Drepturi salariale (banesti). Decizia 1274/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE CIVILĂ Nr. 1274/2009
Ședința publică din 03 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1245/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă consilier juridic pentru intimatul pârât SC E-- Gaz Distribuție SA Centru T, lipsă fiind reclamantul recurent.
Procedura este îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Reprezentantul intimatului pârât depune la dosar întâmpinare.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul intimatului pârât SC E-- Gaz Distribuție SA Centru T pune concluzii de respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală.
Față de actele și lucrările dosarului lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea în conflict de drepturi, înregistrată la Tribunalul Hunedoara sub nr. 8789/97/15.12.2008 reclamantul, a chemat în judecată pe pârâta SC"E-- GAZ DISTRIBUȚIE"SA-Târgu M, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată să-i plătească suma de 25.000 lei, conform programului de plecare voluntară valabil în anul 2008, precum și suma de 3.000 lei cu titlu de daune morale.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost angajat la societatea de Distribuție a din România, din anul 1996, până în noiembrie 2008, ca mecanic, apoi a lucrat la birou ca utilizator I - SU (un program de calculator utilizat în operațiunile privind distribuția gazului), deși a rămas încadrat ca mecanic cu salariul aferent acestui post. A fost transferat de la Districtul H la Centrul D, în momentul transferului promițându-i-se că o să fie încadrat în cele din urmă pe un post de controlor - operator date, post care ar fi presupus și un salariu mai mare. Cu toate acestea a fost menținută încadrarea ca mecanic și după data transferului, deși desfășura muncă de birou, și în aceste condiții a solicitat încetarea contractului individual de muncă cu acordarea beneficiilor stipulate în programul de plecare voluntară aplicabilă la 01.11.2006. Deși conducerea Centrului Taf ost de acord cu plecarea lui, nu a fost de acord cu acordarea beneficiilor motivând că centrul duce lipsă de personal. A mai precizat reclamantul, că se impunea încadrarea lui pe o funcție compatibilă cu nivelul de pregătire (studii superioare), și cu starea de sănătate, iar în plus mulți dintre colegii de birou fiind încadrați ca și controlori date, aveau salarii net superioare, acest fapt creând o stare de inechitate, deoarece îndeplineau aceleași sarcini. Reclamantul a precizat că, dacă într-adevăr angajatorul avea nevoie de personal, nu i-ar fi aprobat plecarea, sau i-ar fi satisfăcut pretențiile, recunoscându-i meritele și munca prestată. În concluzie, reclamantul a arătat că prin neacordarea beneficiilor, s-a săvârșit un abuz de către angajator, ceea ce atrage obligarea acestuia la plata sumelor solicitate, precum și la plata unor daune pentru prejudiciul moral adus. S-a mai precizat în privința daunelor morale, că acesta sunt meritate în condițiile în care reprezentantul pârâtei nu a avut nici o explicație plauzibilă, în legătură cu faptul că unora dintre angajați li s-a acordat posibilitatea să plece cu ajutorul programului de plecare voluntară, iar lui i s-a refuzat acest drept.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii motivat de faptul că, reclamantul și-a încetat activitatea cu data de 24.11.2008 în baza cererii depuse prin care a solicitat lichidarea la zi conform art. 55 lit. b Codul Muncii. Având în vedere că salariatul a plecat de bunăvoie, prin voința liber exprimată prin cererea nr. 1059/24.11.2008, nu există nici o prevedere legală, care să-l oblige pe angajator să plătească unui salariat o sumă de bani aferentă desfacerii contractului individual de muncă, iar oferirea beneficiilor prevăzute în programul de plecare voluntară se făcea doar cu aprobarea conducerii companiei conf. art. 4 din program. În cazul reclamantului, conducerea nu și-a dat acordul, datorită insuficienței de personal fapt menționat pe prima cerere a reclamantului înregistrată la data de 22.10.2008. Întrucât cererea nu i-a fost aprobată cu acordarea beneficiilor stipulate în programul de plecare voluntară, reclamantul a revocat-o, însă în data de 24.11.2008 a formulat o nouă cerere în baza art. 55 lit. B Codul Muncii, solicitând lichidarea la zi. În baza celei de a doua cereri, reclamantul și-a încetat activitatea la societate prin acordul părților.
Cu privire la istoricul activității desfășurate de reclamant în cazul companiei, s-a arătat că descrierea prezentată în acțiune este irelevantă din punctul de vedere al pretențiilor formulate. Sub acest aspect s-a subliniat că, reclamantul a semnat contractul individual de muncă și actul adițional care menționa funcția și salariul, prin semnătură manifestându-și acordul cu prevederile actului adițional.
Prin sentința civilă nr.1245/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul cu nr.de mai sus, acțiunea a fost respinsă.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamantul a fost angajat la societatea pârâtă prin contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată ca mecanic, contract încheiat la data de 25.09.1996, cu locul de muncă la filiala Prin actul adițional la contractul individual de muncă încheiat la 05.09.2008 între părți, reclamantului i s-a modificat locul de muncă, acesta urmând să presteze activitate la Regiunea VEST - Operațiuni Tehnice - Centrul T - District 1 Actul adițional a menținut încadrarea în funcția de, fiind semnat de reclamant fără obiecțiuni.
Prin cererea înregistrată la unitate sub nr. 1037 din 22.10.2008, reclamantul solicită încetarea contractului individual de muncă în baza art. 55 lit. b Codul Muncii, cu data de 31.10.2008, cu precizarea că solicită acordarea beneficiilor stipulate în programul de plecare voluntară aplicabil de la 01.11.2006 ( 4 și 5). Reclamantul a semnat fără obiecțiuni și fișa postului care stabilea sarcinile de serviciu aferente postului deținut de.
Conform rezoluțiilor puse pe această cerere, conducerea nu a fost de acord cu cererea reclamantului "datorită insuficienței de personal".
În carnetul de muncă al reclamantului la nr. crt. 37 s-a operat încetarea activității în temeiul art. 55 lit. b Codul Muncii (prin acordul părților), cu data de 24.11.2008, în baza deciziei nr. 369/29.11.2008, decizie necontestată de către reclamant.
În programul de plecare voluntară toamna 2006, invocat de reclamant, se stipulează că programul este valabil începând cu data de 01.11.2006 și până la 31.12.2006, că programul nu se aplică salariaților care depun cereri de încetare a raporturilor de muncă cu acordul părților înafara datelor stabilite conform art. 5 alin. 2 (01.11.2006 - 15.12.2006), precum și faptul că angajații pot pleca în cadrul acestui program numai cu acordul expres al conducerii companiei.
La art. 9 se precizează că angajații nu pot cerere pe cale judecătorească participarea la acest program.
Rezultă așadar din cuprinsul programului de plecare voluntară, pe care își întemeiază reclamantul cererea, că pot beneficia de sumele compensatorii prevăzute în articolul 3, doar angajații care au obținut acordul conducerii, precum și faptul că aprobarea includerii în program, nu poate fi cenzurată în instanță. De altfel, potrivit art. 40 alin. 1 lit. a, angajatorul are dreptul exclusiv să stabilească organizarea și funcționarea unității, ceea ce include și politica de personal. În acest context aprecierea necesității menținerii sau desființării unor posturi existente în unitate și în funcție de asta, aprobarea unor cereri de lichidare formulate de angajați este atributul exclusiv al conducerii unității, motiv pentru care nu poate fi reținută susținerea reclamantului, în sensul că prin neaprobarea cererii formulate de el, conducerea ar fi săvârșit un abuz întrucât alți colegi au beneficiat de măsurile compensatorii prevăzute în program cu acordul conducerii.
Întrucât reclamantul nu îndeplinea condițiile stipulate în cuprinsul programului, pretenția acestuia în sensul obligării unității pârâte la acordarea sumei de 25.000 lei cu titlu de plată compensatorie este nejustificată, și a fost respinsă. Pe cale de consecință, s-a respins și capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale.
Este de menționat că, deși contractul de muncă al reclamantului a fost desfăcut în temeiul art. 55 lit. b Codul Muncii, la data de 24.11.2008, ceea ce îl exclude pe acesta de la aplicarea programului de plecare voluntară raportat la art. 3 și 5 din cadrul acestui program, reclamantul nu a contestat decizia nr. 369 din 29.11.2008, înregistrat în carnetul de muncă în termenul legal, situație în care aceasta a rămas definitivă.
Susținerile reclamantului referitoare la încadrarea lui necorespunzătoare în funcție, în raport cu sarcinile de serviciu și studiile pe care le avea, nu au nici o relevanță în cauză, și în plus reclamantul nu a contestat încadrarea din contractul individual de muncă și actele adițional încheiate ulterior, dimpotrivă acestea fiind semnate fără obiecțiuni.
Împotriva aceste hotărâri a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii sale.
În expunerea de motive arată că a adresat pârâtei două cereri prin care a solicitat concedierea în baza Programului de plecare voluntară, care nu au fost acceptate, ulterior solicitând încetarea contractului individual de muncă potrivit prevederilor art.55 lit.b din Codul Muncii.
Recurentul apreciază că a fost discriminat în raport cu alți colegi de muncă care au beneficiat de prevederile Programului de plecare voluntară, în timp ce lui i s-a motivat refuzul de a i se acorda acest beneficiu prin lipsa de personal, fără a se face dovada acestei susțineri.
Recurentul a solicitat instanței să se pronunțe asupra legalității refuzului de a i se acorda compensații și nu asupra legalității deciziei 369/2008.
Instanța de fond nu s-a pronunțat asupra discriminării invocate de reclamant și nu și-a motivat hotărârea prin prevederile legale ci prin prevederile Programului de plecare voluntară. Astfel, deși s-a referit la prevederile art.5, 6, 39 și 287 din Codul Muncii, instanța de fond nu face nicio referire la acestea.
Instanța și-a întemeiat întreaga motivație pe apărările scrise ale pârâtei, nu i-a solicitat acesteia dovezi în sensul lipsei de personal, afirmația că ii nu au făcut obiectul programului este, instanța putând constatat aceste fapt dacă solicita pârâtei o listă cu personalul concediat.
Prin întâmpinarea depusă în această fază procesuală, pârâta a solicitat respingerea recursului formulat de reclamant, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică.
Deliberând asupra recursului de față funcție de criticile formulate și din oficiu, potrivit prevederilor art.3041proc.civ. Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat.
Reclamantul a fost angajatul societății pârâte în calitate de mecanic la filiala Prin actul adițional din 05.09.2008 contractul de muncă a fost modificat în sensul schimbării locului de muncă la Centru T-District T, menținându-i-se încadrarea în funcția de, actul adițional fiind semnat de reclamant fără obiecțiuni. Fără obiecțiuni a fost semnată și fișa postului care stabilea sarcinile de serviciu aferente postului de.
În cererea nr.1037/22.10.2008 reclamantul solicita încetarea contractului individual de muncă în baza art.55 lit.b Codul Muncii, începând cu data de 31.10.2008, cu precizarea că solicită acordarea beneficiilor stipulate în Programul de plecare voluntară aplicabil începând cu 01.11.2006.
Deși conducerea pârâtei nu a fost de acord cu aprobarea cererii datorită numărului insuficient de personal, începând cu data de 24.11.2008, în baza deciziei nr.369/29.1.2008 necontestată de către reclamant, activitatea acestuia a încetat în temeiul art.55 lit.b Codul Muncii cu data de 24.11.2008.
Reclamantul menționează că a solicitat instanței de fond să se pronunțe asupra legalității refuzului de i se acorda compensații și nu asupra legalității deciziei nr.369/2009, fără însă a observa că prima instanță a analizat corect cererea sa, care nu poate fi scoasă din contextul Programului de plecare voluntară.
În acest context, așa cum a observat și prima instanță, cererea reclamantului în sensul de a-i fi acordate compensațiile menționate de respectivul program a fost înlăturată corect de societatea pârâtă.
Așa cum bine știa reclamantul, programul a fost valabil în perioada 01.11.2006 - 31.12.2006, programul nu se aplică salariaților care, în afara acestui interval depun cereri de încetare a raporturilor de muncă cu acordul părților, iar acordarea compensațiilor se făcea numai cu acordul expres al conducerii companiei.
În cazul reclamantului nu este îndeplinită nici una din condițiile sus arătate, chiar dacă, așa cum susține, acesta a mai formulat anterior două cereri neavizate favorabil de companie.
În mod corect a reținut instanța de fond și faptul că, potrivit art.40 alin.1 lit.a din Codul Muncii, angajatorul are dreptul exclusiv să stabilească organizarea și funcționarea unității, ceea ce include și politica de personal.
În acest context menținerea sau desființarea unor posturi, precum și aprobarea unor cereri privind încetarea raporturilor de muncă formulate de angajați, este atributul exclusiv al societății, fără ca aceasta să reprezinte, așa cum susține reclamantul, discriminarea sa față de alți angajați care au beneficiat de compensațiile stabilite de programul în discuție.
Față de cele ce preced, constatând că refuzul unității pârâte de a-i acorda reclamantului compensațiile solicitate este întemeiat, dat fiind faptul că acesta nu îndeplinea condițiile prevăzute în Programul de plecare voluntar, astfel încât hotărârea recurată este legală și temeinică, fiind la adăpost de criticile formulate, în conformitate cu prevederile art.312 proc.civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul împotriva sentinței nr.1245/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara, în dosar nr-.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 3.12.2009.
PREȘEDINTE: Victor Crețoiu - - | JUDECĂTOR 2: Nicoleta Vesa - - | JUDECĂTOR 3: Carmen Fiț - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.4ex/19.01.2010
Jud.fond,
Președinte:Victor CrețoiuJudecători:Victor Crețoiu, Nicoleta Vesa, Carmen Fiț
