Drepturi salariale (banesti). Decizia 1207/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
România
Curtea de Apel Timișoara
Secția de litigii de muncă și asigurări sociale
Dosar nr-
Decizia civilă nr. 1207
Ședința publică din 20 august 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Dumitru
Grefier:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 202 pronunțată la 31 ianuarie 2008 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G, în calitate de moștenitoare a defunctului, pârâții intimați Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, și pentru opozabilitate cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești - plata primei de vacanță și a celorlalte drepturi specifice personalului auxiliar de specialitate.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura completă.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa ei la dezbateri.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța, constatând că nu mai sunt alte cereri sau probe de administrat, consideră cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
Instanța
Deliberând asupra recursului de față a constatat următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Timiș la 25 octombrie 2007 sub nr. 7829/30, reclamanții, G, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara și pentru opozabilitate Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanței ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâții in solidar la plata drepturilor bănești reprezentând primele de vacanță și a tuturor drepturilor prevăzute de OG nr. 83/2000, Legea nr. 567/2004, începând cu anul 2004 și până la data introducerii acțiunii, actualizată cu rata inflației.
In motivarea cererii arata ca de drepturile menționate a beneficiat numai personalul auxiliar de specialitate juridică, nu și personalul contractual, creându-se evident o discriminare între aceste categorii de personal, deși ambele au același angajator - Ministerul justiției.
In drept au invocat dispozițiile art. 16 alin. 1 din Constituție, art. 1 alin. 2 litera e pct. i din OUG nr. 137/2000, art. 5 Codul Muncii, art. 7 și 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, art. 14 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul 12 la Convenția Europeană a drepturilor Omului, art. 4 din Carta Socială revizuită.
Prin sentința civilă nr. 202 pronunțată la 31 ianuarie 2008, instanța a admis acțiunea reclamanților, a obligat pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând primele de vacanță și celelalte drepturi prevăzute de OG nr. 83/2000 coroborat cu Legea nr. 567/2004 începând cu data de 25 octombrie 2004 și până în prezent, sume actualizate cu rata inflației.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că reclamanții au statut de personal contractual și că nu sunt excluși de la aplicarea dispozițiilor legale ce reglementează prima de concediu cu motivația că de aceasta beneficiază doar personalul auxiliar de specialitate, deoarece art. 411alin. 1 din Legea nr. 50/1996 introdus prin art. 1 din OG nr. 83/2000 folosește expresia "și celelalte categorii de personal salarizate", ceea ce înseamnă că legiuitorul a avut în vedere întreg personalul auxiliar, iar nu numai cel de specialitate.
A mai reținut că un drept derivând dintr-un raport juridic de muncă odată câștigat nu mai poate fi anulat.
In termen legal, împotriva sentinței civile menționate mai sus, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, recurs înregistrat inițial la ICCJ sub nr-, iar ulterior, ca urmare a declarării neconstituționalității OUG nr. 75/2008, la Curtea de Apel Timișoara sub nr-.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiției a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
Recursul este întemeiat in drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.
Arată că în mod greșit instanța de fond a reținut că reclamanților le sunt aplicabile dispozițiile art. 411din Legea nr. 50/1996, deoarece reclamanții au calitatea de personal contractual și sunt salarizați potrivit OG nr. 24/2000, act normativ care nu prevede dreptul la prima de vacanță, ci numai la indemnizația de concediu; că în lipsa unei prevederi legale exprese, reclamanții nu pot beneficia de prevederile art. 411din Legea nr. 50/1996, că reclamanților nu le este recunoscut de lege și ocrotit dreptul pretins.
Urmare a decesului reclamantului, în cauză a fost introdusă succesoarea acestuia,.
Reclamanții intimați, deși legal citați, nu au depus întâmpinare, prin care să-și exprime punctul de vedere față de cererea de recurs.
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat recursul întemeiat, urmând a-l admite cu următoarea motivare:
În mod greșit a reținut instanța de fond că reclamanților le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 50/1996, art. 4 1^ 1, motivat de faptul că aceste dispoziții legale folosesc sintagma și celelalte categorii de personal salarizate.
Conform prevederilor art. 41 ^ 1 din Legea nr. 50/1996, magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza prezentei legi au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, indemnizația de încadrare lunară brută, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Rezultă din cele de mai sus că doar categoriile de personal salarizate pe baza acestei legi beneficiază de prima de vacanță, iar nu toate categoriile de personal care își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești.
Reclamanții au calitatea de personal contractual și nu au fost niciodată salarizați potrivit dispozițiilor Legii nr. 50/1996, ci pe baza dispozițiilor OUG nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobată prin Legea nr. 383/2001, cu modificările și completările ulterioare.
țiile legale aplicabile reclamanților nu recunosc în favoarea acestora dreptul la o primă de vacanță care se acorde pe lângă indemnizația de concediu.
In lipsa unei prevederi exprese care să prevadă dreptul reclamanților la prima de vacanță sau la beneficiul drepturilor conferite de lege personalului auxiliar de specialitate prin Legea nr. 567/2004, instanța nu poate recunoaște în favoarea reclamanților aceste drepturi.
ța discriminării nu poate fi reținută în speț
țierea de salarizare și în ce privește beneficiul unor drepturi speciale nu este arbitrară, ci are la bază criterii obiective privind pregătirea profesională diferită, specializată, precum și atribuțiile de serviciu concrete ale diferitelor categorii de personal.
Discriminarea invocată de reclamanți nu poate exista având în vedere că reclamanții nu se află în situații similare cu personalul auxiliar și de specialitate al instanțelor în ce privește atribuțiile de serviciu, acestea fiind diferite și specifice fiecărei funcții în parte.
țierea drepturilor a fost făcută de însăși legiuitor, care în art. 1 din Legea nr. 50/1996 a prevăzut criteriile care au stat la baza salarizării magistraților și a personalului din justiție, respectiv rolul, răspunderea, complexitatea, caracterul justiției de putere în stat, pregătirea și competența profesională.
In lipsa unei prevederi legale care să prevadă că personalul contractual beneficiază de aceleași drepturi ca și personalul auxiliar de specialitate, acțiunea reclamanților apare ca neîntemeiată.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va modifica sentința recurată în sensul respingerii acțiunii reclamanților ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 202 pronunțată la 31 ianuarie 2008 de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanții, G, în calitate de moștenitoare a defunctului, pârâții intimați Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara, și pentru opozabilitate cu Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Modifică sentința recurată în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, G, împotriva pârâților Ministerul justiției, Tribunalul Timiș și Curtea de Apel Timișoara.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, 20 august 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red. MB/dact. MB
2 ex.
25.09.2009
Primă instanță:
, - Tribunalul Timiș
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Vasilica Sandovici, Dumitru
