Drepturi salariale (banesti). Decizia 1332/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1332
Ședința publică de la 23.11.2009
PREȘEDINTE: Benone Fuică
JUDECĂTOR 2: Mihaela Neagu
JUDECĂTOR 3: Alina Savin
Grefier - -
La ordine fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI - ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 215/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul de fond nr-, în contradictoriu cu reclamantul G și pârâții PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ B, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru intimatul Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță consilier juridic, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Se aduce la cunoștința reprezentantului intimatului că în cauză a fost întocmit un referat de către biroul arhivă, din care reiese că în cauză a fost declarat recurs și de către Ministerul Justiției, și ca urmare acesta are calitate de recurent-pârât.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul intimatului solicită admiterea în parte a celor două recursuri declarate în cauză, recurenții având calitatea de ordonator principal și respectiv ordonator secundar de credite, în mod corect recurentul Justiției a solicitat să se rețină că este vorba de drepturi salariale și nu despăgubiri.
Mai menționează că în mod greșit a fost obligată intimata la plata sumelor actualizate cu rata inflației.
Instanța rămâne în pronunțare recursurilor formulate.
CURTEA:
Asupra recursului privind conflictul de muncă de față;
Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Brăila, reclamantul G, cu domiciliul în B,-, - 5,.3,.42, județul B, a solicitat ca pârâții Ministerul Justiției, cu sediul în B,-, sector 5, Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sediul în B,-, sector 2, și Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, cu sediul în B,- A, județul B, să fie obligați la plata despăgubirilor, reprezentând drepturi salariale majorate cu 30 % a îndemnizației de încadrare brute lunare în perioada 22.06.2002 - 30.04.2004 și 40 % din aceeași îndemnizație pentru perioada 01.05.2004 - 07.04.2006, actualizate cu rata inflației până la data plății.
În fapt, reclamantul a susținut că în perioada 15.05.2001 - 15.05.2007, în care a îndeplinit funcția de director la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, a fost prejudiciat prin neaplicarea la îndemnizația de încadrare brută lunară de care beneficia, a sporului de 30%, respectiv 40 % reglementat de art.28 al.4 din Ordonanța de Urgență Guvernului nr.43/2002, aprobată prin Legea nr.503/2002.
În drept, reclamantul a invocat dispozițiile Legii nr.50/1996, OUG nr.177/18.12.2002, aprobată prin Legea nr.347/2003, OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/09.03.2007, Hotărârea nr.185/22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată prin Legea nr.48/2002.
La dosar au fost depuse ordinele emise de Justiției, în baza cărora reclamantul a îndeplinit funcția de director la instituția din B (filele 18, 19)
Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive față de dispozițiile art.21 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice și față de faptul că între reclamant și această instituție nu au existat raporturi juridice de muncă, precum și excepția prescripției dreptului material la acțiune până la 10 octombrie 2004 (fila 47).
Administrația Națională a Penitenciarelor, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa calității sale procesuale pasive, invocând prevederile Hotărârii Guvernului nr.1849/2004, potrivit cărora unitățile teritoriale au personalitate juridică și a susținut că dreptul la acțiune este prescris în conformitate cu prevederile Decretului nr.167/1958 privind prescripția extinctivă până la 10 octombrie 2004 (fila 25).
Totodată, Administrația Națională a Penitenciarelor, în temeiul art.60 din Codul d e procedură civilă, a formulat cerere de chemare în garanție împotriva Ministerului Finanțelor Publice și Ministerului Justiției, invocând competențele acestor instituții în elaborarea bugetului de stat și implicit, în alocarea fondurilor bănești necesare pentru plata despăgubirilor (fila 27).
Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității procesuale a instituției față de prevederile HG nr.362/2007, a prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 22.06.2002-10.10.2004 și a solicitat respingerea ca nefondată a cererii, susținând că reclamantul a fost salarizat în condițiile legii pe perioada în care a îndeplinit funcția de director, iar prin OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/09.03.2007, discriminarea constatată prin Decizia nr. VI/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înlăturată.
Prin Sentința Civilă nr. 215/26.03.2008 Tribunalul Brăilaa admis în parte acțiunea și le-a obligat pe instituțiile pârâte să-i plătească reclamantului despăgubiri, reprezentând sporul de 40% din îndemnizația brută lunară pe perioada 10.10.2004 - 07.04.2006, actualizate cu rata inflației până la data plății.
A respins ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de către Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor Publice.
În motivare a reținut următoarele:
1.Cu privire la calitatea procesuală a Ministerului Justiției, a Administrației Naționale a Penitenciarelor și a Penitenciarului cu Regim de Maximă Siguranță B:
Instituțiile pârâte au susținut că nu au calitate procesuală pasivă față de dispozițiile art.21 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, art.2 al.4 din Legea nr.293/2004, neexistând raport de juridic de muncă între ele și reclamant și prevederile Hotărârii Guvernului nr.1849/2004, potrivit cărora unitățile teritoriale au personalitate juridică.
Excepția este nefondată, având în vedere faptul că fondurile necesare achitării în condițiile legii a drepturilor salariale și a despăgubirilor din cadrul instituțiilor publice sunt asigurate de la bugetul de stat, iar cele două instituții, prin competențele pe care le au în calitate de ordonatori de credite, asigură fondurile necesare pentru plata celor încadrați la unitățile din subordinea lor.
2.Cu privire la prescripție:
Având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanță la data de 10.10.2007, precum și dispozițiile art.3 din Decretul nr.167/1958, care reglementează un termen de prescripție de 3 ani, coroborate cu cele ale art.283 al.1, lit. c din Codul muncii, excepția este fondată pentru perioada 22.06-2002 - 10.10.2004.
3.Cu privire la cererea de despăgubiri:
În fapt:
Reclamantul este judecător la Judecătoria Făurei și în perioada 15.05.2001 - 15.05.2007 a îndeplinit funcția de director la Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, în conformitate cu ordinele emise de Justiției (filele 18,19).
Instituțiile pârâte au contestat pretențiile reclamantului cu privire la cuantumul îndemnizației pe perioada în care a îndeplinit funcția de director al penitenciarului, susținând că reclamantul a fost salarizat în condițiile legii pe perioada respectivă, iar prin OUG nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/09.03.2007, discriminarea constatată prin Decizia nr. VI/15.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost înlăturată.
În drept:
Punctul de vedere al pârâtelor nu poate fi primit pentru următoarele considerente:
Principiul nediscriminării constituie unul din principiile fundamentale care guvernează raporturile de muncă și conform art.5 din Codul muncii, garantează egalitatea de tratament față de toți salariații și angajatorii.
Potrivit art.1 al.2 lit. e, pct. i din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării este garantat inclusiv în raporturile de muncă.
Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor în art.73 prevede că la stabilirea drepturilor magistraților se ține seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege, cu scopul de a garanta independența și imparțialitatea acestora.
În perioada în care a îndeplinit funcția de director al penitenciarului, reclamantul a fost salarizat în baza Legii nr.50/1996, a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.177/2002, aprobată prin Legea nr.347/2003, respectiv a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/09.03.2007.
Prin urmare, în perioada 15.05.2001 - 15.05.2007 au fost incidente dispozițiile din aceste acte normative potrivit cărora magistrații, indiferent de funcția pe care o dețin, detașați ca directori de penitenciare, beneficiază pe durata detașării de îndemnizația de încadrare brută lunară de judecător sau de procuror, prevăzută de lege pentru instanța sau parchetul de unde provin, la care se adaugă îndemnizația de conducere, precum și drepturile prevăzute de legile speciale.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în baza competențelor stabilite de dispozițiile OG nr.1194/2001, prin Hotărârea nr.185/22.07.2005, a apreciat că diferențierea salarială instituită prin art.28 al.4 din Ordonanța de Urgență Guvernului nr.43/2002, aprobată prin Legea nr.503/2002, nu constituie o modalitate adecvată nici pentru a asigura incoruptibilitatea magistraților și ordinea de drept și nici pentru intensificarea luptei împotriva corupției, iar prin această reglementare s-a creat o discriminare directă între magistrați în sensul art.2 al.1 și 2 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Conform art.21 din Ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și la restabilirea situației anterioare discriminării.
Prin Ordonanța de Urgență Guvernului nr.27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr.45/09.03.2007, discriminarea a fost înlăturată.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. VI din 15.01.2007, a stabilit că drepturile salariale prevăzute de art.28 al.4 din Ordonanța de Urgență Guvernului nr.43/2002, modificată și aprobată prin Legea nr.601/2004, se cuvin tuturor magistraților.
În consecință, ceea ce este relevant în aprecierea temeiniciei și legalității pretențiilor reclamantului este calitatea sa de magistrat și dreptul acestuia la îndemnizația ce i se cuvine în această calitate pe perioada în care a îndeplinit funcția de director de penitenciar.
Având în vedere considerentele de mai sus, Tribunalul constată că acțiunea este fondată în parte față de pârâții Ministerul Justiției, Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță B, respectiv pe perioada 10.10.2004 - 07.04.2006.
Tribunalul a dispus ca plata despăgubirilor să fie făcută în cuantumul ce va rezulta din aplicarea coeficientului de inflație, reclamantul fiind îndreptățit la repararea integrală a prejudiciului suferit.
4.Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de către Administrația Națională a Penitenciarelor împotriva Ministerului Justiției și Ministerului Finanțelor Publice:
Cererea de chemare în garanție împotriva acestor instituții a fost motivată cu competențele acestor instituții în elaborarea bugetului de stat, respectiv în asigurarea fondurilor necesare pentru plata sumelor datorate reclamantului.
Având în vedere faptul că instituțiile pârâte, în calitatea lor de ordonator de credite, au posibilitatea de a solicita alocarea fondurilor bănești necesare achitării sumelor datorate în baza titlurilor executorii, cererea de chemare în garanție, formulată în baza art. 60 din Codul d e procedură civilă, este nefondată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Administrația Națională a Penitenciarelor.
În motivarea recursului său Ministerul Justiției și Libertăților arată că, chiar dacă are calitatea de ordonator principal de credite în raport Administrația Națională a Penitenciarelor, nu are calitate procesuală pasivă în această cauză deoarece se solicită plata unor drepturi bănești care izvorăsc din raporturile de muncă, iar între Ministerul Justiției și magistratul detașat la Penitenciarul Brăila nu există nici un raport juridic.
Consideră că drepturile solicitate trebuiau acordate cu titlu de drepturi salariale, iar nu despăgubiri, această calificare având relevanță în ceea ce privește plata impozitelor.
De asemenea apreciază că în mod greșit s-a dispus actualizarea cu indicele de inflație, întrucât potrivit art. 1088 cod civil, putea fi acordata doar dobânda legală și numai cu începere de la data introducerii acțiunii.
În motivarea recursului său Administrația Națională a Penitenciarelor arată că nu are calitate procesuală pasivă, întrucât este ordonator secundar de credite, iar pe fond acțiunea trebuia respinsă întrucât termenul de prescripție a început să curgă potrivit OG 137/2000 la data la care păgubitul a cunoscut paguba și pe cel care este responsabil pentru ea, ca urmare dreptul la acțiune este prescris.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurenți cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Nu poate fi reținută susținerea că pârâții Ministerul Justiției și Administrația Națională a Penitenciarelor nu au calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece se solicită plata unor drepturi bănești care izvorăsc din raporturile de muncă, iar pârâții au calitatea de ordonator principal de credite, respectiv ordonator secundar de credite, ca urmare calitatea procesuală este justificată de necesitatea ca hotărârea pronunțată să fie opozabilă și persoanelor care aprobă bugetul Penitenciarului Brăila, angajatorul reclamantului, în care ar trebui incluse și drepturile solicitate prin acțiune.
Indiferent că sunt numite despăgubiri egale cu drepturile salariale sau despăgubiri reprezentând drepturi salariale, în realitate pretențiile reclamantului izvorăsc dintr-un raport de muncă și reprezintă contravaloarea muncii prestate de acesta în calitate de director la Penitenciarul Brăila, ca urmare au natura juridică a unor drepturi salariale și se impozitează ca atare.
Potrivit disp. art. 283 alin. 1 litera c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
De asemenea, conform art. 166 din Codul muncii (1) Dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
În acest caz, dreptul la acțiune se naște succesiv, la data la care trebuiau achitate drepturile bănești, iar nu la data la care persoana a cunoscut că a fost păgubită precum și pe cel care răspunde de pagubă.
În consecință în mod corect a fost admisă excepția prescripției doar pentru pretențiile anterioare datei de 10.10.2004, acțiunea fiind introdusă la data de 10.10.2007.
In ce privește problema actualizării cu indicele de inflație, potrivit dispozițiilor art. 161 alin. 4 din Codul muncii, întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligației de către debitor.
Unul din principiile evaluării judiciare este că prejudiciul suferit trebuie să cuprindă pierderea efectiv suferită (damnum emergens) și câștigul pe care creditorul nu 1-a putut realiza (lucrum cessans).
In timp ce dobânda reprezintă prețul lipsei de folosință, actualizarea cu inflatia urmărește păstrarea valorii reale obligațiilor bănești.
Actualizarea operează în temeiul legii, de îndată ce creditorul a solicitat-o, fie instanței, fie executorului judecătoresc, si a probat întârzierea executării obligației bănești independent de dovedirea îndeplinirii condițiilor răspunderii civile.
Soluția actualizării cu indicele de inflație are în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1084 cod civil potrivit căruia daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind in genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit.
Suma rezultată din actualizare in raport cu rata inflației, a reparat integral prejudiciul rezultat din întârzierea plății și astfel riscul devalorizării leului a fost pus in sarcina debitorului.
In consecință, Codul muncii prin dispozițiilor art. 161 alin. 4, nu interzice in nici un fel actualizarea cu indicele de inflație prin noțiunea de "daune interese".
De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin mai multe decizii (de exemplu decizia nr. 72/05.03.2002), a statuat că actualizarea in raport cu rata inflației a sumelor datorate se impune pentru asigurarea recuperării creanței la valoarea ei reală.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 Cod de procedură civilă, curtea va respinge ambele recursuri ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI - ADMINISTRAȚIA NAȚIONALĂ A PENITENCIARELOR și MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței civile nr. 215/26.03.2008 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul de fond nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECATOR JUDECATOR
- - -
Grefier
-
Red./18.12.2009
Dact./8 ex/21.12.2009
FOND: - Asis.jud.-
Președinte:Benone FuicăJudecători:Benone Fuică, Mihaela Neagu, Alina Savin
