Drepturi salariale (banesti). Decizia 138/2008. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.138
Ședința publică din data de 12 februarie 2008
PREȘEDINTE: Andrianu Virgil
JUDECĂTOR 2: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 3: Gheorghiu Neculai
Grefier: - -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, ambii cu sediul în municipiul B,- sector 5, împotriva sentinței nr. 1497 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților-recurenți, pârâților intimați Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B și reclamanții intimați, - -, -, C, și.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursurilor de față, constat
Reclamanții, - -, -, C, și au chemat în judecată, pe data de 6 iunie 2007, Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, solicitând ca pe baza probelor administrate în proces, prin sentința ce se va pronunța, primii trei pârâți să fie obligați la plata drepturilor salariale restante, reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut pe perioada 1 noiembrie 2003 - 1 noiembrie 2006, actualizată în raport cu rata inflației la data plății efective a acestora, precum și în continuare acordarea acestei indemnizații de 10% din salariul brut, până la prevederea acestor drepturi pentru tot personalul auxiliar de specialitate; obligarea ultimului pârât să includă în bugetul de stat, respectiv la prima rectificare de buget, după rămânerea definitivă a sentinței civile, a acestor sume datorate de cei doi pârâți pentru perioadele susmenționate, precum și la plata cheltuielilor de judecată aferente.
Motivând acțiunea s-a arătat că reclamanții îndeplinesc funcția de personal auxiliar de specialitate în cadrul Curții de Apel Suceava și că, contrar prevederilor art. 6 alin. 2 din Codul muncii, art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 1 alin. 2 din OG137/2000 și art. 20 din Constituția României, art. 3 alin. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 8/2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, statuează că grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Drept consecință, reclamanții se consideră tratați inegal din punct de vedere al salarizării, discriminați fără un criteriu obiectiv și rațional, motiv pentru care, în vederea egalității de tratament, se impune acordarea drepturilor salariale solicitate deoarece îndeplinesc în virtutea funcțiilor o muncă egală cu primii și trebuie să beneficieze de toate sporurile acordate acestora, eliminând astfel discriminarea, prin încălcarea principiului egalității între salariați și al salariului egal la muncă egală.
Tribunalul Suceava - secția civilă, prin sentința nr. 1025 din 8 august 2007 - dosar nr-, a dispus următoarele:
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice (prin reorganizare Ministerul Economiei și Finanțelor).
- a admis excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de Ministerul Justiției (în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată - 6 iunie 2007) și, pe cale de consecință,
- a admis în parte acțiunea celor 45 de reclamanți, care figurează în cererea de chemare în judecată, precum și a altor 3 persoane, anume, și, promovată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
- a obligat pârâții să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut, aferente perioadei 6 iunie 2004 - 1 noiembrie 2006, actualizate în raport de rata inflației la data plății;
- a respins cererea de plată a acestor despăgubiri aferente perioadei 1 noiembrie 2003 - 5 iunie 2004 ca fiind prescrisă.
- a obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi.
- a respins cererea privind obligarea pârâților la plata pe viitor a acestor despăgubiri.
Pentru a hotărî astfel, prin considerentele sentinței, prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive aceasta a fost respinsă, cu motivarea că Ministerul Finanțelor Publice este instituția care răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare bugetară.
Cât privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Justiției s-a argumentat că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat.
Pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că, potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plată egală pentru muncă egală. Art. 1 alin. 2 din nr.OG 137/2000 consacră principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Au fost enunțate dispozițiile art. 3 alin. 8 din nr.OG8/2007, reținându-se că reclamanții îndeplinesc funcția de grefieri în cadrul Curții de APEL SUCEAVA. Cu toate că îndeplinesc aceeași funcție, iar în virtutea funcției, aceeași muncă egală cu beneficiarii sporului de 10%, ei nu au obținut acest drept, fiind prejudiciați, prin discriminare. Are loc astfel o discriminare din punct de vedere al salarizării, cu încălcarea dispozițiilor legale în materie (art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004 și art. 6 alin. 2 din Codul muncii ).
S-a reținut, în continuare, că instituirea unor astfel de sporuri în favoarea numai a unor categorii de grefieri conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
S-a mai arătat că reglementarea stabilită prin art. 3 alin.8 din nr.OG 8/2007 constituie prin ea însăși o practică discriminatorie aparent neutră, pârâtul Ministerul Justiției neputând invoca propria sa culpă discriminatorie.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor- prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, precum și Ministerul Justiției.
Ministerul Economiei și Finanțelor a susținut că, în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive, obligația de stabilire a salariilor și a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, a criteriilor, a sumelor necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite revine ordonatorilor de credite bugetare, anume Ministerului Justiției - ordonator principal de credite.
De asemenea, competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară aparține ordonatorului principal de credite, atribuție care nu poate fi extinsă asupra Ministerului Economiei și Finanțelor. Deci responsabilitatea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii revine, în speță, ordonatorului principal de credite, care este Ministerul Justiției.
În acest sens au fost evocate prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice și ale OG nr. 22/2002.
Pârâtul Ministerul Justiției a criticat hotărârea atacată, apreciind că, în cauză este aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenta a evocat prevederile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, susținând că beneficiază de procentul de 10% din salariul brut, numai personalul auxiliar prevăzut în mod expres și numai în raport de timpul efectiv lucrat în activitățile enumerate.
A mai arătat că instanța a plecat de la premisa că reclamanții îndeplinesc aceeași funcție și aceeași muncă ca și beneficiarii sporului de 10%, ceea ce nu corespunde realității.
S-a argumentat că dreptul invocat se acordă în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități și numai personalului din compartimentele auxiliare ale instanțelor, repartizat de către președintele instanței, potrivit nevoilor secției, iar în cadrul secției respective, de președintele acesteia (secției); președintele instanței stabilește, prin ordin de serviciu, această repartizare a personalului pe secții în raport cu pregătirea profesională și cu experiența fiecăruia, după cum prevede art. 38 (2), art. 42 (2) și art. 48 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005.
Pârâtul recurent a criticat sentința și sub aspectul obligării sale la plata reactualizată în funcție de indicele de inflație, ca lipsită de temei legal, susținând că nici dobânda legală nu poate fi pretinsă pentru că respectiva obligație, reținută de prima instanță, nu există.
Contrar acestor principii, prin art. 19 pct. 3 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv nr.OG 83/2000, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de publicitate imobiliară, a celor de executare penală și civilă, a actelor comisiei pentru cetățeni precum și cei care erau secretari ai comisiilor de cercetare a averilor, au beneficiat de un spor de 10% din salariul brut, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități, de aceste drepturi beneficiind și conducătorii de carte funciară.
Conform art. 3 alin. 8 din nr.OG 8/2007, grefierii care participă la efectuarea actelor privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă beneficiază de o indemnizație lunară de 10% din salariul de bază, calculată în raport cu timpul efectiv lucrat în aceste activități.
Curtea de APEL SUCEAVA prin decizia nr. 712 din 13 noiembrie 2007 a admis recursurile promovate în cauză cu consecința casării sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
Prin considerentele deciziei s-a reținut că fondul cauzei nu a fost cercetat fiind necesară analiza atribuțiilor fiecărui reclamant precum și efectuarea unei expertize contabile
În rejudecare, Tribunalul Suceava - secția civilă, prin sentința nr. 1497 din 19 decembrie 2007, dispus următoarele:
- a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor;
- a admis excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, admis în parte acțiunea formulată de reclamanții, - -, -, C, și în contradictoriu cu Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Economiei și Finanțelor;
- a obligat pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Suceava, Curtea de APEL SUCEAVA și Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească reclamanților despăgubiri reprezentând indemnizația lunară de 10% din salariul brut aferent perioadei 06.06.2004 - 01.11.2006, actualizate în raport de rata inflației la data plății, conform raportului de expertiză, respectiv 5644 lei, 4820 lei, 3821 lei, 6025 lei, 3187 lei, 5006 lei, 5436 lei, 4025 lei, 4602 lei, 4446 lei, 4653 lei, 4189 lei, 4019 lei, - - 3919 lei, 3769 lei, 3983 lei, 4542 lei, 2528 lei, 4641 lei, 2127 lei, 3432 lei, veronica 4318 lei, 3353 lei, 3686 lei, 4081 lei, 2851 lei, 3162 lei, - 3144 lei, 3348 lei, 1590 lei, C 1469 lei, 3645 lei, 4380 lei, 3984 lei, 3983 lei, 3393 lei, 2494 lei, 3501 lei, 1852 lei, 3693 lei, 2393 lei, 1554 lei, 1734 lei, 218 lei, 1988 lei;
- a respins cererea de plată a acestor despăgubiri aferente perioadei 01.11.2003 - 05.06.2004 ca fiind prescrisă;
- a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să includă în buget sumele necesare plății acestor drepturi;
- a respins cererea privind obligarea pârâților la plata pe viitor a acestor despăgubiri;
- a respins acțiunea formulată de reclamanții, și, ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin recursul formulat în temeiul art. 304 pct. 4 și 9 od procedură civilă, recurentul Ministerul Justiției a criticat sentința primei instanțe, susținând, în esență, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât drepturile salariale reprezentând indemnizația de 10% din salariu a fost stabilită de legiuitor exclusiv în favoarea personalului auxiliar prevăzut în mod expres în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996 și numai în raport de timpul efectiv lucrat, evocând în acest sens și prevederile nr.OG 8/2007 privind acordarea indemnizației lunare de 10% doar în anumite situații, pentru grefierii care participă la actele privind procedura reorganizării, a falimentului, a actelor de executare penală și executare civilă.
Totodată a susținut că, deși s-a reținut dispozițiilor art. 6 alin. 2 din Codul muncii, tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală, principiu instituit și de art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, și că OG nr. 137/2000, cu modificările ulterioare, prevede la art. 1 alin. 2, principiul egalității prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la un salariu egal pentru muncă egală, concluzionează totuși că, întrucât reclamanții sunt grefieri și deși nu au desfășurat în mod concret activități prevăzute de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, în virtutea funcției sunt îndreptățiți totuși să beneficieze de acest spor.
Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, a criticat sentința, susținând excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, invocând dispozițiile legilor bugetare anuale, arătând că Ministerul Justiției are calitatea de ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei, a susținut că, prin neacordarea indemnizației nu au fost încălcate dispozițiile art. 41 și 53 din Constituție, întrucât acestea vizează munca și protecția socială a muncii, că nu au fost încălcate dispozițiile art. 6 din Codul muncii sau cele stabilite prin nr.OG 137/2000, iar acordarea sporului numai unei categorii de grefieri nu are natura unei măsuri discriminatorii.
Analizând sentința, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor de recurs formulate, Curtea le constată nefondate, pentru următoarele considerente:
Referitor la recursul Ministerului Justiției, se constată că, în cauză, nu pot fi reținute dispozițiile art. 304 pct. 4 od procedură civilă, ce se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, întrucât instanța de fond a analizat acțiunea reclamanților în raport de prevederile art. 1 și 2 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 6 din Codul muncii, care se referă la stabilirea unui drept de plată egală pentru muncă egală în favoarea salariaților.
Astfel, instanța de fond, în acord cu prevederile art. 20 din Constituția României a stabilit că reclamanții îndeplinesc funcția de grefieri în cadrul Judecătoriei Suceava, că nu au beneficiat de sporul de 10%, fiind discriminați din punct de vedere al salarizării, fiind încălcate astfel dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, nr.OG 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată și completată prin Legea nr. 27/2004 și art.5 și 6 alin. 2 din Codul muncii. aprobat prin Legea nr. 53/2003.
Prin art. 16 din Constituția României a fost consacrat principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării.
Art. 20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, or art. 23 din declarație prevede că tuturor salariaților care prestează o muncă le sunt recunoscute dreptul la plată egală pentru muncă egală. În acest sens sunt și dispozițiile art. 6 alin. 3 din Codul muncii, în conformitate cu care pentru munca egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare.
Acest principiu a fost reluat și de art. 1 alin. 2 lit. i din nr.OG 137/2000, aprobată prin Legea nr. 48/2002, modificată prin Legea nr. 27/2004, care garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Potrivit art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice, iar conform alin. 2 sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare. În speță, nu s- invocat și nici nu s-a dovedit existența unui scop legitim, care să justifice această discriminare.
Drept consecință, în cauză nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 304 pct. 4 od procedură civilă, respectiv depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Referitor la motivul de recurs bazat pe art. 304 pct. 9. pr. civ. nici acesta nu poate fi considerat întemeiat, întrucât în mod corect au fost respinse susținerile din întâmpinarea Ministerului Justiției, în sensul că reclamanții, deși sunt tot grefieri, nu ar fi într-o situație analogă ori comparabilă, întrucât nu îndeplinesc sarcinile diferite și suplimentare prevăzute în art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996; că, dimpotrivă, aceștia se află în aceeași situație, deoarece, conform art. 38 alin. 2 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, repartizarea grefierilor pe secții și compartimente de activitate se face de către președintele instanței, potrivit nevoilor acestora.
S-a reținut, în mod corect de asemenea, că, potrivit art. 42 alin. 2 din același regulament, atribuțiile grefierilor sunt cuprinse în fișele posturilor, fișe care pot fi modificate oricând, în funcție de nevoile instanței.
Referindu-se la prevederile art. 50 alin. 5, 52 alin. 2, 54 alin. 2, 56 alin. 2, 57 alin. 2, 60 alin. 2 și art. 62 alin. 2 din Regulament, primii grefieri, grefierii șefi de secție, cei de ședință, cei delegați la executări penale, silite, contravenționale, statisticienii și arhivarii, îndeplinesc, în limitele funcției, orice alte atribuții stabilite de președintele instanței ori vicepreședinte, conform legii.
Interpretând dispozițiile Regulamentului de ordine interioară a instanțelor judecătorești, instanța de fond judicios a apreciat că orice grefier se bucură de premisele necesare pentru desfășurarea atribuțiilor prevăzute de art. 19 alin. 3 din Legea nr. 50/1996, pentru acordarea sporului de 10%, întrunind toate cerințele de funcție și pregătire pentru aceste activități; că aceste atribuții specifice nu exced funcției generice de grefier, ci se circumscriu acesteia, putând fi îndeplinite de orice grefier, încât grefierii reclamanți sunt oricând potențiali însărcinați cu exercitarea lor.
Corect s-a reținut, în considerentele sentinței recurate, că nu există un scop legitim care să impună acordarea acestui spor numai pentru grefierii care efectuează actele privind falimentul, publicitatea imobiliară, executările penale și civile, că nu există vreo dispoziție legală care să confere acestor activități un caracter special față de cele prevăzute pentru grefierii de ședință, respectiv un grad de complexitate sau de responsabilitate mai mare, ori condiții diferite de pregătire profesională suplimentară,tuturor grefierilor, indiferent de activitățile pe care se desfășoară, la revin aceleași obligații de efectuare a actelor cu corectitudine și în termen și de a-și exercita îndatoririle de serviciu fără părtinire, cu aceeași atitudine demnă în relațiile cu persoanele cu care intră în contact în calitate oficială.
Recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, prin acțiune, reclamanții au solicitat chemarea în judecată și a acestui minister, pentru a fi obligat la alocarea fondurilor necesare pentru plata despăgubirilor constând în drepturile salariale neacordate, întrucât activitatea instanțelor de judecată este finanțată de la bugetul de stat, conform art. 118 din Legea nr. 304/2004. Ori, în raport de prevederile art. 9 și 19 din Legea nr. 500/2002, Ministerul Economiei și Finanțelor este obligat să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice se realizează din sumele aprobate prin bugetul acestora, cu titlu de cheltuieli, la care se încadrează obligația respectivă de plată.
Cât privește susținerile formulate pe fondul cauzei, se constată că în mod corect instanța de fond a considerat ca fiind discriminatorie neacordarea indemnizației de 10% și celorlalți grefieri, ce fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, pentru argumentele prezentate în combaterea recursului Ministerului Justiției.
Față de cele reținute, nefiind date nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art. 312 alin. 1 od procedură civilă, cele două recursuri vor fi respinse ca nefondate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, împotriva sentinței nr. din 1497 din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 12 februarie 2008.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:
15.02.2008
Președinte:Andrianu VirgilJudecători:Andrianu Virgil, Apetroaie Eufrosina, Gheorghiu Neculai
