Drepturi salariale (banesti). Decizia 1382/2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 1382
Ședința publică din 09 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marioara Coinacel
JUDECĂTOR 2: Virginia Filipescu
JUDECĂTOR 3: Benone Fuică
GREFIER - -
Pe rol fiind soluționarea recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 1263/17.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați, în contradictoriu cu intimații - reclamanți, -, toți cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Galați, și intimații - pârâți TRIBUNALUL GALAȚI, cu sediul în G,- și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că este primul termen de judecată fixat în recurs; recursul este motivat; recurenții au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și având în vedere că se solicită judecarea în lipsă, o reține spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului înregistrat la Curtea de APEL GALAȚI Secția Conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr-.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1263/17.08.2009 Tribunalul Galația respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției și Libertăților.
Admite acțiunea formulată de reclamanții, -, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL GALAȚI, TRIBUNALUL GALAȚI, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII
A obligat pârâții să plătească reclamanților suma de 1050 lei reprezentând cuantumul primelor încasate în anul 2008 de un magistrat detașat în Consiliul Superior al Magistraturii, sumă actualizată cu rata inflației la data plății, și la plata dobânzii legale aferentă dreptului principal, calculată de la data introducerii acțiunii, 30.04.2009 până la data plății efective.
A obligat pe pârâți să plătească reclamantului suma de 1800 lei și reclamantului 1200 lei reprezentând cuantumul primelor încasate de un magistrat detașat în Consiliul Superior al Magistraturii în considerarea copiilor minori aflați în întreținere cu ocazia zilei de 1 Iunie și a sărbătorilor de C(câte 600 lei pentru fiecare copil), sumă actualizată cu rata inflației la data plății și la plata dobânzii legale aferentă dreptului principal, calculată de la data introducerii acțiunii, 30.04.2009 până la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin acțiunea formulată și înregistrată la Tribunalul Galați sub nr- reclamanții, judecători la Tribunalul Galați au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL GALAȚI și Tribunalul Galați solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâților la plata către reclamanți a echivalentului primelor încasate în anul 2008 de un magistrat detașat în Consiliul Superior al Magistraturii,sumă actualizată la data plății și la plata dobânzii legale la sumele solicitate conform OG 9/2000 da la data nașterii dreptului la acțiune.
In motivarea acțiunii reclamanții au susținut că prin decizii ale Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, s-au plătit în anul 2008 câte 450 lei personalului (inclusiv grefierilor detașați) cu titlul de recompensă pentru Ziua Justiției (decizia nr. 87/2008), câte 450 lei recompense pentru Ziua copilului - l iunie (decizia nr. 85/2008), câte 450 lei premiu de C (decizia nr. 58/2008).
Au mai precizat, că deși se află în aceeași situație (categoria profesională a magistraților sau a asimilaților magistraților), reclamanțiiau fost salarizați inegal, nebeneficiind de aceste sume.
Chiar dacă ordonatorul de credite are posibilitatea recunoscută de lege de a acorda premii sau stimulente, aceasta nu trebuie interpretată ca fiind un drept discreționar al ordonatorului de credite, nesusceptibil de abuz, ci dimpotrivă, în măsura în care ordonatorul de credite hotărăște acordarea acestor premii și stimulente, este obligat să respecte principiul nediscriminării în cadrul relațiilor de muncă, consacrat de art. 5 din Codul muncii, care interzice faptele de excludere, deosebire, restricție sau preferință, întemeiate în mod aparent pe alte criterii decât cele prevăzute la alin.2.
De asemenea, au susținut reclamanții că din fondul realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, un procent nejustificat de mare a fost repartizat personalului din cadrul Consiliului Superior al Magistraturi în comparație cu personalul de la instanțele judecătorești, așa încât tratamentul diferențiat este manifestat prin deosebirea făcută în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, neputând a fi reținut un criteriu prestabilit.
În susținerea acțiunii s-au folosit de proba cu înscrisuri.
În drept au invocat disp. OG nr. 137/2000, art. 16 din Constituția României, Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În termen legal pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că pretinsa discriminare invocată de către reclamanți nu se datorează culpei ministerului. Pe fond a solicitat respingerea acțiunii întrucât nu există discriminare pentru că CEDO nu garantează dreptul la acordarea unor prime personalului din autoritatea judecătorească.
Pârâta Curtea de APEL GALAȚIa solicitat prin întâmpinare respingerea acțiunii și precizat că față de temeiul de drept invocat de reclamanți, prin deciziile nr. 818, 819, 820, 821 din 3 iulie 2008, Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin.3 și ale art. 27 lin.1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Potrivit art.137 Cod de procedură civilă instanța va analiza mai întâi excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Libertăților, excepție pe care o găsește nefondată având în vedere că potrivit disp. art. 131 al.1 și 3 din Legea Nr. 304 din 28 iunie 2004 *** Republicată privind organizarea judiciară "activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat iar bugetul pentru parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii este gestionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, având în vedere că Ministerul Justiției și Libertăților în calitate de ordonator principal de credite, administrează propriul buget de venituri și cheltuieli, buget în care este inclus și fondul de salarii, instanța reține că acesta are calitate procesuală pasivă, și urmează să respingă ca nefondată excepția invocată.
Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:
Prin deciziile nr. 58/2008, 78/2008, 85/2008, 87/2008 și 140/2008, 141/2008, emise de Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin.1 din OUG nr. 27/2006 s-au acordat recompense pentru toți angajații din cadrul, și Scolii Naționale de Grefieri.
s-au acordat cu ocazia, Cului, Zilei de 1 Iunie și Zilei Justiției personalului sus-arătat, precum și grefierilor și judecătorilor detașați în cadrul.
Instanța a reținut, că în cauză sunt îndeplinite condițiile necesare existenței discriminării, între personalul care a beneficiat de aceste recompense și magistrații și personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și al parchetelor pentru următoarele considerente:
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă din dispozițiile art.7 și art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; art.7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974, care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nicio distincție; art.14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr.12 la această Convenție, care interzic discriminările; art.4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr.74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit.a, art.40 alin.2 lit.c și f art.154 alin.3, art.165 și art.155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003, care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări; art.20, art.16 alin.1, art.53 și art.41 din Constituție, care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii.
Potrivit art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000, se arată că prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ, se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În cauză, reclamanții, judecători la Tribunalul Gl, sunt beneficiarii unui salariu lunar de încadrare calculat potrivit dispozițiilor OUG numărul 27/2006.
Tratamentul diferențiat, este manifestat prin deosebirea făcută în repartizarea procentuală a fondului realizat la nivelul exercițiului bugetar în curs, între categoriile de beneficiari, și nu poate fi reținut un criteriu prestabilit. Tratamentul diferențiat nu este justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop, nu sunt adecvate și necesare.
În procesul de distribuire a fondurilor constituite în vederea stimulării personalului din justiție, trebuie respectat principiul proporționalității, principiu care cere ca derogările de la un drept individual, să nu depășească limitele corespunzătoare și necesare pentru atingerea scopului urmărit și cere concilierea principiului egalității de tratament cu obiectivele urmărite în politica de reformare a sistemului judiciar.
Instanța nu a reținut susținerea pârâtei Curtea de APEL GALAȚI în sensul că dispozițiile legale invocate de către reclamanți prin acțiune, au fost declarate neconstituționale, dat fiind faptul că în cauză, nu se pune problema substituirii unui act normativ cu alt act normativ sau cu norme create pe cale judiciară, ci se pune în discuție aplicarea discriminatorie a aceluiași text de lege.
Prin Decizia nr. 1325/4.12.2008 Curtea Constituțională a constatat că "prevederileart. 1,art. 2alin. (3) șiart. 27alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale,în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege,considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
De asemenea, potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești până la data plății efective, instanța a considerat-o întemeiată, din perspectiva disp.art.161 pct.4 Codul muncii, precum și a faptului că prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamantele ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauză și momentul în care aceste sume au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarului.
Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Fiind încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, instanța apreciază ca întemeiată cererea reclamanților, în speță fiind incidente și dispozițiile 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.165 și art.292 din Codul muncii.
Astfel, a dispus obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a unei despăgubiri în cuantum echivalent cu stimulentele primite în anul 2008 de către magistrații în cadrul, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație cu începere de la data acordării stimulentelor către personalul detașat în cadrul și până la data plății efective.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților considerând-o nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:
În primul rând acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 21 al.1 și art. 27din OG nr. 137/2007 care au fost declarate neconstituționale și are ca obiect acordarea altor5 drepturi decât cele prevăzute de lege.
Prin decizia nr.818/2008 Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1.,art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
De asemenea, prin decizia 1325/4 2008 Curtea Constituțională a statuat că "dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".
Față de motivarea Tribunalului, care reține o pretinsă discriminare în materie salarială, pe care s-a bazat soluția criticată, solicită a se constata că prima instanță s-a raportat la un drept salarial neprevăzut în legislația aplicabilă.
Rezultă așadar, prin prisma tuturor acestor decizii, care sunt definitive și general obligatorii, că dispozițiile nr.OG137/2000 invocate de reclamanți printre temeiurile prezentei acțiuni și reținute de Tribunal în motivarea sentinței criticate nu pot fundamenta constatarea discriminării prin soluția pronunțată, întrucât dreptul la prime al reclamanților, a cărui existență o reține prima instanță, nu reprezintă altceva decât o normă cerată pe cale judiciară, cu adoptarea unui înțeles al dispozițiilor din nr.OG137/2000 care a fost declarat neconstituțional.
Nu orice diferență de tratament semnifică discriminare; pentru a putea fi reținut tratamentul diferențiat, injust este necesar să se stabilească, că persoane aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar, dacă o asemenea distincție între situații analoage sau comparabile există, ea să nu-și găsească nici o justificare obiectivă sau rezonabilă. Or, în această speță rezultă în mod evident că nu poate fi vorba de discriminare; reclamanții au funcția de judecători și își desfășoară activitatea în cadrul instanțelor judecătorești, iar categoria față de care se consideră discriminați o reprezintă magistrații detașați la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii și Școala Națională de Grefier, a căror salarizare și premiere se face din bugete separate, la dispoziția altui ordonator principal de credite.
Având în vedere dreptul invocat de reclamanți, a solicitat a se aprecia că ar putea exista discriminare doar în cazul recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Spre deosebire de indemnizația de încadrare lunară brută, salariile de bază ori premiul anual, al căror cuantum este determinat potrivit legii, recompensele depind atât de existența unor sume în fondul constituit cu destinație specială, cât și de aprecierea pe care fiecare ordonator de credite la dispoziția căruia a fost constituit fondul o face pentru fiecare caz în parte.
Principiul egalității de tratament se reflectă întru totul în sistemul de salarizare, în modul de acordare a coeficienților de multiplicare, a sporurilor și altor drepturi salariale prevăzute de lege, însă premiile nu reprezintă un drept al angajatului, ci o facultate lăsată la latitudinea angajatorului/conducătorului instituției/ordonatorului de credite pentru recompensarea competenței, a performanței, a îndeplinirii obiectivelor propuse etc. și exclud aplicarea principiului egalității.
În consecință a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.
În drept a invocat disp. art. 304 pct. 7, 4 și 9 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs și pârâta Curtea de APEL GALAȚI considerând-o nelegală.
În motivarea recursului se arată că hotărârea este dată cu încălcarea legii pentru următoarele considerente:
Se poate vorbi de discriminare doar în cazul recunoașterii, folosinței, exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
În cazul de față nu poate fi vorba despre existența unei situații de natura celei precizate mai sus, întrucât cuantumul premiilor și recompenselor nu este determinat de lege ci depind de existența unor sume din fondurile ordonatorului de credite.
A arătat că Președintele Consiliului Superior al Magistraturii este ordonator principal de credite care are un buget distinct de cel al Ministerului Justiției.
Intimații - reclamanți nu au fost detașați la în anul 2008 și prin urmare nu se află pe o poziție de egalitate cu cei care au desfășurat activitatea în cadrul acestei instituții și care au primit astfel de prime. Astfel, nu se află într-o situație sau poziție compatibilă, neexistând nici discriminare.
Prin urmare, în mod greșit instanța de fond a reținut că există o stare de discriminare între personalul care a beneficiat de aceste recompense, detașat în cadrul, și magistrații și personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești.
A solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat și, pe cale de consecință, să se modifice sentința în sensul celor arătate mai sus.
În drept și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimații nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în instanță.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurenți cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 304 indice 1 Cod procedură civilă Curtea apreciază că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Referitor la susținerea că art. 21 alin. 1 și art. 27 din OG 137/2000, au fost declarate neconstituționale, curtea constată că neconstituționalitatea privește doar situația în care reclamanții ar invoca discriminarea rezultând din lege. Doar în acest caz, se reține că instanțele judecătorești nu au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, ori să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
În speță se invocă discriminarea ivită cu prilejul repartizării unor stimulente de către Consiliul Superior al Magistraturii, în sensul că magistrații detașați din cadrul instanțelor în cadrul acestei instituții au beneficiat de stimulente, în timp ce magistrații din cadrul instanțelor nu au beneficiat.
Principiul de ordine publică: "la muncă egală sau de valoare egală, salariu egal" exclude orice discriminare în materia stabilirii sau modificării salariilor. Dacă felul muncii este același, dacă cerințele și condițiile de muncă sunt aceleași, dacă munca este egală sau de valoare egală, diferențierile de salarizare nu se justifică.
Sunt admisibile diferențieri de salarii pentru funcții/posturi similare dacă sunt dimensionate în funcție de nivelul studiilor, în raport cu importanța și complexitatea muncii, cu funcția/postul/meseria îndeplinit(ă) după cantitatea, calitatea și valoarea muncii, în raport cu condițiile de muncă și în funcție de vechimea în muncă, îndeosebi în specialitate, diferită.
Și în sistemul public (bugetar) principiul este aplicabil în interiorul aceleiași ramuri, al aceluiași domeniu sau la același nivel, fiind posibile însă diferențieri întemeiate obiectiv și rezonabil între domenii sau niveluri, fără a fi vorba de existența unor discriminări.
Principiul egalității de tratament în stabilirea salariilor nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite, pentru situații diferite, justificate pe baza unor criterii raționale și obiective.
Instituirea unor reguli speciale, în considerarea unor situații deosebite, nu contravine principiului constituțional pentru muncă egală sau de valoare egală, plată egală, deoarece art. 41 alin. (4) din Constituția României vizează doar excluderea oricărei discriminări în materia stabilirii sau modificării salariilor categoriilor de personal care au același fel al muncii, aceleași cerințe și condiții de muncă și aceleași atribuții de serviciu, nu și identitatea de tratament juridic.
În speță, nu se poate vorbi de un tratament preferențial ori de o discriminare în cadrul aceleiași categorii profesionale, întrucât situațiile nu sunt analoage sau comparabile.
Potrivit art. 45 din Codul muncii detașarea este actul prin care se dispune schimbarea temporară a locului de muncă, din dispoziția angajatorului, la un alt angajator, în scopul executării unor lucrări în interesul acestuia. În mod excepțional, prin detașare se poate modifica și felul muncii, dar numai cu consimțământul scris al salariatului.
Pe durata detașării salariatul beneficiază de drepturile care îi sunt mai favorabile, fie de drepturile de la angajatorul care a dispus detașarea, fie de drepturile de la angajatorul la care este detașat, dar drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s-a dispus detașarea.
În consecință, pe durata detașării in cadrul drepturile magistraților detașați sunt achitate din bugetul, iar nu din bugetul Ministerului Justiției, ca în cazul magistraților din instanțele judecătorești.
Potrivit art. 59 din Legea 317/2004
(1) Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Consiliului Superior al Magistraturii se asigură de la bugetul de stat.
(2) Bugetul Institutului Național al Magistraturii și al Școlii Naționale de Grefieri sunt cuprinse distinct în bugetul Consiliului Superior al Magistraturii.
(3) Președintele Consiliului Superior al Magistraturii are calitatea de ordonator principal de credite, care poate fi delegată secretarului general.
(4) Bugetul pentru curțile de apel, tribunale, tribunale specializate și judecătorii este gestionat de către Ministerul Justiției, ministrul justiției având calitatea de ordonator principal de credite.
În consecință, dacă Președintele Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât acordarea unor stimulente, în limita sumelor prevăzute în buget pentru acest scop, acestea nu pot fi distribuite decât personalului bugetat din fondurile, iar nu altor categorii de personal.
Acest lucru nu presupune și obligarea Ministerului Justiției să acorde stimulente personalului său în același cuantum, întrucât pentru stimularea personalului din sistemul justiției, sunt utilizate alte fonduri, stabilite în bugetul său, dacă este cazul.
În consecință, curtea apreciază că în speță nu există o discriminare între magistrații și cei detașați în cadrul, iar în baza art. 312 Cod de procedură civilă, va admite recursurile, va modifica în tot sentința recurată, iar în rejudecare va respinge acțiunea ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în B,-, sector 5, și CURTEA DE APEL GALAȚI, cu sediul în G,-, împotriva sentinței civile nr. 1263/17.08.2009 pronunțată de Tribunalul Galați.
Modifică în parte sentința civilă nr.1263/17.08.2009 a Tribunalului Galați și în rejudecare:
Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanții, -, toți cu domiciliul ales la sediul Tribunalului Galați.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 09 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
: /18.12.2009
:DC/14 ex/18.12.2009
Fond:/
Asistenți judiciari:/
Președinte:Marioara CoinacelJudecători:Marioara Coinacel, Virginia Filipescu, Benone Fuică
