Drepturi salariale (banesti). Decizia 140/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 140/
Ședința publică de la 30 Ianuarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE
Judecător
Judecător
Grefier
.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul, domiciliat în F, str. -. - nr. 2, bloc 2,. 10, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 618/30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea, în litigiul de muncă intervenit în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA DE DEZVOLTARE SERVICII PUBLICE FOCȘANI, având ca obiect "drepturi bănești".
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns: recurentul reclamant personal, lipsă fiind intimata pârâtă DIRECȚIA DE DEZVOLTARE SERVICII PUBLICE FOCȘANI.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că: recursul este la primul termen de judecată, legal motivat și este scutit de taxă judiciară de timbru; citată cu copia motivelor de recurs intimata pârâtă nu a depus întâmpinare; în camera de consiliu din 30.01.2009 a fost soluționată cererea de abținere a unui membru a completului de judecată, completul învestit cu soluționarea prezentei cauze fiind compus potrivit planificării de permanență din 30.01.2009, după care:
Curtea a dat citire dispozitivului încheierii din camera de consiliu din 30.01.2009, compunerea completului de judecată fiind potrivit planificării de permanență din 30.01.2009.
Curtea a legitimat recurentul reclamant în baza CI seria - nr. - eliberat de Poliția Municipiului F la data de 17.10.2002, CNP -.
Recurentul reclamant arată că nu mai are cereri, chestiuni prealabile de formulat, excepții de invocat sau înscrisuri noi de atașat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților prezente în dezbaterea motivelor de recurs formulate în cauză.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului pentru motivele descrise în cererea de recurs și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost promovată. Apreciază că instituția intimată îi datorează sporul de dispozitiv și acesta chiar a fost acordat colegilor săi care au promovat acțiuni colective. Se pare că din eroare el a fost omis de pe acțiunile colective și apreciază că în cazul său este vorba de discriminare, mai ales că acest gen de acțiuni au fost admise.
Curtea, declară închise dezbaterile potrivit art. 150 Cod procedură civilă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului privind litigiul de muncă de față;
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr- reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Direcția de Dezvoltare Servicii Publice F pentru ca prin hotărâre judecătorească să fie obligată să-i plătească drepturile bănești reprezentând indemnizația de dispozitiv ce i s-a cuvenit și nu i-a fost plătită începând cu 12.05.2003 la zi și în continuare până la încetarea contractului individual de muncă.
Prin Sentința Civilă nr. 618/2008 Tribunalul Vranceaa respins acțiunea ca neîntemeiată.
A reținut în motivare că reclamantul este angajatul pârâtei cu contract individual de muncă și pretinde că i se cuvine sporul salarial reprezentând indemnizația de dispozitiv prevăzută de art. 13 din Legea nr. 138/1999 pentru personalul militar din instituțiile publice de apărare națională.
Potrivit pct. 9.2. din Ordinul Ministerului Administrației și Internelor nr. 496/2003 privind modificarea Ordinului nr. 275/2002, indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil care-și desfășoară activitatea în cadrul administrației publice.
Potrivit pct. 31.1. din Ordin, prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
Direcția de Dezvoltare Servicii Publice F aparține administrației publice locale și nu face parte din Ministerul Administrației și Internelor.
Pentru aceste considerente, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul solicitând modificarea ei și admiterea acțiunii.
În motivare a arătat că instanța a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică.
Consideră că prin punctul 9.2 al Ordinului nr. 496 din 28 iulie 2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor, s-a prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice locale.
Tribunalul Vranceaa ignorat atât normele legale, cât și faptul că ceilalți salariați din cadrul primăriei au obținut acest drept prin hotărâre irevocabilă, fiind singurul care a fost omis a fi trecut în acțiune.
Întrucât a exercitat aceleași atribuții cu ceilalți colegi, iar potrivit art. 16 alin. 1 din Constituție cetățenii sunt egali în fața legii, se consideră discriminat față de colegii săi și solicită admiterea acțiunii.
Examinând hotărârea recurată atât prin prisma criticilor formulate de recurent cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conf. cu disp. art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul are calitatea de personal contractual în cadrul Primăriei mun. F, instituție care nu se află în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.
Potrivit prevederilor art. 13 din Legea nr. 138/1999 cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază.
Conform art. 1 din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții,Dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Prin Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor, la punctul 9.2. s-a prevăzut că indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
În conformitate cu definiția dată de punctul 3.1. din acest ordin prin personal civil se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din
Acest ordin reprezintă o normă metodologică de punere în aplicare a legii, neputând modifica legea.
Prin acest ordin nu s-a adus o modificare a legii, în sensul ca toți angajații administrației publice să beneficieze de această indemnizație, ci a fost precizat faptul că și salariații din cadrul administrației publice care au fost comasați în cadrul Ministerului Administrației și Internelor să beneficieze de această indemnizație.
Reclamantul nu face parte din categoria personalului civil la care face referire Ordinul, salarizarea acestuia fiind reglementată prin acte normative cu caracter special.
Ordinul nr. 496 din 28 iulie 2003 emis de Ministerul Administrației și Internelor nu se poate aplica și altor persoane decât celor expres enumerate, în caz contrar, prin extinderea beneficiarilor, ar însemna să se admită posibilitatea acordării unor indemnizații prin acte normative cu putere inferioară legii.
Nu se poate reține nici discriminarea față de personalul contractual din I în sensul nr.OG 137/2000 deoarece salarizarea diferită este determinată de condițiile de muncă diferite, de specificul muncii și de diferența dintre unitățile în care sunt încadrați salariații.
Principiul egalității în fața legii, consacrat de art. 16 alin. 1 din Constituție, nu înseamnă uniformitate așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul nu poate fi decât diferit.
Curtea constată că rolul instanțelor de judecată nu este să cenzureze soluția aleasă de legiuitor în stabilirea retribuției unor categorii profesionale și să stabilească alte drepturi salariale decât cele prevăzute de lege, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele cu cele prevăzute prin actele normative, întrucât s-ar încălca astfel rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării și principiul separației puterilor în stat.
În mai multe decizii ale sale pronunțate în anul 2008, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii.
Faptul că ceilalți salariați din cadrul primăriei au obținut acest drept prin hotărâre irevocabilă, nu este de natură a schimba soluția instanței, întrucât poziția Curții de APEL GALAȚIa fost constantă în sensul că acest drept nu se cuvine salariaților din administrația publică locală, iar practica judiciară nu este izvor de drept în sistemul românesc de drept.
Pentru considerentele arătate mai sus, potrivit art. 312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul declarat de reclamantul, domiciliat în F, str. -. - nr. 2, bloc 2,. 10, jud. V, împotriva sentinței civile nr. 618/30.10.2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 30 Ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Virginia Filipescu | JUDECĂTOR 2: Benone Fuică | JUDECĂTOR 3: Mihaela Neagu |
Grefier, |
: - -
: 2 ex.//05 Martie 2009
Fond: /
Asistenți judiciari: /
Președinte:Virginia FilipescuJudecători:Virginia Filipescu, Benone Fuică, Mihaela Neagu