Drepturi salariale (banesti). Decizia 1128/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1128
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 2: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigii de muncă privind recursul declarat de
recurenta împotriva sentinței civile 1196/19.06.2009 a Tribunalului Iași, intimată fiind " 2004 "
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentă si avocat pentru societatea intimată.
Procedura este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al patrulea termen de judecată.
Avocat depune înscrisuri la dosar în susținerea motivelor de recurs constând în proces verbal de sancționare emis de ITM I, duplicatul fiind înmânat apărătoarei recurentei.
Avocat precizează că nu solicită termen pentru a lua cunoștință de înscris.
Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Avocat, având cuvântul pentru recurentă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței și admiterea acțiunii. Recurenta a prestat activitate neremunerată în zilele de sâmbătă, s-a dovedit că a lucrat în acele zile. Sunt acte, facturi și chitanțe care demonstrează acest lucru. Nu și-a constituit probe niciodată, aceste înscrisuri s-au păstrat din întâmplare sau de la partenerii de afaceri ai societății. Precizeză că activitățile efectuate la societate au presupus și alterarea stării de sănătate fiind nevoită să manevreze prin ambalare și expediere colete de câte 60 de kg.
Solicită să se aprecieze înscrisurile depuse, să se admită recursul, cu cheltuieli de judecată. Depune concluzii scrise.
Avocat, având cuvântul pentru intimată, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond pentru motivele expuse în întâmpinare. Este adevărat că recurenta ar fi lucrat ocazional în zilele de sâmbătă dar nu este o constanță în acest sens. A venit sâmbăta pentru a-și finaliza lucrările dar nicidecum 74 de sâmbete lucrate.
Cu privire la afecțiunea pe care susține că a dobândit-o la societate, precizează că la societate există trei manipulanți care sunt angajați cu carte de muncă astfel încât recurenta nu poate afirma că a cărat colete de sute de kilograme.
În ce privește daunele materiale și morale solicitate solicită respingerea acestora, nu se face dovada unei infirmități permanente ci doar a unei afecțiuni care a necesitat tratament pe o anumită perioadă de timp.
Pentru toate aceste motive solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond. Fără cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Iași sub nr. 2191/99/10.03.2009, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta " 2004", solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 6854 lei reprezentând drepturi salariale, a sumei de 10.000 lei reprezentând daune materiale și morale și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în perioada 10.09.2007 - 12.02.2009 a fost salariata pârâtei, raporturile de muncă încetând prin acordul părților. În toată această perioadă a lucrat în funcția de reprezentant vânzări, fiind remunerată în perioada 10.09.2007 - 01.10.2008 cu un salariu fix în sumă de 637 lei și 1% procent din contravaloarea vânzărilor efectiv realizate în contul societății. Deși pentru încasarea acestor "comisioane" nu a avut forme legale, sumele de bani lunare calculate conform algoritmului prezentat i-au fost înmânate prin casieria unității în baza statelor de plată. Începând cu data de 01.10.2008, conform actului adițional nr. 954/28.10.2008, urma să fie remunerată cu suma de 1000 lei lunar. Mai susține reclamanta că în realitate a primit și ulterior acestei date suma de 600 lei lunar. Mai mult, după depunerea cererii de demisie, pârâta nu i-a mai achitat drepturile salariale aferente lunii februarie 2009, respectiv suma de 500 lei brut. Pentru perioada 01.10.2008 - 12.02.2009, precizează reclamanta că mai trebuie să primească suma de 1633 lei reprezentând diferență între salariul înscris în actul adițional (1000 lei) și salariul efectiv încasat (637 lei). De asemenea, în baza disp. art. 141 alin. 4 Codul muncii, pârâta trebuia să îi compenseze în bani concediul de odihnă neefectuat, respectiv 11 zile aferente anului 2008 și 3 zile aferente anului 2009 (respectiv suma de 280 lei).
Reclamanta mai învederează faptul că prin aplicarea procentului de 1% pentru perioada ianuarie 2009 - 12.02.2009, nu i-au fost achitate comisioanele aferente încasărilor în sumă de 1402 lei. totodată, reclamanta susține și faptul că în perioada 10.09.2007 - 12.02.2009 a efectuat ore suplimentare, inclusiv în zilele de sâmbătă, motiv pentru care i se cuvenea suma de 3039 lei reprezentând contravaloarea a 74 de zile de sâmbătă lucrate. Cât privește daunele morale, reclamanta menționează faptul că, urmare a îndeplinirii sarcinilor de serviciu, din luna octombrie 2008 dobândit o infirmitate permanentă, respectiv discopatie lombară în stadiu avansat, fapt ce impune recuperare anuală conform recomandărilor medicului specialist. Mai mult, la acel moment medicul a intenționat să anunțe autoritățile competente în vederea înregistrării incidentului ca accident de muncă, însă ea s-a opus vehement întrucât nu dorea probleme la serviciu. Pentru acest motiv, susține reclamanta că a solicitat suma de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și morale.
Pârâta " 2004" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii. În motivarea poziției sale procesuale, pârâta a susținut că reclamanta a fost salariata societății începând cu data de 10.09.2007, cu un salariu de 637 lei/lună, iar începând cu data de 01.10.2008, prin actul adițional nr. 954/28.10.2008, s-a modificat salariul de încadrare la suma de 1000 lei/lună. Din cuprinsul statelor de plată rezultă că începând cu data de 01.10.2008 reclamanta a încasat suma de 1000 lei lunar, astfel că este neîntemeiată cererea acestei de obligare la plata diferenței dintre salariul înscris în actul adițional și salariul efectiv încasat. Cât privește salariul aferent lunilor ianuarie și februarie, susține pârâta că reclamanta a primit sumele cuvenite prin transfer bancar în contul personal, conform extrasului de cont pentru perioada 20.03.2009 - 23.03.2009. Prin același transfer bancar au fost achitate reclamantei și sumele cuvenite pentru cele 11 zile de concediu neefectuat pentru anul 2008 și pentru cele 3 zile de concediu neefectuat aferent anului 2009.
Cât privește cererea reclamantei privind daunele materiale și morale, susține pârâta că nu există documente justificative care să ateste infirmitatea permanentă, respectiv nu există o legătură de cauzalitate între această situație medicală și activitatea prestată în cadrul societății.
În dovedirea susținerilor sale, pârâta a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul individual de muncă, actul adițional la acest contract, state de plată și extras de cont pentru perioada 20.03.2009 - 23.03.2009.
Prin precizările la acțiune formulate de reclamantă, aceasta a susținut că suma de 3039 lei (din cea totală de 6854 lei) solicitată prin acțiunea introductivă reprezintă contravaloarea a 74 zile de sâmbătă lucrate. În ceea ce privește suma de 10.000 lei, reclamanta a precizat că aceasta se compune din suma de 3000 lei reprezentând daune materiale și suma de 7000 lei reprezentând daune morale.
Prin sentința civilă nr.1196 din 19.06.2009 Tribunalul Iași respinge acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta " 2004"
Pentru a pronunța această soluție instanța reține următoarea situație de fapt:
Începând cu data de 10.09.2007, reclamanta a fost salariata pârâtei " 2004" pe postul de reprezentant vânzări, conform contractului individual de muncă înregistrat la Inspectoratul Teritorial d e Muncă I sub nr. -/04.10.2007. Din cuprinsul acestui contract rezultă că salariul de bază lunar este de 637 lei, reclamanta nebeneficiind și de alte sporuri, indemnizații sau adaosuri. Prin actul adițional nr. 954/28.10.2008, părțile au convenit modificarea salariului lunar de la 637 lei lunar la 1000 lei lunar, începând cu data de 01.10.2008. Raporturile de muncă dintre părți au încetat la data de 12.02.2009, în baza disp. art. 79 din Codul muncii, conform notificării nr. 1213/12.01.2009.
Prin acțiunea introductivă, astfel cum a fost precizată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 6854 lei reprezentând drepturi salariale, respectiv: diferența dintre salariul înscris în actul adițional și salariul efectiv încasat în perioada 01.10.2008 - 12.02.2009, drepturile salariale aferente lunii februarie 2009, comisionul de 1% din vânzări pentru perioada ianuarie - 12 februarie 2009, compensarea în bani a 11 zile de concediu de odihnă neefectuat aferent anului 2008 și a 3 zile de concediu de odihnă neefectuat cuvenit pentru anul 2009, contravaloarea a 74 zile de sâmbătă lucrate în perioada 10.09.2007 - 12.02.2009. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune materiale și a sumei de 7000 lei cu titlu de daune morale.
În ceea ce privește cererile formulate de reclamantă având ca obiect obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale aferente lunii februarie 2009 și a drepturilor bănești reprezentând compensarea în bani a 11 zile de concediu de odihnă neefectuat aferent anului 2008 și a 3 zile de concediu de odihnă neefectuat cuvenit pentru anul 2009, instanța reține că acestea sunt neîntemeiate. Astfel, prin răspunsul la interogatoriu, reclamanta a recunoscut că la data de 23.03.2009 a încasat prin virament bancar suma de 2134 lei reprezentând salariu pentru lunile ianuarie și februarie 2009 și compensarea în bani a celor 11 zile de concediu de odihnă neefectuat aferent anilor 2008 și 2009.
De asemenea, instanța reține că este neîntemeiată și cererea reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale înscrise în actul adițional nr. 954 (în sumă de 1000 lei lunar) și cele efectiv încasate (637 lei lunar) pentru perioada 01.10.2008 - 12.02.2009. Astfel, din cuprinsul statelor de plată pentru perioada octombrie 2008 - decembrie 2008, semnate de către reclamantă, rezultă că aceasta a aceasta a încasat drepturile salariale cuvenite, baza de calcul reprezentând-o salariul de bază de 1000 lei. Pentru perioada ianuarie - februarie 2009, reclamanta a recunoscut prin interogatoriul luat că a primit drepturile salariale cuvenite.
În ceea ce privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata comisionului de 1% din vânzări, instanța reține că aceasta este neîntemeiată, din cuprinsul contractului individual de muncă nerezultând că părțile ar fi negociat plata acestui comision. De asemenea, nici din celelalte probe administrate în cauză nu rezultă că reclamanta primea de la pârâtă un comision de 1% din vânzări. Astfel, martora a declarat că a auzit că personalul din magazin și agenții de vânzări primeau un procent din vânzări, fără a preciza însă dacă reclamanta a negociat cu pârâta plata unui astfel de comision. În același sens, instanța reține și faptul că înscrisurile depuse de reclamantă la dosar (pag. 61 - 62) nu sunt de natură a face dovada faptului că pârâtei i-ar fi revenit obligația de a a-i achita acestei un procent de 1% din vânzări.
Cât privește cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 3039 lei reprezentând contravaloarea a 74 de zile de sâmbătă lucrate în perioada 10.09.2007 - 12.02.2009, instanța reține că și această cerere este neîntemeiată. Astfel, din cuprinsul foilor colective de prezență depuse la dosarul cauzei nu rezultă că reclamanta ar fi lucrat în zilele de sâmbătă. De asemenea, martorii - și au declarat că nu știu dacă reclamanta desfășura activitate sâmbăta. Cât privește declarația martorei, instanța reține că aceasta a fost salariata pârâtei doar în perioada - decembrie 2008, perioadă în care a văzut-o pe reclamantă venind sâmbăta la serviciu. Din cuprinsul declarației acestei martore nu rezultă însă cu exactitate câte zile de sâmbătă a văzut-o pe reclamantă la serviciu sau câte ore stătea reclamanta la serviciu în aceste zile. Mai mult, declarația acestei martore nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză. În consecință, instanța reține faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamanta, în perioada 10.09.2007 - 12.02.2009 ar fi desfășurat activitate în 74 de zile de sâmbătă. De asemenea, instanța reține și faptul că înscrisurile intitulate "raport de activitate săptămânal" depuse la dosarul cauzei, nu fac dovada faptului că reclamanta ar fi prestat activitate în zilele de sâmbătă, aceste înscrisuri nefiind semnate și nefiind înregistrate la societatea pârâtă.
În ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 3000 lei daune materiale și a sumei de 7000 lei daune morale, instanța reține că acesta este neîntemeiat. Astfel, din probele administrate în cauză nu rezultă că între afecțiunea reclamantei (cu privire la care reclamanta a depus doar fișa de tratament balnear din 21.10.2008 - fila 101 dosar) și activitatea pe care aceasta o presta în folosul pârâtei ar exista vreo legătură de cauzalitate. Tot astfel, instanța reține că reclamanta nu a dovedit faptul pe perioada cât a fost salariata pârâtei ar fi efectuat în mod constant manevre de împachetare, ridicare și încărcare a mărfii în vederea transportului, iar urmare a acestor manevre ar fi dobândit o infirmitate fizică permanentă. În consecință, nefiind probate susținerile reclamantei, instanța reține că este neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune materiale și morale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta considerând-o nelegală și netemeinică.
Motivează recurenta că în mod greșit s-a dispus respingerea cererilor privind plata sumelor corespunzătoarelor celor 74 de zile lucrate sâmbăta și pentru care nu a fost plătită. Din declarațiile martorilor și, precum și din rapoartele de activitate, facturile și foile de parcurs depuse la dosar rezultă cu evidență că societatea avea program sâmbăta și că ea a lucrat 74 de zile sâmbăta, pentru care i se cuvin 3039 lei.
Mai motivează recurenta că în baza art.269 din Codul muncii angajatorul este ținut la repararea prejudiciului suferit de angajat datorită condițiilor de muncă. Actele medicale depuse la dosar și depozițiile martorilor confirmă faptul că datorită condițiilor improprii în care a lucrat i s-a declanșat și întreținut afecțiunea gravă pe care o are și în prezent și care necesită un tratament continuu și costisitor.
Sub un ultim aspect, recurenta consideră că angajatorul trebuia obligat și la plata contravalorii procentului de 1% din vânzări așa cum au convenit prin contractul individual de muncă.
Intimata " 2004" a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În recurs s-au depus la dosar înscrisuri.
Examinând probele cauzei în raport de motivele de recurs formulate, apărările intimatei și dispozițiile legale aplicabile, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica adusă dispoziției de respingerea a cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 3039 lei reprezentând contravaloarea a 74 de zile de sâmbătă lucrate în perioada 10.09.2007 - 12.02.2009, Curtea constată că a fost corect soluționată de judecătorii fondului.
Art. 117 din Codul muncii definește suplimentară ca fiind "munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal, prevazuta la art. 109." Munca suplimentară pate fi efectuată, conform art.118 (1) din Codul muncii, la solicitarea angajatorului, cu respectarea prevederilor art. 111 sau 112, dupa caz.
Analizând contractul individual de muncă al reclamantei, înregistrat sub nr.- din 04.10.2007, se observă că, la lit. H, art.2 lit.c) părțile raportului juridic de muncă au convenit că " nu se vor efectua ore suplimentare, cu excepția cazurilor de forță majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturîării consecințelor acestora".
Curtea constată, așadar că nici inițial, la încheirea contractului de muncă și nici pe parcursul derulării relațiilor de muncă, angajatorul nu a solicitat reclamantei efectuarea de ore suplimentare, ci dimpotrivă a interzis acest lucru.
Nu există dovezi care să ateste impunerea efectuării de muncă suplimentare de către reclamantă. Este adevărat că din documentele de expediție și facturile fiscale depuse în recurs (filele 31-46) rezultă că reclamanta a fost prezentă în unele zile de sâmbătă la serviciu. În lipsa acordului anagajatorului prezența la serviciu nu poate fi primită ca muncă suplimentară, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art.118 muncii. În plus nu se cunoaște cu certitudine câte ore a prestat aceasta în zilele de sâmbătă.
În ceea ce privește critica adusă dispoziției de respingerea a cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 3000 lei daune materiale și a sumei de 7000 lei daune morale, Curtea constată că a fost corect soluționată de prima instanță.
Despăgubirile solicitate de recurentă, în cadrul raporturilor de muncă, sunt întemeiate pe dispozițiile art. 269 alin. 1 și 2 Codul muncii, potrivit cărora angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul.
Or, recurenta nu a făcut dovada prejudiciului moral, reprezentat de afectarea stării de sănătate prejudiciu care să fi fost suferit din culpa angajatorului, în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciu.
Potrivit art. 30 alin. 1 din Legea nr. 90/1996, bolile profesionale sunt afecțiunile care se produc ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzate de factori nocivi fizici, sau biologici, caracteristici locului de muncă, precum și de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.
Potrivit art. 31 alin. 1 din același act normativ, declararea bolilor profesionale este obligatorie și se face de către medicii unității sanitare care acorda asistenta medicală participanților la procesul de munca desfășurat de persoana juridică.
Prin urmare, nu se poate stabili de către instanța de judecată că afecțiunile medicale, care au determinat anumite perioade de incapacitate de muncă, sunt boli profesionale.
În ceea ce privește critica adusă dispoziției de respingerea a cererii de obligare a pârâtei la plata comisionului de 1% din vânzări, Curtea constată că a fost corect soluționată de prima instanță.
Contractul individual de munca reprezintă cea mai concludenta dovada a ceea ce au convenit părțile, documentul pe baza căruia se poate verifica în ce măsura și-a îndeplinit obligațiile oricare dintre părți, ce drepturi poate revendica și ce raspunderi are, mai ales în cadrul soluționării unor eventuale litigii
Contrar celor afirmate de recurentă în ambele cicluri procesual,din contractul individual de muncă rezultă că părțile nu au negociat plata acestui comision de vânzare.
De asemenea, nici din celelalte probe administrate în cauză nu rezultă că reclamanta primea de la pârâtă un comision de 1% din vânzări. Astfel, martora a declarat că a auzit că personalul din magazin și agenții de vânzări primeau un procent din vânzări, fără a preciza însă dacă reclamanta a negociat cu pârâta plata unui astfel de comision.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat iar în temeiul dispozițiilor art.312 pr.civ va fi respins.PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE,
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.1196 din 19.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24.11.2009.
Președinte, - - - | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red/Tehnored:- -
2 ex, 26.11.2009
Tribunalul Iași:,
Președinte:Nelida Cristina MoruziJudecători:Nelida Cristina Moruzi, Daniela Pruteanu, Carmen
