Drepturi salariale (banesti). Decizia 1253/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA
DECIZIE Nr. 1253
Ședința publică de la 11 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Ioana Moțățăianu
Grefier - -
xxxx
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D PENTRU MEF împotriva sentinței civile nr.5127 din 13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanții, in a, -a, oiu, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA, având ca obiect drepturi bănești
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic, pentru recurenții pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D PENTRU MEF și Ministerul Economiei și Finanțelor, lipsind recurentul pârât Ministerul Justiției și intimații reclamanți, oiu, a, -a, CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL DOLJ.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, Curtea, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul asupra recursurilor.
Consilier juridic, pentru recurenții pârâți DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D PENTRU MEF și Ministerul Economiei și Finanțelor, solicită admiterea recursului, în raport de motivele de recurs invocate în scris, modificarea sentinței nr.5127/13.12.2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanți.
CURTEA
Asupra recursurilor de față;
Prin sentința civilă nr.913/5 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr- a fost disjunsă acțiunea reclamanților Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 27 martie 2007 sub nr-, reclamanții, in a, -a, oiu, în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj, Ministerul Finanțelor Publice.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 27 martie 2007 aceștia au solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea în solidar a primilor trei pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând indemnizație lunară de 10 % din salariul brut începând cu data de 20.03.2004 și până la data introducerii acțiunii, actualizate în raport de rata inflației la data plății efective a acestora; obligarea pârâților să reglementeze situația juridică a acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate juridică; acordarea în continuare a acestei indemnizații de 10 % din salariul brut, până la reglementarea situației juridice a acestor drepturi în mod nediscriminatoriu; obligarea primilor trei pârâți să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței civile, a sumelor datorate; obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi bănești; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 24.04.2007, instanța a dispus disjungerea cererii formulată de reclamanta, formându-se dosarul nr-.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Tribunalului Dolj.
În cauză, la data de 10.04.2007 pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat un punct de vedere, prin care a enumerat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o faptă pentru a fi calificată drept faptă de discriminare.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la data de 10.04.2007, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 09 mai 2007 pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive având în vedere faptul că reclamanții solicită acordarea unor drepturi salariale, iar MEF, nu are calitatea de angajator pentru a fi obligat la plata acestora.
Referitor la fondul cauzei pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea acțiunii întrucât reclamanții nu fac parte din categoria salariaților strict și limitativ prevăzuți de lege pentru care se acordă sporul de 10 % și nici nu a făcut dovada că sarcinile de serviciu prevăzute în fișa postului sunt egale cu cele ale grefierilor de la executări penale și civile pentru a se justifica discriminarea.
În ceea ce privește capătul nr.4 al cererii pârâtul a susținut că potrivit dispozițiilor Legii nr.500/2002, rectificarea bugetară se face în conformitate cu procedurile prevăzute pentru legile bugetare anuale, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite.
La 26.07.2007 pârâtul Ministerul Justiției a depus o nouă întâmpinare solicitând respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată.
La 25.09.2007 reclamanta a formulat cerere de renunțare la judecată, prin încheierea 25.09.2007 instanța luând act de aceasta renunțare.
Tribunalul Dolj prin sentința nr.5127 de la 13 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, in a, -a, oiu, și pe pârâții Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând indemnizația de 10 % din salariul brut pentru perioada 01.04.2004-31.03.2007, respectiv diferența dintre indemnizația cuvenită de 10 % și indemnizația primită efectiv, pe aceeași perioadă, astfel: - 239 lei, - 423 lei, - 4679 lei, a - 250 lei, 613 lei, - 1033 lei, - 471 lei, - 295 lei, -329 lei, -1088 lei, -338 lei, - 183 lei, - 284 lei, - 3859 lei, - 2426 lei, - 2725 lei, - 1898 lei, - 2195 lei, - 2171 lei, - 1898 lei, oiu - 2420 lei (sume brute, urmând ca valoarea netă rezultată în urma reținerilor legale să fie reactualizată în funcție de coeficientul de devalorizare al monedei naționale de la data fiecărei scadențe la data plății efective).
A obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare achitării acestor drepturi.
A respins acțiunea formulată de reclamanta -
A respins celelalte capete de cerere.
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice, că nu este întemeiată. Această instituție a fost chemată în judecată pentru a fi obligată să aloce fondurile necesare efectuării plății drepturilor plătite de reclamanți.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că, potrivit art.19 pct.3 din legea nr. 50/1996 grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățenie, precum și cei care sunt secretarii comisiilor de cercetare a averii, beneficiază de o indemnizație lunară de 10 % din salariul brut, calculată în raport de timpul efectiv lucrat.
Dispozițiile art. 6 alin.2 Codul muncii stipulează că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plata egală pentru munca egală, principiu instituit și de art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, art.4 și 16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Reclamanții din cauza de față îndeplinesc și ei funcția de grefier în cadrul Tribunalului Dolj, parte din ei neefectuând activități din cele enumerate mai sus. neefectuând activități din cele enumerate mai sus. Deși îndeplinesc aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10 % nu a primit acest drept, fiind astfel prejudiciată.
Are loc astfel o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, OG 137/2000, aprobată prin legea nr.48/2002, modificată prin legea nr.27/2004 și art. 6 alin.2 din Codul muncii.
Instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o ilegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Împrejurarea că reclamanta nu a desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct.3 din legea nr.50/1996 și nu este astfel îndreptățită la plata drepturilor prevăzute de acest text de lege, nu poate conduce la respingerea drepturilor sale, întrucât modalitatea de acordare a indemnizației de 10 % reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria culpă discriminatorie.
Din cuprinsul raportului de expertiză, cu anexele corespunzătoare, rezultă sumele pe care fiecare reclamant este îndreptățit să le primească, sume ce vor fi reactualizate în continuare, în funcție de coeficientul de inflație, până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Direcția Generală a Finanțelor Publice D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Economiei și Finanțelor criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Pârâtul Ministerul Justiției critică sentința în ceea ce privește art.19 alin.3 din Legea 50/1996 care prevăd că beneficiază de procentul de 10 % din salariul brut numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres de acestea și numai în raport cu timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
A mai arătat recurentul că nu poate fi reținută motivarea din cererea de chemare în judecată, în sensul că între grefierii care participă la activitățile prevăzute la art. 19 din legea 50/1996 și cei care nu participă la acestea ar exista o stare de discriminare, întrucât, așa cum s-a statuat și de Curtea Constituțională prin deciziile pronunțate, principiul egalității nu se opune ca o lege să stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se află în situații diferite.
A apreciat recurentul că nu se poate reține culpa Ministerului Justiției pe considerentul că dispoz. art. 19 alin.3 din legea 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sunt apreciate de reclamanți ca fiind discriminatorii, știut fiind că activitatea de legiferare aparține Parlamentului.
Pârâta DGFP D pentru Ministerul Economiei și Finanțelor critică sentința pentru faptul că între reclamantă și Ministerul Economiei și Finanțelor nu există raporturi juridice de muncă și ca urmare nu poate fi obligat la plata unor drepturi salariale, întrucât calitatea de angajator o are Ministerul Justiției care este și ordonatorul principal de credite, astfel încât acesta trebuie să plătească aceste drepturi salariale.
Analizând recursurile formulate se constată că recursul Ministerul Justiției este nefondat pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată se poate observa că reclamanta ca de altfel toți ceilalți reclamanți au invocat în susținerea pretențiilor lor o practică discriminatorie instituită prin prevederile legale ce reglementează salarizarea acestora, în sensul acordării acelui spor la salariu doar anumitor salariații din cadrul instituției în care își desfășoară activitatea.
Instanța de fond a reținut că în speță nu s-a dovedit existența unui scop legitim care să justifice discriminarea respectivă, faptul că reclamanta nu a desfășurat activități din cele prevăzute în art. 19 pct. 3 din legea 50/1996, neputând conduce la faptul că nu ar avea dreptul la indemnizația respectivă, deoarece modalitatea de acordare a acesteia reprezintă prin ea însăși o practică discriminatorie.
Recurentul în recursul formulat a arătat că in speță nu există discriminare deoarece nu poate fi vorba de existența unor persoane aflate în situații comparabile sau analoage așa cum prevede art. 14 din CEDO, în condițiile în care personalul prevăzut de art. 19 din legea nr. 50/1996, îndeplinește sarcini diferite și suplimentare față de ceilalți.
Critica recurentului nu este întemeiată.
Potrivit art. 14 din CEDO diferența de tratament devine discriminare,atunci când se introduc distincții între situații analoge și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă și obiectivă.
De asemenea potrivit art 2 din OG 137-2000 prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex sau orientare sexuală, apartenență la o categorie defavorizată sau orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea sau înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice
Salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc potrivit art.3 din OG nr 8/2007,pe baza valorii de referință sectorială, și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, nivelul studiilor, vechimea în specialitate și de nivelul instanței.
Prin alin. 8 al aceleiași articol, au fost preluate prevederile din art 19 din legea 50/1996, în sensul că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului,a actelor de executare penală și civilă, beneficiază de o indemnizație de 10% din salariul lunar calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Această prevedere este discriminatorie, așa cum a reținut și instanța de fond, întrucât nu stabilește un criteriu obiectiv care să o justifice.
În principiu activitatea grefierilor unei instanțe sau parchet este aceeași, constând în participarea la ședințele de judecată, la întocmirea și comunicarea diferitelor acte de procedură, atât în faza judecării cauzelor cât și în faza executării dispozițiilor judecătorești sau a celor date de procurorii parchetelor de pe lângă instanțele de judecată.
Din acest punct de vedere aceștia se află în situații comparabile și analoage, neexistând un criteriu obiectiv care să stabilească că activitatea desfășurată de către cei vizați de alin. 8 al OG 8/2007, ar fi una mai complexă decât a celorlalți.
Această concluzie este întărită și de faptul că judecătorii sau procurorii care au de asemenea atribuții în efectuarea actelor de executare penală sau civilă precum și în soluționarea cauzelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, nu beneficiază de această indemnizație considerându-se deci că nu efectuează o muncă mai complexă decât ceilalți.
Nici faptul că prin fișa postului sunt stabilite atribuțiile fiecărui grefier pe secții și compartimente, nu constituie o împrejurare care să înlăture caracterul discriminatoriu al prevederilor respective, așa cum susține recurentul, acesta neputând constitui un criteriu obiectiv, în înțelesul prevederilor și practici CEDO.
De asemenea nu se poate spune că aceștia depun o muncă suplimentară așa cum susține recurentul, deoarece activitatea acestora se desfășoară tot în cadrul aceluiași program de lucru, și nu există o normare concretă a muncii fiecăruia pentru a se pute spune cu obiectivitate că cei îndreptățiți la acea indemnizație desfășoară o muncă suplimentară sau esențial diferită de ceilalți.
Constatând deci, că sub acest aspect sentința atacată este una legală și temeinică, în baza art 312 cod pr. Civ. recursul formulat de recurentul Ministerul Justiției va fi respins ca nefondat.
În ceea ce privește recursul formulat de Ministrul Economiei și Finanțelor, instanța a reținut că prin sentința atacată, acesta a fost obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor respective.
Referitor la recursul Ministerului Finanțelor și Economiei, urmează a fi admis și modificată sentința în sensul respingerii acțiunii față de acesta, fiind chemat în judecată în calitate de pârât alături de Tribunalul Dolj, Curtea de Apel Craiova și Ministerului d e Justiție și nu chemat în garanție. Se constată astfel temeinicia excepției lipsei calității procesuale pasive, deoarece între acesta și reclamanți nu au fost stabilite raporturi juridice de muncă, neavând calitate de angajator.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE D PENTRU MEF împotriva sentinței civile nr.5127 din 13.12.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj -Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanții, a, -a, oiu, TRIBUNALUL DOLJ, CURTEA DE APEL CRAIOVA.
Modifică sentința în sensul că respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva aceleeași sentințe.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Martie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.jud.
Ex.4//18.03.2008
Jud.fond.
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Doina Vișan, Ioana Moțățăianu
