Drepturi salariale (banesti). Decizia 1167/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA DE CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.1167
Ședința publică din data de 18 iunie 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
: - -
Grefier: -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.162 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, I, -, Mitia, -, -, -, -, -, -, a, -, C, toți cu domiciliul ales în B, dul - -, nr.8, județul B - la sediul Judecătoriei Buzău, intimații-pârâți Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Buzău, cu sediul în B, dul - -, nr.8, județul B, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B,- - 3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Lipsă de procedură cu intimații-reclamanți, întrucât s-a restituit citația cu acesta cu mențiunea "destinatar decedat".
Se referă instanței de grefierul de ședință că recursul este declarat și motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, verificând personal procedura de citare apreciază că este legal îndeplinită, iar față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, consideră cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea decizie.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău reclamanții grefieri în cadrul Tribunalului Buzău au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Buzău și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru opozabilitate, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiției la virarea către Tribunalul Buzău, iar acesta din urmă la obligarea plății efective către fiecare reclamant a sumei de 500 lei, conform art. 21 din OG137/2000, sumă reactualizată cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului material până la data plății efective și să fie obligată Curtea de APEL PLOIEȘTI să efectueze pentru fiecare reclamant mențiunile cuvenite în contractul de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au relatat instanței faptul că au calitatea de personal auxiliar la Tribunalul Buzău iar pârâții au obligația de a aloca fonduri bănești necesare plății acestor drepturi salariale.
Prin hotărârea nr. 15/23.01.2006 a s-a constatat existența în mod evident a discriminării indirecte, prev. de art. 2 al.1, 2, art.6 lit.c, art. 6 al.3, art. 19 al.4 din OG137/2000 având în vedere că prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în mod exclusiv și înlăturarea principiului egalității de tratament judiciar și/sau pecuniar, în sumă de 1.700 lei pentru magistrații care aveau vechime în magistratură cuprinsă între 0 -3 ani, personalului public și personalului contractual.
Acordarea drepturilor bănești este singura modalitate prin care se poate înlătura situația discriminatorie creată prin Ordinul Ministerului justiției 1921/C/2005, fiind emis cu încălcarea normelor cuprinse inclusiv în dispozițiile prev. de art. 6 -8, art. 37 -40 din Codul Muncii.
Normele constituționale precum și prevederile incidente cuprinse în Legea 24/2000, prevăd posibilitatea restrângerii sau limitării unui drept material și/sau subiectiv.
drepturilor bănești încalcă prevederile constituționale și urmează a se dispune de instanța de judecată în sensul temeiniciei și legalității pretențiilor.
Îndeplinirea cerinței actului de justiție nu poate fi asigurată în condiții de inegalitate de tratament salarial.
În dovedirea acțiunii s-au depus la dosar: Ordinul Ministerului Justiției nr. 1921/C/15.12.2005, copia sentinței civile nr. 1000/2007 a tribunalului Alba, copia Ordinului Ministerului Justiției nr. 1793/C/27.07.2006, Hotărârea nr.15/23.01.2006 a, ștate de plată din august 2006 prin care au fost acordate stimulente.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus la dosar în termen legal întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată din următoarele considerente: prin Ordinul Ministerului Justiției 1921/C/15.12.2005 s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente financiare pentru aparatul propriu al Ministerului d e Justiție, judecători, consilieri de reintegrare socială și supraveghere, funcționari publici și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești. Reiese de aici că a fost avută în vedere acordarea de stimulente numai anumitor categorii de personal din aparatul propriu al Ministerului d e Justiție și din cadrul instanțelor judecătorești printre care se numără și personalul auxiliar de specialitate.
Printr-un ordin distinct nr. 1793/C/27.07.2006 a fost aprobată repartizarea unui fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești astfel încât nu se poate invoca o diferență de tratament.
Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a invocată de reclamanți ca temei al acțiunii, nu s-a raportat niciodată la această categorie profesională. De asemeni, stimulentul financiar nu este un drept absolut el depinzând de o multitudine de factori: existența unei sume, obiectivele urmărite de Ministerul Justiției, numărul personalului, calitatea activității acestuia, criteriile de performanță.
Faptul că reclamanții nu au fost recompensați, arată Ministerul Justiției, într-o anumită perioadă de timp sau în aceeași perioadă, dar au fost recompensați ulterior, nu justifică reținerea unui caz de discriminare în conformitate cu prevederile OG137/2000.
a depus, de asemenea întâmpinare prin care a invocat pe cale de excepție lipsa calității sale procesuale pasive deoarece Consiliul în conformitate cu prevederile art. 16 -20 din OG137/2000 rep. este instituție abilitată și investită de lege să aplice dispozițiile legislației în materie de discriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de OG137/2000, având competența de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
În conformitate cu prevederile art. 27 din OG137/2000 rep. posibila victimă a unei discriminări poate introduce acțiune direct în instanță, prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze existența sau nu a discriminării.
În această situație nu poate fi citat în calitate de pârât ci în calitate de expert în domeniul nediscriminării, pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Chiar și așa, se impune suspendarea cauzei sau acordarea unui termen mai, pentru ca să își poată exprima o poziție clară privind constatarea sau nu a caracterului discriminatoriu al speței, arată acest pârât.
Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Buzău reclamanții grefieri la Judecătoria Buzău au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Tribunalul Buzău și solicitând obligarea la plata stimulentelor în valoare de 500 lei.
Tribunalul Buzău, constatând identitatea de obiect, cauză și părți a dispus conexarea dosarului - la dosarul -.
Pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI și Tribunalul Buzău deși legal citați cu mențiunea de a depune întâmpinare nu s-au conformat acestei prevederi legale.
Prin sentința civilă nr.162 din 27 februarie 2008 Tribunalul Buzăua admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocată de acesta, a admis acțiunea promovată de reclamanții, I, și, C, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PLOIEȘTI, TRIBUNALUL BUZĂU și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, obligând Ministerul Finanțelor Publice să vireze Tribunalului Buzău către fiecare reclamant, corespondent raportului de serviciu, a drepturilor salariale cuvenite acestora, respectiv suma de 500 lei, sume reactualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului, până la data plății efective, obligând pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTI să efectueze mențiunile în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Pentru a pronunța această soluție prima instanța s-a pronunțat mai întâi cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a, invocată de acesta, pe care a admis-o din următoarele considerente: conform prevederilor art. 16 -20 din OG137/2000 este instituția abilitată și investită prin lege să aplice prevederile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, să constate și să sancționeze contravențiile prevăzute de nr.OG 137/2000 având competența materială de a se pronunța cu privire la săvârșirea tuturor faptelor de discriminare prin orice metodă și în orice domeniu de activitate.
Art. 27 din Ordonanță prevede că posibila victimă a discriminării poate introduce acțiune direct în instanță prin care să solicite despăgubiri și restabilirea situației anterioare, fiind obligat să probeze în egală măsură cu cel acuzat existența sau nu a discriminării.
Numai în acea situație judecarea cauzei are loc cu citarea obligatorie a consiliului în sensul stabilirii considerentului discriminatoriu al faptei și nici atunci nu stă în proces în calitate de pârât. Poziția sa procesuală este de expert în domeniul nediscriminatoriu.
În speță însă reclamanții invocă în cererea de chemare în judecată Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a prin care acesta a constatat existența unei discriminări indirecte astfel încât Consiliul și-a exprimat părerea.
Pe fondul cauzei Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt: după cum rezultă din susținerile reclamanților și din scriptele depuse în probatoriu la dosarul cauzei civile, dedusă spre competentă și legală soluționare, reclamanții au raporturi juridice de muncă, în condițiile în care au calitatea de grefier și alte categorii de personal auxiliar și își desfășoară activitatea în favoarea pârâtului Tribunalul Buzău.
Instanța de judecată, a reținut faptul că este competentă material și teritorial să soluționeze acțiunea introductivă întrucât reclamanții în calitatea de persoane discriminate, conform art. 21 alin. 1 din OG37/2000 au dreptul să solicite despăgubiri pecuniare, proporțional cu prejudiciul material suferit și dovedit potrivit dreptului comun al muncii și normelor legale cuprinse în art. 1 alin.2 și art. 295 alin.1 din legea 53/2003 modificat, cu reținerea incidenței inclusiv a prevederilor art. 5 din acest ultim act normativ, dar și prevederile Legii 168/1999.
Astfel, reclamanții fac parte din categoria personalului angajat cu contract individual de muncă încheiat și semnat de către părțile interesate din unitățile de justiție, stimulentele financiare solicitate de către reclamanți sunt de natură salarială, în sensul art. 155 din Legea 53/2003, aceasta fiind inclusiv cheltuieli de personal, potrivit art. 25 din Legea 146/1997 modificată.
Se reține faptul că relațiile juridice de muncă, trebuie să se bazeze și să fie supuse principiului bunei credințe, al egalității de șanse și tratament juridic și/sau pecuniar, precum și al consensualității obligațiilor, competențelor și drepturilor căzute în sarcina sau în favoarea fiecărei părți interesate.
În respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică inclusiv diminuarea oricăror tendințe de limitare, excludere sau restrângere, s-a apreciat temeinicia pretențiilor reclamanților în ceea ce privește plata stimulentelor bănești numai până la concurența sumei de 500 lei.
s-a reținut că, în calitatea profesională de personal contractual bugetar, reclamanții, trebuie să aibă satisfacția plății prestațiilor pecuniare în condițiile și câtimea mai sus arătate, în caz contrar și regretabil s-ar ajunge la o restrângere a drepturilor acestora la o protecție bănească justă și echitabilă.
Reclamanții, văzând importanța, felul și complexitatea muncii prestate, trebuie să beneficieze de compensația bănească cuvenită, actualizată cu indicele de inflație, aceasta pentru justa și echitabila dezdăunare, aceasta conform art. 6 -8 din Legea 53/2003, dar și art. 37, art. 39 alin. 1 lit. a și lit. d -e, art. 40 alin. 2 respectiv art. 155 -157 din același act normativ.
s-a considerat că instituirea și acordarea diferențiată a unor drepturi bănești, duce în mod greșit la aplicarea și existența unui tratament salarial diferențiat.
Aplicarea, interpretarea și respectarea normelor legale interne trebuie îndeplinită și realizată și prin respectarea normelor europene incidente în domeniu, aceasta obligând la o plată a drepturilor salariale și bănești în mod just, în acest context fiind și dispozițiile cuprinse în partea I, pct. 4, pct. 20, respectiv partea V lit. e din Legea 74/1999 dar și art. 7 lit. "i" din decretul 212/1974 pentru ratificarea Pactului Internațional cu privire la drepturile economice, dar și Convenția 100/1951 ratificată prin Decretul 213/1957, unde se statuează asigurarea condițiilor nediscriminatorii.
În acest context sunt avute în vedere și dispozițiile Convenției nr. 95/1949 ratificate prin Decretul nr. 284/1973, dar și art. 4 si art.16 din Constituția României, precum si art. 20 din acest ultim act normativ, cu excluderea privilegiilor și a discriminării.
Sunt reținute dispozițiile aplicabile și cuprinse in art. 2 alin.1 lit. a, art.10 si urm. din Legea nr. 53/2003 modificata, Legea 168/1999, dar si dispozițiile Legii 130/1996 coroborate cu prevederile convenționale cuprinse in aplicabil, art.48 și urm. respectiv art.71 și urm și normele legale incidente și evidențiate în cuprinsul Legii 567/2004, respectiv nr.OG 8/2006.
S-a considerat ca evident că din analiza dispozițiilor cuprinse în normele interne privind repartizarea fondului bănesc constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea 146/1997, rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ și nu limitativ, ceea ce determin ca prerogativa exclusivă atribuită ordonatorului de credite de a evalua și stabili la un moment dat necesitatea stimulării financiare, pe baza unor criterii care corespund directivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar, dar acesta nu poate determina excluderea lipsită de temei și suport juridic a unei categorii profesionale de la plata stimulentelor bănești. Astfel s-a considerat că și reclamanții au dreptul, conform normelor constituționale arătate -art.41, la măsuri de protecție socială, aceasta implicând și plata drepturilor salariale suplimentare.
Instanța de judecata, a reținut faptul că textul art. 14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a fost completat prin Protocolul 12 din convenție intrat în vigoare la data de 1.04.2005. Astfel, art.1, pct. 1 din acest Protocol prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării, ca obligație pozitivă; beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare ori invocarea vreunui criteriu, cum ar fi statutul persoanei. Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție, față de celelalte texte ale Convenției care garantează alte drepturi.
Astfel, s-a considerat că toate persoanele aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției pot invoca în mod independent și de sine stătător, încălcarea principiului nediscriminării numai cu privire la drepturile prevăzute de Convenție, ci și la orice alt drept prevăzut în dreptul intern al statului respectiv.
salariale solicitate de către reclamanți sunt circumscrise inclusiv prevederilor art. 55 si art. 40 alin. 2 din Legea 53/2003, fiind adaosuri bănești salariale. De altfel, art. 2 alin. 1, art. 6, lit.a si c, si art. 8 din nr.OG 137/2000 modificată, ocrotesc în mod deplin și egal toate drepturile salariale, astfel că dreptul reclamanților la aceste prestații pecuniare este un drept consacrat și recunoscut de lege. Pârâții în mod greșit și lipsit de temei și suport juridic, au operat și uzitat de o selecție arbitrară, între criteriile de acordare a stimulentelor salariale, cu înlăturarea criteriilor de performanță profesională. Deși criteriile de repartizare a stimulentelor prevăzute de normele interne au caracter de recomandare, ele au fost aplicate în condiții arbitrare, conform celor mai sus reținute, cu determinarea greșită de tratamente diferențiate.
În aceste condiții, instanța de judecată a reținut și faptul că prin Hotărârea nr. 15/2006 a s-a stabilit în mod clar și fără echivoc faptul că reclamanții au fost discriminați în mod direct, în sensul art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000.
De asemenea, potrivit art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000 aprobat de Legea nr. 27/2004, în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate, în speța dată reclamanții, își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporționale cu prejudiciul suferit și dovedit, cu stabilirea situației anterioare discriminării, prin desființarea, anularea discriminării.
În acest context sunt reținute de către instanța de judecată și prevederile cuprinse in art. 292 -293 din Legea nr. 53/2003, respectiv art. 7, art. 23 din Declarația a Drepturilor Omului semnată de către România la data de 14. XII. 1995, art. 7, art. 19 pct. 13 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Economice ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 4 si urm. Din Carta Socială Europeană revizuită și notificată prin Legea nr. 74/1999, dar și Dispozițiile Directivei nr- si art. 16 alin. 1 din Constituția României.
Instanța de judecată, reține faptul că reclamanții au solicitat actualizarea cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective, a prejudiciului suferit, cerere pe care instanța a găsit-o admisibilă și întemeiată, ținând cont și de prevederile art. 1084 -1086 cod civil respectiv art. 161 alin. 4 Codul Muncii.
Văzând dispozițiile cuprinse în Decretul Lege nr. 92/1976 modificat și normele cuprinse în Legea 130/1999 modificată, precum și prevederile Ordinului nr. 747/1999, urmează a se dispune obligarea pârâtei Curtea de APEL PLOIEȘTI, la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, aceasta pentru justa și completa evidențiere a evoluției profesionale a acestora.
Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul Ministerul Justiției a invocat faptul că reclamanților le-au fost acordate stimulente in baza Ordinului nr. 1921/C/2005. În speță, însă din analiza datelor de plată, a rezultat că stimulentele au fost acordate în baza Ordinului Ministerului Justiției nr. 1793/C/27.07.2006 și nu al Ordinului Ministerului Justiției nr. 1921/C/2005, ce face obiectul prezentului litigiu.
Reținând cele relatate mai sus și având in vedere prevederile art 1 -3 din Ordinul 1921/C/15.12.2005 Tribunalul a constatat acțiunea întemeiată, motiv pentru care o admis-o și a obligat pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTI să efectueze mențiunile în carnetul de muncă al fiecărui reclamant.
Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, conform art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, Ministerul Justiției a arătat că motivarea instanței de fond se bazează pe hotărârea CNCD nr.15/23.01.2006 care constituie titlul executoriu în interpretarea instanței și a cărei existență legitimează prin ea însăși reclamarea prejudiciului cauzat intimaților reclamanți.
Or, a învederat recurenta, potrivit art.20 alin.10 din nr.OG137/2000 republicată, hotărârile CNCD care nu sunt atacate în termen de 15 zile constituie titlu executoriu de drept, însă, au efecte relative numai între părțile a căror situație a fost analizată de Colegiul Director al CNCD și nu creează drepturi în beneficiul unor reclamanți care nu au fost vizați prin hotărâre, în speță categoria personalului auxiliar.
Recurentul consideră că natura acestor stimulente, precum și inexistența obligativității recompensării tuturor categoriilor de personal din cadrul instanțelor judecătorești în același timp sunt argumente împotriva caracterului discriminatoriu constatat de instanță în ceea ce privește salarizarea reclamanților, nefiind încălcate disp.art.41 din Constituție sau art.155 Codul Muncii, astfel cum au susținut cei din urmă prin cererea de chemare în judecată.
Recurentul a învederat că drepturile salariale solicitate reprezintă drepturi suplimentare care, potrivit art.4 din Normele aprobate de nr.2404/C/2004 nu reprezintă un drept conferit de lege cu caracter absolut și nu se confundă cu salariul ci depinde de o multitudine de fapte având un caracter incert.
Recurentul a învederat că prin Ordinul nr.1744/C/13.07.2006 s-a avut în vedere stimularea judecătorilor în raport cu gradul de colectare a sumelor la nivelul ordonatorilor secundari, iar ulterior, măsurile de recompensare având ca sursă fondurile prevăzute de Legea nr.146/1997 au vizat și personalul auxiliar de specialitate ce nu a fost avut în vedere de Ordinul Ministrului Justiției 1921/C/15.12.2005.
Abia printr-un ordin distinct al Ministerului Justiției nr.1793/C/2006, a învederat recurenta că a fost repartizat un fond destinat stimulării personalului auxiliar de specialitate.
În dovedirea recursului nu au fost administrate probe noi.
Intimata Curtea de APEL PLOIEȘTIa formulat întâmpinare la recurs, solicitând admiterea acestuia pentru motivele învederate de către Ministerul Justiției.
Analizând actele și lucrările dosarului în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale în materie și sub toate aspectele conform art.3041Cod procedură civilă, Curtea constată că motivele de recurs nu sunt fondate pentru următoarele considerente:
Reclamanții invocă în cererea de chemare în judecată Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a prin care acesta a constatat existența unei discriminări indirecte astfel încât Consiliul și-a exprimat părerea.
După cum rezultă din susținerile reclamanților și din scriptele depuse în probatoriu la dosarul cauzei civile, dedusă spre competentă și legală soluționare, reclamanții au raporturi juridice de muncă, în condițiile în care au calitatea de grefier și alte categorii de personal auxiliar și își desfășoară activitatea în favoarea pârâtului Tribunalul Buzău.
Astfel, reclamanții fac parte din categoria personalului angajat cu contract individual de muncă încheiat și semnat de către părțile interesate din unitățile de justiție, stimulentele financiare solicitate de către reclamanți sunt de natură salarială, în sensul art. 155 din Legea 53/2003, respectiv cheltuieli de personal, potrivit art. 25 din Legea 146/1997 modificată.
Reclamanții, în funcție de importanța, felul și complexitatea muncii prestate, trebuie să beneficieze de compensația bănească cuvenită, actualizată cu indicele de inflație pentru justa și echitabila dezdăunare, conform art. 6 -8 din Legea 53/2003, dar și art. 37, art. 39 alin. 1 lit. a și lit. d -e, art. 40 alin. 2 respectiv art. 155 -157 din același act normativ.
De altfel, instituirea acordării diferențiate a unor drepturi bănești, duce în mod greșit la aplicarea și existența unui tratament salarial diferențiat.
Aplicarea, interpretarea și respectarea normelor legale interne trebuie îndeplinită și realizată și prin respectarea normelor europene incidente în domeniu, în acest context fiind și dispozițiile cuprinse în partea I, pct. 4, pct. 20, respectiv partea V lit. e din Legea 74/1999 dar și art. 7 lit. "i" din decretul 212/1974 pentru ratificarea Pactului Internațional cu privire la drepturile economice, dar și Convenția 100/1951 ratificată prin Decretul 213/1957, unde se statuează asigurarea condițiilor nediscriminatorii.
În acest context au fost avute în vedere de instanța de fond și dispozițiile Convenției nr. 95/1949 ratificate prin Decretul nr. 284/1973, dar și art. 4 si art.16 din Constituția României, precum si art. 20 din acest ultim act normativ, cu excluderea privilegiilor și a discriminării.
În mod corect a reținut instanța de fond că din analiza dispozițiilor cuprinse în normele interne privind repartizarea fondului bănesc constituit potrivit art. 25 alin. 2 din Legea 146/1997, rezultă faptul că principalele criterii de repartizare a stimulentelor au caracter exemplificativ și nu limitativ, ceea ce determină ca prerogativa exclusivă atribuită ordonatorului de credite de a evalua și stabili la un moment dat necesitatea stimulării financiare, pe baza unor criterii care corespund directivelor fixate la un moment dat în politica de dezvoltare a sistemului judiciar, nu poate determina excluderea lipsită de temei și suport juridic a unei categorii profesionale de la plata stimulentelor bănești.
bănești sunt drepturi suplimentare, menite să recompenseze și să stimuleze îmbunătățirea performantelor profesionale, iar neplata acestora ar determina în mod evident încălcarea și înlăturarea acestor cerințe și principii.
În mod corect s-a reținut că textul art. 14 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale a fost completat prin Protocolul 12 din convenție intrat în vigoare la data de 1.04.2005. Astfel, art.1, pct. 1 din acest Protocol prevede în sarcina statelor interdicția generală a discriminării, acesta ca obligație pozitivă; beneficiul drepturilor și intereselor legitime prevăzute de lege va fi făcută fără discriminare fără niciun criteriu, cum ar fi statutul persoanei. Acest text a înlăturat dependența art. 14 din Convenție, față de celelalte texte ale Convenției care garantează alte drepturi.
Așa fiind, toate persoanele aflate sub jurisdicția statelor contractante ale Convenției pot invoca în mod independent și de sine stătător, încălcarea principiului nediscriminării numai cu privire la drepturile prevăzute de Convenție, ci și la orice alt drept prevăzut în dreptul intern al statului respectiv.
salariale solicitate de către reclamanți sunt circumscrise inclusiv prevederilor art. 55 si art. 40 alin. 2 din Legea 53/2003, fiind adaosuri bănești salariale. De altfel, art. 2 alin. 1, art. 6, lit.a si c, si art. 8 din nr.OG 137/2000 modificată, ocrotesc în mod deplin și egal toate drepturile salariale, astfel că dreptul reclamanților la aceste prestații pecuniare este un drept consacrat și recunoscut de lege.
În aceste condiții, în mod corect reține instanța de judecată și faptul că prin Hotărârea nr. 15/2006 a s-a stabilit în mod clar și fără echivoc faptul că reclamanții au fost discriminați în mod direct, în sensul art. 2 alin. 2 din nr.OG 137/2000.
De asemenea, potrivit art. 21 alin. 1 din nr.OG 137/2000 aprobat de Legea nr. 27/2004, în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate, în speța dată reclamanții, își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporționale cu prejudiciul suferit și dovedit, cu stabilirea situației anterioare discriminării, prin desființarea, anularea discriminării.
Reclamanții au solicitat actualizarea cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective, a prejudiciului suferit, cerere corect admisă de prima instanță, ținând cont și de prevederile art. 1084 -1086 Cod civil respectiv art. 161 alin. 4 Codul Muncii.
Văzând dispozițiile cuprinse în Decretul Lege nr. 92/1976 modificat și normele cuprinse în Legea 130/1999 modificată, precum și prevederile Ordinului nr. 747/1999, s-a dispus în mod corect obligarea pârâtei Curtea de APEL PLOIEȘTI, la efectuarea mențiunilor necesare în carnetul de muncă al fiecărui reclamant, aceasta pentru justa și completa evidențiere a evoluției profesionale a acestora.
Ca atare, Curtea consideră sentința recurată ca fiind legală și temeinică și în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
ECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.162 din 27 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, I, -, Mitia, -, -, -, -, -, -, a, -, C, toți cu domiciliul ales în B, dul - -, nr.8, județul B - la sediul Judecătoriei Buzău, intimații-pârâți Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, Tribunalul Buzău, cu sediul în B, dul - -, nr.8, județul B, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B,- - 3, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 iunie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
- - - - - - - -
Grefier
-
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./26.06.2008
/
.fond nr- Trib.
Jud. fond
G
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
