Drepturi salariale (banesti). Decizia 1385/2010. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
DOSAR Nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1385
Ședința publică din data de 24 Februarie 2010
Completul compus din:
Președinte: JUDECĂTOR 1: Elena Stan
JUDECĂTOR 2: Carmen Tomescu
JUDECĂTOR 3: Ligia Epure
Grefier - -
*******
Pe rol, soluționarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 4911/25.09.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local și Primarul Orașului, având ca obiect, drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimatul pârât Consiliul Local, avocat, iar pentru intimatul pârât Primarul Orașului, consilier juridic, lipsind recurentul reclamant.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că recurentul reclamant nu și-a precizat punctul de vedere față de cele 3 ordine de plată depuse la dosar, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare, acordă cuvântul părților.
Avocat pentru intimatul pârât Consiliul Local, solicită respingerea recursului ca nefondat conform motivelor invocate în întâmpinare, decizia Curții de Apel fiind pusă în executare.
Depune la dosar în acest sens, extras cont.
Consilier juridic pentru intimatul pârât Primarul Orașului, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin sentința s-a respins acțiunea formulată de petentul, în contradictoriu cu intimatele Direcția de Servicii Comunale și Consiliul Local, județul
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 769/25.02.2008, emisă de Curtea de Apel Craiova, s-a constatat nulitatea deciziilor de concediere nr.13/01.03.2006 și nr.156/01.04.2006 emise de, s-a dispus reîncadrarea petentului în funcția deținută anterior concedierii, fiind obligată intimata să-i plătească petentului despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat petentul începând cu data de 01.04.2006 și până la reintegrarea efectivă în muncă.
Intimata, în baza mai sus menționatei decizii, a procedat la calcularea drepturilor salariale cuvenite petentului pe care le-a reactualizat în baza adresei primite de la Direcția Județeană de Statistică, însă nu a procedat la plată deoarece, Consiliul Local nu a procedat la rectificarea bugetului cu suma totală stabilită de 37.000 lei.
Deoarece intimata debitoare a procedat de bună-voie la calcularea sumelor datorate petentului, nu se poate reține în sarcina acestuia rea-credință sau opoziție la executare, astfel că, în situația în care petentul nu este mulțumit de sumele stabilite, el are la îndemână calea executării silite conform dispozițiilor art. 371 și următoarele pr.civ. în cadrul căreia poate solicita efectuarea unei expertize contabile care să stabilească sumele exacte datorate, instanța neputând proceda de această manieră printr-o acțiune ce ar avea ca obiect pretenții.
Aceasta deoarece, petentul se află deja în posesia unui titlu executoriu, respectiv decizia nr.769/25.02.2008 a Curții de Apel Craiova care stabilește strict obligația intimatei, cuantumul stabilindu-se pe calea executării silite, astfel încât urmează acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
.Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea recursului s-au arătat următoarele:
Prin sentința recurată nu se face vorbire despre Consiliul Local.
Hotărârea recurată menționează buna credință motivat de faptul că a calculat drepturile salariale cuvenite reclamantului, ignorând împrejurarea că acest calcul este complet greșit și din punct de vedere contabildar și din punct de vedere legal.
Recurentul susține că intimata este de rea credință, atâta timp cât reangajarea sa s-a aprobat abia din data de 8 mai 2008 iar de la 1 ianurie 2009 se desființează.
La dosar s-au depus: notificările nr. 25N/2008/16 aprilie 2008 și nr. 28N/2008, chitanțe cu onorariu executor judecătoresc, cererile formulate de reclamant și înregistrate la intimată sub nr. 1620/14. o4. 2008, nr. 1620/14. o4. 2008, nr. 980/7 martie 2008, nr. 2195/27 mai 2008, nr. 2011/13 mai 2005, nr. 1370/1 aprilie 2008, nr. 2011/2008, 1370/2008, nr. 3349/2008, nr. 2195/2008, copie de pe decizia nr. 769/25 februarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, adresa nr. 519/4 februarie 2009 emisă de, adresa nr. 467/3 februarie 2009 emisă de Primăria Orașului, Hotărârile Consiliului Local nr. 5/2009 și nr. 31/2009, adresele nr. 601/10 februarie 2009, nr. 1753/2008, nr. 15748/2008, nr. 10975/2008, nr. 20170/2008 emise de, Raport de expertiză contabilă extrajudiciară întocmit de expert, Dispoziția nr. 474/2009 emisă de Primarul Orașului.
Intimatul Consiliul Local a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Verificând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate, Curtea constată recursul nefondat, urmând a-l respinge, pentru următoarele considerente:
Prima dintre criticile formulate nu este fondată întrucât atât în considerente cât și în dispozitivul sentinței recurate este menționat și Consiliul Local ca pârât, alături de Direcția de Servicii Comunale.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia civilă nr. 769/2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a fost obligată intimata Direcția de Servicii Comunale la plata către contestatorul a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data de 1 aprilie 2006 până la reintegrarea efectivă în muncă.
Prin cererea de chemare în judecată ce formează obiectul cauzei de față s-a solicitat aprobarea unei expertize judiciare - contabile de specialitate și desemnarea unui expert pentru a se stabili, cu exactitate, cuantumul sumei datorate.
Potrivit dispozițiilor art. 371 alin. 1 și 2 cod. pr. civ. pot fi executate silit obligațiile al căror obiect constă în plata unor sume de bani iar în cazul în care prin titlul executoriu au fost acordatedobânzi, penalități ori alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de organul de executare potrivit legii.
În același timp, dispozițiile art. 379 alin. 4 cod. pr. civ. menționează expres că o creanță este certă chiar și atunci când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și al altor acte neautentice, chiar dacă pentru această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.
În acest context, împrejurarea că debitul nu a fost achitat în tot poate constitui doar motiv pentru continuarea excutării silite, după cum cea în care debitul nu a fost corect cuantificat poate constitui temei al promovării unei unei contestații la executarea silită.
Față de aceste considerente, date fiind dispozițiile art. 312 cod. pr. civ. Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.4911/25.09.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local și Primarul Orașului, având ca obiect, drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 24.02.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. Jud.LE/ 2 ex./29 martie 2010
Tehn.red. /Ex.2/
/, -
Președinte:Elena StanJudecători:Elena Stan, Carmen Tomescu, Ligia Epure