă nici reglementările internaționale la care se raportează instanța de fond.
Recurenta-pârâtă Curtea de APEL PITEȘTIa criticat sentința instanței de fond în baza dispozițiilor art.304 pct.4 și 9 Cod procedură civilă, după cum urmează:
- instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul că acordând stimulente solicitate de intimații-reclamanți în lipsa unui drept prevăzut de lege a depășit puterea atribuției judecătorești și a intrat brutal în sfera legislativului;
- soluția pronunțată de instanța de fond este nelegală, nefiind îndeplinite criteriile de discriminare, potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, nefiind vorba de un drept recunoscut de lege, ignorându-se în totalitate deciziile Curții Constituționale nr.818 și urm. cât și convențiile internaționale, iar prin ordinul Ministrului Justiției s-au stabilit în mod concret criteriile ce urmează să stea la baza acordării stimulentelor, iar propunerile nominale și cuantumul sumelor fiind stabilite de colegiile de conducere ale instanțelor numai pe baza criteriilor prevăzute de normele aprobate prin acest ordin.
Examinând actele și lucrările dosarului și sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenții-pârâți, Curtea va constata că recursurile acestora sunt fondate și le va admite pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul Ministerului Finanțelor Publice, prima critică este fondată, deoarece în mod nelegal instanța de fond a procedat la obligarea în solidar a acestei instituții cu ceilalți recurenți-pârâți la plata stimulentelor pretinse, pe de o parte încălcând principiul disponibilității, deoarece intimații-reclamanți în cererea de chemare în judecată nu au solicitat așa ceva, știut fiind că solidaritatea nu se prezumă, iar pe de altă parte, fondul de premiere se află la dispoziția exclusivă a Ministerului Justiției, conform art.25 din Legea nr.146/1997, cu modificările ulterioare.
În ceea ce privește cea de-a doua critică, și aceasta este fondată și este de reținut că a fost invocată atât de către recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, cât și de recurenta-pârâtă Curtea de APEL PITEȘTI, situație față de care această critică va fi examinată și nu va mai fi reluată în recursul celorlalți recurenți-pârâți.
Astfel, instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală prin aceea că și-a motivat sentința pe dispozițiile nr.OG137/2000, reținând că intimații-reclamanți sunt discriminați față de consilierii juridici din cadrul Ministerului Justiției.
Pentru ca o faptă să poată fi calificată ca fiind discriminare, trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții, și anume: existența unui tratament diferențiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință și anume existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile; existența unui criteriu de discriminare, potrivit art.2 alin.1 din nr.OG137/2000, republicată.
Tratamentul diferențiat trebuie să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop să nu fie adecvate și necesare.
De asemenea, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege.
Așadar, nu orice diferență de tratament semnifică discriminare, iar pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat și injust, este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage ori comparabile în materie beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Instanța a ignorat astfel deciziile Curții Constituționale, respectiv nr.818 și urm./2008, prin care s-a constatat că sunt neconstituționale prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din nr.OG137/2000, în sensul că instanța judecătorească nu are competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, pretinzând că sunt discriminatorii.
Instanța de fond a ignorat în totalitate faptul că prin acordarea stimulentelor conform Ordinului Ministerului Justiției nu poate fi reținută o încălcare a dispozițiilor nr.OG137/2000, atâta vreme cât nu există un drept de a fi premiat ca drept recunoscut și protejat de lege, ci numai posibilitatea recunoscută prin lege ordonatorilor de credite de a acorda premii sau stimulente, însă numai cu îndeplinirea condițiilor stabilite prin respectivul ordin.
În plus, potrivit art.155 din Codul muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar premiile și stimulentele sunt concepute ca drepturi suplimentare care pot fi acordate salariaților numai după îndeplinirea anumitor criterii stabilite în mod exclusiv de către angajatori.
Trebuie observat faptul că nici Legea nr.146/1996 și nici normele aprobate prin Ordinul Ministerului Justiției nr.1008/C/2006, nu prevăd în nici un fel obligativitatea acordării stimulentelor întregului personal din cadrul instanțelor judecătorești, iar vocație la aceste stimulente o au numai cei care îndeplinesc criteriile menționate în dispozițiile legale.
Critica Ministerului Justiției cu privire la faptul că expertiza contabilă a fost efectuată fără ca această parte să fi fost citată și ca finalitate fără posibilitatea recurentului-pârât de a-și formula apărări, urmează a fi admisă pe cale de consecință, față de considerentele arătate pe larg și examinate în critica anterioară.
În ceea ce privește critica recurentei-pârâte Curtea de APEL PITEȘTI, prin care se invocă faptul că instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a intrat în sfera legislativului, aceasta urmează a fi respinsă ca nefondată, deoarece instanțele judecătorești sunt competente să se pronunțe în litigiile de muncă în baza dispozițiilor Legii nr.168/1999, dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești este prevăzut în Constituția României și în plus, intimaților-reclamanți le este asigurat dreptul la un proces echitabil și rezonabil și prin prisma dispozițiilor art.6 din CEDO.
Față de cele arătate mai sus, Curtea în baza dispozițiilor art.312 și art.316 Cod procedură civilă și art.291 din Codul muncii va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți și va modifica sentința în sensul că va respinge acțiunea formulată de intimații-reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE și CURTEA DE APEL PITEȘTI, împotriva sentinței civile nr.313 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții, pârâtul TRIBUNALUL VÂLCEA și expert în domeniul discriminării CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea formulată de intimații-reclamanți.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./25.05.2009
GM/4 ex.
Jud.fond:
Președinte:Daniel RaduJudecători:Daniel Radu, Jeana Dumitrache, Florina Andrei
