Drepturi salariale (banesti). Decizia 1200/2009. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1200/
Ședința publică de la 21 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Camelia Juravschi
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE PRIN C, și CURTEA DE APEL BRAȘOV împotriva sentinței civile nr. 653/2.07.2009, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 15 octombrie 2009, când părțile prezente au pus concluzii conform celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, acre face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 21 octombrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Constată că prin sentința civilă nr. 653/2009, Tribunalul Covasnaa dispus următoarele:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a MINISTERULUI FINANȚELOR PUBLICE.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, -, Și cu domiciliul procesual ales în mun. Sf. G,-, jud. C, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în mun. B,-, sect. 5, CURTEA DE APEL BRAȘOV, cu sediul in B, Bulevardul, nr.5, jud. B, TRIBUNALUL COVASNA, cu sediul in Sf G,-, jud C și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în mun. B,-, sect. 5, și pe cale de consecință:
A obligat pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, CURTEA DE APEL BRAȘOV și TRIBUNALUL COVASNA să plătească reclamanților începând cu data de 1 februarie 2006 și pe viitor, sporul de confidențialitate de 15 %, actualizat în raport de indicii de inflație pe intervalul dintre data nașterii dreptului și data plății efective.
A obligat, de asemenea să se procedeze la consemnarea în carnetele de muncă ale reclamanților a dreptului în cauză.
A obligat pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE să aloce fondurile necesare efectuării plății sumelor cuvenite reclamanților.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat Decizia nr. 46 din data de 15.XII. 2008, prin care s-a admis recursul și drept efect a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plată a sporului de confidențialitate.
S-a reținut cu titlu obligatoriu în raport de art. 329 alin.(3) pr.civ că judecătorii, procurorii etc. precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.reclamanta este grefier la Tribunalul Covasna
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justitiei si, Curtea de Apel B criticând-o pentru nelegalitate.
În dezvoltarea motivelor de recurs, critica sentința pe considerentul că prin soluția atacată instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești deoarece prin acordarea sporului de confidențialitate se adaugă la legea de salarizare. În acest sens a fost invocată și decizia Curții Constituționale în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de ICCJ, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
În ceea ce privește fondul cauzei, se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Se arata ca instanta a acordat gresit acest spor pentru o categorie de personal care nu este vizata de decizia de recurs in interesul legii, respectiv pentru personal conex.
Referitor la recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin reprezentant legal Direcția Generală a Finanțelor Publice B, sentința este criticată pentru faptul că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, față de atribuțiile pe care le are, de a elabora proiectul bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget.
Se mai arată în continuarea motivelor de recurs că acest recurent nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale ale angajaților altor ordonatori de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei se mai arată că sumele solicitate nu pot fi acordate pentru că norma de finanțare a resurselor bugetare și a repartizării acestora pe destinații este înscrisă în legea bugetului, și potrivit acesteia nici o cheltuială nu poate fi angajată, ordonată și plătită dacă nu există o bază legală pentru aceasta.
Recursurile sunt fondate doar în ceea ce priveste aplicarea deciziei de recurs in interesul legii care dezleaga acordarea acestui spor, categoriei de personal conex al instantelor din care fac parte si reclamantii in calitate de aprod si sofer.
.Problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate mai sus prin decizia nr. 46/2008 a,astfel încât în mod corect a fost admisă acțiunea reclamantilor personal auxiliar.
În ceea ce priveste pretentiile reclamantilor personal conex, se retin urmatoarele:
Prin Ordonanța nr. 17/2006 s-a prevăzut expres la art. 3 că personalul auxiliar al stanțelor de judecată și al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari, grefieri registratori, grefieri informaticieni, iar la al. 3 s-a prevăzut că sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor de judecată și al parchetelor de pe lângă acestea, funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
Prin urmare, legiuitorul a recunoscut calitatea de personal conex pentru cei angajați pe postul de șofer, aprod la instanțe de judecată sau parchete abia în 2006, până la acest an aceasta categorie de personal neavand nici calitatea de personal auxiliar. Întrucât distinctia dintre categoria de personal conex si personal auxiliar este evidenta, rezultând din lege, instanta nu poate extinde beneficiile salariale ale personalului auxiliar si asupra personalului conex al instantelor, de vreme ce nu exista temei legal, fiind vorba de incadrare diferita, functie diferita, atributii diferite.
Prin urmare pretentiile reclamantilor-personal conex vor fi respinse ca neintemeiate.
Restul motivelor de recurs ce vizeaza acordarea sporului de 15% personalului auxiliar sunt nefondate.
În ceea ce privește motivul de recurs referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești curtea reține că acesta este nefondat întrucât cu privire la drepturile salariale supuse judecății s-a pronunțat ICCJ în cadrul recursului în interesul legii.
Prin urmare, admițând acțiunea privind acordarea sporului de confidențialitate de 15%, instanța de judecată de drept comun nu iese din sfera atribuțiilor sale constituționale, nu încalcă atribuțiile unei alte puteri constituționale, ci asigură respectarea prevederilor legale, de procedură civilă, care în prezent guvernează regimul juridic al deciziilor date în recursurile în interesul legii, anume instituirea caracterului obligatoriu al deciziilor de acest fel pronunțate de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțate în Monitorul Oficial potrivit cerinței imperative din art.329 alin.2 din Codul d e procedură civilă.
Referitor la regimul juridic și efectele deciziilor pronunțate de Curtea Constituțională în privința conflictelor juridice de natură constituțională, în concret Decizia nr.838/27 mai 2009 referitoare la conflictul dintre Puterea Judecătorească pe de o parte și celelalte puteri constituționale pe de altă parte, atât doctrina, cât și jurisprudența constituțională sunt unanime în sensul că, potrivit art.147 alin.ultim din Constituție, efectele se produc numai pentru viitor, iar întinderea efectelor acoperă exclusiv comportamentul criticat de Curtea Constituțională prin decizia respectivă, interpretarea neputând fi extinsă la alte categorii de atribuții ale autorității publice găsită în culpă.
Efectele deciziei de constatare a conflictului între puteri (în sensul art.146 lit.e din Constituție) nu pot retroactiva cu privire la deciziile pronunțate în recurs în interesul legii care au născut conflictul în autorități, ci dispozitivul deciziei instanței constituționale impune ÎCCJ- Secțiile Unite să își reconsidere jurisprudența constituită în deciziile de unificare a practicii judiciare în așa fel încât deciziile în recurs în interesul legii să nu mai conducă la încălcarea atribuțiilor exclusive ale altei puteri constituționale, anume la încălcarea atribuțiilor exclusive ale Parlamentului în cazul concret.
Cu atât mai mult, astfel de decizii ale Curții Constituționale nu pot determina prin ele însele modificarea directă a practicii instanțelor de judecată în cauzele obișnuite, în absența unei noi decizii în recurs în interesul legii pe care să o fi pronunțat între timp ÎCCJ - Secțiile Unite, adică după publicarea Deciziei nr.838/2009 în Monitorul Oficial. Dimpotrivă, instanțele ordinare, cum este și cazul Tribunalului Brașov în litigiul de față, au obligația legală de a respecta dispozițiile cuprinse în deciziile pronunțate de ÎCCJ- secțiile Unite în recurs în interesul legii, așa cum impune art.329 alin.3 teza ultimă din Codul d e procedură civilă.
Chiar dacă prin decizie, Curtea Constituțională, în ședința din 27 mai 2009 s- pronunțat asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritatea judecătorească reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție - pe de o parte - și puterea legislativă prin Parlamentul Romaniei, Guvernul României, în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora, se constată că judecătorul cauzei este ținut în temeiul art. 329 alin. 3 Cod pr. civilă de dezlegarea dată problemelor de drept judecate, fiind obligat să aplice deciziile de recurs în interesul legii.
Doar instanța supremă care a pronunțat Recursurile în Interesul Legii în cauză și a fost parte în litigiul derulat la Curtea Constituțională, care privea conflictul dintre autoritatea judecătorească și puterea legislativă, poate reveni asupra deciziilor în cauză și până la înlăturarea expresă a efectelor acestora, acestea nu pot fi private de consecințele juridice produse conform art. 329 alin. 3 Cod pr. civilă.
Astfel, prin dispozițiile deciziei nr. 46, pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii la data de 15.12.2008, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
În conformitate cu dispozițiile art. 329 al 3 teza finală din Codul d e Procedură Civilă dezlegarea dată problemelor de drept judecate în cadrul unui recurs în interesul legii "este obligatorie pentru instanțe". Ori,problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată în sensul celor arătate mai sus prin decizia nr. 21/2008 a,astfel încât în mod corect a fost admisă acțiunea reclamanților.
Tocmai această decizie a ICCJ a fost avută în vedere de prima instanță la admiterea acțiunii iar constatarea ulterioară a unui conflict între puterile statului nu poate avea consecință asupra deciziilor pronunțate în cadrul acestei căi de atac extraordinare, putând constitui cel mult un reper ce urmează a fi avut în vedere de instanța supremă în pronunțarea pe viitor a unor soluții de unificare a practicii judiciare.
Referitor la plata drepturilor salariale solicitate prin acțiunea dedusă judecății și " pentru viitor", curtea reține că aceasta cerere este întemeiata deoarece drepturile salariale constituie prin excelență " prestări periodice" în înțelesul art. 110 alin. 2 Cod procedură civilă, astfel încât pot fi solicitate și acordate "înainte de termen".
Excepțiile prevăzute de art 110 Cod procedură civilă, fără a crea un dezavantaj debitorului deoarece acesta nu pierde termenul executării obligației sale, creează un avantaj procesual creditorului care se găsește deja pregătit pentru data împlinirii fiecărui termen al prescripției periodice cu o hotărâre pe care o va putea pune în executare dacă debitorul nu-și îndeplinește de bună voie obligațiile ce-i revin, prevenindu-se astfel o serie inutilă de procese distincte pentru fiecare " " scadentă., această excepție procesuală are menirea de a preîntâmpina păgubirea creditorului prin așteptarea îndeplinirii fiecărui termen al prestației periodice iar hotărârea obținută poate fi executată doar în perioada în care temeiul pretențiilor ( contractul sau legea ) este în vigoare iar debitorul este ținut de acesta
Așadar dreptul la sporul de 15% va curge si pe viitor, până la noi dispoziții legale sau până la data încetării raporturilor de munca dintre părti, sau până la data încetării calității de personal auxiliar a reclamantei, acest spor fiind acordat datorita naturii si felului muncii care implica respectarea confidențialității informațiilor dobândite, gestionate in derularea activității de grefier.
În ceea ce privește recursul declarat de recurentul Ministerul Economiei și Finanțelor, referitor la critica privind excepția lipsei calității procesual pasive a acestuia, trebuie menționat faptul că din dispozitivul sentinței de fond, rezultă că acest recurent a fost obligat numai să vireze fondurile necesare efectuării plăților, astfel încât este lipsită de relevanță apărarea potrivit căreia între reclamantă și prezenta recurentă nu sunt raporturi de muncă, iar conform atribuțiilor stabilite prin lege, acesta are numai abilitatea de a face propuneri pentru formarea bugetului de stat. Tocmai în temeiul acestei atribuții, instanța de fond a procedat la obligarea de a vira fondurile necesare efectuării plăților, fonduri, pe care urmează să le aibă în vedere cu ocazia elaborării proiectelor de buget, sau în cadrul rectificărilor bugetare. Pentru aceste considerente instanța apreciază că aceste motive de recurs nu sunt fondate. raportat la pretențiile personalului auxiliar. Pentru pretențiile personalului conex, criticile din acest recurs sunt întemeiate pentru aceleași considerente arătate mai sus.
În consecința, instanța va modifica in parte sentința, conform celor din dispozitivul prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite în parte recursurile formulate de recurenții pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP C, Curtea de Apel Brașov, Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 653/2009 a Tribunalului Covasna pe acre o modifică în parte, în sensul că:
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de și în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Covasna, Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP C.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge restul pretențiilor din recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 21 octombrie 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier
- -
Opinie separată
În sensul admiterii recursurilor și respingerii în tot a acțiunii tuturor reclamanților.
Judecător
- -
OPINIE SEPARATĂ
În opoziție cu restul membrilor completului apreciez că acțiunea reclamanților se impunea a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea introductivă, reclamanții, în calitate de personal auxiliar, au solicitat plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% prevăzut de art. 3 din legea 444/2006 pentru cadrele militare, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
Cererea de acordare a unor drepturi salariale din acte normative care reglementează salarizarea altor categorii profesionale decât cea din care fac parte reclamanții, a fost întemeiată pe noțiunea de discriminare astfel cum această este reglementată de OG nr. 137/2000 motivat de împrejurarea că și reclamanții în calitate de personal auxiliar este obligată să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și informațiile despre care iau cunoștință în exercitarea funcției cu privire la procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul.
Chestiunea de drept supusă judecății astfel cum aceasta a fost expusă succint mai sus, întrucât a făcut obiectul a numeroase acțiuni pe teritoriul țării, a ridicat două probleme:
Una de natură constituțională rezolvată inițial prin Decizia nr. 819/3.07.2008 de Curtea Constituțională, prin care s-a constatat că " prevederile art. 1, art. 2 al. 3 și art 27 al. 1 din OG nr. 137/2000 privind și combaterea discriminării sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative "
Alta determinată de practica neunitară a dispozițiilor legale aplicabile acestui gen de acțiuni pe întreg teritoriul României și care a fost dezlegată prin decizia nr. 46 /15.XI 2008 pronunțată de ÎCCJ în cadrul recursului în interesul legii, potrivit căreia magistrații și personalul auxiliar " au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%" întrucât altfel " s-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art 16 al. 1 din Constituție, ale art. 1-2 din OG nr. 137/2000 și ale art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO"
Potrivit art. 31 al. 1 din Legea 47/1992 privitor la organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deciziile prin care se constată neconstituționalitatea unui act normativ sunt definitive și obligatorii.
Însă, tot la fel de obligatorii sunt și dezlegările date problemelor de drept judecate în cadrul recursurilor în interesul legii conform art 329 al. 3 Cod procedură civilă.
Iată deci că într-un mod inedit, instanțele de drept comun sunt puse în fața unei decizii de neconstituționalitate și a unei decizii pronunțate în interesul legii pronunțate de cele mai importante instanțe ale țării Curtea Constituțională și ÎCCJ, asupra aceleiași chestiuni de drept ce face obiectul și prezentului proces, respectiv acordarea sau nu a sporului de confidențialitate de 15% magistraților și personalului auxiliar în temeiul unei pretinse discriminări create prin acte normative de de salarizare ale acestora în opoziție cu normele de salarizare ale altor categorii profesionale.
În rezolvarea acestei dileme trebuie pornit de la scopul urmărit de legiuitor prin cele două categorii de decizii obligatorii, scop ce se reflectă în implementarea interesului ocrotit prin acestea.
Astfel, deciziile pronunțate în soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate constituie instrumentul juridic cel mai important prin care se garantează respectarea Constituției țării în timp ce recursul în interesul legii urmărește aplicarea unei practici unitare pe teritoriul aceleiași țări.
Deciziile pronunțate în controlul constituționalității sunt obligatorii nu numai pentru instanțele ordinare, ci și pentru ÎCCJ, în timp ce soluțiile din cadrul recursurilor în interesul legii nu leagă Curtea Constituțională dacă se constată că la baza acestora au stat norme de drept contrare ordinii constituționale.
Tocmai datorită supremației Constituției și a necesității garantării ideii de legalitate, observându-se contrarietatea soluțiilor pronunțate asupra aceleiași chestiuni de drept prin deciziile mai sus analizate, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 838/27 mai 2009, a constatat existența unui conflict între Puterea judecătorească pe de o parte și celelalte puteri constituționale, pe de altă parte.
Această din urmă decizie nu va fi analizată în amănunt întrucât prin ea se critică comportamentul ÎCCJ, iar efectele se răsfrâng doar asupra acestei instanțe, pentru instanțele ordinare însă au rămas în vigoare și fac în continuare obiectul al interpretării ambele decizii cu valoare obligatorie, astfel cum acestea au fost detaliate mai sus.
În consecință, apreciază că în dezlegarea problemei de drept ce stă la baza acțiunii este necesar a se da prioritate deciziei Curții Constituționale nr. 818/2008 întrucât această decizie prin care se statuează cu putere constituțională că orice înțeles al noțiunii de discriminare potrivit căreia instanța judecătorească ( inclusiv ÎCCJ) au competențe de a ignora legi și a crea acte normative " judiciare" încalcă principiul separației puterilor în stat și în consecință, este neconstituțional.
Consider că instanțele ordinare au menirea de a garanta supremația legii și a Constituției și au obligația universală de a-și fundamenta soluțiile pe ideea de legalitate chiar dacă pentru această finalitate este necesară ignorarea unei decizii în interesul legii, decizie care consacră o interpretare neconstituțională a noțiunii de discriminare.
Judecător
- -
Red AP 10.11.2009
OP CȘ 23.10.2009
Dact AG 13.11.2009/ 7 ex
Jud fond L /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Camelia Juravschi
