Drepturi salariale (banesti). Decizia 1018/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1018/
Ședința publică din 20 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 2: Viorica Mihai Secuianu
JUDECĂTOR 3: Valentina
Grefier -
Pentru astăzi fiind amânată judecarea recursurilor declarate de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,str.-,sector 5,nr.17 și reclamanții, (), A, (), I, S, (), și intervenienții în nume propriu, cu domiciliul ales la sediul Curții de APEL GALAȚI din-, Jud. împotriva sentinței nr. 6/18.09.2008 pronunțată de Curtea de APEL GALAȚI în dosarul nr-,în contradictoriu cu intimata-pârâtă CURTEA DE APEL GALAȚI, cauza având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 19.10.2009 care s-au consemnat în încheierea de ședință din aceeași zi când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea în cauză la data de 20.10.2009.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI - secția conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-;
Prin acțiunea înregistrată inițial la Tribunalul Galați sub nr. 2112/121/22.04.2008, reclamanții, I, A OG, (), (), (), S, intervenienții în nume propriu, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale actualizate rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și solicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută de încadrare pentru perioada 01.11.2000 - 31.08.2004 și începând cu data de 01.02.2007 la zi și în continuare, cu actualizarea sumelor restante la data plății efective, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în parte, precum și să efectueze mențiunile corespunzătoare în cărțile de muncă.
În fapt, au motivat că, potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, rezultă că:
"Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Acest text de lege a fost însă abrogat prin art. I pct. 42 din nr.OG 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Se constată însă că este vorba de o ordonanță ordinară emisă de guvern cu încălcarea dispozițiilor art. 144 din Constituția României, în vigoare la data respectivă, deoarece reglementa un domeniu care nu poate face decât obiectul legilor organice.
Potrivit art. 114 alin. 1 din Constituție, în redactarea anterioară revizuirii din anul 2003, "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice", iar în baza art. 72 pct. 3 lit. h) și 1) din aceeași lege fundamentală, prin lege organică se reglementează:" h) organizarea și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi;l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială.
Or, salariul este un element esențial al raporturilor de muncă din instanțele judecătorești și trebuie reglementat numai prin lege organică.
În concret, nr.OG 83/2000 a abrogat mai multe legi organice și ordonanțe de urgență (Legea nr. 92/1992, privind organizarea judecătorească; Legea nr. 78/2000, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție; nr.OUG 324/2000 și Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești), încălcându-se astfel principiul ierarhiei actelor juridice.
Prin raportare la dispozițiile Legii nr. 24/2004, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, norma legală ordinară, în speță ordonanța de guvern, nu poate modifica dispozițiile unui act normativ de nivel superior, respectivLegea.
Sporul de 50% din salariul de bază brut lunar "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică" de care beneficiau magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate, au fost astfel abrogat neconstituțional, cu încălcarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României, precum și ale art. 1 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, măsura nefiind proporțională cu situația care a determinat-o și aducând atingere însăși existenței dreptului.
La data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere condițiile în care magistrați și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, caracterizate ca fiind de risc și suprasolicitare neuropsihică, existente în aceeași formă și astăzi. De altfel, dispozițiile art. 155, 165, 236, 239 și 241 pct. 1 lit. d din Codul Muncii prevăd obligativitatea acordării sporurilor.
Au considerat că dreptul material la acțiune pentru perioada 2000 -august 2004 nu este prescris întrucât, prin Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005-2007, s-a propus înlăturarea discriminării, capitolul VI, pct. 3 referindu-se la asigurarea salarizării adecvate și nediscriminatorii a magistraților și personalului auxiliar. Se constată, astfel, o recunoaștere explicită a discriminării existente în momentul adoptării Strategiei, 30.03.2005, echivalând cu recunoașterea, în sensul art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 a dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, având ca efect ștergerea prescripției scurse și începutul unui nou termen de prescripție de 3 nai care e împlinește la data de 01.04.2008.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune pentru următoarele considerente.
Conform art. 1 din Decretul nr. 167/1958, privind prescripția extinctivă, "Dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar potrivit art. 7 "Prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul la acțiune sau dreptul de a cere executarea silită".
Potrivit art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă " termenul prescripției este de 3 ani" dacă nu există alte prevederi legale derogatorii, iar conform art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 cererile formulate în materia conflictelor de muncă pot fi formulate "în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune", în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
În aceste condiții, în raport de data introducerii acțiunii, 23.04.2008, precum și în considerarea prevederilor art. 12 din decretul menționat mai sus, potrivit cărora "în cazul când un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită" a solicitat să se constate că dreptul la acțiune este prescris pentru perioada anterioară datei de 23.04.2005.
Întrucât textul art. 47 din Legea nr. 50/1996, invocat de reclamante în susținerea pretențiilor lor, a fost abrogat total si explicit prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Și practica judiciară s-a exprimat în sensul respingerii acțiunilor cu același obiect.
În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu intervenienții, personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de APEL GALAȚI, solicitând plata sumelor de bai reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 în procent de 50%, actualizat cu rata inflației, pentru perioada cuprinsă între 01 februarie 2007 și data pronunțării hotărârii, corespunzător perioadei lucrate și în continuare.
Prin Încheierea pronunțată la data de 24.06.2008, Tribunalul Galați, în baza disp. art. II din nr.OUG 75/2008, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea la Curtea de APEL GALAȚI, spre competentă soluționare.
La Curtea de APEL GALAȚI, cauza a fost înregistrată sub nr-.
Pârâta Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de intervenție în interes propriu ca nefiind admisibilă în principiu întrucât nu sunt îndeplinite prevederile art. 52. pr. civilă iar pe fond, a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
La termenul de judecată din data de 15.09.2008 instanța a luat act de cererea de renunțare la judecată a reclamantei, în baza disp. art. 246.pr. civilă.
În cauză, s-a depus la dosar tabelul cuprinzând funcția și perioada lucrată de fiecare reclamant și intervenient în parte.
Prin Sentința Civilă nr. 6/F/18.09.2008 Curtea de APEL GALAȚIa respins excepția inadmisibilității cererii de intervenție invocată de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, ca nefondată.
A respins ca fiind prescrise pretențiile solicitate pe perioada 01.11.2000 - 31.08.2004.
A admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanții, (), -, I, OG, (), S, () și cererea de intervenție formulată de intervenienții, și.
I-a obligat pe pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și CURTEA DE APEL GALAȚI, să plătească reclamanților, (), -, I, OG, (), S, () și intervenienților, și, sporul de risc și solicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul de bază brut lunar, calculat la îndemnizația brută de încadrare pentru perioada 01.02.2007 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv 18.09.2008, actualizat la data plății efective, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant și intervenient în parte.
A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantele și.
I-a obligat pe aceeași pârâți să plătească reclamantelor, și sporul de risc și solicitare neuropsihică în cuantum de 50 % din salariul brut lunar, calculat la îndemnizația brută de încadrare,actualizat la data plății efective pentru perioada 01.02.2007 - 09.05.2007, reclamantei pe perioada 01.02.2007 - 10.12.2007 iar reclamantei pe perioada 28.03.2008 - 18.09.2008.
A respins cererea privind plata acelorași drepturi și în viitor, ca nefondată.
A obligat-o pe pârâta Curtea de APEL GALAȚI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivare instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de intervenție în interes propriu, invocată de pârâta Ministerul Justiției, aceasta este nefondată iar cererea este admisibilă chiar și cadrul litigiilor de muncă întrucât textul art. 49.pr. civilă, nu distinge în funcție de natura litigiului.
Însă, referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 01.11.2000 - 31.08.2004 invocată de către pârâta Ministerul Justiției, instanța apreciază că este întemeiată.
Astfel, potrivit disp. art. 283 alin. 1 litera c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Ori, pentru pretențiile aferente perioadei 01.11.2000 - 31.08.2004, termenul de prescripție extinctivă s-au împlinit, succesiv, până cel târziu la data de 31.08.2007 ori, acțiunea a fost înregistrată la data de 22.04.2008.
Susținerea reclamanților exprimată în sensul că se constată o recunoaștere explicită a discriminării existente la momentul adoptării Strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, respectiv 30.03.2005, prin nr.HG 232 și ar deveni aplicabile disp. art. 16 lit. a din Decretul nr. 167/1958 nu poate fi reținută ca întemeiată.
Chiar și acceptând argumentul că s-a întrerupt cursul prescripției extinctive și un nou termen ar începe să curgă începând cu data intrării în vigoare a nr.HG 232/30.03.2005, instanța observă că înșiși reclamanții recunosc faptul că termenul de prescripție, astfel calculat, s-ar împlini la data de01.04.2008ori, acțiunea a fost introdusă la data de22.04.2008,chiar și în aceste condiții fiind împlinit termenul de prescripție de 3 ani.
În al doilea rând, instanța apreciază că nu a avut loc nici o recunoaștere prin adoptarea nr.HG 232/2005, în care se precizează doar că se va asigura salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar, situație ce nu are nici o legătură cu obiectul cauzei, actul normativ invocat făcând referiri în general la sistemul de salarizare și nu, în mod special, la sporul de risc și suprasolicitarea neuropsihică, în condițiile în care, prin acțiune nici nu s-a invocat starea de discriminare.
Practica altor instanțe depusă la dosar de reclamanți nu poate obliga instanța a da o soluție identică întrucât nu reprezintă izvor de drept iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârea pronunțată la data de 6 decembrie 2007 în cauza Beian împotriva României, a precizat faptul că, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate supra competenței lor teritoriale iar rolul de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței revine instanței supreme.
Față de aceste argumente, în baza disp. art. 137 alin. 1 și art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii, s-au respins ca fiind prescrise pretențiile solicitate pe perioada 01.11.2000 - 31.08.2004.
În ceea ce privește fondul acțiunii și al cererii de intervenție, instanța constată temeinicia pretențiilor formulate de către reclamanți și intervenienți pentru perioada începând cu data de 01.02.2007 și până la data pronunțării hotărârii, văzând decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de către Înalta Curtea d e Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În interpretarea și aplicarea unitară a disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
, potrivit art. 329 alin. 3.pr. civilă.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 6 decembrie 2007 în Cauza Beian împotriva contra României), rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa contradicțiile jurisprudenței, fiind mecanismul capabil să asigure coerența practicii, în scopul de a se evita insecuritatea juridică și incertitudinea.
În consecință, față de faptul că s-a pronunțat o decizie ca urmare a promovării recursului în interesul legii asupra interpretării art. 47 din Legea nr. 50/1996, Curtea nu poate da o altă soluție și nu poate emite o altă interpretare contrară deciziei nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De altfel, prin Decizia nr. 93 din 11 mai 2000, Curtea Constituțională a statuat că, în temeiul art. 329 din Codul d e procedură civilă, scopul reglementării recursului în interesul legii este de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul țării. Pentru realizarea acestui scop Curtea Supremă de Justiție se pronunță asupra chestiunilor de drept care au fost diferit soluționate de instanțele judecătorești. Potrivit aceluiași text, dezlegarea dată de instanța supremă acestor probleme de drept este obligatorie pentru instanțe.
" de clar ar fi textul unei dispoziții legale - se arată într-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza " contra Regatului Unit", 1995) - în orice sistem juridic există, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciară [.]". Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicări diferite ale legii în practica instanțelor de judecată. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridică a unor situații de fapt și pentru a se asigura aplicarea unitară a legii în practica tuturor instanțelor de judecată, a fost creată de legiuitor instituția recursului în interesul legii.
Pronunțându-se asupra unui recurs în interesul legii, instanța supremă contribuie la asigurarea supremației Constituției și a legilor, prin interpretarea și aplicarea unitară a acestora pe întreg teritoriul țării, fapt de natură să concretizeze un alt principiu fundamental, prevăzut în art. 16 alin. (1) din Constituție în conformitate cu care: "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări."
Printr-o altă decizie, nr. 528/02.12.1997, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993, statuând că: "Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nu poate să aibă semnificația aplicării diferite și chiar contradictorii a aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării aparținând unor judecători diferiți. O asemenea concepție ar duce la consacrarea, chiar pe temeiul independenței judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferită, iar intima convingere a judecătorilor nu poate justifica o asemenea consecință." De asemenea, Curtea a considerat, prin aceeași decizie, că "Asigurarea caracterului unitar al practicii judecătorești este impusă și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorității judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și a aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii".
Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că această soluție legislativă este în concordanță și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului referitoare la dreptul oricărei persoane la un "proces echitabil", conform art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat (prin hotărârea pronunțată în cauza "Brincat contra Italiei", 1992) că independența judecătorilor este privită în raport cu puterea executivă, fără ca această independență să excludă subordonarea față de alți judecători, dacă aceștia se bucură, ei înșiși, de independență față de puterea executivă.
Astfel, apărările formulate de pârâta Ministerul Justiției nu pot fi reținute ca întemeiate iar acțiunea promovată de reclamanții, (), -, I, OG, (), S, () și cererea de intervenție formulată de intervenienții, și pentru perioada 01.02.2007 și până la data pronunțării hotărârii, respectiv 18.09.2008 este fondată.
În consecință, au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL GALAȚI, în calitatea de ordonatori de credite, să plătească acestor reclamanți și intervenienților sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, calculat la indemnizația brută de încadrare pentru perioada 01.02.2007 și până la data pronunțării prezentei hotărâri, respectiv 18.09.2008, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în parte.
Drepturile salariale vor fi actualizate la data plății efective, față de disp. art. 161 alin. 4 din Codul Muncii care prevăd obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului prin neplata drepturilor salariale.
În ceea ce privește pe reclamantele și, acțiunea este apreciată ca nefondată pentru faptul că, acestea au lucrat, potrivit tabelului depus la dosar de reclamanți și întocmit de serviciul personal din cadrul Curții de APEL GALAȚI, până la data de 15.06.2006, respectiv până la data de 01.01.2007 astfel că nu pot emite pretenții cu titlu de drepturi salariale aferente perioadei 01.02.2007-18.09.2008 întrucât, potrivit disp. art. 154 alin. 1 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat și numai pentru munca depusă salariatul are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Referitor la reclamantele, din același tabel nominal instanța reține următoarele:
- reclamantele, și au lucrat până la data de 09.05.2007 astfel, că, potrivit disp. art. 154 alin. 1 și 2 din Codul Muncii, au fost acordate drepturile salariale solicitate numai pentru perioada efectiv lucrată, și anume 01.02.2007 - 09.05.2007, actualizate la data plății efective;
- Reclamanta a lucrat până la data de 10.12.2007 astfel că au fost acordate drepturile salariale solicitate numai pentru perioada efectiv lucrată, și anume 01.02.2007 - 10.12.2007, actualizate la data plății efective;
- reclamanta s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului în perioada 15.11.2006 - 27.03.2008, situație în care, potrivit disp. art. 50 lit. a din Codul Muncii, contractul de muncă este suspendat iar, conform disp. art. 295 alin. 2 din Codul Muncii, prevederile acestuia se aplică cu titlu de drept comun și acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete și aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective; în consecință, au fost acordate drepturile salariale solicitate numai pentru perioada efectiv lucrată, și anume 28.03.2008 - 18.09.2008, actualizate la data plății efective;
În ceea ce privește acordarea sporului și pentru viitor, instanța apreciază ca aceasta cerere nu este întemeiată întrucât, acordarea unui spor salarial depinde de îndeplinirea unor condiții, respectiv de menținerea calității de personal auxiliar, desfășurarea unui raport de muncă, evenimente viitoare si incerte ce nu pot da naștere unui raport obligațional.
Elementele componente ale salariului așa cum sunt definite de art. 155 din Codul Muncii pot suferi modificări în viitor atât ca și cuantum cât și ca, modalitate de acordare prin voința legiuitorului, putând fi chiar abrogate.
În atare condiție instanța de judecată nu se poate substitui pentru viitor legiuitorului, stabilind acordarea unor drepturi salariale.
Salariații, în cazul în care constată că au fost prejudiciați prin neacordarea unor drepturi salariale, sporuri ca urmare a aplicării sau interpretării greșite a legii, iar angajatorul nu înțelege să le acorde de bunăvoie au la îndemână acțiunea civilă în justiție, pentru repararea prejudiciului suferit.
Deci nu se poate prezuma un eventual prejudiciu în viitor iar instanța nu poate anticipa evoluția legislației în materie.
Pentru aceste considerente, a fost respinsă cererea de acordare a sporului de 50% și pentru viitor ca nefondată.
În baza Decretului nr. 92/1976, a fost obligată pârâta Curtea de APEL GALAȚI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs atât reclamanții cât și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
În recursul formulat de reclamanți se arată că dreptul material la acțiune pentru perioada 2000-august 2004 nu s-a prescris întrucât termenul de prescripție a început să curgă de la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr.21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recurs în interesul legii, dată de la care au cunoscut că a fost păgubiți prin neplata în termen a sporului de 50%.
De asemenea, în mod greșit nu s-a acordat acest drept și pentru viitor, neavându-se în vedere Decizia 21/2008 și considerându-se calitatea lor de personal auxiliar ca un eveniment viitor și incert. Solicită modificarea sentinței recurate în acest sens.
Pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților critică în esență următoarele:
Sentința este nelegală prin prisma art. 304 pct. 9.pr civilă, întrucât nu s-a avut în vedere că legea 50/1996 a fost abrogată în totalitate prin art. 30 din OG 8/2007.
Consideră că nu pot fi acordate drepturi care nu sunt prevăzute prin lege.
Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea recursurilor și restituit în baza Deciziei Curții Constituționale nr. 104/2009, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 1 și 2 din OUG 75/2008.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr-.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurenți cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că ambele recursuri sunt parțial fondate pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că pentru drepturile aferente perioadei 01.11.2000-31.08.2004 a intervenit prescripția.
Potrivit art. 166 din Codul Muncii acțiunile având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate pot fi promovate în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În acest caz, dreptul la acțiune se naște succesiv, la data la care trebuiau achitate drepturile bănești, iar nu la data la care persoana a cunoscut că a fost păgubită precum și pe cel care răspunde de pagubă, situație aplicabilă în cazul răspunderii civile delictuale.
De asemenea, nu se poate reține ca întemeiată susținerea reclamanților că au aflat de existența dreptului abia în luna martie 2008 odată cu pronunțarea deciziei în interesul legii nr. 21/2008.
Un recurs în interesul legii se promovează în condițiile în care există soluții diferite în aceeași chestiune juridică, deci aceasta presupune promovarea mai multor acțiuni și pronunțarea unor hotărâri judecătorești, lucru care nu ar fi fost posibil dacă dreptul la acțiune nu s-ar fi născut.
Scopul unui recurs în interesul legii este asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii pe întreg teritoriul României așa cum rezultă din disp.art.329 al.1 din Cod procedură civilă în situația în care anumite chestiuni de drept au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Așadar, Decizia nr. 21/2008 pronunțată în recursul în interesul legii produce efecte declarative, nu dă naștere nici unui drept și nu are nici o influență asupra cursului prescripției extinctive.
Nu se poate vorbi nici de o recunoaștere a dreptului așa cum afirmă reclamanții, deoarece pentru a interveni o întrerupere a cursului prescripției trebuie ca recunoașterea să vină din partea debitorului.
Cum la dosar nu există nici o dovadă că debitoarele, care sunt pârâtele din prezenta cauză au adoptat o poziție de recunoaștere a dreptului subiectiv corelativ instanța apreciază că nu devin aplicabile disp.art.16 din Decretul nr.167/1958.
În mod corect a reținut instanța de fond că sporul de suprasolicitare se cuvine personalului auxiliar al instanțelor în temeiul art. 47 din Legea 50/1996, chiar după apariția OG 8/2007.
Această problema de drept, a fost dezlegată prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată în interesul legii de ICCJ, decizia fiind obligatorie pentru instanțele de judecată, iar în cauză nu mai pot fi făcute alte interpretări cu privire la aplicabilitatea dispozițiilor legale.
Așa cum se arată în cuprinsul acesteia "nici în prezent (10.03.2008, ulterior apariției OG 8/2007) dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea".
Cu toate acestea în mod greșit a apreciat instanța că acest spor se cuvine și reclamanților care fac parte din personalul conex.
Potrivit art. 3 alin. 1 din Legea 567/2004(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori și specialiști IT.
Funcțiile de agent procedural, aprod și șofer sunt conexe funcției de personal auxiliar de specialitate, dar nu se includ în aceasta, ca urmare sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică prevăzut prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 nu i se cuvine și personalului conex.
Faptul că în anul 1996 uncțiile de agent procedural și aprod erau incluse în personalul auxiliar de specialitate, este irelevant. Obiectul acțiunii este plata acestui spor pentru perioada ulterioară datei de 01.02.2007, dată la care reclamantele și, prin voința legiuitorului, își pierduseră calitatea de personal auxiliar de specialitate, fiind incluse în categoria personalului conex.
În consecință va fi admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției, va fi modificată în parte sentința recurată și va fi respinsă acțiunea formulată de aceste reclamante.
Pentru aceleași motive va fi respins și recursul declarat de acestea.
Referitor la plata acestui spor pentru viitor curtea constată întemeiat recursul declarat de reclamanți și intervenienți, cu excepția personalului conex și a persoanelor care în prezent nu mai au calitatea de salariat. Fiind vorba de un spor permanent și pentru a evita un alt litigiu asemănător, instanța va modifica sentința recurată și va dispune plata și pentru viitor a acestui spor, cu condiția continuării desfășurării raportului de muncă și atât timp cât cadrul legal referitor la salarizarea personalului auxiliar nu va suferi modificări prin voința legiuitorului.
La calculul drepturilor stabilite prin prezenta hotărâre se va ține cont de perioada lucrată efectiv de fiecare reclamant și intervenient în parte.
Va fi respins recursul declarat de reclamantele, și, care și-au încetat raporturile de muncă cu pârâta Curtea de APEL GALAȚI, anterior pronunțării hotărârii recurate.
Vor fi menținute dispozițiile care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții,.
Admite recursul declarat de reclamanții, (), A OG, (), I,S, (), împotriva sentinței civile nr.6/F/2008 a Curții de APEL GALAȚI în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților cu sediul în B,-, sector 5 împotriva sentinței civile nr.6/F/2008 a Curții de APEL GALAȚI.
Modifică în parte sentința civilă nr.6/F/2008 a Curții de APEL GALAȚI și, în rejudecare:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții și, ca nefondată.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL GALAȚI să plătească reclamanților grefieri și intervenienților, și în continuare sporul de suprasolicitare până la modificarea cadrului legal, proporțional cu perioada lucrată de fiecare.
Menține dispozițiile care nu sunt contrare prezentei decizii.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 20 Octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, |
dec.jud.-/11.11.2009
Tehnored./ 8 ex./12 2009
Fond:-
Asistenți jud.C-tin -
Com.6 ex.părți/
Președinte:Mihaela NeaguJudecători:Mihaela Neagu, Viorica Mihai Secuianu, Valentina
