Drepturi salariale (banesti). Decizia 118/2010. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,de conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ Nr. 118/ Dosar nr-
Ședința publică din data de 08 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniel Marius Cosma judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Carmen Tică
Judecător: - -
Grefier: -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului formulat de pârâta SC SA B, împotriva sentinței civile nr. 1443/M din data de 23 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din data de 25 ianuarie 2010, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 01 februarie 2010, apoi pentru astăzi 08 februarie 2010.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constată că prin sentința civilă nr.1202/2009, Tribunalul Brașov admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta care a fost obligată să plătească reclamantului suma de 8866,64 lei, reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare.
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1104 lei reprezentând compensația cuvenită la încetarea contractului individual de muncă în sumă egală cu un salariu brut.
A obligat pârâta la plata acestor sume actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000, calculate de la data nașterii drepturilor și până la data plății efective.
A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 392/28.04.2009 (fila 4) emisă de societatea - pârâtă s-a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, la data de 27.05.2009, conform art. 65 - 67 din Codul muncii, după efectuarea preavizului de concediere de 20 zile lucrătoare în perioada 28.04.-26.05.2009 inclusiv (conform art. 73 alin. 1 din Codul muncii și art. 86 alin. 4 din CCM aplicabil).
Analizând acordul social - anexă la contractul de vânzare-cumpărare al pachetului de acțiuni deținut de B la B, încheiat între și Sindicatul Independent - Forța, la data de 13.12.2004 și autentificat sub nr.3717/13.12.2004 de, instanța constată că la litera "E - condiții privind disponibilizarea", se prevede expres că: " încetarea contractului de muncă al salariatului sau a unui grup de salariați, din motive neimputabile se va face cu măsuri de protecție socială din partea patronatului, astfel: salariații/salariatul disponibilizați/disponibilizat ca urmare a restructurării sau reorganizării societății beneficiază, o singură dată, de 8 (opt) salarii medii nete realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare".
Instanța nu poate primi apărarea societății pârâte în conformitate cu care acordul social din data de 13.12.2004 nu-și produce efectele față de aceasta, deoarece a fost încheiat cu acționarul majoritar, anterior cumpărării pachetului de acțiuni, fiindcă acest acord social nu a fost desființat de către părțile contractante, nu a fost anulat în justiție.
Potrivit ultimului alineat din cuprinsul acordului, acesta "reprezintă act adițional la Contractul colectiv de muncă", astfel încât apărarea pârâtei potrivit căreia acordul nu i-ar fi opozabil nu poate fi reținută.
Dispozițiile art. 51 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2006-2007 prevăd în mod expres că: "In caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile Acordului încheiat între sindicate și patronat".
Decizia nr. 392/28.04.2009 menționează că, ținând seama de restructurarea/reorganizarea activităților și retehnologizarea utilajelor și echipamentelor de lucru la. B, conducerea societății a dispus încetarea contractului individual de muncă al reclamantului, postul acestuia fiind desființat.
In acest sens, in speță sunt aplicabile și dispozițiile art. 67 din Codul muncii care prevăd:,salariații concediați pentru motive care nu țin de persoana lor beneficiază de măsuri active de combatere a șomajului și pot beneficia de compensații, în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil".
În drept, potrivit art. 243 alin. 1 din Codul muncii, executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
In acest sens, instanța a admis acest petit și va obliga pârâta să plătească reclamantului suma de 8866,64 lei, reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare.
Reclamantul a solicitat conform precizării acțiunii promovate în fața tribunalului și obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate în cuantum de 1104 lei.
Potrivit art.40 alin 2 lit.c din Codul muncii angajatorului îi revine obligația de acorda salariatului toate drepturile ce decurg din lege, contractul colectiv de muncă aplicabil și contractele individuale de muncă.
Conform art.154 alin 2 din Codul muncii pentru munca prestată salariatul are dreptul la un salariu exprimat în bani, acesta reprezentând echivalentul muncii prestate. Obligația principală a angajatorului este cea de plată a salariului, a contraprestației pentru munca îndeplinită de salariat, iar în caz de nerespectare a obligației menționate, salariatul este îndreptățit să solicite instanței obligarea angajatorului la plata drepturilor salariale.
Angajatorului îi este interzis, prin dispozițiile art.164 alin. 2 din Codul muncii să facă orice rețineri din salariu, în lipsa unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, care să constate datoria certă, lichidă și exigibilă a salariatului.
Dificultățile financiare ale societății pârâte nu pot fi primite ca temei al exonerării acesteia de obligațiile ce-i revin.
Împotriva sentinței de mai sus a formulat recurs pârâta C: A. B, iar prin motivele de recurs soluția atacată este criticată pe considerentele că se bazează pe prevederile art. 51 alin. 3 din Contractul Colectiv de Muncă 2006 - 2007 însă la data disponibilizării salariatului acest CCM nu ia era în vigoare astfel încât erau aplicabile prevederile art. 90 alin. 6 din CCM 2008 -2009 potrivit cărora la disponibilizare se acordă o compensație echivalentă cu un salariu brut. Însă nici prevederile CCM 2006 - 2007 modificat prin adendum nu sunt aplicabile concedierilor individuale, astfel cum s-a întâmplat în cauză.
Prin motivele de recurs este criticat și cuantumul celor 8 salarii medii nete acordat de prima instanță întrucât s-a luat în calcul și salariul compensatoriu acordat în ultima lună înainte de disponibilizare precum și contravaloarea concediului de odihnă.
Recursul este fondat în parte.
Apărarea recurentei potrivit căreia acordul social din 13.12.2004 nu mai produce efecte din momentul încheierii noului contract colectiv de muncă pe anii 2008 -2009 nu poate fi reținută din mai multe considerente:
În primul rând, potrivit art. F pct. 2 din acest acord se prevede în mod expres că dispozițiile acestuia se aplică "pe o perioadă de minim 5 ani" de la data privatizării "fiind îmbunătățit cu acordul părților semnatare și cu posibilitatea prelungirii pe noi termene".
Într-adevăr, conform teoriei drepturilor câștigate care se aplică în mod deosebit la negocierea și încheierea contractelor colective de muncă, din moment ce s-a câștigat un drept salarial printr-o negociere colectivă, de la acest drept nu se poate deroga la negocierile următoare, dreptul respectiv rămânând câștigat.
Respectând teoria dreptului câștigat se poate interpreta că și acest Contract Colectiv de Muncă aplicabil în speță, instituie, fără interpretare, măsuri de protecție a salariaților supuși disponibilizării atât individuale cât și colective. Acest aspect rezultă din cuprinsul art.51 alin. 3 al CCM mai sus citat, coroborate cu art. 118 pct. 3 lit. j, care confirmă intenția părților la negociere de a recunoaște dreptul salariaților la protecție în caz de concediere, fără a se face distincție între concedierile individuale sau colective.
Așadar, există dreptul salariaților la protecție cât și obligația angajatorului în acest sens, chiar dacă CCM nu specifică întinderea pecuniară a drepturilor la protecție socială, conform teoriei dreptului câștigat la o negociere anterioară, se poate reține că sumele care vor fi acordate în caz de disponibilizare - fără a distinge între natura disponibilizării - sunt de 8 salarii medii nete, realizate pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare reactivându-se astfel dreptul câștigat anterior.
În ceea ce privește apărarea potrivit căreia acordul social a fost modificat prin adendumul din 13.12.2004, curtea reține că aceasta nu poate fi primită deoarece în cauză nu s-a făcut dovada înregistrării acestuia la .
În plus, astfel cum s-a arătat mai sus, fiind un drept câștigat nu putea fi anulat printr-o negociere ulterioară.
În ceea ce privește cuantumul pretențiilor, respectiv contravaloarea a 8 salarii nete realizate în ultimele 3 luni înainte de încetarea contractului de muncă, curtea reține că,în primul rând este vorba de 3 luni pline, ori în calculul propus prin motivele de recurs se indică salariile nete pe lunile martie, aprilie și mai, deși în această din urmă lună reclamantul nu a primit salariu decât parțial întrucât a fost concediat începând cu 27.05.2009. Prin urmare, ultimele 3 luni la care trebuie raportată compensația sunt februarie 2009, martie 2009 și aprilie 2009.
Potrivit statelor de plată depuse la dosarul primei instanțe, în aceste luni reclamantul realizat un salariu net de 854 lei ( februarie 2009, 723 lei (martie 2009) și 847 lei( aprilie 2009), ceea ce înseamnă că i se cuvine o compensație în sumă de 6464 lei.
În cuantumul salariilor nete din ultimele 3 luni nu trebuie incluse compensațiile acordate în luna anterioara concedierii, dar nici nu poate fi luată în considerare doar o fracțiune dintr-o lună.
Față de aceste considerente,în baza art. 312 Cod procedură civilă recursul societății va fi admis în parte conform dispozițiilor prezentei.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite în parte recursul declarat de recurenta pârâtă SC SA B împotriva sentinței civile nr. 1443/M/23.10.2009 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Admite în parte acțiunea formulată și precizată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Obligă pârâta SC SA la plata către reclamantul a sumei de 6464 lei, în loc de 8866,64 lei, reprezentând contravaloarea a 8 salarii medii nete realizate pe ultimele trei luni înainte de disponibilizare.
Înlătură dispoziția sentinței privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1104 lei, reprezentând compensația cuvenită la încetarea contractului individual de muncă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge restul pretențiilor formulate în recurs de recurenta pârâtă SC SA.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi, 08.02.2010.
Președinte, - - - | Judecător, - - - |
Cu opinia separată a judecătorului - - în sensul admiterii recursului și modificării în tot a sentinței civile nr.1443/2009 a Tribunalului Brașov, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA.
Judecător,
- - Grefier,
-
OPINIE SEPARATA
În prezenta opinie, recursul SC SA împotriva sentinței civile nr.1443/2009 a Tribunalului Brașov, se impunea a fi admis și sentința modificată în parte în sensul respingerii acțiunii, în integralitate, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a obligat pârâta la plata către reclamantă a opt salarii medii nete, cu titlu de despăgubiri, ca urmare a încetării contractului de muncă în forma concedierii colective. Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut faptul că în cauză își produce efecte acordul social încheiat la data de 13.12.2004, care reprezintă anexă la contractul de vânzare cumpărare al pachetului majoritar de acțiuni deținut de AVAS B la SC SA.
Prima instanță în mod greșit a dat eficiență înscrisului ACORD SOCIAL, datat în 13.12.2004, fără a observa că în partea finală a acestuia s-a făcut mențiunea că reprezintă act adițional la Contractul Colectiv de muncă.
Cum valabilitatea contractului colectiv de muncă este de un an, iar desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei a intervenit în cursul lunii mai 2009, incident în cauză este contractul colectiv de muncă din cursul anii 2008-2009, care își produce pe deplin efectele între părțile contractante.
Chiar dacă în apărare reclamanta ar considera că sunt aplicabile disp. art. 51 alin. 3 din contractul colectiv de muncă pe anul 2006, conform cărora în caz de restructurare de personal se vor respecta prevederile acordului social încheiat între sindicat și patronat, este evident că se face trimitere la acordul social din data de 2.03.2006, și nu la cel din 13.12.2004, a cărui valabilitate a încetat odată cu contractul colectiv de muncă din anul 2004.
Conform acestui din urmă acord social, societatea se obligă la plata salariilor compensatorii, numai în situația concedierilor colective, iar reclamantul a fost concediat în mod individual, nefăcându-se dovada concedierii colective.
Nu poate fi primită nici apărarea reclamantei, potrivit cu care concedierea este în realitate una colectivă, și angajatorul este de rea credință procedând astfel, pentru că reaua credință se dovedește și nu se prezumă, iar în cauză nu s-a dovedit acest lucru.
În ceea ce privește acordarea compensației legale de 1104 lei, din conținutul dosarului, rezultă că aceasta a fost acordată în cursul lunii mai 2009, odată cu lichidarea drepturilor bănești.(filele 33,34.35 dosar fond). Prin urmare instanța trebuia să respingă și acest capăt de cerere.
Judecător,
- -
Red.op.maj./05.03.2010
Red.op.sep.NG/05.03.2010
Tehnored.AN/8.03.2010-5 ex.
Jud fond SL /CT
Președinte:Daniel Marius CosmaJudecători:Daniel Marius Cosma, Maria Carmen Tică
