Drepturi salariale (banesti). Decizia 1090/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1090/
Ședința publică de la 08 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN B, împotriva sentinței civile nr. 790/M din 30.04.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice Prin B, intimatului reclamant, precum și a intimaților pârâți Curtea de Apel Constanța, Tribunalul Constanța, precum și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este îndeplinită.
Instanța constată cauza în stare de judecată, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă, astfel că urmează să rămână în pronunțare asupra recursurilor.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 823/2009, Tribunalul Brașova respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâta Curtea de APEL BRAȘOV, prin întâmpinare.
A respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Tribunalul Brașov, prin întâmpinare.
A admis excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune al reclamantelor, pentru perioada 01.02.2004 - 16.01.2006, invocată de pârâții Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și Tribunalului Brașov, invocate de pârâți prin întâmpinare.
A admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantele, și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și în consecință:
A obligat pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de APEL BRAȘOV și Ministerul Justiției și Libertăților să calculeze și să plătească reclamantelor diferențele de drepturi de natură salarială, echivalente cu sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, astfel:
- Pentru reclamanta, pentru perioada 16.01.2006- 31.05.2006 precum și începând cu data 01.07.2006 în continuare, până la încetarea cauzei de discriminare;
- Pentru reclamanta, începând cu data de 16.01.2006 și în continuare, până la încetarea cauzei de discriminare,
- Pentru reclamanta, începând cu data de 15.07.2007 și în continuare, până la încetarea cauzei de discriminare;
A obligat pârâții la plata către reclamante a acestor sume actualizate, conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A respins acțiunea reclamantelor, pentru perioada 01.02.2004 - 16.01.2006, ca fiind prescrisă.
A obligat pârâta Curtea de APEL BRAȘOV să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantelor cu privire la plata acestor drepturi.
A obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natură salarială, reactualizate, menționate anterior.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantele au calitatea de grefieri - personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Brașov, funcționând în această calitate începând cu data de 01.02.2004 - reclamanta, de la data de 31.05.2006 - reclamanta și de la data de 01.02.2004, exceptând perioada 15.09.2005 - 15.07.2007 - când s-a aflat în concediu pentru creșterea copilului -reclamanta.
Prin acțiune reclamantele solicită obligarea pârâților la calcularea și plata unor diferențe salariale constând în sporul de confidențialitate în procent de 15% începând cu data de 01.02.2004 și în continuare.
Pornind de la temeiul juridic al acțiunii, respectiv dispozițiile OG 137/2000, Tribunalul urmează să analizeze dacă în cauza de față reclamanta este într-o situație discriminatorie față de persoanele care ocupă aceeași funcție și cărora le-au fost recunoscute aceste drepturi prin hotărâri judecătorești.
Legislația internă nu prevede dispoziții discriminatorii în ceea ce-i privește pe cetățenii României.
Astfel articolul 16 alin.1 și 2 din Constituția României prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform dispozițiilor OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile legalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a drepturilor la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru munca egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Articolul 2 pct.1 al acestei ordonanțe arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării a drepturilor prevăzute de lege în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice. La pct. 2 din art. 2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre sau care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la punctul 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. Punctul 3 al aceluiași articol prevede că orice comportament activ ori pasiv care prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat o persoană, un grup de persoane sau o comunitate față de altele, atrage răspunderea contravențională sau penală, după caz.
Analizând reglementările internaționale referitoare la drepturile omului, instanța constată că potrivit art. 2, pct. 1 din declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricărei discriminări, iar potrivit art. 29, pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite de lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democrată.
Articolul 2 pct. 2 din Convenția nr. 111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei prevede că diferențele, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație nu sunt considerate discriminatorii.
În speță, însă trebuie analizat dacă, prin faptul că instanțele judecătorești din țară au acordat aceste drepturi unor persoane ocupând aceiași funcție ca și reclamantele, se instituie un tratament discriminator față de acestea, care nu sunt beneficiare ale drepturilor respective.
A discrimina, în sensul dispozițiilor OG 137/2000, înseamnă a diferenția sau a trata diferit două persoane sau situații atunci când nu există nici o distincție relevantă și a trata într-o manieră identică două sau mai multe persoane sau situații care sunt în fapt diferite.
În speță, neacordarea contravalorii sporului de confidențialitate reclamantelor instituie un tratament inegal în raport de alți grefieri-personal auxiliar de specialitate din țară, care au obținut în justiție recunoașterea acestor drepturi.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului interzice orice discriminare, nu numai în privința drepturilor prevăzute în Convenție ci și în exercitarea oricăror drepturi recunoscute de legislația internă a statelor membre.
Discriminarea constatată în prezenta cauză își are temeiul în dispozițiile OG 137/2000 care sancționează orice discriminare în, stabilirea și modificarea atribuțiilor de serviciu, locului de muncă sau salariului și acordarea altor drepturi sociale decât cele reprezentând salariul".
Prin urmare, neacordarea drepturilor salariale solicitate de reclamantele din prezenta cauză ar crea o situație de discriminare directă, un tratament diferențiat, având ca efect restrângerea exercitării, în condiții de egalitate, a dreptului la egalitatea în activitatea economică, și în materie de angajare și profesie, potrivit art.6 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit art. 6 alin 2 din Codul Muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede faptul că este garantat dreptul tuturor oamenilor, fără nici o discriminare, la un salariu egal pentru muncă egală.
Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice stabilește la art. 19 pct. 3 că exercițiul drepturilor și libertăților poate fi supus unor limitări prevăzute de lege, ce sunt necesare apărării securității naționale și ordinii publice, fapt ce implică inclusiv posibilitatea unor restricții privind exercitarea acestor drepturi, dar, în speță, nu se poate aprecia,conform considerentelor expuse, că acordarea unor sporuri sau adaosuri doar unor categorii de personal a fost justificată pentru apărarea securității naționale și ordinii publice.
Acordarea despăgubirilor solicitate nu se confundă cu o adăugare la lege ci reprezintă o aplicare a prevederilor art. 269 din Codul Muncii, care garantează dreptul la despăgubire, inclusiv pentru discriminările în muncă.
Mai mult, asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Justiție și Casație s-a pronunțat în soluționarea unui recurs în interesul legii declarat de procurorul general al României.
Astfel, prin Decizia nr. 46 pronunțată la data de 15.12.2008 s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se următoarele,în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, constată că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar".
Având în vedere cele reținute de Înalta Curte în decizia menționată și raportat la dispozițiile art. 329 alin 3 din Codul d e procedură civilă conform cărora dezlegarea dată problemelor de drept judecate în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, rezultă temeinicia pretențiilor reclamanților cu privire la plata sporului de 15%.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin și Tribunalul Brașov criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, Tribunalul Brașov învederează excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada cuprinsă între data formulării acțiunii și până la un an anterior introducerii acțiunii, în temeiul art. 1,3 din Decretul 167 / 1958 coroborat cu dispozițiile art. 21 din nr.OG 137/2000 și excepția calității procesual pasive, iar pe fond invocă lipsa discriminării deoarece principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoanele care se află în situații diferite.
Ministerul Justiției și Libertăților invocă în temeiul art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și în acest sens menționează decizia Curtea Constituționale pronunțată la data de 27.05.2009 și în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă lipsa de temei legal a hotărârii având în vedere că în speță nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi spor de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților sau categoriei profesionale a personalului auxiliar de specialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
Se critică și acordarea dreptului în continuare în condițiile în care ele sunt eventuale, nenăscute și actuale.
Ministerul Finanțelor Publice reiterează lipsa excepției calității procesual pasive, iar pe fond nelegalitatea hotărârii.
Recursurile nu sunt fondate.
În ceea ce privește excepțiile invocate, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, ele au fost corect soluționate așa cum corect s-a reținut în considerentele hotărârii atacate.
Astfel, excepția prescripției dreptului material la acțiune a fost soluționat potrivit art 27 din OG 137/2000 ce face trimitere la dreptul comun.
Potrivit art. 27 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare " persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Potrivit art. 1 din decretul nr. 167/1958, dreptul comun în materie de prescripție " dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege", iar potrivit art. 3 termenul general de prescripție este de 3 ani.
Același termen de prescripție este prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul Muncii în materia cererilor având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate.
În ceea ce privește momentul începerii curgerii termenului de prescripție, potrivit art. 8 din decretul nr. 167/1958 " prescripția dreptului la acțiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea".
Excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Brașov nu este întemeiată, având în vedere nu numai calitatea de ordonator de credite, dar și cea de angajator al reclamanților.
Excepția lipsei calității procesual pasive a Ministerului Finanțelor Publice a fost corect soluționată având în vedere că potrivit nr.HG 736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art. 131 pct. 1 din Legea 303/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art. 19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
Instanța de judecată de drept comun ( Tribunalul Brașov, în situația concretă) nu iese din sfera atribuțiilor sale constituționale, nu încalcă atribuțiile unei alte puteri constituționale, ci asigură respectarea prevederilor legale, de procedură civilă, care în prezent guvernează regimul juridic al deciziilor date în recursurile în interesul legii, anume instituirea caracterului obligatoriu al deciziilor de acest fel pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în Monitorul Oficial potrivit cerinței imperative din art.329 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
2. Referitor la regimul juridic și efectele deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în privința conflictelor juridice de natură constituțională, în concret Decizia nr.838/27 mai 2009 referitoare la conflictul dintre Puterea Judecătorească pe de o parte și celelalte puteri constituționale pe de altă parte, atât doctrina, cât și jurisprudența constituțională sunt unanime în sensul că, potrivit art.147 alin.ultim din Constituție, efectele se produc numai pentru viitor, iar întinderea efectelor acoperă exclusiv comportamentul criticat de Curtea Constituțională prin decizia respectivă, interpretarea neputând fi extinsă la alte categorii de atribuții ale autorității publice găsită în culpă.
Efectele deciziei de constatare a conflictului între puteri (în sensul art.146 lit.e din Constituție) nu pot retroactiva cu privire la deciziile pronunțate în recurs în interesul legii care au născut conflictul în autorități, ci dispozitivul deciziei instanței constituționale impune ÎCCJ- Secțiile Unite să își reconsidere jurisprudența constituită în deciziile de unificare a practicii judiciare în așa fel încât deciziile în recurs în interesul legii să nu mai conducă la încălcarea atribuțiilor exclusive ale altei puteri constituționale, anume la încălcarea atribuțiilor exclusive ale Parlamentului în cazul concret.
Cu atât mai mult, astfel de decizii ale Curții Constituționale nu pot determina prin ele însele modificarea directă a practicii instanțelor de judecată în cauzele obișnuite, în absența unei noi decizii în recurs în interesul legii pe care să o fi pronunțat între timp ÎCCJ - Secțiile Unite, adică după publicarea Deciziei nr.838/2009 în Monitorul Oficial. Dimpotrivă, instanțele ordinare, cum este și cazul Tribunalului Brașov în litigiul de față, au obligația legală de a respecta dispozițiile cuprinse în deciziile pronunțate de ÎCCJ- secțiile Unite în recurs în interesul legii, așa cum impune art.329 alin.3 teza ultimă din Codul d e procedură civilă.
Instanța nu și-a depășit puterile cu care a fost învestită întrucât decizia 48/2008 a ÎCCJ care statua că, "judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%,calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar", este obligatorie în temeiul art 329 al. 3 Cod procedură civilă, iar dispozițiile art. 21 și 20 ale Constituției care dispun asupra accesului liber la justiție, prevăd modul de soluționare în conformitate cu legile interne, dar și a tratatelor internaționale, cu precădere.
În ceea ce privește actualizarea sumelor cu indicele de inflație, se constată că, în cazul neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor bănești, creditorul este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului prin obligarea debitorului la plata de daune interese, ce vor cuprinde atât suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit.
Prin urmare, în temeiul art. 1084 Cod civil, pentru a asigura o reală despăgubire se impune actualizarea creanței.
Efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă se impune întrucât orice modificare a drepturilor salariale este supusă înscrierii, conform D 92/1976.
Referitor la plata drepturilor și pe viitor se constată că drepturile salariale constituie prin excelență prestări periodice în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate înainte de termen.
Față de cele de mai sus expuse, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de recurenții pârâți Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice prin B și Tribunalul Brașov prin reprezentant legal împotriva sentinței civile nr. 823/16 mai 2009 Tribunalului Brașov pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. CJ - 19.10.09
Dact. GG - 26.10.09
2 ex.
Red fond -
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Anca Pârvulescu, Cristina Ștefăniță
