Drepturi salariale (banesti). Decizia 1349/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1349
Ședința publică din data de 18 Martie 2009
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 2: Mariana Pascu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.5411/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Școala Generală " " și Consiliul Local.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns recurentul reclamant, lipsind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul părții prezente.
Recurentul reclamant solicită, admiterea recursului, casarea sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prin acțiunea introductivă a solicitat remunerarea conform art.51 alin.1 din Legea nr. 128/1997 și nu conform art.50 alin.1 din aceiași lege, așa cum a soluționat cererea instanța de fond.
Depune art.50 și 51 din Legea nr.128/1997.
CURTEA
Asupra recursului de față.
Prin sentința nr.5411/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a admis actiunea formulată de petiționarul în contradictoriu cu intimatele Scoala Generala și Consiliului Local
Au fost obligate intimatele la acordarea tranșelor suplimentare de vechime prevăzute în art.50 alin.1 și 2 din Legea nr.128/1997.
S-a dispus obligarea intimatelor la plata contravalorii coeficientului de ierarhizare pentru tranșa de vechime în muncă de peste 40 de ani pentru perioada 25.09.2005-25.09.2008 în sume actualizate la data plății efective.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Petiționarul se încadrează în tranșa de vechime peste 40 de ani și a solicitat plata diferențelor rezultate in urma calcularii in mod corect a drepturilor salariale.
Potrivit dispozitiilor art.50 alin.1 și 2 din Legea 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
La alineatul 2 al aceluiași text legal, aceste tranșe sunt individualizate și, pentru fiecare se acordă o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.
Mai mult, conform art.154, alin.1 din Codul Muncii salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, fiind interzisă orice discriminare.
Potrivit art.156 din Codul Muncii, salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații bănești ale angajatorilor.
Prin urmare, pentru drepturile salariale solicitate de petent există cadru legal prin care aceste tranșe se acordă, respectiv art.50 din Legea 128/1997.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând că încadrarea juridică a celor invocate de el s-a făcut eronat, instanța referindu-se la art.50, al. 1 și 2 din legea 128/1997 și nu la art.51 al.11din legea 128/1997 articole în care este prevăzută remunerarea directorului unității de învățământ.
I s-a stabilit nivelul salariului de bază pentru tranșa 35-40 și nu pentru pentru tranțșa peste 40 de ani.
Art.50 al.1 și 2, pentru care s-a emis hotărârea prevede creșterea coeficientului de ierarhizare 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșelor suplimentare ce se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani, articol neinvocat de el.
În susținerea recursului, recurentul depune la dosar înscrisuri și concluzii scrise.
Intimata pârâtă Școala Generală " " depune întâmpinare precizând că recurentul a fost plătit la tranșa 35-40 și nu la tranșa peste 40 de ani, cum prevede art.51 al.1 coroborat cu 11, recalculat diferența sumelor, fără actualizările cuvenite și consideră întemeiată acțiunea formulată.
Curtea constată a fi fondat recursul, hotărârea fiind afectată de motivul de casare prevăzut de art.312 al.3 C:pr.civilă, pentru următoarele considerente:
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a investit prima instanță cu o acțiune în pretenții prin care solicita obligarea pârâtelor la plata drepturilor bănești corespunzătoare funcției de director al unității de învățământ calculate conform dispoz. art.51 al.11din Legea 128/1997.
În cuprinsul cererii învederează că nu i s-a remunerat corect salariul care se stabilea la nivelul maxim al salariului de bază al funcției didactice - educator, învățător, profesor gr. I cu o vechime de peste 40 de ani la care se adaugă o indemnizație de concediere.
Din considerentele hotărârii recurate rezultă, evident, că prima instanță nu a analizat cererea cu care a fost investită, reținând un alt temei al cererii în pretenții, respectiv dispoz. art.50 al.1 și 2 din legea 128/1997, acordându-i reclamantului alte drepturi bănești decât cele solicitate și anume cele reprezentând tranșe suplimentare de vechime.
Este cert, că prima instanță nu a examinat pe fond cererea de chemare în judecată, prin care reclamantul învedera stabilirea incorectă a salariului aferent funcției de director al unității de învățământ, în raport de dispozițiile art.51 al.1/1 din legea 128/1997.
Sunt considerentele pentru care, în raport de dispozițiile art.312 alin.5 pr,civilă,se va admite recursul, se va casa sentința și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.5411/20.10.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Școala Generală " " și Consiliul Local.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Gorj.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Martie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier, - -
Red. Jud.
Tehn.
Ex.3/16.04.2009
/ și
Președinte:Corneliu MariaJudecători:Corneliu Maria, Mariana Pascu, Ligia Epure