Drepturi salariale (banesti). Decizia 125/2010. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.125
Ședința publică din 28 Ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Alina Savin
JUDECĂTOR 2: Benone Fuică
JUDECĂTOR 3: Virginia Filipescu
Grefier - -
-.-.-.-.-
Pentru astăzi fiind amânată judecarea recursurilor declarate de reclamanții -, F, și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 261/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr- în contradictoriu cu intimații-pârâți CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, CURTEA DE APEL G și TRIBUNALUL B, cauza având ca obiect " drepturi bănești".
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 25.01.2010 care s-au consemnat în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat soluționarea cauzei la data de 28.01.2010.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr.261/11.04.2008 Tribunalul Brăilaa admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, F, prin reprezentant legal, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Brăila și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert pe problema discriminării și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din îndemnizația de bază brută lunară începând cu data de 26.09.2004 până la data pronunțării, actualizate în raport de rata inflației la data plății și în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant.
Au fost obligați pârâții să plătească indexările aferente anului 2007, actualizate în raport de rata inflației la data plății și în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant.
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților diferența dintre salariile încasate și cele egale cu salariile procurorilor din cadrul DIICOT în perioada 26.09.2004-11.04.2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății și în funcție de perioada lucrată de fiecare reclamant.
A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind plata sporului de confidențialitate.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.2814/26.09.2007 reclamanții, -, F, și au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați, Tribunalul Brăila și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca aceștia să fie obligați să le achite sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, sporul de confidențialitate, creșterea salarială reprezentând indexările acordate în conformitate cu prevederile legale pe anul 2007 și salarii egale cu procurorii din cadrul DIICOT pe o perioadă de trei ani raportată la data sesizării instanței și în continuare până la încetarea discriminării, sume ce solicită a fi reactualizate cu indicele de inflație la data achitării integrale a acestora.
Reclamanții au calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Brăila.
Prin art.47 din Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești s-a prevăzut că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Deși acest spor era un drept câștigat, fiind de natură să compenseze condițiile de muncă cu efecte negative asupra sănătății celor din sistem, textul de lege a fost abrogat prin nr.OG83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 aprobată prin Legea nr.334/2001 și nu a mai fost prevăzut nici de nr.OUG177/2002 și nici de nr.OUG27/2006, care reglementează în prezent drepturile de natură salarială ale magistraților.
Prin decizia 21/10.03.2008 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, s-a constatat că și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000 aprobată prin Legea nr.334/2001 judecătorii, procurorii, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la îndemnizația lunară brută, respectiv salariul de bază brut lunar.
Cât privește însă sporul de confidențialitate solicitat de reclamanți, instanța a apreciat că cererea este neîntemeiată, deoarece nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul judecătorilor de a primi spor de confidențialitate.
Referitor la majorările salariale pe care nr.OG10, 16 și 27 și Legea nr.232/6.07.2007 le-au prevăzut în anul 2007 pentru celelalte categorii de bugetari, instanța a apreciat că neacordarea lor și pentru reclamanți creează o discriminare în sensul art.2 alin.1 din nr.OG137/2000 și al art.14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (cazul Thlimmon contra Greciei din 06 aprilie 2006).
Cât privește acordarea de salarii egale cu cele ale procurorilor DIICOT, s-a constatat că cererea este întemeiată pentru următoarele considerente:
Prin Legea nr.508/2004 a fost creată Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ca o structură distinctă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în localitățile în care funcționează curțile de apel, au servicii și birouri în toate reședințele de județ unde funcționează tribunale fiind salarizați potrivit art.6-13 lit.a din anexă la OG nr.27/2006 cu coeficientul de multiplicare prevăzut pentru Înalta Curte de Casație și Justiție.
Conform art.2 al.3 din Legea nr.508/2004 și a Codului d e procedură penală reclamanții, în cauzele instrumentate, au aceleași competențe și prestează aceeași muncă ca și procurorii DIICOT.
Persoanele nemulțumite de soluțiile dispuse de procurorii DIICOT, în cauzele instrumentate de aceștia, pot formula plângere, conform art.2781cod procedură penală la instanța competentă, judecata făcându-se cu participarea procurorilor de la parchete de pe lângă curțile de apel și tribunale.
Judecarea în fond, apel, și recurs a cauzelor instrumentate de DIICOT se face de curțile de apel sau tribunale, de către judecătorii acestora cu participarea procurorilor de la parchete, care au competența să aprecieze asupra legalității și temeinicie rechizitoriilor și, independenți fiind pot pune concluzii de achitare sau de condamnare, conform convingerilor lor. Tot ei apreciază asupra oportunității atacării cu apel sau recurs a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele în care au pus concluzii.
Judecătorii primind rechizitoriile DIICOT efectuează cercetarea judecătorească prin administrarea tuturor probatoriilor pentru justa soluționare a cauzelor și pronunță hotărârea pe care o motivează în fapt și în drept.
Rezultă deci că procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, judecătorii precum și judecătorii de la aceste instanțe sunt discriminați, întrucât pentru aceeași muncă și competență ca și a procurorilor din cadrul DIICOT au salarii mult inferioare, încălcându-se astfel principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminărilor în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare prevăzut de art.1 alin.2 lit.c pct.1 din nr.OG137/2000, dar și de Protocolul nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții -, F, și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI doar sub aspectul respingerii capătului de cerere de 30% spor de confidențialitate.
Au motivat că legiuitorul a instituit un tratament discriminatoriu față de magistrați prin neacordarea sporului de confidențialitate de 30% având în vedere că pentru magistrați este instituită obligația de păstrare a datelor luate la cunoștință în timpul serviciului.
Ministerul Justiției a declarat recurs împotriva sentinței Tribunalului Brăila criticând soluția ca nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:
Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă în cauză pentru a fi obligat la plata unor drepturi bănești izvorâte dintr-o discriminare.
Hotărârea este dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prev. de art.304 pct.9 pr.civ.
Doar legiuitorul are dreptul să reglementeze criteriile de acordare a sporurilor sau adaosurilor la indemnizațiile și salariile de bază și prin urmare, doar legiuitorul este cel care poate aprecia și stabili dacă și ce anume sporuri sau adaosuri se acordă anumitor categorii de salariați.
De altfel, Curtea Constituțională a statuat prin decizii" că diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
În ceea ce privește acordarea creșterilor salariale pe anul 2007, instanța a reținut, în esență, că reclamanții au fost supuși unui tratament discriminatoriu. Această soluție nu poate fi primită.
Reclamanții au invocat instituirea unei discriminări pe de o parte în raport cu judecătorii de la instanța supremă și pe de altă parte în raport cu alte categorii de personal din sectorul bugetar, care ar fi beneficiat de majorări salariale prevăzute de OG nr.10/2007.
În vederea constatării unei eventuale stări de discriminare, aprecierea s-ar putea face doar în raport cu magistrații Înaltei Curți de casație și Justiție, întrucât aceștia reprezintă singura categorie aflată într-o situație similară sau comparabilă cu a reclamanților.
În mod greșit consideră reclamanții că judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție ar fi beneficiat de creșteri salariale în anul 2007, bazându-se pe faptul că OG nr.10/2007 face referire la anexele II și III din Legea nr.154/1998, întrucât prin efectul art.41 lit.c din OUG nr.27/2006 au fost abrogate expres dispozițiile privind salarizarea magistraților de la instanța supremă cuprinse în Legea nr.154/1998. În acest sens, citează recurenta conținutul art.41 lit.c din OUG nr.27/2006, aprobată prin Legea nr.457/2007: Art.41: La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogăc) dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, cuprinse în Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocup funcții de demnitate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.266 din 16.07.1998, cu modificările și completările ulterioare".
Pe de altă parte, creșterile salariale acordate magistraților în 2006 prin mărirea coeficienților de salarizare (potrivit OUG nr.27/2006), cât și în anul 2007 prin acordarea unor noi drepturi salariale( sporul de vechime, prima de vacanță etc, potrivit Legii nr.45/2007 pentru aprobarea OUG nr.27/2006) depășesc nu doar rata inflației, ci și media creșterilor salariale care s-au acordat în sectorul bugetar. În aceste condiții, nu se mai impun alte creșteri salariale iar decizia legiuitorului nu apare ca neconstituțională.
Susținerile reclamanților potrivit cărora art.11 al.1 din OUG nr.27/2006 instituie o discriminare sunt nefondate, deoarece acordarea coeficientului de multiplicare 19-23 pentru procurorii din cadrul DIICOT este făcută în considerarea nivelului parchetului unde funcționează aceștia, chiar și pentru o perioadă de timp limitată.
În ceea ce privește încadrarea procurorilor la DIICOT și DNA este de observat că legiuitorul a menținut regula numirii acestora, iar nu a promovării, a exercitării pe o durată temporară a funcției de procuror în cadrul acestui parchet, precum și a revenirii pe postul deținut anterior.
Prin urmare, în vederea numirii în cadrul DIICOT și DNA nu este necesar ca procurorul în cauză să aibă grad profesional de procuror al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- fără însă ca prin această numire să îl dobândească- ceea ce duce la concluzia inexistenței unor reguli diferite de promovare în profesie între judecători și procurori.
În acest sens, art.75 al.11 din Legea nr.304/2004 stabilește în acest sens că" la data încetării activității în cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism procurorul revine la parchetul de unde provine sau la alt parchet unde are dreptul să funcționeze potrivit legii".
Prin urmare, având în vedere faptul că procurorii de la DNA și DIICOT ocupă aceste funcții pe o perioadă de timp limitată și că primesc drepturi salariale similare cu cele ale unui procuror de la Parchetul de pe lângă Înalte C de Casație și Justiție numai pe perioada desfășurării activității în cadrul acestor structuri, consideră că în mod evident criteriul esențial avut în vedere de legiuitor în acest caz este cel al nivelului instanței sau al parchetului.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește temeinicia pretențiilor reclamanților privind despăgubiri pentru discriminarea adusă prin lege prin neacordarea unor spor pentru confidențialitate Curtea reține că problema de drept a fost tranșată de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin recursul în interesul legii prin decizia 46/15.12.2008 pronunțată în dosarul nr.27/2008.
Prin această decizie Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 al. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din codul deotologic al acestora judecătorii, procurorii, personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază.
Acest spor nu este prevăzut nici de actele normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției (Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 45/2007) cât și salarizarea personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției (Ordonanța Guvernului nr. 8/2007).
În aceste condiții, sporul de confidențialitate nu poate fi acordat în baza actelor normative care reglementează în prezent salarizarea și alte drepturi ale magistraților, magistraților asistenți și personalului auxiliar de specialitate de vreme ce el nu este prevăzut de actele normative respective.
Totodată el nu poate fi acordat nici în baza actelor normative specifice care prevăd acordarea acestui spor personalului din alte instituții și autorități publice care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, acte normative amintite mai sus.
Acest lucru nu este posibil întrucât s-ar ajunge să se confere instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, ceea ce este evident neconstituțional, întrucât se încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. 4 din Constituție, ca și prevederile art. 61 alin. 1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
În virtutea textelor constituționale menționate Parlamentul, și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, instanțele judecătorești neavând o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția - art. 126 alin. 1 din Legea fundamentală - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și executarea drepturilor lor subiective.
Potrivit art. 1 alin. 2 lit. i din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării sunt esențiale în exercitarea dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu egal pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de convingeri, sex, vârstă,. precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau executării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Sunt discriminatorii, potrivit ordonanței, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1 față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare (art. 2 alin. 1-3).
Prin această ordonanță, astfel cum a fost modificată și completată de Legea nr. 324/2006 au fost transpuse în dreptul intern prevederile Directivei Consiliului 2000/43/CE privind aplicarea principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de origine rasială sau etnică, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. L 180 din 19 iulie 2000 și prevederile Directivei Consiliului 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, publicată în Oficial al Comunităților Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000.
Prin actul normativ menționat se asigură o interpretare unitară a principiilor generate de egalitate și nediscriminare stabilite de Constituția României, precum și de către documentele internaționale care au ca obiect eliminarea discriminărilor, ratificate de România, care alcătuiesc cadrul general în domeniu, persoanele care se consideră discriminate având la dispoziție prevederi legale concrete în baza cărora pot solicita încetarea manifestărilor discriminatorii și repararea prejudiciului cauzat.
Așa cum lesne se poate observa, art. 2 alin. 3 din ordonanță caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, față de alte persoane, fără să facă vreo distincție cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înțeles că se referă și la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament și ordonanțele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituție.
Cât privește noțiunea de "discriminare" trebuie avută în vedere și practica în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului care a reținut în mod constant că există discriminare atâta timp cât diferența de tratament aplicată unor subiecte de drept aflate în situații analoage nu are o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă.
Sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde nu sunt cuprinse în salariul de bază, ele fiind prevăzute de Codul muncii, de legi și ordonanțe, în contractul colectiv de muncă unic la nivel național (art. 41 alin. 3) și în contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de unitate și unități.
În sistemul legal actual sporurile nu sunt recompense sau gratificații, ele constituind, în principal, un factor compensatoriu pentru anumite condiții de muncă sau pentru întrunirea de către cel în cauză a unor cerințe speciale.
Sporurile la salariul (indemnizația) de bază se acordă dacă sunt întrunite următoarele condiții:
- salariatul să ocupe un post într-o specialitate care îi conferă dreptul la un anumit spor;
- salariatul să lucreze efectiv în condițiile prescrise de lege, de contratul colectiv de muncă sau, după caz, de contractul individual de muncă.
Cu alte cuvinte, indiferent de nivelul studiilor, importanța, complexitatea și atribuțiile de serviciu, funcția (postul) meseria îndeplinită, cantitatea, calitatea și valoarea muncii, ramura, domeniul sau nivelul de activitate și cuantumul salariului (indemnizației) de bază ale unui salariat acestuia trebuie să i se dea un anumit spor dacă lucrează efectiv în condițiile prescrise de lege pentru acordarea acelui spor.
Nu există nici o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă ca, în cazul a doi salariați, care nu se găsesc în situații juridice identice sau similare, sub aspectul posturilor ocupate, atribuțiilor de serviciu, răspunderii, dar care, amândoi, lucrează - cu titlu de exemplu - în aceleași condiții deosebite de muncă, grele, periculoase sau vătămătoare, numai unii dintre ei să primească sporul corespunzător, iar cel de-al doilea să nu-l primească pentru motivul că legea sau ordonanța în baza căreia este retribuit acest din urmă salariat nu prevede acordarea acestui spor.
Cu alte condiții, în considerarea unor condiții amintite mai sus, dintre care se disting cu prioritate rolul, răspunderea și complexitatea atribuțiilor de serviciu ale diferitelor posturi, funcții și activități legiuitorul poate stabili drepturi de salarizare diferite pentru anumite categorii de personal, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere egalității cu drepturi prevăzute de art. 16 din Constituție, însă acest tratament diferențiat trebuie să se refere doar la stabilirea salariului (indemnizației) de bază, a indemnizațiilor care constituie sumele plătite anumitor salariați în funcție de criterii specifice muncii sau de cheltuielile necesare pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu cât și a adaosurile la salariul de bază ce se acordă în funcție de performanțele individuale.
În ceea ce privește însă sporurile la salariul (indemnizația) de bază, acestea trebuie să fie acordate tuturor salariaților indiferent de posturile și funcțiile pe care le ocupă și de domeniul în care își desfășoară activitatea atâta timp cât lucrează efectiv în condițiile prescrise de legea care reglementează plata sporurilor respective.
Acest lucru se referă și la sporul de confidențialitate care trebuie acordat tuturor celor care gestionează secrete de stat și secrete de serviciu, indiferent că lucrează în administrația publică, centrală sau locală, în justiție sau în aparatul Parlamentului.
S-ar ajunge la o situație discriminatorie în sensul dispozițiilor art. 16 alin. 1 din Constituție, republicată, ale art. 1-3 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, și ale art. 1 din Protocolul 12 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, întrucât nu se constată existența unei justificări legitime, obiective și rezonabile.
Potrivit art. 27 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și stabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Ca atare, magistrații, magistrații asistenți și personalul auxiliar de specialitate care nu primesc spor de confidențialitate pe motiv că actele normative care reglementează salarizarea și alte drepturi ale acestor categorii de personal nu prevăd acordarea acestui spor au dreptul la despăgubiri în temeiul dispoziției legale amintite mai sus.
Aceste despăgubiri nu trebuie stabilite prin apreciere, ci raportat la sporul de confidențialitate de 15% calculat la salariul (indemnizația) de bază prevăzut de marea majoritate a actelor normative care reglementează acest spor acordat altor categorii de personal, despăgubirile trebuie să fie date cu caracter temporar până la încetarea situației de discriminare.
Decizia fiind pronunțată în recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, astfel că nu se mai pune problema argumentării existenței dreptului la acest spor de confidențialitate, motiv pentru care prin hotărâre nu se va mai răspunde la cele expuse de Ministerul Justiției în motivarea recursului.
Se va admite prin urmare recursul reclamanților și se va admite cererea în pretenții, raportat însă la procentul de 15% și nu la cel de 30% așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia 46/2008.
În ceea ce privește pretențiile privind coeficientul de multiplicare al unui procuror DIICOT, acordarea indexărilor pentru anul 2007 aceste capete de cerere vor fi respinse ca urmare a principiului stabilit de Curtea Constituțională prin decizia 838/2009 și anume acela că instanțele de judecată nu pot constata discriminări ce rezultă din modul de reglementare al legii, și nu pot acorda despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a unor asemenea discriminări. Instanțele de judecată nici nu pot analiza asemenea discriminări, legiuitorul fiind liber să instituie regimuri diferite, soluțiile alese neputând fi verificate de instanțele de judecată. Instanțele pot acorda doar drepturi prevăzute expres de lege.
Prin urmare, aceste capete de cerere nu mai pot fi analizate, ele fiind întemeiate ( de către reclamanți) pe regimuri discriminatorii instituite prin lege.
Față de aceste considerente urmează a fi admis recursul declarat de Ministerul Justiției și a fi modificată în parte sentința Tribunalului Brăila în sensul respingerii capătului de cerere privind acordarea coeficientului DIICOT și a indexărilor anului 2007.
Conform art. 312 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursul declarat de reclamanții -, F,.
Urmează a fi admis în parte capătul de cerere formulat de reclamanți privind acordarea sporului de confidențialitate și va obliga pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila la plata acestui spor în cuantum de 15% din salariul de bază brut lunar pe perioada 26.09.2004 până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant.
Urmează a fi respinse capetele de cerere formulate de reclamanți privind plata indexărilor aferente anului 2007 în formă actualizată și a diferenței dintre salariile încasate și cele egale cu salariile procurorilor din cadrul DIICOT în formă actualizată, ca nefondate.
Urmează a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanții -, F, și pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 261/11.04.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.261/11.04.2008 a Tribunalului Brăila și, în rejudecare:
Admite în parte capătul de cerere formulat de reclamanți privind acordarea sporului de confidențialitate și obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Galați și Tribunalul Brăila la plata acestui spor în cuantum de 15% din salariul de bază brut lunar pe perioada 26.09.2004 până la data intrării în vigoare a Legii nr.330/2009, sume actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant.
Respinge capetele de cerere formulate de reclamanți privind plata indexărilor aferente anului 2007 în formă actualizată și a diferenței dintre salariile încasate și cele egale cu salariile procurorilor din cadrul DIICOT în formă actualizată, ca nefondate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- - -
Grefier
-
Red./11.02.2010
Dact./7 ex/15.02.2010
FOND: -A-
Asis.jud.-
Președinte:Alina SavinJudecători:Alina Savin, Benone Fuică, Virginia Filipescu
