Drepturi salariale (banesti). Decizia 1346/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă
și asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1346
Ședința publică din data de 3 iunie 2008
PREȘEDINTE: Mihail Decean
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Maria Ana
GREFIER:
S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 73/18/01.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr. 3191/115/200, în contradictoriu cu reclamanții, și, având ca obiect drepturi salariale.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind excepții de invocat, instanța constată recursurile în stare de judecată, rămânând în pronunțare asupra acestora.
CURTEA,
După deliberare.
Prin sentința civilă nr.73 din 18 ianuarie 2008 Tribunalului C-S s-a admis acțiunea reclamanților și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Terorism T, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor, și în consecință: pârâții au fost obligați să plătească reclamanților sus-menționați sumele actualizate cu rata inflației începând cu data de 01.02.2007 și până la data plății efective, reprezentând diferențe salariale rezultate din aplicarea majorărilor salariale de 5% începând cu 01.01.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna decembrie 2006; de 2%, începând cu 01.04.2007 în raport cu indemnizația de încadrare brută lunară din luna martie 2007 și de 11%, începând cu 01.10.2007 raportat la indemnizația de încadrare brută lunară din luna septembrie 2007.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanții sunt magistrați în cadrul Biroului Teritorial C-S din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Reșița (unitate bugetară, finanțată de la bugetul de stat), iar raporturile de muncă ale acestora sunt guvernate de dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. 2 din acest cod.
Fiind părți a unui raport juridic de muncă, reclamanților li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la tratament egal în materie de salarizare.
Majorările salariale anuale pentru anul 2007, sub forma adaosurilor salariale constând în indexarea salariilor sau indemnizațiilor, au fost aplicate doar anumitor categorii socio-profesionale din sistemul bugetar, nu și reclamanților în mod discriminatoriu, fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, deși criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Excepția necompetenței materiale a Tribunalului C-S, invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă, întrucât litigiul a fost calificat ca un litigiu de muncă, care se soluționează în primă instanță de Tribunal, potrivit art. 2(1), lit. c Cod procedură civilă.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a fost respinsă, față de dispozițiile art. 1 din G nr. 22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002 potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Împotriva sentinței au declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cererea de recurs, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a criticat sentința ca fiind nelegală, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și scoaterea sa din cauză, cu aceleași motivări arătate la instanța de fond, în sensul că acest minister nu trebuie confundat cu statul și bugetul de stat; fiind ordonator principal de credite și nu poate fi obligat la plata salariaților altor instituții; între pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reclamanți și instituțiile pârâte nu există raporturi de muncă.
În recursul declarat, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 3, 4 și 9 Cod procedură civilă cu aplicarea art. 3041Cod procedură civilă, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Judecătoriei Reșița, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a arătat că hotărârea este nelegală, fiind dată cu încălcarea competenței altei instanțe, întrucât față de dispozițiile art. 27 alin. 1 din G nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, competența de soluționare a cauzei aparține judecătoriei, potrivit dreptului comun.
A mai invocat recurenta și inadmisibilitatea acțiunii, întrucât tribunalul și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin acordarea în mod nelegal a majorărilor solicitate, adăugându-se în acest mod la legea specială de salarizare a magistraților (G nr. 27/2006, aprobată prin Legea nr. 45/2007), precum și greșita reținere a stării de tratament discriminatoriu al reclamanților, deoarece în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din G nr. 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
A apreciat de asemenea, recurenta că instanța de fond a dispus în mod nelegal plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este instituție bugetară, neputând înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
În fine, s-a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare cererea de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Economiei și Finanțelor în calitate de chemat în garanție, precum și obligarea acestuia să ia act de necesitatea aprobării unui proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007, care să includă sumele ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Examinând recursurile declarate de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție precum și de chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor, prin prisma motivelor invocate, a probelor existente la dosarul cauzei și a prevederilor art. 304 pct.3, 4, 9 Cod procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată recursurile nefondate, pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt magistrați în cadrul Biroului Teritorial C-S din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism Reșița (unitate bugetară). Persoanele din acest cadru al sistemului bugetar sunt parte a unui raport juridic de muncă, guvernat de codul muncii, prestând o muncă și, ca efect mal acestor premise, li se naște dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri datorate devalorizării monedei naționale, precum și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare(art. 5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a,art. alin. 2 lit.c și lit.f, art.154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003).
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanele care se află în aceeași situație(a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariului datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică(nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același:creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
În concluzie, după cum corect a sesizat și tribunalul, prin neacordarea adaosurilor salariale, constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalul.
Tribunalul nu și-a depășit atribuțiile, și nu a intrat în sfera puterii legiuitoare, analizând situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificate, și criteriile tratamentelor diferențiate, concluzionând că reclamanții sunt discriminați în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007, nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin.1 din OUG nr.137/2000).
Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală în cauză, deoarece dispozițiile art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 nu înlătură aplicabilitatea dispozițiilor art. 18 lit. g, care prevăd că elaborarea bugetelor se realizează de către Guvern, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pe baza propunerilor de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite,avizându-le favorabil sau respingându-le în etapele de elaborare a acestora, fiind important să stea în judecată în prezenta cauză tocmai pentru a aloca sumele necesare plății drepturilor salariale cuvenite reclamanților.
Motivul de recurs prevăzut la pct. 7 art. 304, nu se regăsește în hotărârea recurată, observându-se că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină, motivele nefiind contradictorii sau străine de natura pricinii. Astfel, motivarea este clară, precisă, răspunzând în fapt și în drept la toate pretențiile formulate de reclamanți și respectiv la apărările pârâților, conducând în mod logic și convingător la soluția din dispozitiv.
În ceea ce privește excepția necompetenței materiale, instanța de fond a reținut, în mod corect, că litigiul pendinte are natura juridică a unui conflict de drepturi, ce excede competenței speciale prevăzute de art. 42 din G nr. 177/2002, respectiv art. 36 din G nr. 27/2006, deoarece, în speță, nu se pune problema stabilirii unui drept salarial, ci a plății unui drept salarial, iar litigiile privind plata drepturilor salariale sunt de competența instanței de drept comun în materia conflictelor de muncă, astfel încât nu se impune casarea hotărârii recurate cu trimiterea spre rejudecare judecătoriei. Prin urmare, nici motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 3 din Codul d e procedură civilă nu este aplicabil în cauză.
Se va observa că Ministerul Economiei și Finanțelor a fost introdus în cauză la cererea pârâtului Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în calitate de chemat în garanție, stabilindu-se o răspundere solidară a acestui minister cu a celorlalți pârâți pentru plata diferențelor salariale solicitate.
Nici critica referitoare la greșita actualizare a acestor sume, nu este întemeiată.
Practic, actualizarea în raport cu rata inflației, nu adaugă nicio penalizare la sumele datorate, având menirea de a le conserva, astfel încât sumele datorate și plătite reclamanților, să aibă valoarea reală din momentul în care le-ar fi trebuit achitate, potrivit respectării principiului echității și executării cu bună-credință și întocmai a obligațiilor legale.
În consecință, cum sentința este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate și cum în cauză nu sunt date nici alte motive re nulitate a hotărârii, ce s-ar putea invoca din oficiu, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții: Ministerul Economiei și Finanțelor și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva sentinței civile nr. 73/18/01.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 iunie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. /05.06. 2008
Tehnored.: M/ 2 ex./09.06. 2008
Prim inst.: și
Președinte:Mihail DeceanJudecători:Mihail Decean, Vasilica Sandovici, Maria Ana
