Drepturi salariale (banesti). Decizia 1095/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ Nr. 1095/
Ședința publică din 8 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Camelia Juravschi
JUDECĂTOR 2: Anca Pârvulescu
JUDECĂTOR 3: Cristina Ștefăniță
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de anți, și anta moștenitoare -, împotriva sentinței civile nr. 1117/M/29.06.2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru anta moștenitoare - și intimatul ant -, precum și consilier juridic pentru intimații pârâți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, lipsind recurenții anți, și, intimatul pârât Ministerul Finanțelor Publice prin B și intimatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este îndeplinită.
Instanța constată cauza în stare de judecată, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă, astfel că acordă cuvântul părților în dezbaterea recursurilor.
Avocat, pentru recurenta antă moștenitoare, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, susținând motivele de recurs arătate în scris.
Consilier juridic, pentru intimații pârâți, solicită a se respinge recursurile ca nefondate și a se păstra sentința atacată ca legală și temeinică.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 1117/M/2009, Tribunalul Brașova respins excepția necompetenței materiale, invocata de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, invocata de Direcția Generala a Finanțelor Publice B, în calitate de reprezentantă legală a Ministerului Finanțelor Publice, prin întâmpinare.
A respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție pârâtului Ministerul Finanțelor Publice.
A respins acțiunea formulata de anții, și - continuată de ii, și în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție și Ministerul Finanțelor Publice.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție împotriva paratului-chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice,ca fiind fără obiect.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin prezenta cerere de chemare in judecata acestia solicita obligarea paratilor sa recunoasca discriminarea si in consecinta sa plateasca antilor diferentele dintre indemnizatiile lor si cele ale procurorilor DNA si DIICOT,tinand seama de functiile detinute de anti,echivalente cu cele similare din cadrul DIICOT si DNA,începând cu 01.04.2006 și până la acordarea efectivă a indemnizației corespunzătoare coeficientului de multiplicare.
Se invoca in sustinerea cererii discriminarea ce ar rezulta att din modul diferit de salarizare a acestor categorii de procurori fata de restul magistratilor, ct si datorit conditiilor efective de promovare si numire in DNA si DIICOT.
Potrivit art.27 alin.4 din OG nr.137/2000 "persoana interesata are obligatia de a dovedi existenta unor fapte care permit a se presupune existenta unei discriminari directe sau indirecte,iar persoanei impotriva careia s-a formulat sesizarea ii revine sarcina de a dovedi ca faptele nu constituie discriminare."
Potrivit art.2 alin.1 din OG nr.137/2000," prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare, apartenență la o categorie defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice."
Pentru a fi in prezenta acestei forme de discriminare directa trebuie indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
-sa existe un tratament diferentiat,manifestat prin:orice deosebire,excludere,restrictie sau preferinta;
-sa existe un criteriu de discriminare,fie cele enumerate expres de textul de lege susmentionat,fie orice alt criteriu;
-tratamentul diferentiat sa aiba ca scop sau efect restrangerea,inlaturarea recunoasterii,folosintei sau exercitarii,in conditii de egalitate,a unui drept recunoscut de lege;
-existenta unor persoane sau situatii aflate in pozitii comparabile(art.1 alin.3 din OG nr.137/2000);
-tratamentul diferentiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim,iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate si necesare.
De asemenea,potrivit art.2 alin.3 din OG nr.137/2000," Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare."
In acest caz( al discriminarii indirecte) trebuie indeplinite aceleasi conditii ca si in cazul discriminarii directe,diferenta intre cele doua feluri de discriminare constant constand in caracterul neutru,greu de identificat al criteriilor si practicilor ce stau la baza tratamentului diferit.
Se observa ca in speta nu sunt indeplinite aceste conditii.
Astfel,in cauza cele doua categorii profesionale(procurorii din cadrul DNA si DIICOT) si antii- procurori în cadrul Parchetului de pe lână Curtea de Apel Brașov nu se afla intr-o situatie comparabila,astfel incat nu se poate concluziona ca cei din prima categorie beneficiaza de un tratament preferential fata de cei din cea de-a doua categorie profesionala.
Statul a stabilit prin lege drepturi suplimentare in favoarea procurorilor din cadrul DNA si DIICOT,intrucat atributiile de serviciu ale acestora si riscul la care se expun in exercitarea acestor atributii sunt diferite de cele ale judecatorilor,cu consecinta imposibilitatii retinerii unei situatii comparabile intre cele doua categorii profesionale mentionate anterior.
Conditiile efective de numire si de promovare in cadrul DNA si DIICOT sunt stabilite de lege,iar instanta judecatoreasca nu poate refuza aplicarea unor acte normative pe considerentul ca acestea sunt discriminatorii,intrucat s-ar incalca principiul constitutional al separatiei puterilor in stat,aspect retinut in mai multe decizii pronuntate de Curtea Constitutionala.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recursS.anții, - și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs se arată că instanța de fond a reținut greșit că între anți - procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov - și procurorii din cadrul structurilor specializate DNA și DIICOT nu există discriminare întrucât cele două categorii profesionale nu se află într-o situație comparabilă, astfel încât nu se poate concluziona că cei din a doua categorie beneficiază de un tratament preferențial față de primii. În realitate, cele două categorii profesionale se află într-o situație comparabilă, deoarece în perioada vizată de acțiune - 11 mai 2006 - 11 octombrie 2008 - anții participau la judecarea în instanță a cauzelor instrumentate de DIICOT.
Recurenta antă moștenitoare, solicită la rândul său, prin recurs, obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în cărțile de muncă și recunoașterea gradului profesional corespunzător pentru defunctul - fost procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.
În cauză s-au depus întâmpinări formulate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, B - ca reprezentantă a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate și susținând că nu se poate reține existența unui tratament discriminatoriu în ceea ce privește salarizarea procurorilor, diferențele salariale față de procurorii din cadrul DNA și DIICOT fiind date de necesitatea specializării și particularităților activității în domeniul în care funcționează.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, instanța reține că recursurile sunt nefondate.
Curtea retine ca anții au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, iar prin acțiunea dedusă judecății solicită aceleași drepturi salariale cu cele ale procurorilor de la DNA și DIICOT.
Salarizarea magistraților este reglementată de dispozițiile art.3 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 și constă într-o indemnizație de încadrare lunară brută stabilită în raport de nivelul instanțelor și parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa ordonanței.
În baza art. 11 alin 1 din aceeași ordonanță, procurorii din cadrul DNA și DIICOT sunt salarizați potrivit nr. crt.6-13 de la lit. A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
Prin recurs, anții - în calitate de procurori -, au reiterat solicitările din acțiunea inițială, respectiv acordarea acelorași drepturi salariale ca ale procurorilor de la DNA și DIICOT, pe considerentul că între cele două categorii profesionale legiuitorul a creat discriminări în ceea ce privește modalitățile de selecție și promovare în funcțiile de execuție și conducere iar cererea anților are la bază extinderea normelor legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT și aplicarea acestora și celorlalte categorii de magistrați cu ignorarea propriilor norme de salarizare. Curtea reține că instanțele judecătorești au rolul de a asigura aplicarea corectă și nediscriminatorie a legilor în vigoare la momentul efectuării actului de justiție, însă nu au posibilitatea de a constata că o lege conține dispoziții discriminatorii. În acest sens, prevederile OG nr. 137/2000 privind discriminarea dau posibilitatea subiecților de drept să invoce orice discriminare în aplicarea unui act normativ, însă nu este posibil să se solicite instanțelor de drept comun să se constate că o normă legală este discriminatorie. În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin decizia nr. 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr. 137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
De asemenea, nu sunt incidente nici prevederile art.2 alin.2 din OG nr. 137/2000 întrucât, nu este îndeplinită condiția situației comparabile, iar fără această premisă obligatorie nu se poate pune problema nici a criteriului de discriminare.
În altă ordine de idei, pretențiile anților au la bază premisa potrivit căreia dispozițiile legale invocate sunt discriminatorii întrucât încalcă principiul egalității instituit atât de Convenția României cât și de art. 23 din Declarația Universală a Dreptului Omului.
Cu privire la acest aspect Curtea reține că instanțele ordinare pot fi sesizate doar în legătură cu constatarea faptului că o lege este aplicată în mod discriminatoriu subiecților de drept cărora li se adresează, nefiind posibil să se solicite constatarea faptului că o lege este discriminatorie și nici extinderea aplicării ei altor subiecți de drept.
Conform principiului separării puterilor de stat, unica autoritate legislativă a țării este Parlamentul, astfel încât instanțele de judecată au menirea doar de a pune în aplicare dispozițiile legale adoptate de parlament, neputându-se substitui organului legislativ pentru a extinde aplicabilitatea unei dispoziții legale și altor categorii de persoane decât cele enumerate în mod limitativ de legiuitor în textele de lege de care se prevalează anții din acțiunea de față.
În acest sens a decis și Curtea Constituțională prin deciziile 818, 819, 821 din 3 iulie 2008 prin care s-a constatat că este neconstituțional un asemenea înțeles al OG nr.137/2000 "prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative".
Prin urmare, recursul anților are la bază o greșită înțelegere a noțiunii de discriminare în ceea ce privește aplicarea acestui principiu pe tărâmul dreptului la un salariu egal pentru o muncă egală, precum și o greșită interpretare a dispozițiilor legale interne și internaționale ce consacră acest drept și a practicii CEDO cu privire la aceste aspecte.
Art.28 alin.2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că "toți oamenii, fără nici o discriminare, au dreptul la salariu egal pentru muncă egală"
Același drept este reglementat și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentate - art.14 sau, după data de 1 noiembrie 2006, art.1 Protocolul nr.12.
Interpretând aceste texte de lege CEDO a subliniat în repetate rânduri că există discriminare atunci când pentru persoane aflate în situații identice se aplică în mod diferit un drept recunoscut prin lege, dar și invers, persoanele aflate în situații diferite trebuie să beneficieze de un tratament diferit.
Ori, în situația noastră, cele doua categorii profesionale nu se află în aceeași situație, întrucât prestează o activitate diferită, au specializare diferita și beneficiază de legi de salarizare diferite. A se vedea în acest sens cauze Thlimmenos contra Greciei, și alții contra Marii Britanii, sau cauza Burder împotriva Marii Britanii. În acest din urmă caz CEDO a subliniat: "Curtea a stabilit în spețele sale că, pentru a putea exista o încălcare a art.14 trebuie să există o diferență în tratamentul persoanelor în situații similare relevante. O asemenea diferență de tratament este discriminatorie dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă. Cu alte cuvinte, dacă nu se urmărește un țel legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele angajatorului și țelul ce trebuie urmărit Statul contractant se bucură de o marjă de apreciere dacă și în ce măsură diferențele în cazuri similare pot justifica un tratament diferit și această marjă este de obicei largă atunci când este vorba de măsuri de strategie economică sau socială".
Pe de altă parte, examinând dispozițiile Legii nr. 508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, modificată și completată rezultă că această direcție reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și ca atare, salarizarea procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT, trebuie să fie identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 acestor procurori s-a făcut avându-se în vedere criteriul gradului instanței sau al parchetului unde funcționează, în acord cu dispozițiile art. 3 din OUG nr. 27/2006 și ale art. 74 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, modificată și completată.
Astfel, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, după cum indică și denumirea sa, reprezintă o structură supraordonată celorlalte unități de parchet, având drept corespondent la nivelul instanțelor judecătorești Înalta Curte de Casație și Justiție.
Direcția de investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism reprezintă o structură în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de casație și Justiție, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. 1-2 din Legea nr. 508/2004, modificată și completată.
Ca atare, susținerile anților potrivit cărora art. 11 alin. 1 din OUG nr. 27/2006 instituie o discriminare, sunt nefondate, deoarece acordarea coeficienților de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul DIICOT este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia.
de multiplicare 19-23, conform Anexei la OUG nr. 27/2006, lit. A, nr. crt. 6-13 se acordă procurorilor cu funcții de conducere și execuție ce își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că stabilirea acelorași reguli de salarizare pentru procurorii din cadrul DIICOT, structură a aceluiași parchet ce funcționează pe lângă instanța supremă este legitimă și justificată în mod obiectiv.
Având în vedere cele anterior menționate, rezultă că nu poate fi reținut un tratament diferențiat nelegal între procurorii DIICOT și procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov deoarece nu poate fi o situație comparabilă sau analogă între cele două categorii.
Față de aceste considerente Curtea reține că dispozițiile legale privind salarizarea procurorilor de la DNA și DIICOT în vigoare la data judecății și se referă doar la aceste categorii profesionale nu pot fi extinse și aplicate altor subiecți de drept cărora nu li se adresează astfel încât recursul anților va fi respins conform dispozitivului prezentei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
Decide
Respinge recursurile declarate de recurenții anți, împotriva sentinței civile nr. 1117/2009 a Tribunalul Brașov, pe care o menține.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 8 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
- -
Red. AP - 12.10.09
Dact. GG. 12.10.09
2 ex.
Red. fond -
Președinte:Camelia JuravschiJudecători:Camelia Juravschi, Anca Pârvulescu, Cristina Ștefăniță
