Drepturi salariale (banesti). Decizia 1014/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR.886,- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1014
Ședința publică din data de 13 mai 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Lucian
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de reclamanta, cu domiciliul în municipiul P, -, bloc 149,. C, etaj 5,. 109, jud. P, împotriva sentinței civile nr.48 din data de 6 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-- 14, sector 5, Parchetul de pe lângă Tribunalul București,--3, sector 3, B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- A, județ P și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, str. -, nr. 17, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin P, cu sediul în P,-, județ
Cerere de recurs scutită de la plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova reprezentat de consilier juridic ,conform delegației depusă la dosar, lipsind recurenta reclamantă și intimații pârâți pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul București și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care,
Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin Serviciul Registratură,sub nr.9762 din data de 11 mai 2009, întâmpinare formulată de intimatul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
nstanța ia act de declarația reprezentantului intimatei pârâte,în sensul că nu mai are alte cereri de formulat și față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată acordă cuvântul în fond.
Consilier juridic pentru intimata pârâtă Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, având cuvântul în fond solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub numărul -, pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta a chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor prin P, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună plata drepturilor salariale reprezentând sporul de vechime pentru perioada efectiv lucrată în perioada 1 noiembrie 2000-31 decembrie 2002.
De asemenea, s-a solicitat ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă.
În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat că este procuror fiind în această funcție și în perioada anilor 2000 - 2002, că a beneficiat de primirea sporului ce constituie vechime în profesia de magistrat, pentru perioada 2003 - martie 2007, fiind privată de plata drepturilor cuvenite pentru perioada 1 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2002.
S-a arătat că, potrivit dispozițiilor din Legea nr. 50/1996, magistrații au beneficiat pe lângă alte drepturi salariale și de sporul de vechime în muncă, astfel cum a fost reglementat și prin art. 42-44 din Legea nr. 92/1992, republicată. Din interpretarea textelor de lege se poate stabili că, legiuitorul a făcut distincție între sporul de vechime acordat în funcție de numărul de ani lucrați efectiv și sporul de stabilitate acordat în raport de vechimea efectivă în funcția de magistrat.
Prin OG. 83/2000, sporul de vechime nu a mai fost acordat magistraților, fiind acordat doar personalului auxiliar de specialitate.
Prin eliminarea aplicării prevederilor legale ale Legii nr. 50/1996, respectiv a acordării sporului de vechime și magistraților, s-a creat un tratament discriminatoriu și a avut ca efect, restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitate în activitatea economică și în materie de angajare și profesie, astfel cum s-a stabilit și prin art. 6 din OG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
De asemenea, prin Hotărârea nr. 170 din 6 iulie 2006, Colegiul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat existența unui tratament diferențiat, discriminatoriu, între categoriile profesionale aparținând aceluiași sistem, în legătură și cu acordarea sporului de vechime în muncă, fiind recomandată înlăturarea tratamentului discriminatoriu.
A învederat că, neacordarea acestui spor de vechime a plasat categoria magistraților într-o situație discriminatorie față de alte categorii profesionale, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 6 din Codul Muncii și art. 1 alin. 2 lit. e) pct. 1 din OG nr. 137/2000.
În sensul dreptului la acordarea sporului de vechime s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin decizia nr. XXXVI din 7 mai 2007, pronunțată în dosarul nr. 4/2007:"Dispozițiile art.33 alin. 1 din Legea nr. 50/1996, în raport de prevederile art. 1 pct. 32 din OG nr. 83/2000, art. 50 din OUG nr. 177/2002 și art. 6 alin. 1 dinOUG nr. 160/2000, se interpretează în sensul că - Judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul de vechime în muncă, în cuantumul prevăzut de lege".
Dreptul la sumele solicitate pentru sporul de vechime neacordat, rezultă și din reglementarea art. 38 din Codul Muncii potrivit căreia,drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.Potrivit acestui text de lege, ne aflăm în situația unui drept derivat dintr-un raport juridic de muncă, care, odată câștigat, nu mai poate fi anulat.
Referitor la excepția prescripției, s-a menționat că nu operează prescripția dreptului la acțiune deoarece, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia prescripția dreptului la acțiune a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție.
In acest context s-au invocat și dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, care reglementează întreruperea curgerii termenului de prescripție prin aceea că prescripția se întrerupe prinrecunoașterea dreptuluia cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția.
Asemenea acte de recunoaștere, pe lângă decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 7 mai 2007, au fost: adrese ale Ministerului Justiției către Ministerul Finanțelor Publice în vederea obținerii fondurilor necesare plății; includerea în Angajamentul cu ocazia încheierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană a "obligației de plată a drepturilor salariale restante și asigurării salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar"; includerea în Strategia de reformă a sistemului judiciar (HG nr. 232/2005) a măsurii vizând plata drepturilor salariale restante (inclusiv pentru personalul care nu are hotărâri judecătorești) și eliminarea discriminării.
Consecința unei asemenea întreruperi a dreptului la acțiune este reglementat de art. 17 alin. 1 și alin. 2 din Decretul nr. 167/1958, constând, în esență, în ștergerea prescripției anterioare și începerea unui nou termen de prescripție, respectiv de la data de 7 mai 2007.
S-au invocat și dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000, care face referire la faptul că, în toate cazurile de discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun, fiind vizat dreptul substanțial.
Ca urmare, sub aspect procedural, dreptul la formularea pretențiilor, respectiv termenul de 3 ani (prevăzut de art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958) curge de la data când a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba cât și pe cel care răspunde pentru ea, respectiv, data de 7 mai 2007 când, Secțiile Unite ale înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XXXVI, a stabilit dreptul magistraților la sporul de vechime în muncă, prin interpretarea textelor de lege în materie, decizie care este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă.
Referitor la dreptul de acțiune, a invocat dispozițiile art. 21 alin. 1 din OG nr. 137/2000, care face referire la faptul că, în toate cazurile de discriminare, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun, fiind vizat dreptul substanțial. Sub acest aspect, pretențiile având natură salarială sunt incidente reglementările din dreptul comun.
P în numele Ministerului Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare la acțiunea promovata de către, nvocând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei si Finanțelor pentru următoarele considerente:
In speță, Ministerul Economiei si Finanțelor este un terț ce nu are atribuții privind angajarea si salarizarea reclamanților, neavând nici un fel de raporturi de muncă cu aceștia.
De asemenea, Ministerul Economiei si Finanțelor nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite (așa cum este Ministerul Public ) și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
Ministerul Economiei si Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, el doar răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, aceștia fiind cei care solicită, in baza bugetelor de venituri si cheltuieli întocmite, alocarea fondurilor necesare funcționării lor.
Faptul că ordonatorul principal de credite (in speță, Ministerul Public ) nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la obligarea Ministerul Economiei si Finanțelor la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă.
In același timp, atât Ministerul Economiei si Finanțelor cât și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art. 47, alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate și utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite".
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite in conformitate cu legea bugetară anuală, astfel încât este neîntemeiată aprecierea că Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie să fie parte in litigiu și să fie obligate la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamanți.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a formulat întâmpinare, prin care, față de data formulării acțiunii și în temeiul dispozițiilor art. 137 Cod procedură civilă, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei pentru perioada 01 noiembrie 2000 - 31 decembrie 2002, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 - privitor la prescripția extinctivă coroborate cu dispozițiile art. 3 alin. 1 din același act normativ "dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", respectiv în termen de 3 ani.
De asemenea, în conformitate cu prevederile art.137 cu aplicarea art. 158 din Codul d e procedură civilă, s-a invocat excepția necompetenței materiale a instanței, motivat de faptul că, potrivit dispozițiilor art. I din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/11 iunie 2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluționarea unor aspecte financiare în sistemul justiției, publicată în Monitorul Oficial al României nr-.462/20. VI.2008, Partea I:
"(1) Cererile având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, formulate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007 cu modificările ulterioare, sunt soluționate, în primă instanță, de curțile de apel.
(2) Recursul împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și Justiție. "
Dispozițiile citate, reglementând competența materială a instanțelor în materia specială a drepturilor salariale solicitate de personalul salarizat potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și potrivit Ordonanței Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, sunt norme de procedură, deci de imediată aplicare.
Pe fondul cauzei, s-a arătat că, potrivit Deciziei XXXVI, Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar ispozițiile art. 33 alin. l din Legea nr. 50/1996, în raport cu prevederile art. l pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, art. 50 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 și art. 6 alin. l din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 160/2000
s-au interpretat, în sensul că judecătorii, procurorii și ceilalți magistrați, precum și persoanele care au îndeplinit funcția de judecător financiar, procuror financiar, sau de controlor financiar în cadrul Curții de Conturi a României, beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
De asemenea, Ministerul Publica formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor întrucât, potrivit art. 131 pct. 1 din legea 304/2004 republicată, activitatea parchetelor și instanțelor este finanțată de la bugetul de stat.
Prin încheierea din 8 iulie 2008, Tribunalul Prahovaa dispus trimiterea cauzei spre competentă soluționare Curții de APEL PLOIEȘTI în baza OUG 75/2008, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI, sub nr-.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.48 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, s-a respins acțiunea față de acest pârât și cererea de chemare în garanție a acestuia ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a respins ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.
Pentru a pronunța această sentință, Curtea a reținut în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin P, că aceasta este întemeiată.
Astfel, raporturile juridice deduse judecății sunt raporturi specifice dreptului muncii, reclamantele solicitând, printre altele, plata unor sume de bani reprezentând c/val tichetelor de masă, decurgând din calitatea acestora de salariate în cadrul sectorului bugetar, învederând că fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul Judecătoriei sectorului 6 B, Ministerul Economiei și Finanțelor neavând calitatea de angajator, astfel încât nu poate fi obligat la plata unor sume de bani pentru salariații altor instituții publice.
Ministerul Economiei și Finanțelor nu are atribuții directe legate de plata drepturilor respective către reclamante, care nu îi sunt salariate, iar cele privind elaborarea proiectului bugetului de stat sunt determinate de propunerile pe care trebuie să le facă ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat.
Prin urmare, nu există identitate între persoana acestui pârât și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății, astfel încât Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin P și va respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție față de acest pârât ca fiind formulate împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
În ceea ce privește excepția prescripției acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea a constatat că acțiunea reclamantei a fost introdusă la data de 18.06.2008 și, ca atare, termenul de 3 ani prev. de art. 3 din 167/1958 se împlinește în ziua de 18.06.2005, astfel că perioada solicitată de reclamantă 01.11.2000-31.12.2002 este prescrisă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a acțiunii ca fiind prescrisă în raport de disp.art.8 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Apreciază recurenta că termenul de prescripție a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În aceste condiții, operează o întrerupere a cursului prescripției întrucât a intervenit recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, termenul de prescripție începând astfel să curgă de la data de 7 mai 2007.
A mai precizat recurenta că hotărârea nu este motivată și, invocând și dispozițiile nr.HG232/2005 a solicitat admiterea recursuluui, casarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Curtea examinând sentința recurată în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului precum și în raport de disp.art.3041Cod procedură civilă și de dispozițiile legale care au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Prima instanță a apreciat în mod corect că, în raport de disp.art.1 alin.1 din Decretul nr.167/1958 coroborat cu disp.art.3 alin.1 din același act normativ dreptul la acțiune pentru perioada 01.11.2000-31.12.2002 este prescris.
Prin urmare, prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale pe care le-a analizat în cuprinsul hotărârii.
Curtea nu poate reține critica privind incidența disp.art.16 din Decretul nr.167/1958, respectiv intervenirea întreruperii cursului prescripției extinctive în raport de decizia nr.XXXVI/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Astfel, recurenta a susținut în acțiunea introductivă că sporul de vechime în muncă stabilit de legislația anterioară a fost înlăturat prin abrogarea instituită de OG83/2000 astfel încât nu a mai avut posibilitatea concretă și efectivă de a solicita recunoașterea acestui drept în instanță.
Referitor la indicarea ca temei al acțiunii a deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii, Curtea reține că art.329 alin.3 Cod procedură civilă dispune că soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese. Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Prin decizia invocată, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și a stabilit că dispozițiile art.33 alin.1 din Legea 50/1996 în raport cu prevederile art.1 pct.32 din OG83/2000, art.50 din OUG 177/2002 și art.6 alin.1 din OUG 160/2000 se interpretează că magistrații (.) beneficiau și de sporul de vechime în muncă în cuantumul prevăzut de lege.
Statuând asupra acestei împrejurări, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a rezolvat și problema prescripției care se supune dispozițiilor Decretului nr.167/1958, care sunt de strictă interpretare, neputându-se stabili un alt moment de începere a cursului prescripției decât data nașterii dreptului.
Deciziile pronunțate în recursurile în interesul legii nu pot astfel influența cursul prescripției și nu pot fi interpretate în sensul retroactivității lor.
Mai mult decât atât, recursul în interesul legii se promovează în condițiile în care există soluții diferite în aceeași chestiune juridică astfel că nimic nu o împiedica pe recurenta reclamantă să promoveze o asemenea acțiune anterior intervenirii prescripției.
Curtea nu poate reține nici critica privind incidența art.16 din Decretul nr.167/1958 întrucât cazurile de întrerupere a cursului prescripției sunt în mod expres și limitativ prevăzute de lege iar art.16 care reglementează aceste cazuri nu prevede și pronunțarea unei decizii în interesul legii printre ele.
Pentru aceste considerente Curtea constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică, sens în care, în conformitate cu disp.art.312 Cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta, cu domiciliul în municipiul P, -, bloc 149,. C, etaj 5,. 109, jud. P, împotriva sentinței civile nr.48 din data de 6 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-- 14, sector 5, Parchetul de pe lângă Tribunalul București,--3, sector 3, B, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,- A, județ P și chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, cu sediul în B, str. -, nr. 17, sector 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin P, cu sediul în P,-, județ
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 13 mai 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Lucian
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./12.06.2009
dosar fond - - Curtea de Appel
judecători fond -
- -
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Traian Logojan Lucian
