Drepturi salariale (banesti). Decizia 1187/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIECIVILĂ Nr. 1187/2008
Ședința publică de la 19 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ana Doriani JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica
- - - președinte secție
- - - președintele Curții de Apel
- - - grefier
Pe rol se află pronunțarea asupra recursului declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr.1001/27.06.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 15 2008 care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin acțiunea în conflict de muncă înregistrată la Tribunalul Alba sub dosar nr- reclamanții:, G, -, și au chemat-o în judecată pe pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI solicitând:
- să fie obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant primele de vacanță pentru perioada 2001- 2007, actualizate la data plății cu indicii de inflație;
- să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în măsura în care se opune admiterii acțiunii.
În motivarea acțiunii lor reclamanții susțin că sunt angajați ai pârâtei, cu contract de muncă pe durată nedeterminată și că în această calitate au fost discriminații față de ceilalți angajați ai pârâtei cu statutul de funcționari publicii, care au beneficiat de primele de vacanță în temeiul art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999. Neacordarea primelor de vacanță, arată reclamanții, este o măsură discriminatorie și încalcă dispozițiile legale interne, precum și normele internaționale.
În drept se invocă: art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999, nr.OUG 6/2007, și 146/2007, art. 39 alin. 1 lit.d, art. 1 alin.2 lit.e din nr OG, 137/2000, Directiva Uniunii Europene nr. 2000/EC/78, preved. art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, semnată de România la 14.12.1995; art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 14.O, art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 103/2006, art.4 din Carta socială europeană, revizuită, art. 16 alin.1, art.20 alin.1 din Constituția României, art.5, 6, 18, 39 alin.1 lit.a și d, art.155 din legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii.
În probațiune s-au depus copii după contractele individuale de muncă ale reclamanților (filele53-84), precum și practică judiciară: sentința civilă nr. 608/2008 a Tribunalului Teleorman, sentința civilă nr. 399/2008 a Tribunalului Cluj, sentința civilă nr- a Tribunalului Vrancea.
Prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI a solicitat respingerea acțiunii invocând, în primul rând excepția prescripției dreptului material la acțiune, raportat la prev. art. 27 alin.2 din nr.OG 137/2000, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată și nelegală, având în vedere faptul că pretențiile reclamațiilor sunt întemeiate pe dispozițiile legale care nu le sunt aplicabile, deoarece vizează o altă categorie profesională.( 39-43).
De asemenea, pârâta a formulat, în baza art.60 pr.civilă, cerere de chemare în garanție a Ministerului Economie și Finanțelor, solicitând, în caz de admitere a acțiunii, obligarea chematului în garanție să pună la dispoziția pârâtei fondurile necesare pentru achitarea drepturilor pretinse. În motivarea acestei cererii, pârâta arată că nici o cheltuială din fondurile publice nu poate fi angajată, ordonanțată și plătită dacă nu este aprobată potrivit legii și nu are prevederi bugetare. (44-46).
Reclamanții au depus concluzii scrise prin care au solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, reiterând argumentele din acțiunea introductivă. Cu referire la excepția prescripție dreptului material invocată de pârâtă se susține că aceasta este nefondată; în cauză nefiind aplicabile preved. art.1 din. nr. 167/1958, față de dispozițiile nr.OUG 146/2007 și Decizia nr. XXIII/2005 a J- secțiile unite. În principal, reclamanții arată că sunt de acord cu admiterea cererii de chemare în garanție.( filele 97-102).
Prin sentința civilă nr. 1001/27.06.2008 pronunțată, în cauză de Tribunalul Albas -a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta Curtea de Conturi a României;
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și în consecință:
A fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești cuvenite, reprezentând c/valoarea primelor de vacanță pentru perioada 2001- 2007, sume care urmează a fi actualizate cu indicele de inflație, începând cu data nașterii dreptului material, până la data plății efective.
A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 2.737, cu titlu cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că dreptul material la acțiune nu s-a prescris, deoarece prin decizia J nr. XXIII/2005 s-a statuat faptul că dispozițiile nr.OUG 33/2001 și ale legii nr. 743/2001 au determinat întreruperea curgerii prescripției extinctive, acest curs fiind reluat numai la data de 07.01.2007, când prin legea bugetului de stat nu a mai fost suspendată plata primelor de concediu cuvenite. Pe fondul acțiunii, s-a reținut temeinicia și legalitatea pretențiilor reclamanților, față de împrejurarea că nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă, a excluderii reclamațiilor de la acest drept.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 80 din Legea nr. 168/1999, pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI, invocând art. 304 indice 1.pr.civilă raportat la art. 304 pct. 7 și 9.pr.civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate în sensul respingerii pe fond a acțiunii introdusă de reclamanții ca netemeinică și nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta arată că instanța în mod greșit a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, deoarece acest drept nu a fost prevăzut niciodată și de nici o lege personalului contractual din categoria din care fac parte reclamanții.
Pe fondul cauzei, se arată că susținerile reclamanților referitor la discriminarea la care au fost supuși prin neacordarea primei de vacanță conform prevederilor legislației aplicabile funcționarilor publici, au fost reținute în mod greșit de către instanță, întrucât acest drept nu se încadrează în cele recunoscute de lege pentru personalul contractual. În fine se critică sentința atacată sub aspectul cheltuielilor de judecată acordate reclamanților, atâta vreme cât acțiunea este scutită de taxă de timbru, iar din motivarea acțiunii nu rezultă că reclamanții au fost asistați de către un avocat.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală de către intimați, se solicită respingerea recursului ca nefondat sub toate criticile aduse, motivându-se în esență, faptul că soluția primei instanțe este legală și temeinică.
CURTEA, analizând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform cerințelor art. 304 indice 1.civilă, în limitele art.306 alin.2 pr.civ. constată următoarele:
Recursul este fondat.
Astfel, reclamanții, G, -, și sunt angajații controlori financiari, personal contractual pe durată nedeterminată, în cadrul Curții de Conturi a României, conform copii contracte individuale de muncă depuse la dosar 53-84.
Actul normativ în baza căruia sunt stabilite drepturile salariale ale controlorilor financiari din cadrul Curții de Contori este nr.OUG 160/13.10.2000, privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curții de conturi, cu modificările și completările ulteriore.
Așadar, reclamanții beneficiază de lege specială de salarizare.
Este adevărat, că nr.OUG 160/2000 stabilește la art. 3 faptul că "indemnizația este unica formă de remunerare lunară a activității corespunzătoare funcției de controlor financiar și reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor și obligațiilor care se determină în raport cu venitul salarial" însă acordarea unei prime de concediu nu se enumără printre drepturile prevăzute de lege pentru aceștia.
În justificarea pretențiilor lor reclamanții invocă ca temei juridic art. 34 alin.2 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publice.
Potrivit acestui text de lege "funcționarul publicare dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat".
Din titulatura și conținutul acestei legi, rezultă clar categoria profesională beneficiară a acestui drept salarial, respectiv funcționarii publici, personalul contractual- cum este cazul intimaților în speță, neintrând sub incidența acestei legi.
Ca atare, în lipsa unei reglementări legale a dreptului salarial pretins de reclamanți, invocarea de către aceștia a unei situații discriminatorii față de funcționarii publici în favoarea cărora legiuitorul a prevăzut un atare drept, nu justifică pretențiile de față. Este de menționat că instanța nu poate acorda ceva ce nu își are izvorul în norma legală deoarece instanța aplică legea, nu o creează, acesta fiind un atribut exclusiv al legiuitorului.
În acest sens, jurisprudența Curții Constituționale este constantă în sensul că"prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederile cuprinse în alte acte normative"- Decizia nr. 819/03.07.2008 publicată în Of. nr. 537/16.07.2008.
Potrivit art.1 alin.3 din OG.nr.137/2000" exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoanele aflate în situații comparabile". Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare iar pentru a fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
diferite de salarizare ale diferitelor categorii profesionale fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categoriile profesionale din instituții diferite. Diferența de tratament instituită prin reglementările care guvernează sistemul de salarizare al diverselor categorii profesionale are o justificare obiectivă prin raportare la deosebire dintre aceste grupuri.
În concluzie, situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității, care nu semnifică uniformitate (deciziile Curții Constituționale nr.168/1988, 294/2001). Prin Hotărârile Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nr.23/2007 și 318/2007 - Colegiul Director a reținut că situațiile deosebite în care se găsesc diferitele categorii de salariații determină soluții diferite ale legiuitorului în ce privește salarizarea acestora, fără ca prin această soluției să se încalce principiul egalității.
În fine, Curtea Constituțională, în acord cu practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, a statuat că principiul egalității în drepturi și al discriminării se aplică doar situațiilor egale ori analoage. Tratamentul juridic diferențiat instituit în temeiul unor situații obiective diferite nu constituie privilegii ori discriminări.
Nefiind un drept reglementat printr-un act normativ în vigoare nu face obiectul protecție normelor constituționale, precum a convențiilor și tratatelor invocate de reclamanți. Art.14 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, așa cum a statuat CEDO, în jurisprudența sa( cazul Thimmenos contra Greciei) nu are o existență independentă, întrucât are efect doar în relație cu drepturile și libertățile protejate de prevederile Convenției și Protocoalele sale".
Altminteri, înseamnă că orice instanță de judecată poate să adauge la lege și,in terminis,ea să creeze o nouă lege -lex tertia- cea ce este vădit inacceptabil și contravine rolului și funcției puterii judecătorești.
În fine, trimiterea făcută de intimați la soluțiile pronunțate în spețe similare, nu are relevanță juridică în cauză, deoarece hotărâri judecătorești reflectă aplicabilitatea textului de lege la cazul concret al speței date; în plus în sistemul nostru de drept practica judiciară nu are valoarea unui izvor de drept.
Față de cele ce preced, curtea constată că soluția primei instanțe vizează o aplicare și interpretare greșită a legii, așa încât în conformitate cu art. 312 alin.1 pr.civilă, coroborat cu art. 304 punct 9 cu aplicarea art.82 din legea nr. 168/1999 va admite ca fondat recursul cu care a fost investită de către pârâtă, va modifica sentința atacată în sensul respingerii ca nelegală și netemeinică a acțiuni formulate în cauză de reclamanți.
Considerentele respingerii acțiunii - reținute mai sus, respectiv lipsa normei legale care să reglementeze pretențiile reclamanților, precum și a faptului că nu ne aflăm în situația reglementată de art.1 alin.3 din nr.OUG 137/2000, - fac inutilă examinarea celorlalte aspecte ale recursului de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI împotriva sentinței civile nr.1001/27.06.2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr- și în consecință:
Modifică, în tot, sentința atacată în sensul respingerii acțiunii în conflict de drepturi formulată de reclamanții, G, -, și împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 19 2008
PREȘEDINTE: Ana Doriani | JUDECĂTOR 2: Manuela Stoica | JUDECĂTOR 3: Adriana Petrașcu Elena Truță |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
Jud. fond,
Președinte:Ana DorianiJudecători:Ana Doriani, Manuela Stoica, Adriana Petrașcu Elena Truță
