Drepturi salariale (banesti). Decizia 1090/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1090
Ședința publică din 23 iunie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Dumitru Popescu
JUDECĂTOR 2: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 3: Vasilica
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de către intervenienții, G, Liber, G, pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin DGFP T, împotriva sentinței civile nr.. 635 pronunțată la 28 mai 2008 de către Tribunalul C S în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, decedat, continuată cu succesorii, in numele propriu și ca reprezentant legal al minorului, C, intervenienții, decedată, continuată cu moștenitorii, și, decedată, continuată cu succesor, R, și, pârâții Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă. Recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor la dezbateri.
Recursurile sunt scutite de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursurilor de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș la 24 aprilie 2007 sub nr-, reclamanții, C, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata în solidar a drepturilor bănești constând în sporul de stres în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 20 aprilie 2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară în continuare a acestui spor în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată.
In motivarea acțiunii au arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar; că art. 47 fost abrogat indirect prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 și direct de art. 41 lit. a din OUG nr. 27/2006.
Apreciază că dreptul prevăzut de art. 47 in Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuie acordat în continuare personalului din organele judecătorești, deoarece la data stabilirii dreptului, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care izvorăsc din condițiile în care personalul judecătoresc își desfășoară activitatea în condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică; că fiind vorba de un trecut juridic, acesta rămâne guvernat de legea veche; că aceste condiții de risc și suprasolicitare nu s-au ameliorat, ci s-au acutizat după intrarea României în Uniunea Europeană, dat fiind că au crescut cerințele și exigențele actului de justiție în condiții de calitate și eficiență; că la toate acestea se adaugă și existența unui sistem legislativ ambiguu, contradictoriu, cât și a unor condiții de muncă neadecvată etapei actuale ce concură la creșterea factorilor de risc.
La 22 mai 2007, intervenienții, Liber, G, G, au formulat cerere de intervenție în interes propriu solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata în solidar a drepturilor bănești reprezentând sporul de stres și solicitare neuropsihică în procent ed 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 1 iunie 2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată și modificată.
In motivarea cererii de intervenție au arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar; că art. 47 fost abrogat indirect prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 și direct de art. 41 lit. a din OUG nr. 27/2006.
Apreciază că dreptul prevăzut de art. 47 in Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuie acordat în continuare personalului din organele judecătorești, deoarece la data stabilirii dreptului, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care izvorăsc din condițiile în care personalul judecătoresc își desfășoară activitatea în condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică; că fiind vorba de un trecut juridic, acesta rămâne guvernat de legea veche; că aceste condiții de risc și suprasolicitare nu s-au ameliorat, ci s-au acutizat după intrarea României în Uniunea Europeană, dat fiind că au crescut cerințele și exigențele actului de justiție în condiții de calitate și eficiență; că la toate acestea se adaugă și existența unui sistem legislativ ambiguu, contradictoriu, cât și a unor condiții de muncă neadecvată etapei actuale ce concură la creșterea factorilor de risc.
La data de 30 mai 2007, în cauză au formulat cerere de intervenție intervenienții, și solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata în solidar a drepturilor bănești reprezentând sporul de stres și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 1 iunie 2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată și modificată.
In motivarea cererii de intervenție au arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar; că art. 47 fost abrogat indirect prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 și direct de art. 41 lit. a din OUG nr. 27/2006.
Apreciază că dreptul prevăzut de art. 47 in Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuie acordat în continuare personalului din organele judecătorești, deoarece la data stabilirii dreptului, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care izvorăsc din condițiile în care personalul judecătoresc își desfășoară activitatea în condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică; că fiind vorba de un trecut juridic, acesta rămâne guvernat de legea veche; că aceste condiții de risc și suprasolicitare nu s-au ameliorat, ci s-au acutizat după intrarea României în Uniunea Europeană, dat fiind că au crescut cerințele și exigențele actului de justiție în condiții de calitate și eficiență; că la toate acestea se adaugă și existența unui sistem legislativ ambiguu, contradictoriu, cât și a unor condiții de muncă neadecvată etapei actuale ce concură la creșterea factorilor de risc.
La data de 20 iunie 2007, în cauză au formulat cerere de intervenție intervenienții, R, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata în solidar a drepturilor bănești reprezentând sporul de stres și solicitare neuropsihică în procent ed 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 19 iunie 2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată și modificată.
In motivarea cererii de intervenție au arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar; că art. 47 fost abrogat indirect prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 și direct de art. 41 lit. a din OUG nr. 27/2006.
Apreciază că dreptul prevăzut de art. 47 in Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuie acordat în continuare personalului din organele judecătorești, deoarece la data stabilirii dreptului, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care izvorăsc din condițiile în care personalul judecătoresc își desfășoară activitatea în condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică; că fiind vorba de un trecut juridic, acesta rămâne guvernat de legea veche; că aceste condiții de risc și suprasolicitare nu s-au ameliorat, ci s-au acutizat după intrarea României în Uniunea Europeană, dat fiind că au crescut cerințele și exigențele actului de justiție în condiții de calitate și eficiență; că la toate acestea se adaugă și existența unui sistem legislativ ambiguu, contradictoriu, cât și a unor condiții de muncă neadecvată etapei actuale ce concură la creșterea factorilor de risc.
Prin încheierea din 22 august 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, constatând că datorită admiterii cererilor de abținere, la nivelul Tribunalului Timiș nu se mai poate constitui complet de judecată care să soluționeze cauza, s-a dispus trimiterea acuzei spre soluționare la Tribunalul Arad, unde cauza a fost înregistrată sub nr-.
La data de 22 noiembrie 2007, în cauză au formulat cerere de intervenție intervenienții, solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata în solidar a drepturilor bănești reprezentând sporul de stres și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 1 martie 2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată și modificată.
In motivarea cererii de intervenție au arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar; că art. 47 fost abrogat indirect prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 și direct de art. 41 lit. a din OUG nr. 27/2006.
Apreciază că dreptul prevăzut de art. 47 in Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuie acordat în continuare personalului din organele judecătorești, deoarece la data stabilirii dreptului, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care izvorăsc din condițiile în care personalul judecătoresc își desfășoară activitatea în condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică; că fiind vorba de un trecut juridic, acesta rămâne guvernat de legea veche; că aceste condiții de risc și suprasolicitare nu s-au ameliorat, ci s-au acutizat după intrarea României în Uniunea Europeană, dat fiind că au crescut cerințele și exigențele actului de justiție în condiții de calitate și eficiență; că la toate acestea se adaugă și existența unui sistem legislativ ambiguu, contradictoriu, cât și a unor condiții de muncă neadecvată etapei actuale ce concură la creșterea factorilor de risc.
La data de 2 noiembrie 2007, în cauză a formulat cerere de intervenție intervenientul solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata în solidar a drepturilor bănești reprezentând sporul de stres și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 8 decembrie 2005 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată și modificată.
In motivarea cererii de intervenție au arătat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare, magistrații beneficiază de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar; că art. 47 fost abrogat indirect prin art. 50 din OUG nr. 177/2002 și direct de art. 41 lit. a din OUG nr. 27/2006.
Apreciază că dreptul prevăzut de art. 47 in Legea nr. 50/1996 este și a rămas în vigoare de la data apariției actului normativ care îl reglementează și pe cale de consecință el trebuie acordat în continuare personalului din organele judecătorești, deoarece la data stabilirii dreptului, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care izvorăsc din condițiile în care personalul judecătoresc își desfășoară activitatea în condiții ce sunt caracterizate ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică; că fiind vorba de un trecut juridic, acesta rămâne guvernat de legea veche; că aceste condiții de risc și suprasolicitare nu s-au ameliorat, ci s-au acutizat după intrarea României în Uniunea Europeană, dat fiind că au crescut cerințele și exigențele actului de justiție în condiții de calitate și eficiență; că la toate acestea se adaugă și existența unui sistem legislativ ambiguu, contradictoriu, cât și a unor condiții de muncă neadecvată etapei actuale ce concură la creșterea factorilor de risc.
Prin încheierea nr. 165 pronunțată la 14 decembrie 2007 de către Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, constatând că datorită admiterii cererilor de abținere, la nivelul Tribunalului Arad nu se mai poate constitui complet de judecată care să soluționeze cauza, s-a dispus trimiterea acuzei la Tribunalul CSs pre soluționare, unde cauza a fost înregistrată sub nr-.
La data de 10 aprilie 2008, în cauză au formulat cerere de intervenție intervenientele și solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș și Ministerul Finanțelor Publice solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții la plata în solidar a drepturilor bănești reprezentând sporul de stres și solicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar începând cu 19 iunie 2004 și până în prezent, precum și acordarea lunară a acestui spor în continuare în condițiile prevăzute de art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată și modificată.
In motivarea cererii de intervenție au arătat că îndeplinesc funcția de judecător la Judecătoria Timișoara și că prin decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secții Unite s-a stabilit că judecătorii au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
La data de 10 aprilie 2008, în cauză a formulat cerere de intervenție intervenientul solicitând sporul de stres începând cu 20 aprilie 2004 și până la data de 1 februarie 2006, data pensionării din funcția de judecător.
La data de 14 aprilie 2008, în cauză au formulat cerere de intervenție intervenienții și solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș să oblige pârâții să plătească pentru intervenienta sporul de stres începând cu 1 iulie 2007 la zi și pe viitor, iar pentru intervenientul începând cu 15 noiembrie 2007 la zi și pe viitor, pârâtul Tribunalul Timiș să fie obligat să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, iar Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
Arată că art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000; că abrogarea dispozițiilor legale care prevedeau sporul de risc reprezintă o problemă de legiferare, doar legiuitorul fiind în măsură să aprecieze și să stabilească ce sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați, cu singura condiție ca de aceste sporuri să beneficieze toți salariații care se află în situații identice sub toate aspectele funcțiilor în care sunt încadrați.
A mai invocat excepția prescripției pentru pretențiile ce depășesc trei ani anteriori cererii și inadmisibilitatea cererilor de intervenție în cadrul litigiilor de muncă.
Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP T, a solicitat în principal respingerea acțiunii pe excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond ca neîntemeiată.
Arată că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu se confundă cu bugetul de stat și că ministrul justiției are calitatea de ordonator de credite pentru angajații săi; că Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor de credite sume de la bugetul de stat.
Sub aspectul fondului arată că în condițiile în care art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat, obligația de plată a sporului de stres este lipsită de temei legal.
Prin sentința civilă nr. 635 pronunțată la 28 mai 2008, instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, a admis acțiunea principală așa cum a fost completată ulterior formulată de reclamanții, C, împotriva pârâților Ministerul justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut din data de 20 aprilie 2004 și până la data pronunțării hotărârii, cât și în continuare, reactualizate la data plății efective.
A obligat pârâtul Tribunalul Timiș să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor sus-menționate.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, Liber, G, G, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții să achite intervenienților drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut, cuvenite din data de 1 iunie 2004 și până la data pronunțării hotărârii, cât și în continuare.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții să achite intervenienților drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut, cuvenite din data de 1 iunie 2004 și până la data pronunțării hotărârii, cât și în continuare.
A admis cererea de intervenție în interes propriu, așa cum a fost completată ulterior, formulată de intervenienții, R, împotriva pârâților Ministerul justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut din data de 19 iunie 2004 și până la data pronunțării hotărârii, cât și în continuare, reactualizate la data plății efective.
A obligat pârâtul Tribunalul Timiș să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor sus-menționate.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul împotriva pârâților Ministerul justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut din data de 1 februarie 2005 și până la data pronunțării hotărârii, cât și în continuare, reactualizate la data plății efective.
A obligat pârâtul Tribunalul Timiș să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor sus-menționate.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul împotriva pârâților Ministerul justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut din data de 8 februarie 2005 și până la data pronunțării hotărârii, cât și în continuare, reactualizate la data plății efective.
A admis cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții, împotriva pârâților Ministerul Justiției, Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara și a obligat pârâții la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul brut cuvenite de la data de 1 martie 2004 și până la data pronunțării hotărârii, și în continuare.
A Admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientele și împotriva pârâților Ministerul justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut din data de 19 iunie 2004 și până la data pronunțării hotărârii, cât și în continuare, reactualizate la data plății efective.
A obligat pârâtul Tribunalul Timiș să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor sus-menționate.
A admis cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor și a obligat pârâții să achite intervenientului drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut, cuvenite din data de 20 aprilie 2004 și până la data de 1 februarie 2006.
A admis cererea de intervenție formulată de intervenienții și împotriva împotriva pârâților Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara, Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Timișoara și Tribunalul Timiș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut din data de 1 iulie 2007 pentru intervenienta și 15 noiembrie 2007 pentru intervenientul și până la data pronunțării hotărârii, cât și în continuare, reactualizate la data plății efective.
A obligat pârâtul Tribunalul Timiș să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare achitării sumelor sus-menționate.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, răspunzând de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe seama proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificarea acestor bugete; că potrivit art. 1 din OG nr. 22/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Sub aspectul fondului, a reținut că reclamanții și intervenienții au calitatea de magistrați și personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de Apel Timișoara, Tribunalului Timiș, Judecătoriei Timișoara și Tribunalului Făget, calitate în care au beneficiat de un spor de risc și suprasolicitare neuropsihică conform art. 47 din Legea nr. 50/1996.
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000.
A apreciat că din cuprinsul OG nr. 83/2000 prin care a fost abrogat art. 47 nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică; că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 și art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor Omului, astfel că a făcut aplicarea convenției; că și prin decizia nr. 21/2008 pronunțată în interesul legii de ICCJ s-a constatat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG nr. 83/2000.
Împotriva sentinței civile menționate mai sus au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, prin DGFP T, Ministerul Justiției și intervenienții, G, Liber, G, recursuri înregistrate la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, intervenienții au solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul de a se lua act de renunțarea lor la judecarea cererii de intervenție.
Arata ca înțeleg să renunțe la cererea de intervenție întrucât sunt în prezența unui titlu executor pentru aceleași drepturi.
In drept au invocat dispozițiile art. 3041, 246 cod procedură civilă.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de trei ani de la data introducerii cererii și respingerea cererii de obligare la plata în viitor a dreptului, întrucât acesta nu este actual.
Arată că pretențiile reclamanților și intervenienților sunt supuse termenului de prescripție de trei ani, termen care începe să curgă de la data publicării OG nr. 83/2000, acesta fiind momentul săvârșirii faptei cauzatoare de prejudiciu și cel la care păgubitul a luat cunoștință de faptă.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii.
In drept invocă dispozițiile art. 3041cod procedură civilă.
Solicită modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Arată că nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu se confundă cu bugetul de stat și că ministrul justiției are calitatea de ordonator de credite pentru angajații săi; că Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizează ordonatorilor de credite sume de la bugetul de stat.
Sub aspectul fondului arată că legiuitorul nu a prevăzut pentru reclamanți și intervenienții acest spor.
Analizând recursul declarat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul neîntemeiat, urmând a-l respinge cu următoarea motivare:
In mod corect a soluționat prima instanță excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Instanțele judecătorești sunt potrivit Legii nr. 304/2004 instituții finanțate integral de la bugetul statului, iar în lipsa alocării sumelor de bani necesare achitării drepturilor reclamanților, acestea ar fi în imposibilitate să-și îndeplinească obligația.
Calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și Finanțelor rezidă din dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002, date fiind atribuțiile pe care acest minister le are în elaborarea proiectului bugetului de stat și a proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Sub aspectul fondului, în mod corect a reținut instanța de fond temeinicia pretențiilor reclamanților și intervenienților.
Prin decizia nr. 21/10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii s-a constatat că prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 care a abrogat art. 47 din Legea nr. 50/1996 au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe.
Prin această decizie, obligatorie pentru instanțe conform art. 329 alin. 3 cod procedură civilă, s-a reținut că sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare nu poate fi considerat abrogat, normele care le-au prevăzut supraviețuind ca urmare a inaplicabilității normelor de abrogare și produc efecte în continuare.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va respinge recursul declarat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor ca neîntemeiat.
Analizând recursul declarat de către intervenienții recurenți și de către pârâtul Ministerul Justiției prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursurile întemeiate, urmând a le admite cu următoarea motivare:
Recursul intervenienților vizează solicitarea acestora de a se lua act de renunțarea lor la judecată, dat fiind faptul că sunt în posesia unui titlu executoriu cu privire la pretențiile ce formează obiectul acestui litigiu.
Conform art. 246 cod procedură civilă, reclamantul poate renunța oricând la judecată, în scris sau verbal în ședință.
Așa fiind, față de cererea intervenienților recurenți, în baza art. 312 alin. 1 coroborat cu art. 246 cod procedură civilă, va modifica în parte sentința recurată în sensul că va lua act de renunțarea acestora la judecarea cererii de intervenție.
In ce privește prescripția dreptului material la acțiune, instanța apreciază întemeiate susținerile pârâtului recurent Ministerul Justiției.
Conform prevederilor art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii raportat la art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termenul pentru introducerea cererii este de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Decizia nr. 21/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii, a avut în vedere aplicarea și interpretarea unitară a unor dispoziții legale din materia salarizării, altele decât cele vizând prescripția dreptului material la acțiune, reglementată de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii raportat la art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. in dispozitivul hotărârii și în considerentele acesteia, instanța supremă nu face vreo referire la momentul începerii curgerii termenului de prescripție.
Anterior pronunțării deciziei în interesul legii, un număr mare de magistrați și grefieri de la diferite instanțe de judecată, precum și de la diferite parchete de pe lângă instanțele de judecată au promovat acțiuni în justiție pentru acordarea sporului în litigiu.
Recursul în interesul legii, soluționat prin decizia nr. 21/10 martie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost promovat ca urmare a constatării existenței unei practici neunitare cu privire la aplicarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, în raport cu prevederile de abrogare a acestor dispoziții prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, referitor la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru judecători, procurori și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor.
Astfel, s-a reținut în considerentele deciziei în interesul legii, că unele instanțe de judecată au respins cererile formulate de magistrați și personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor și parchetelor pentru acordarea acestui spor, apreciind că dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, care reglementau sporul, au fost abrogate, iar alte instanțe s-au pronunțat în sensul admiterii unor asemenea acțiuni, întrucât abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996, prin art. I pct. 42 din OG nr. 83/2000, a contravenit normelor constituționale și Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, neputând să-și producă efectele.
Pronunțarea și publicarea în Monitorul Oficial a unei decizii interpretative nu poate da naștere dreptului la acțiune, decât dacă are în sine acest obiect. Totodată, nu poate întrerupe sau suspenda cursul prescripției, acest din urmă aspect excedând atât prevederilor exprese și limitative cuprinse în Decretul nr. 167/1958, cât și scopului și finalității urmărite prin pronunțarea unei decizii în interesul legii.
Prin urmare, nu se poate susține că reclamanții sau intervenienții au fost împiedicați să exercite dreptul la acțiune până la apariția deciziei în interesul legii, pentru a se putea aprecia că ei nu au avut o conduită neglijentă, respectiv o stare de pasivitate în ceea ce privește neexercitarea dreptului la acțiune în termenul de prescripție extinctivă prevăzut de lege.
Dreptul reclamanților și intervenienților la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reprezintă, conform art. 155 Codul Muncii, o componentă a salariului și are drept izvor raportul juridic de muncă.
Pe cale de consecință, el este supus prescripției dreptului la acțiune reglementată de dispozițiile legale cu privire la drepturile de creanță, respectiv de art. 283 alin. 1 lit. c Codul Muncii coroborat cu art. 3 și art. 7 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Calificarea lui ca " bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu înlătură aplicabilitatea prevederilor legale referitoare la prescripția extinctivă a dreptului la acțiune, astfel încât admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune, în speță, nu este de natură a încălca dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană Drepturilor Omului.
Având în vedere cele expuse mai sus, se impune ca sentința să fie modificată în parte în sensul respingerii pretențiilor formulate de intervenientele și aferente perioadei 19 iunie 2004 - 10 aprilie 2005, pretențiilor formulate de intervenientul aferente perioadei 20 aprilie 2004 - 10 aprilie 2005, pretențiilor formulate de intervenienții, aferente perioadei 1 martie 2004 - 22 noiembrie 2004, ca prescrise.
În mod corect instanța a dispus plata în continuare a sporului, pentru a se evita declanșarea unui nou șir de litigii în ipoteza în care pârâții nu vor achita benevol sporul în continuare.
În mod greșit însă, instanța a dispus plata în continuare a sporului pentru acei reclamanți și intervenienți cărora le-a încetat calitatea de magistrați sau nu mai lucrează în raza de activitate a Curții de Apel Timișoara și Tribunalului Timiș.
Față de cele de mai sus, va modifica în parte sentința recurată și va obliga pârâții la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50% aplicat la salariul de bază pentru reclamanta până la 1 decembrie 2006, pentru reclamanta până la 17 septembrie 2007, pentru reclamantul până la 1 iunie 2008, pentru reclamantul până la 16 decembrie 2008, pentru reclamanta până la 27 ianuarie 2009, pentru reclamanta până la 1 ianuarie 2006, pentru reclamanta până la 27 ianuarie 2009, pentru reclamanta până la 27 ianuarie 2009, pentru reclamanta până la 17 decembrie 2008, pentru reclamantul până la 1 aprilie 2008, pentru reclamanta până la 4 decembrie 2007, pentru reclamanta până la 1 aprilie 2007, pentru reclamanta până la 1 aprilie 2008, pentru reclamanta până la 16 noiembrie 2007.
Va menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către intervenienții, G, Liber, G, și pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 635 pronunțată la 28 mai 2008 de către Tribunalul C S în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința recurată în sensul că:
Ia act de renunțarea intervenienților, G, Liber, G, la judecarea cererii de intervenție.
Respinge pretențiile formulate de intervenientele și aferente perioadei 19 iunie 2004 - 10 aprilie 2005, ca prescrise.
Respinge pretențiile formulate de intervenientul aferente perioadei 20 aprilie 2004 - 10 aprilie 2005, ca prescrise.
Respinge pretențiile formulate de intervenienții, aferente perioadei 1 martie 2004 - 22 noiembrie 2004, ca prescrise.
Obligă pârâții la plata sporului de stres și suprasolicitare neuropsihică de 50% aplicat la salariul de bază pentru reclamanta până la 1 decembrie 2006, pentru reclamanta până la 17 septembrie 2007, pentru reclamantul până la 1 iunie 2008, pentru reclamantul până la 16 decembrie 2008, pentru reclamanta până la 27 ianuarie 2009, pentru reclamanta până la 1 ianuarie 2006, pentru reclamanta până la 27 ianuarie 2009, pentru reclamanta până la 27 ianuarie 2009, pentru reclamanta până la 17 decembrie 2008, pentru reclamantul până la 1 aprilie 2008, pentru reclamanta până la 4 decembrie 2007, pentru reclamanta până la 1 aprilie 2007, pentru reclamanta până la 1 aprilie 2008, pentru reclamanta până la 16 noiembrie 2007.
Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
Respinge recursul declarat de către pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor împotriva aceleiași sentințe ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 23 iunie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
pentru, aflat în concediu ed odihnă, cu opinie separată
semnează vicepreședintele
instanței,
Grefier,
pentru, aflată în concediu de odihnă,
semnează grefier șef secție,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
27.07.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul C
Opinia separată
Doar în sensul respingerii recursului declarat de către pârâtul Ministerul Justiției și menținerii în rest a tuturor celorlalte dispoziții ale sentinței.
MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE
Am opinat în sensul respingerii recursului declarat de Ministerul Justiției, și menținerii celorlalte dispoziții ale sentinței pronunțate, pentru următoarele considerente:
Problema care se pune în prezenta speță este legată de prescripția dreptului material la acțiune, invocată și de pârâți prin motivele de recurs.
Observând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că, procedura recursului în interesul legii a fost declanșată în raport cu o jurisprudență neunitară în legătură cu interpretarea și aplicarea art.47 din Legea nr.50/1996 cu referire la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, consacrată ca urmare a soluționării de către instanțele judecătorești a unor acțiuni în justiție formulate în cursul anului 2007, de către personalul care se încadrează în ipoteza normelor valorificate de către instanța supremă.
În aceste condiții, nu se poate ridica problema prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, în condițiile dreptului comun, din următoarele considerente:
Pe terenul dreptului comun, respectiv al Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, în sens procesual.
La rândul său, dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
În cazul din speță, dreptul subiectiv, consacrat în favoarea reclamanților, prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Lega nr. 334/2001.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se afla într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decret nr. 167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca, prin intermediul legilor, să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogate, prin acte normative.
Aceste aspecte reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective, nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
Pe de altă parte, declararea neconstituționalității unei norme prin care a fost paralizat un drept subiectiv face ca respectivul drept să poată fi valorificat în termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decret nr. 167/1958, termen care curge din momentul declarării neconstituționalității normei, după caz, în funcție de instanța care a soluționat excepția de neconstituționalitate, în măsura în care dreptul subiectiv este supus prescripției.
În cazul de speță, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Nu se poate susține că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul la acțiune, întrucât a expirat termenul de 3 ani, anterior introducerii acțiunii în justiție, respectiv anterior declarării neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv, pentru simplul motiv că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată oricând, instituția prescripției extinctive nefiind incidentă în acest domeniu.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în luna martie 2008, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare, pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2007, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul acestei decizii fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă.
În măsura în care dreptul subiectiv este prescriptibil, în condițiile legii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care s-a constatat neconstituționalitatea normei, în condițiile legii.
Termenul scurs între momentul suprimării dreptului subiectiv, printr-o normă de abrogare a normei care l-a consacrat inițial, și data constatării neconstituționalității normei abrogate, nu are nici o relevanță juridică, în raport cu împrejurarea că invocarea neconstituționalității unei norme juridice se poate face oricând, în condițiile legii.
În altă ordine de idei, caracterizate ca fiind o valoare economică, aceste forme de salarizare se subscriu noțiunii de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului. Proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri (fiind vorba de un serviciu deja prestat și nerecompensat) conferă dreptul acestora de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art. 44 din Constituția României, coroborat cu art.1 din Protocolul nr.1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Mai mult, în condițiile în care o parte a magistraților au avut câștig de cauză în litigii de muncă cu același obiect, respingerea acțiunii reclamanților ca prescrisă, ar duce și la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, nefiind posibilă interpretarea diferențiată a normelor incidente cu privire la aceleași categorii socio-profesionale, iar potrivit jurisprudenței CEDO, există discriminare atât timp cât diferența de tratament aplicat unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ( CEDO, decizia nr. 26.09.2002, Duchez contra Franței, decizia nr. 6.12.2007, Beian contra României ).
JUDECĂTOR,
-
pentru, aflată în concediu ed odihnă, semnează
vicepreședintele instanței,
red. VS/dact. VS
27.06.2009
Președinte:Dumitru PopescuJudecători:Dumitru Popescu, Maria Ana Biberea, Vasilica
