Drepturi salariale (banesti). Decizia 1198/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1198
Ședința publică de la 17 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 2: Elena Stan
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
***************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 3448 din 11 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat, pentru intimata pârâtă SC SA B, lipsind recurenta reclamantă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimata pârâtă SC SA B, a pus concluzii de respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 3448 din 11 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, j respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM /2005, în vigoare la data încetării raporturilor de muncă, la concedierile ce nu țin de persoana salariatului angajatorul are obligația de a plăti acestuia o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Coroborând textele enunțate instanța a concluzionat că s-a instituit în favoarea salariatului concediat o indemnizație de concediere, al cărei cuantum nu poate coborî sub acest minim, nefiind însă, exclusă acordarea indemnizației într-un cuantum superior.
Mai mult, instanța a apreciat că este vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Aceste aspecte au fost, de altfel, lămurite si prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Din actele dosarului reiese că reclamanta a beneficiat de o indemnizație de concediere stabilită cu respectarea prevederilor mai sus amintite, în lipsa unui temei juridic privind obligarea la plata cumulativă a sumelor prevăzute în art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă si a celor prevăzute la punctul 4 din planul social.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului, reclamanta a arătat că instanța de fond a făcut o greșită apreciere, interpretare și aplicare a legii.
În acest sens, recurenta a susținut că trebuia avut în vedere faptul că drepturile prevăzute la art.50 alin1 CCM sun distincte de cele prevăzute la art.50 alin.4, cele dintâi prevederi având în vedere indemnizația minimă de concediere bazată pe vechimea totală în muncă în timp, în timp ce drepturile prevăzute la art.50 alin.4 sunt cele stabilite prin Planul Social și se bazează pe vechime dobândită în unitățile de petrol.
Au mai arătat recurenta că instanța de fond a reținut, în mod greșit, că nu este posibilă acordarea cumulativă a indemnizației de concediere prevăzută în CCM și cea stabilită prin Planul social, neavând în vedere că această indemnizație a fost menținută în CCM și după apariția Planului Social ( alin.4 din art.50), că aceste drepturi au fost renegociate anual, tocmai pentru a fi acordate, că ele au fost stabilite în cuantumuri și modalități de acordare diferite.
De asemenea, recurenta a menționat că, prin CCM din anii interiori, s-a stabilit acordarea indemnizației de concediere în raport de vechimea în muncă, dispunându-se că dacă există dispoziții mai favorabile, se aplică acestea și că, deși prin CCM 2004-2007 nu s-a menținut această din urmă prevedere, fiind înlocuită cu mențiunea completării cu prevederile planului social, trebuiau totuși avute în vedere disp.art.7 din CCM 2004 -2007, care prevedeau că drepturile salariaților prevăzute prin prezentul CCM nu pot reprezenta cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale recunoscute anterior, precum și ale art. 9 din același contract conform cărora interpretarea clauzelor din CCM se face prin consens, iar dacă nu se realizează consensul clauza se interpretează conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariaților.
Consideră recurenta că dacă s-ar interpreta dreptul dedus judecății în sensul că salariații beneficiază doar de suportul financiar conform planului social, fără a beneficia de indemnizațiile de concediere s-ar ajunge la interpretarea clauzei în defavoarea salariaților.
A mai susținut că amendamentul la planul social nu a fost adus la cunoștința salariaților și că prin acesta pârâta a stabilit unilateral faptul că dispozițiile din Planul social exclud dispozițiile din contractul colectiv de muncă.
O altă critică a recurentei vizează dispozițiile art. 9 din Planul social, precizând că au fost omise dispozițiile art. 145 din contractul colectiv de muncă, conform cu care salariul nu poate face obiectul niciunei renunțări sau limitări.
Curtea, examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit rt. 50 alin. 1 din CCM /2005, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele recurentului în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 38 din Codul muncii.Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Este neîntemeiată și susținerea recurentei în sensul că, din interpretarea clauzelor CCM și Planului Social rezultă că este posibilă acordarea cumulativă atât a suportului financiar, cât și a indemnizației de concediere prevăzute la art.50 din CCM. Chiar din interpretarea art.7 din CCM 2004-2007, text de lege pe care recurentul îl invocă în susținerea motivelor sale de recurs, rezultă că nu este posibilă cumularea celor două indemnizații.
Potrivit acestui articol inserat în CCM 2004-2007 " drepturile salariaților prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fot recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați se vor aplica acestea".
Prin urmare, în ipoteza vizată de acest text de lege ( drepturi bănești mai mari prevăzute în CCM încheiate anterior) se realizează o înlocuire a clauzelor contractuale mai puțin favorabile din respectivul CCM cu clauzele mai favorabile salariaților, reglementând drepturi bănești mai mari din CCM anterioare, iar nu o cumulare a drepturilor bănești prevăzute prin aceste clauze. În cauza de față, în CCM 2004 -2007 și Planul Social la care art.50 din contract face trimitere, nivelul indemnizațiilor de concediere în favoarea salariaților a fost majorat, astfel încât nu se poate reține că CCM pe anii anteriori cuprind drepturi mai mari, astfel că nu se poate face aplicarea art.7 din acest contract și, cu atât mai mult, nu s-ar putea dispune cumularea suportului financiar din Planul Social cu indemnizația de concediere prevăzută la art.50 din CCM 2002 sau 2003.
În speță nu sunt relevante nici dispozițiile art. 9 din contractul colectiv de muncă și nici cele ale art. 145 din același contract, deoarece nu se poate pune problema vreunei renunțări din partea salariaților la drepturile salariale, în condițiile în care pachetele sociale rezultând din aplicarea Planului social sunt net superioare celor prevăzute de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, fiind dispoziții convenționale favorabile salariaților.
În aceste condiții sunt apreciate ca neîntemeiate criticile recurentei în ceea ce privește fondul cauzei și, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, se va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de reclamanta, împotriva sentinței nr. 3448 din 11 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red. Jud. -
24 Februarie 2010/2 ex.
Jud. fond.
Președinte:Carmen TomescuJudecători:Carmen Tomescu, Elena Stan, Ligia Epure
